ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4815/2005

Asupra conflictului negativ de

competență de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea formulată la 25

octombrie 1996, reclamanta SC P.C. SRL Craiova a chemat în judecată SC S. SA

Călărași, pentru obligarea la livrarea a 993 panouri de cale ferată și la daune

cominatorii în valoare de 2.000.000 lei /zi întârziere, de la data rămânerii

definitive și revocabile a hotărârii, până la data îndeplinirii obligației.

Tribunalul Călărași, prin sentința nr.

121 din 30 noiembrie 1998 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta să

livreze 993 panouri de cale ferată, fiind respinse cererile pentru daune și

rezoluțiunea contractului de vânzare – cumpărare.

Curtea de Apel București, secția comercială,

prin decizia nr. 1709 din 10 noiembrie 1998 a respins apelul pârâtei, ca

nefondat.

Recursul pârâtei împotriva deciziei

instanței de apel a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială,

prin decizia nr. 4112 din 18 noiembrie 1999, hotărârea atacată fiind casată, și

prin admiterea apelului aceleași părți, a desființat hotărârea instanței de

fond cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Tribunalul Călărași, prin sentința nr.

328 din 29 iunie 2000 a admis în parte acțiunea, a dispus rezoluțiunea parțială

a contractului de vânzare – cumpărare în ce privește cele 993 panouri și a

respins cererea pentru daune interese.

Apelurile declarate de ambele părți

au fost admise de Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, prin

decizia nr. 74/ A din 19 martie 2002, hotărârea primei instanțe fiind schimbată

în tot, în sensul obligării pârâtei la plata sumei de 20.416.029.828 lei,

despăgubiri reactualizate.

Împotriva deciziei menționate,

pârâta a declarat recurs, admis de Curtea Supremă de Justiție, secția comercială,

prin decizia nr. 7259 din 29 noiembrie 2002, hotărârea atacată fiind

modificată, în sensul admiterii apelului reclamantei și obligării pârâtei la

daune în sumă de 2.284.893.000 lei, cu menținerea restului dispozițiilor

sentinței nr. 328 din 29 iunie 2000 a Tribunalului Călărași.

Împotriva deciziei nr. 74/ A din 19

martie 2002 a Curții de Apel București, secția a VI-a comercială și a deciziei

Curții Supreme de Justiție, secția comercială nr. 7259 din 29 noiembrie 2002,

procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație a

declarat recurs în anulare, în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 81 din 16 februarie

2004, Înalta Curte de Casație și Justiție, Completul de 9 judecători a admis

recursul în anulare împotriva deciziei nr. 74 din 19 martie 2002 a Curții de

Apel București, secția a VI-a civilă și a deciziei nr. 7259 din 29 noiembrie

2002, a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, pe care le-a casat, cu

trimiterea dosarului Curții de Apel București, în vederea rejudecării în fond a

cauzei.

S-a reținut în esență că

determinarea daunelor nu s-a făcut prin analizarea obligațiilor părților și stabilirea

îndeplinirii acestora.

Dosarul a fost trimis pentru

rejudecare Curții de Apel București.

Prin decizia nr. 136 din 15

septembrie 2004, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a admis

excepția necompetenței materiale și a declinat soluționarea cauzei în favoarea

Tribunalului Călărași.

S-a reținut, în pronunțarea acestei

hotărâri, că fiind desființate toate hotărârile pronunțate, inclusiv a

Tribunalului Călărași, competența judecării în fond este determinată de

obiectul cauzei, valoarea de la data sesizării instanței și dispozițiile

procedurale atunci în vigoare.

Tribunalul Călărași, prin sentința

comercială nr. 325 din 10 mai 2005, a admis excepția de necompetență invocată

de reclamantă, SC P.C. SRL Craiova și a declinat competența în favoarea Curții

de Apel București, secția comercială, și, față de ivirea conflictului negativ

de competență, a înaintat dosarul acestei instanțe pentru soluționarea

conflictului.

Înalta Curte, în stabilirea

instanței competentă în soluționarea cauzei, în temeiul art. 22 alin. (3) C.

proc. civ., reține următoarele:

Decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție, completul 9 Judecători din 16 februarie 2004, admițând recursul în

anulare a casat numai hotărârile pronunțate în apel, decizia Curții de Apel

București, secția a VI-a civilă nr. 74/ A din 19 martie 2002, și în recurs,

decizia Curții Supreme de Justiție, secția comercială nr. 7259 din 29 noiembrie

cauzei.

Rezultă cu claritate că, competența

soluționării a fost stabilită ca fiind a Curții de Apel, astfel că, fără temei,

instanța de apel, primind dosarul, a considerat că rejudecarea revine instanței

de fond, Tribunalul Călărași. Se reține că hotărârea pronunțată de Tribunalul

Călărași, în fond, sentința nr. 328 din 29 iunie 2000, nu a fost casată.

Ca urmare, Curtea de Apel București

urmează să rejudece apelurile declarate de părți împotriva sentinței de fond,

având în vedere criticile și îndrumările din decizia de casare.

Așa fiind, în soluționarea

conflictului negativ de competență, urmează să se stabilească competența

soluționării litigiului în cauză, în favoarea Curții de Apel București, secția comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența de soluționare

a litigiului dintre reclamanta SC P.C. SRL Craiova și pârâta SC S. SA Călărași,

în favoarea Curții de Apel București.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 18 octombrie 2005.