ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6846/2005

Asupra

conflictului negativ de competență de față constată:

Prin

cererea dedusă judecății (ca urmare a disjungerii dispusă prin încheierea din

22 septembrie 2004, dosar nr. 13484 din 24 noiembrie 2003 al Judecătoriei

Timișoara) reclamanții M.D. și D.M. au chemat în judecată pe pârâtul V.R.A. cerând

grănițuirea proprietăților și obligarea pârâtului să le lase în deplină

proprietate și liniștită posesie suprafața de cca 60 mp ocupată din

proprietatea lor prin amplasarea gardului despărțitor.

Prin sentința civilă nr. 8570 din 6

octombrie 2004 Judecătoria Timișoara a admis acțiunea și a constatat întinderea

proprietăților limitrofe aparținând părților litigante, stabilind linia de

hotar pe aliniamentul C-D din planul de situație anexă la raportul de expertiză

întocmit de expertul tehnic judiciar S.I., sens în care a obligat pârâtul să

lase reclamanților în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de

53,48 mp ocupată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel pârâtul V.R.A.

Prin decizia civilă nr. 495/A din 15

decembrie 2004 Tribunalul Timiș, în raport de dispozițiile art. 3 pct. 2 C. proc.

civ. și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de

Apel Timișoara.

Prin decizia civilă nr. 316/A din 11

februarie 2005 Curtea de Apel Timișoara, în raport de dispozițiile art. 282

1

C. proc. civ., a calificat calea de atac exercitată de pârât a fi recurs și

și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului

Timiș.

Prin decizia civilă nr. 2321 A din 24

martie 2005 Tribunalul Timiș, reinvestit cu soluționarea litigiului, a apreciat

că în raport de natura capătului principal al cererii deduse judecății, acțiune

în grănițuire, calea de atac exercitată de pârât este apel și și-a declinat

competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Timișoara, sens în care a

înaintat dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru a se pronunța

asupra conflictului negativ ivit.

Analizând lucrările dosarului Înalta

Curte constată următoarele:

Potrivit art. 281

1

alin. (1)

C. proc. civ., nu sunt supuse apelului, printre altele, hotărârile

judecătorești date în primă instanță în litigiile al căror obiect are o valoare

de până la 1 miliard lei inclusiv.

Or, acțiunea în grănițuire nu este o

acțiune civilă evaluabilă în lei, caz în care nu este aplicabilă dispoziția

legală mai sus menționată, hotărârea dată în primă instanță de judecătorie fiind

supusă apelului.

Așa fiind, având în vedere

dispozițiile art. 2 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum acestea au fost modificate

prin art. I pct. 1 din O.U.G. nr. 138/2000, modificate, ulterior, prin art. I

pct.1 din Legea nr. 219/2005, dispoziții potrivit cărora tribunalele judecă, ca

instanțe de apel, apelurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate de

judecătorie în primă instanță, Înalta Curte urmează a stabili competența de

soluționare a apelului declarat pârâtul V.R.A. în favoarea Tribunalului Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare a

apelului declarat de pârâtul V.R.A. împotriva sentinței civile nr. 8570 din 6

octombrie 2004 a Judecătoriei Timișoara în favoarea Tribunalului Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi 16 septembrie 2005.