ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5764/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5764/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată sub nr. 2076 din 7 mai 2003 la Judecătoria Alba Iulia, reclamanții T.E. și T.A. au chemat în judecată pe pârâtul M.N., solicitând ca prin hotărâre judecătorească să se constate nulitatea vânzării la licitație a imobilelor înscrise în C.F. 10300 Alba Iulia, nr. top 3017/1/1 și nr.top 1706/1; să se dispună anularea încheierii de intabulare nr. 1945/2002 operată în C.F. 10300 Alba Iulia și restabilirea situației anterioare de C.F. În motivarea cererii reclamanții au arătat că vânzarea la licitație a imobilului este lovită de nulitate absolută pentru că nu s-a întocmit procesul verbal de situație a imobilului, actul s-a întemeiat pe o cauză ilicită, prețul a fost nesincer și neserios, iar consimțământul a fost viciat prin eroare.
Prin sentința civilă nr. 2515 din 17 octombrie 2003 Judecătoria Alba Iulia a admis acțiunea formulată de reclamanții T.E. și T.A. împotriva pârâtului M.N. Instanța a constatat nulitatea absolută a vânzării la licitație a imobilului înscris în C.F. 10300 Alba Iulia nr. top 3017/1/1 și top 1706/1 efectuată în cadrul executării silite de către executorul judecătoresc B.T. în dosar execuțional nr. 6/2001. S-a dispus anularea încheierii de intabulare nr. 1945/2000 din C.F: 10300 Alba Iulia și restabilirea situației anterioare de carte funciară.
Instanța a reținut că vânzarea la licitație a fost lovită de nulitate deoarece cumpărătorul a fost în eroare asupra bunului tranzacționat, pârâtul adjudecatar a avut convingerea că imobilul supus executării a fost o casă compusă din subsol, 3 încăperi, pivniță, garaj, centrală tehnică, la pater terasă acoperită, două holuri, loc de luat masa în bucătărie, wc de serviciu, la etajul I hol, trei dormitoare, baie, 2 logii, mansardă, două dormitoare și trei balcoane, când în realitate, pe imobilul înscris în C.F. 10300 Alba Iulia cu nr. top 3017/A/1 și 1706/1 este situată o altă construcție. De asemenea, imobilul ce a făcut obiectul vânzării nu este proprietatea debitorilor, el fiind proprietatea SC T. SRL.
Ca o consecință, a anulării actului ce a stat la baza intabulării, instanța a dispus și anularea încheierii de carte funciară și revenirea la situația anterioară. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel pârâtul M.N. solicitând schimbarea soluției în sensul respingerii acțiunii reclamanților. Prin decizia civilă nr. 649/A din 26 aprilie 2004 Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, a admis apelul declarat de pârât, a fost schimbată în tot sentința atacată, în sensul că, a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanți. Instanța a reținut că imobilul, la data adjudecării, a aparținut celor doi proprietari T.E. și T.A. și nu unui terț. Imobilul înscris în C.F. 10300 Alb Iulia ca obiect de licitație, l-a constituit imobilul asupra căruia a fost instituită ipoteca.
În contra acestei decizii au declarat recurs reclamanții T.E. și T.A., susținând nelegalitatea soluției. Recurenții au arătat că debitul acestora se putea acoperi doar prin vânzarea unui singur imobil, ceea ce denota aspectul abuziv al vânzării, toate publicațiile de licitație s-au referit numai la imobilul cu nr. top 3017/1/1 așa încât vânzarea era obligatorie a fi făcută doar în privința acestui imobil. Au mai susținut recurenții eroarea în care s-a aflat cumpărătorul care a crezut că se vinde un imobil, în schimb s-a vândut un alt imobil, ceea ce conduce la nulitatea absolută a actului. Din analiza motivelor de recurs și în raport cu actele dosarului, se constată nefondat recursul urmând a fi respins pentru motivele care se vor arăta.
Această analiză se face în raport cu motivele de recurs înregistrate la 9 iunie 2004, recursul fiind motivat în temeiul legal. Pentru motivele suplimentare depuse la 28 iunie 2004 conform datei plicului poștal, (fila 11 din dosarul de recurs), instanța nu este obligată să le analizeze nefiind nulitate de ordine publică pentru că sunt motive invocate după expirarea termenului de motivare a recursului. Hotărârea pronunțată de Curtea de Apel București este în totalitate legală și temeinică. Corect instanța a stabilit situația de fapt prin care reclamanții au fost obligați să plătească creditorului lor, F.E.G. suma de 235.000.000 lei și 24.000 mărci germane prin sentința civilă nr. 92/2000 pronunțată de Tribunalul Alba, sumă pentru care s-a instituit un drept de ipotecă asupra imobilului înscris în C.F.
10300 Alba Iulia cu nr. top 3017/1/1 și 1706/1, proprietatea debitorilor, vândut la licitație publică adjudecătorului M.N. Criticile aduse de reclamanți prin motivele de recurs nu subzistă, obiectul vânzării la licitație l-a constituit imobilul asupra căruia a fost instituită ipoteca, respectiv imobilul înscris în C.F. 10300 Alba Iulia cu nr. top 3017/A/1 și 1706/1, astfel cum, corect instanța de apel a menționat în considerentele hotărârii, rezultând fără dubiu că asupra acestui imobil adjudecatarii s-au și intabulat în cartea funciară. Față de cele ce preced Curtea va respinge recursul declarat de reclamanți, ca nefondat. În baza art. 274 C. proc. civ. obligă pe recurenții-reclamanți să plătească intimatului-pârât M.N.
suma de 15.675.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge, ca nefondat recursul declarat de reclamanții T.E. și T.A. împotriva deciziei nr. 649/A din 26 aprilie 2004 a Curții de Apel Alba Iulia. Obligă pe recurenții-reclamanți să plătească intimatului M.N. suma de 15.675.200 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 1 iulie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.