ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6555/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6555/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La 15 septembrie 2003, reclamantul M.I.M. a chemat în judecată Direcția generală a vămilor, Direcția regională vamală Arad și Agenția națională a funcționarilor publici solicitând anularea deciziei nr. 1266/2003 emisă de prima pârâtă și reintegrarea lui în funcția publică de controlor vamal superior. De asemenea, reclamantul a solicitat anularea deciziilor nr. 1194/2003, 1264/2003, și 1266/2003, emise de Directorul general al D.G.V., a notei de constatare nr. 43254/2003 întocmite de secretarul general al A.N.F.P., avizului nr. 5190/2003 al A.N.F.P. și adresei nr. 16721 a D.R.V. Arad.
Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 462 din 9 decembrie 2003, și-a declinat competența în favoarea Tribunalului Arad, cu motivarea că în raport de obiectul acțiunii, competența soluționării pricinii revine instanțelor de dreptul muncii. Tribunalul Arad, secția civilă, prin încheierea din 10 februarie 2004, și-a declinat competența în favoarea secției comerciale și de contencios administrativ a aceleiași instanțe, reținând că, potrivit art. 5 din O.G. nr. 90/2003, art. 74 și art. 101 din Legea nr. 188/1999, art. 39 din H.G. nr. 1084/2001 și art. 2 lit. a) C. proc. civ., litigiile de muncă având ca obiect încadrarea sau reîncadrarea personalului vamal asimilat funcționarilor publici se judecă de secția contencios.
Același tribunal, secția comercială și de contencios administrativ, prin încheierea din 2 martie 2004 a scos cauza de pe rol și a trimis-o la secția civilă, completele specializate în litigiile de muncă. Tribunalul Arad secția civilă, prin sentința nr. 243 din 15 aprilie 2004, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, a constatat ivirea conflictului negativ și a înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție. Această Curte, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 2466 din 4 iunie 2004, a schimbat competența în favoarea Curții de Apel Timișoara, reținând că, în raport de calitatea reclamantului, de funcționar public, pricina trebuie soluționată potrivit Legii nr. 198/1999 și H.G.
nr. 1084/2001. Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, prin sentința nr. 2 din 17 ianuarie 2005, a disjuns acțiunea precizată, a respins ca rămase fără obiect cererile de anulare a deciziilor nr. 1194/2003, 1264/2003 și 1266/2003 și adresei nr. 16721/2003, a admis cererile formulate împotriva pârâtelor A.N.V., D.R.V. Arad și A.N.F.P., a menținut decizia nr. 1163/2003, le-a obligat pe primele două pârâte la reintegrarea reclamantului în funcția de controlor vamal superior, cu plata drepturilor salariale cuvenite, a anulat nota de constatare nr. 43254/2003 și avizul nr. 5190/2003 și a declinat competența soluționării cererii de înscriere în cartea sa de muncă a unor mențiuni legate de ordinul nr. 1519/2003 emis de A.N.V.
București în favoarea Tribunalului Arad, secția civilă. S-a reținut că ultima cerere (formulată la 17 ianuarie 2005) nu este de competența instanțelor de contencios administrativ deoarece vizează un raport de dreptul muncii, reglementat de art. 103 din Legea nr. 161/2002, de abrogare a Decretului nr. 92/1976. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ, prin decizia nr. 2639 din 11 aprilie 2005, a respins ca nefondate recursurile declarate de pârâtele A.N.V. și A.N.F.P.
Tribunalul Arad, secția civilă, prin sentința nr. 653 din 2 iunie 2005, și-a declinat competența în favoarea Curții de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ, și a trimis dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu motivarea că: - potrivit art. 8 alin. (3) din Decretul nr. 92/1976, care nu a fost modificat sau abrogat prin Legea nr. 161/2002, litigiile cu privire la rectificările sau înscrierile în carnetul de muncă sunt de competența judecătoriei în a cărei rază teritorială se află sediul unității; - această dispoziție, fiind cuprinsă într-o lege specială, are prioritate față de competența de drept comun stabilite de art. 2 alin. (1) lit. b 1 ) C. proc. civ. - pe de altă parte, cererea disjunsă are caracter accesoriu față de cererea principală a reclamantului și, ca atare, potrivit art. 17 C. proc.
civ., trebuia să fie soluționată de Curtea de Apel Timișoara, secția de contencios administrativ, cum a stabilit irevocabil de altfel, Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 2466/2004. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, reține că: - Decretul nr. 92/1976 privind carnetul de muncă a fost abrogat cu începere de la 1 ianuarie 2004 conform art. 298 alin. (3) C. muncii (Legea nr. 53/2003); - în lipsa unei dispoziții exprese în legislația specifică funcției publice, litigiile referitoare la rectificarea înscrierilor în carnetul de muncă rămân conflicte de muncă și deci, se judecă în primă instanță de tribunal; - reclamantul a formulat cererea disjunsă la 17 ianuarie 2005, ulterior pronunțării regulatorului de competență (4 iunie 2004); - nu există considerente de ordin practic sau texte legale care să justifice prorogarea legală, în temeiul art. 17 C. proc.
civ., cu încălcarea normelor de competență materială. Așa fiind, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă, va stabili competența soluționării cererii formulate de reclamant la 17 ianuarie 2005 în favoarea Tribunalului Arad.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Stabilește competența de soluționare a cererii de înscriere în cartea sa de muncă a unor mențiuni legate de ordinul nr. 1519/2003 emis de A.N.V. București, formulate de M.I.M., în favoarea Tribunalului Arad. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 septembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.