ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6781/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea din 22 octombrie 2004 reclamanta S.F. a chemat în judecată pe pârâta SC C. SRL Râmnicu Vâlcea pentru a fi obligată să înscrie în carnetul de muncă al reclamantei perioada de vechime în muncă cuprinsă între 1 ianuarie 1999 și 1 ianuarie 2002. În drept, reclamanta a invocat prevederile art. 16 alin. (3) C. muncii. Cererea a fost soluționată în primă instanță prin sentința civilă nr. 146 din 1 martie 2005 pronunțată de Judecătoria Brezoi, împotriva căreia reclamanta a declarat apel la data de 8 martie 2005, apelul fiind înaintat spre soluționare Tribunalului Vâlcea. Prin decizia civilă nr. 500 din 5 mai 2005 Tribunalul Vâlcea, secția civilă, și-a declinat competența soluționării apelului în favoarea Curții de Apel Pitești având în vedere dispozițiile art. 2 pct. 2 și art. 3 pct. 2 C. proc.

civ. Curtea de Apel Pitești, secția civilă, a pronunțat decizia civilă nr. 383/A din 21 iunie 2005, prin care a calificat calea de atac exercitată de reclamantă ca fiind recurs, a declinat în favoarea Tribunalului Vâlcea competența soluționării recursului și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție ca regulator de competență. Examinând conflictul negativ astfel ivit, Înalta Curte constată cele ce succed.

Potrivit art. 8 din Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă, act normativ în vigoare până la data de 1 ianuarie 2007 conform prevederilor art. 297 alin. (3) C. muncii modificat prin Legea nr. 541/2003, refuzul de a înscrie în carnetul de muncă unele date rezultând din acte, comunicat celui în cauză în scris și motivat, dă dreptul titularului carnetului de muncă de a se adresa cu plângere la judecătoria în a cărei rază teritorială își are sediul unitatea care a luat măsura respectivă, hotărârile pronunțate de judecătorii în soluționarea plângerilor fiind definitive. Prin art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ. în forma în vigoare la data pronunțării sentinței de primă instanță, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004, nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în anumite cazuri expres și limitativ prevăzute, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.

În raport cu cele arătate, sentința de primă instanță din cauza de față nu este supusă apelului, ci numai recursului. Potrivit art. 2 pct. 3 C. proc. civ. modificat prin Legea nr. 219/2005, text de imediată aplicare conform art. II alin. (1) din lege, tribunalul, ca instanță de recurs, judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii, care, potrivit legii, nu sunt supuse apelului. În consecință, prezentul conflict negativ va fi rezolvat în sensul stabilirii competenței Tribunalului Vâlcea ca instanță de recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește în favoarea Tribunalului Vâlcea competența soluționării căii de atac exercitată de reclamanta S.F. împotriva sentinței civile nr. 146 din 1 martie 2005 pronunțată de Judecătoria Brezoi în dosarul nr. 56/2005. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 15 septembrie 2005.