ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5872/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea nr. 2503 din 2 decembrie 2003, pronunțată de Judecătoria Turnu Măgurele a fost încuviințată executarea silită a sentinței civile nr. 126 din 3 martie 1998 a Tribunalului Teleorman. Apelul declarat de debitoarea SC S.I. SRL Turnu Măgurele împotriva încheierii a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 655 din 21 aprilie 2004 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, iar prin decizia nr. 1387 din 29 iunie 2004 și prin încheierea din 8 septembrie 2004 ale aceleiași instanțe au fost respinse cererile de completare a primei decizii. Împotriva deciziilor și a încheierii susmenționate au declarat recurs debitoarea.

Recursul este fondat pentru motivul invocat din oficiu, conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ. Încheierea primei instanțe a fost dată în camera de consiliu, fără citarea părților, conform art. 373 1 alin. (2) C. proc. civ., procedura în materia executării silite fiind, fără echivoc necontencioasă. Conform art. 721 C. proc. civ., dispozițiile codului de față alcătuiesc procedura de drept comun în materia civilă, iar în Cartea a III-a (art. 331–339 C. proc. civ.) sunt dispozițiile generale privitoare la procedurile necontencioase, astfel că norma din art. 373 1 C. proc. civ. se interpretează potrivit celei din art. 331–339 din același cod. Potrivit art. 339 alin. (3) C. proc. civ., apelul împotriva încheierii date de președintele judecătoriei se judecă la tribunal, iar dispoziția din art. 373 alin. (2) C. proc.

civ. prevede că instanța de executare este judecătoria care încuviințează executarea silită, prin încheierea dată în camera de consiliu, fără citarea părților [art. 373 1 alin. (2)]. Norma imperativă privitoare la compunerea instanței de executare, de judecător unic, este prevăzută în art. 56 din Legea nr. 92/1992. Textul art. 56 alin. (1) pct. 1 lit. a) din aceiași lege atribuie și judecătorului stagiar competența soluționării cererii de încuviințare a executării silite și a celei de investire cu formulă executorie, ambele proceduri fiind necontencioase și caracterizate printr-o examinare sumară a titlului executor. Așadar soluționarea cererii de către un judecător, chiar și stagiar, nu poate să atribuie competența judecării apelului curții de apel, iar când cererea este soluționată de președintele instanței apelul să rămână în competența tribunalului.

O asemenea divizare a competenței judecării apelului în aceeași cerere nu poate fi primită, fiind în contradicție cu principiul unicității căilor de atac. În consecință apelul a fost judecat de o instanță necompetentă, curtea de apel, ceea ce atrage casarea hotărârilor pronunțate și trimiterea cauzei Tribunalului Teleorman pentru judecarea apelului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursurile declarate de debitoarea SC S.I. SRL împotriva deciziilor nr. 655 din 21 aprilie 2004, nr. 1387 din 29 iunie 2004 și a încheierii din 8 septembrie 2004 pronunțate de Curtea de Apel București, secția a IV-a civilă, pe care le casează și trimite cauza Tribunalului Teleorman, pentru competenta soluționare în apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 4 iulie 2005.