ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5208/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 572 din data de 16 mai 2006, pronunțată în dosarul penal nr. 4554/3/2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația la executare formulată de condamnatul B.C., pe care l-a obligat la 100 RON, cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 40 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a constatat că, în speță, contestatorul a solicitat o reapreciere a probelor și o rejudecare a fondului cauzei, care nu se pot realiza însă pe calea contestației la executare, conform dispozițiilor art. 461 C. proc.

pen. Împotriva acestei sentințe, a declarat apel în termenul legal (la data de 24 mai 2006) condamnatul contestator B.C., care a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând admiterea contestației la executare și achitarea pentru infracțiunea de omor, cu punerea sa în libertate ori, după caz, dispunerea rejudecării cauzei, cu motivarea că, prin condamnarea sa, a fost comisă o gravă eroare judiciară, el fiind nevinovat, situația de fapt reținută nu corespunde realității, probele nu au fost corect apreciate, nu s-a audiat o martoră, iar instanțele care l-au condamnat nu au dat dovadă de obiectivitate și imparțialitate, încălcându-i dreptul la un proces echitabil.

Examinând sentința penală apelată, în raport de motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, Curtea a constatat că apelul este nefondat. Prin sentința penală nr. 49/ PI din 19 ianuarie 2006 a Tribunalului Timiș, secția penală, rămasă definitivă prin decizia nr. 2946 din 11 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția penală, inculpatul B.C. a fost condamnat, la pedeapsa de 15 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., reținându-se în fapt că, la data de 12 iunie 2002, a aplicat multiple și intense lovituri în cap victimei J.M., care au determinat decesul acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 461 alin. (1) C. proc. pen., contestația la executare reprezintă un mijloc procesual prin care, în faza de executare, se soluționează exclusiv nelămuriri cu privire la hotărârea ce se execută, impedimente la executare ori incidente ivite în cursul executării unei hotărâri penale definitive. Pe această cale, nu pot fi luate în discuție probleme de fond, cum sunt cele privitoare la regularitatea desfășurării anchetei penale și cercetării judecătorești, modul de administrare a probatoriului, reaprecierea ori prelungirea acestuia, stabilirea situației de fapt, invocate în susținerea cererii sale de către apelantul contestator, în privința acestora hotărârea de condamnare rămasă definitivă având autoritate de lucru judecat.

Întrucât motivele invocate de condamnatul contestator nu se întemeiază pe aspecte ce țin de executarea hotărârii definitive pronunțate împotriva sa, ci tind la o reexaminare a unor probleme de fond și, astfel, nu se încadrează în nici unul dintre cazurile expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 461 alin. (1) C. proc. pen., în mod corect, instanța de fond a respins, ca fiind inadmisibilă, contestația la executare dedusă judecății. Față de aceste considerente și având în vedere că, din oficiu, nu se constată motive de nelegalitate a hotărârii pronunțate de prima instanță, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., Curtea a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul contestator B.C., prin decizia penală nr. 467 din 16 iunie 2006. Împotriva deciziei penale nr. 467 din 16 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, în termen legal a declarat recurs contestatorul B.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie întrucât sunt îndeplinite cerințele art. 461 lit. c) C. proc. pen. În motivarea recursului se arată de către contestator că situația de fapt nu a fost corect reținută, au fost comise grave erori judiciare, nu au fost avute în vedere toate probele și nu au fost audiați toți martorii. Recurentul solicită admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri și achitarea sa pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

Examinând recursul prin prisma dispozițiilor art. 385 9 pct. 17 1 C. proc. pen., Înalta Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează: Prin contestația la executare pronunțată la data de 31 ianuarie 2006, condamnatul B.C. a solicitat achitarea pentru săvârșirea infracțiunii de omor și, pe cale de consecință, punerea sa de îndată în libertate. Tribunalul Timiș, prin sentința penală nr. 49/ P din 19 ianuarie 2005, în baza art. 174 C. pen., l-a condamnat pe contestator, la pedeapsa închisorii de 15 ani închisoare și 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen. În fapt, s-a reținut că, la data de 12 iunie 2002, B.C. a aplicat multiple și interne lovituri în cap victimei J.M., lovituri ce au determinat decesul acesteia.

Potrivit art. 461 alin. (1) C. proc. pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face numai în cazurile arătate expres la lit. a) – d). Motivele invocate de contestator, faptul că nu a beneficiat de un proces echitabil, nu s-au avut în vedere toate probele și nu au fost audiați toți martorii, nu pot fi examinate pe calea unei contestații la executare, ci sunt aspecte care țin de judecarea în fond a cauzei. În recursul său, contestatorul a arătat că sunt incidente dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., însă nu suntem în prezența vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută sau a unei împiedicări la executare, contestatorul solicitând practic o rejudecare a cauzei.

În raport cu cele expuse, în baza dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestator, iar potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul B.C. împotriva deciziei penale nr. 467 din 16 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul la plata sumei de 80 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 12 septembrie 2006.