ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5872/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea nr. 2503 din 2

decembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Turnu Măgurele a fost încuviințată

executarea silită a sentinței civile nr. 126 din 3 martie 1998 a Tribunalului

Teleorman.

Apelul declarat de debitoarea SC S.I.

SRL Turnu Măgurele împotriva încheierii a fost respins, ca nefondat, prin

decizia nr. 655 din 21 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția

a IV-a civilă, iar prin decizia nr. 1387 din 29 iunie 2004 și prin încheierea

din 8 septembrie 2004 ale aceleiași instanțe au fost respinse cererile de

completare a primei decizii.

Împotriva deciziilor și a încheierii

susmenționate au declarat recurs debitoarea.

Recursul este fondat pentru motivul

invocat din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.

Încheierea primei instanțe a fost

dată în camera de consiliu, fără citarea părților, conform art. 373

1

alin. (2) C. proc. civ., procedura în materia executării silite fiind, fără

echivoc necontencioasă.

Conform art. 721 C. proc. civ.,

dispozițiile codului de față alcătuiesc procedura de drept comun în materia

civilă, iar în Cartea a III-a (art. 331–339 C. proc. civ.) sunt dispozițiile

generale privitoare la procedurile necontencioase, astfel că norma din art. 373

1

C. proc. civ. se interpretează potrivit celei din art. 331–339 din același cod.

Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc.

civ., apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă

la tribunal, iar dispoziția din art. 373 alin. (2) C. proc. civ. prevede că

instanța de executare este judecătoria care încuviințează executarea silită,

prin încheierea dată în camera de consiliu, fără citarea părților [art. 373

1

alin. (2)].

Norma imperativă privitoare la

compunerea instanței de executare, de judecător unic, este prevăzută în art. 56

din Legea nr. 92/1992.

Textul art. 56 alin. (1) pct. 1 lit.

a) din aceiași lege atribuie și judecătorului stagiar competența soluționării

cererii de încuviințare a executării silite și a celei de investire cu formulă

executorie, ambele proceduri fiind necontencioase și caracterizate printr-o

examinare sumară a titlului executor.

Așadar soluționarea cererii de către

un judecător, chiar și stagiar, nu poate să atribuie competența judecării

apelului curții de apel, iar când cererea este soluționată de președintele

instanței apelul să rămână în competența tribunalului.

O asemenea divizare a competenței

judecării apelului în aceeași cerere nu poate fi primită, fiind în contradicție

cu principiul unicității căilor de atac.

În consecință apelul a fost judecat

de o instanță necompetentă, curtea de apel, ceea ce atrage casarea hotărârilor

pronunțate și trimiterea cauzei Tribunalului Teleorman pentru judecarea

apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursurile declarate de

debitoarea SC S.I. SRL împotriva deciziilor nr. 655 din 21 aprilie 2004, nr.

1387 din 29 iunie 2004 și a încheierii din 8 septembrie 2004 pronunțate de

Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care le casează și trimite

cauza Tribunalului Teleorman, pentru competenta soluționare în apel.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2005.