ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8913/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 8572 din 6

octombrie 2004, Judecătoria Timișoara a admis acțiunea formulată de reclamanții

M.M. și M.M.L. împotriva pârâtului V.R.A.; a obligat pârâtul să lase

reclamanților în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 54,57 mp

ocupat de acesta, conform raportului de expertiză ce face parte integrantă din

sentință; a constatat că proprietățile părților sunt limitrofe și a stabilit

linia de hotar dintre acestea pe aliniamentul B-C, așa cum este evidențiat cu

linia albastră în anexa la raportul de expertiză; a obligat pârâtul la plata

sumei de 1.292.375 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către reclamanți.

Împotriva sentinței a declarat apel

pârâtul, formulând critici asupra netemeiniciei hotărârii.

Tribunalul Timiș investit cu

soluționarea apelului, prin decizia civilă nr. 494/A din 15 decembrie 2004, a

constatat că în mod greșit a fost înaintat apelul acestei instanțe deoarece, în

conformitate cu prevederile art. 3 pct. 2 C. proc. civ., soluționarea

apelurilor formulate împotriva hotărârilor pronunțate de judecătorii și

tribunale în primă instanță sunt de competența curților de apel. A declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Timișoara.

Curtea de Apel Timișoara, la termenul

din 9 februarie 2005, verificându-și competența, a pus în discuția părților

calificarea căii de atac, în raport de care a constatat că este recurs și nu

apel. Pentru a decide astfel, instanța a reținut că obiectul cauzei, având ca

petit și acțiune în revendicare a unei suprafețe de 60mp, este evaluabil în

bani și are o valoare mai mică de 1 miliard lei. În raport cu dispozițiile art.

282

1

C. proc. civ., așa cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004,

litigiile al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard de lei, cum este și

cazul în speță, nu sunt supuse apelului, ci numai recursului.

Prin decizia civilă nr. 279 din 9

februarie 2005, Curtea de Apel Timișoara, în raport de considerentele

menționate, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea

Tribunalului Timiș, potrivit dispozițiilor art. 299 alin. (3) C. proc. civ.

(alineat introdus prin Legea nr. 195/2004 ), care prevede că, în situațiile în

care „încheierile sau hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești sunt

supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competența

instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea în cauză”.

Tribunalul Timiș, prin decizia

civilă nr. 504/R pronunțată la 10 mai 2005, a admis excepția de necompetență

materială a tribunalului în soluționarea apelului, a constatat ivit conflictul

negativ de competență, înaintând dosarul la Înalta Curte de Casație și Justiție

pentru a pronunța un regulator de competență în speță.

Pentru a decide astfel și a da o

nouă calificare căii de atac, apel nu recurs, tribunalul a reținut, în esență,

următoarele: capătul principal al cererii de chemare în judecată îl constituie

grănițuirea și nu revendicarea; pe cale de consecință nu este o acțiune al

cărei obiect este evaluabil în bani, valoarea acestuia urmând a determina calea

de atac împotriva hotărârii instanței de fond; ca argument care pledează în

favoarea acestei interpretări îl constituie prevederile art. 3 lit. i) din

Legea nr. 146/1997.

Soluționarea recursului este de

competența Tribunalului Timiș, pentru cele ce succed.

Tribunalul Timiș, care a calificat

calea de atac ca fiind apel și nu recurs, a dat o interpretare cel puțin

„originală” în stabilirea capătul principal al cererii și cererea accesorie din

prezenta cauză. Argumentul care, în opinia instanței, ar pleda în favoarea

susținerilor sale în ceea ce privește calificarea căii de atac, este art. 3,

lit. i) din Legea nr. 146/1997 privind taxele judiciare de timbru, interpretare

care, în opinia noastră, este fundamental greșită.

În mod corect Curtea de Apel

Timișoara a calificat calea de atac ca fiind recurs și nu apel deoarece,

obiectul cauzei, având ca petit și acțiune în revendicare a unei suprafețe de

teren de 60 mp, este evaluabil în bani și are o valoare mai mică de 1 miliard

lei. Potrivit dispozițiilor art. 282

1

C. proc. civ., așa cum a fost

modificat prin Legea nr. 195/2004, litigiile al căror obiect are o valoare de

până la 1 miliard lei, cum este și cazul în speță, nu sunt supuse apelului, ci

numai recursului.

Art. 299 alin. (3) C. proc. civ.

(alineat introdus prin actul normativ sus menționat), prevede că, în situațiile

în care „încheierile și hotărârile pronunțate de instanțele judecătorești sunt

supuse numai recursului, judecarea acestei căi de atac este de competența

instanței imediat superioare celei care a pronunțat hotărârea în cauză”.

Față de cele ce preced, Curtea

urmează a stabili competența de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului

Timiș.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Stabilește competența de soluționare

a recursului în favoarea Tribunalului Timiș.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4 noiembrie 2005.