ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4386/2005

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 3291 din 08 martie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta M.B., reprezentată de P.G.T.B., cu sediul în București, Bd. Regina Elisabeta, în contradictoriu cu O.R.C.T.B. cu sediul în București Bd. Octavian Goga și SC M.G.P. SRL cu sediul în București str. Parfumului, în sensul că a constatat nulitatea radierii în registrul comerțului a SC M.G.P. SRL, obligând pârâtele și la plata sumei de 345.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut în principal că reclamanta a făcut dovada datoriilor pe care societatea pârâtă le are față de bugetul de stat în condițiile Legii nr. 428 din 27 iunie 2002, întrucât a depus la dosarul cauzei atât contractul de asociere în participațiune cât și fișa de calcul a chiriei și a penalităților de întârziere. Conform Legii nr. 428 din 27 iunie 2002 radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, datoria publică internă, precum și față de alți creditori care au litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești. Pe parcursul judecății, reclamanta și-a precizat acțiunea, introducând în cadrul procesual pasiv O.R.C.

de pe lângă Tribunalul București și SC M.G.P. SRL. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia comercială nr. 428 din 12 octombrie 2004 a admis apelul declarat de apelantul pârât O.N.R.C. pentru O.R.C. de pe lângă Tribunalul București, împotriva sentinței comerciale nr. 3291 din 8 martie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, în contradictoriu cu intimatul reclamant M.B., în sensul că a schimbat în tot sentința atacată și pe fond a respins cererea ca neîntemeiată. Pentru a decide astfel, instanța de apel a stabilit că excepția lipsei calității procesuale pasive a O.R.C. de pe lângă Tribunalul București este neîntemeiată, deoarece acțiunea în constatarea nulității radierii se judecă în procedură contencioasă.

A admite că O.R.C.T.B. nu este legitimat procesual pasiv, ar conduce la concluzia că reclamanta este singura parte în proces, cu atât mai mult cu cât contradictorialitatea nu poate fi asigurată prin introducerea în cauză a societății radiate. Cererea formulată de intimatul reclamant, pe fond, a fost apreciată ca fiind neîntemeiată și respinsă deoarece radierea a cărei nulitate absolută a fost cerută s-a efectuat prin înregistrarea din 29 martie 2002, deci înainte de intrarea în vigoare a Legii nr. 428/2002, care a fost publicată în M. Of. la data de 10 iulie 2002. Potrivit dispozițiilor art. 15 alin. (2) din Constituția României, legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale sau contravenționale mai favorabile.

Împotriva deciziei comerciale nr. 428 din 12 octombrie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a promovat recurs M.B., prin reprezentantul legal, care a criticat această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul că hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, deoarece textul de lege care fundamentează cererea de chemare în judecată are în vedere sancțiunea ce operează în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, fiind invocat ca temei de drept al cererii de recurs dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Intimata pârâtă O.N.R.C., în nume propriu și pentru O.R.C.

de pe lângă Tribunalul București a depus întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a cerut respingerea recursului. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, formulate în cererea de recurs, constată că acestea sunt neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanta M.B., pentru următoarele considerente. Este de necontestat că reclamanta, în motivarea cererii de chemare în judecată, a expus împrejurarea că prin intermediul încheierii judecătorului delegat la R.C. s-a constatat dizolvarea de drept a SC M.G.P. SRL, în conformitate cu art. 2 din Legea nr. 314/2001, modificată, dispunându-se radierea din R.C., în condițiile art. 5 din aceiași lege. S-a mai precizat că prin Legea nr. 428 din 27 iunie 2002, pentru aprobarea O.U.G.

nr. 181/2001 privind modificarea și completarea Legii nr. 314/2001, la articolul unic, punctul 2 s-a prevăzut că la art. 5 se va introduce alin. (4), care stipulează că radierea este nulă de drept în toate cazurile privitoare la societățile comerciale cu datorii față de bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, la datoria publică internă, precum și față de alți creditori cu care au litigii aflate pe rolul instanțelor judecătorești, iar pârâta se află în această situație. Din examinarea documentației existente la dosar, reiese că O.R.C. de pe lângă Tribunalul Municipiului București, a comunicat prin adresa din 1 iulie 2003, M.B., informații de identificare a SC M.G.P. SRL, cu precizarea că, prin încheierea nr. 7774 din 19 noiembrie 2001 judecătorul delegat a constatat dizolvarea de drept a societății și radierea din oficiu s-a efectuat conform înregistrării din 29 martie 2002 (dosar nr. 14.837/2003 Tribunalul București, secția a VI-a comercială).

Amplu argumentat și bine documentat, instanța de apel a evidențiat că temeiul de drept al cererii reclamantei l-a constituit Legea nr. 428/2002, iar intrarea în vigoare a acestei legi a avut loc la data publicării ei în M. Of., adică la 10 iulie 2002. În contextul expus anterior, își găsește aplicabilitatea cel mai important principiu de rezolvare a problemelor ridicate de acțiunea în timp a legilor civile, care este principiul neretroactivității. Acest principiu este expres consacrat în art. 1 C. civ. în următorii termeni: „Legea dispune numai pentru viitor, ea n-are putere retroactivă”. Doctrina juridică a definit principiul neretroactivității legii civile ca fiind regula juridică potrivit căreia o lege civilă se aplică numai situațiilor ce se ivesc în practică după adoptarea ei, iar nu și situațiilor anterioare, trecute, adică trecutul scapă legii civile noi.

Legea civilă nouă nu reglementează raporturile juridice născute, modificate sau stinse înainte de intrarea ei în vigoare, facto praeterita. Ca o consecință firească a principiului neretroactivității există principiul aplicării imediate a legii civile noi, potrivit cu care, de îndată ce a fost adoptată, legea nouă se aplică tuturor situațiilor ivite după intrarea ei în vigoare, excluzând aplicarea legii vechi. În același sens sunt și dispozițiile cuprinse în art. 15 alin. (2) din Constituția României, care reglementează că legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile. Codul juridic și argumentele expuse, determină ca toate criticile formulate în cererea de recurs de reclamantul M.B., prin reprezentantul său legal, să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge ca nefondat recursul, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc.

civ., menținând ca legală și temeinică decizia comercială nr. 428 din 12 octombrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta M.B., împotriva deciziei nr. 428 din 12 octombrie 2004 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședința publică, astăzi 30 septembrie 2005.