Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.03.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1656/2006

HOTĂRÂRE
14.03.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1656/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 292 din 8 septembrie 2005 a Tribunalului Arad a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul O.R.G. referitoare la sentința penală nr. 323/2002 a Tribunalului Hunedoara. Prin această sentință, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 4367 din 9 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, sus-numitul a fost condamnat, la o pedeapsă de 17 ani, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, faptă comisă la data de 9 august 2001. Prin contestația la executare introdusă la Tribunalul Arad, petentul condamnat a solicitat reducerea pedepsei. El a invocat prevederile art. 461 lit. d) C. proc.

pen., motivând că deține informații cu caracter determinant referitoare la o rețea de crimă organizată și, că deci, ar putea beneficia de prevederile art. 19 din Legea nr. 682/2002. Examinând prin prisma motivului invocat contestația la executare, dar și din oficiu, Tribunalul Arad a respins-o, ca inadmisibilă, întrucât nu se încadrează în niciunul din cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen. Apelul împotriva acestei sentințe a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 14/ A din 11 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara. Împotriva acestei decizii a declarat recurs condamnatul. El invocă aceleași motive din cerere și din apel, susținând că beneficiază de aplicarea art. 19 din Legea nr. 682/2002 deoarece deține informații determinante cu privire la o rețea de crimă organizată.

Recursul declarat este nefondat și urmează a fi respins ca atare. Recurentul a fost condamnat definitiv pentru infracțiunea de omor prevăzută de art. 174 C. pen., și nu poate beneficia în acest dosar de prevederile textului de lege invocat care se referă la reglementarea protecției martorilor. Motivele invocate de recurent nu se regăsesc în nici unul din cazurile prevăzute de art. 461 C. proc. pen.

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul O.R.G. împotriva deciziei penale nr. 14/ A din 11 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 14 martie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-02-25
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 954/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de condamnatul H.M. împotriva deciziei penale nr.181 din 24 aprilie 2002 a Curții de Apel Timișoara. S-a prezentat recurentul condamnat, aflat în stare de arest, asistat de avocat V.M. apărător desemn
ÎCCJ 2004-11-26
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6306/2004
arestării preventive a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă arestul preventiv până la zi. Nemulțumit și de această hotărâre, în termenul legal, inculpatul reluând motivul din apel, a formulat recursul de față, solicitând reducerea pedepse
ÎCCJ 2003-06-24
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3012/2003
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 976 din 18 decembrie 2002, pronunțată de Tribunalul Timiș, s-a respins contestația la executare formulată de condamnata L.T. Pentru a ho
ÎCCJ 2006-09-12
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5208/2006
că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează: Prin contestația la executare pronunțată la data de 31 ianuarie 2006, condamnatul B.C. a solicitat achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de omor și, pe cale de consecință, punerea
ÎCCJ 2006-04-05
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2224/2006
de art. 2 alin. (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., a fost condamnat, la o pedeapsă de 15 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., și 3 ani închisoare, pentru
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă