ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9206/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 9206/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Timișoara, în dosarul nr. 13080/2004 a fost investită, în urma disjungerii, cu acțiunea reclamanților B.N. și B.C.M. împotriva pârâtului V.R.A. Prin sentința civilă nr. 8571 din 6 octombrie 2004 Judecătoria Timișoara a admis acțiunea, a stabilit linia de hotar și l-a obligat pe pârât să le lase liberă reclamanților suprafața de 57,38 mp teren. Pârâtul a declarat apel, iar Tribunalul Timiș prin decizia nr. 486 din 14 decembrie 2004 și-a declinat competența de soluționare în favoarea Curții de Apel Timișoara, conform art. 3 pct. 2 C. proc. civ. La rândul său această din urmă instanță s-a dezinvestit în favoarea tribunalului, reținând că în raport cu valoarea pretențiilor, calea de atac exercitată este recurs și nu apel, competența aparținând așadar tribunalului.
Legal investită cu soluționarea prezentului conflict negativ de competență, Înalta Curte de Casație și Justiție constată că aparține Tribunalului Timiș competența de soluționare a recursului în cauză. Potrivit art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ., nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești date în primă instanță în (...) litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard lei inclusiv, rațiunea acestui text fiind aceea de a degreva instanțele de litigii cu o valoare patrimonială mică, o singură cale de atac fiind o garanție suficientă a unui proces echitabil, astfel cum s-a subliniat și în jurisprudența Curții Constituționale și a Curții Europene a Drepturilor Omului. Cum în cauză pretențiile dintre vecini se situează sub valoarea prevăzută de textul menționat, calea de atac exercitată împotriva sentinței judecătoriei este recursul, de competența tribunalului, conform art. 2 pct. 3 C. proc.
civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Stabilește competența de soluționare a recursului declarat de V.R.A., împotriva sentinței 8571 din 6 octombrie 2004 a Judecătoriei Timișoara, în favoarea Tribunalului Timiș. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 14 noiembrie 2005.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.