ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5208/2006

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 572 din

data de 16 mai 2006, pronunțată în dosarul penal nr. 4554/3/2006, Tribunalul

București, secția a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, contestația la

executare formulată de condamnatul B.C., pe care l-a obligat la 100 RON,

cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocatului din oficiu, în

sumă de 40 RON, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a constatat că, în speță, contestatorul a solicitat o reapreciere a

probelor și o rejudecare a fondului cauzei, care nu se pot realiza însă pe

calea contestației la executare, conform dispozițiilor art. 461 C. proc. pen.

Împotriva acestei sentințe, a

declarat apel în termenul legal (la data de 24 mai 2006) condamnatul

contestator B.C., care a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate

și netemeinicie, solicitând admiterea contestației la executare și achitarea

pentru infracțiunea de omor, cu punerea sa în libertate ori, după caz,

dispunerea rejudecării cauzei, cu motivarea că, prin condamnarea sa, a fost

comisă o gravă eroare judiciară, el fiind nevinovat, situația de fapt reținută

nu corespunde realității, probele nu au fost corect apreciate, nu s-a audiat o

martoră, iar instanțele care l-au condamnat nu au dat dovadă de obiectivitate și

imparțialitate, încălcându-i dreptul la un proces echitabil.

Examinând sentința penală apelată,

în raport de motivele astfel invocate, precum și din oficiu, conform

dispozițiilor art. 371 alin. (2) C. proc. pen., sub toate aspectele de fapt și

de drept ale cauzei, Curtea a constatat că apelul este nefondat.

Prin sentința penală nr. 49/ PI din

19 ianuarie 2006 a Tribunalului Timiș, secția penală, rămasă definitivă prin

decizia nr. 2946 din 11 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția

penală, inculpatul B.C. a fost condamnat, la pedeapsa de 15 ani închisoare,

pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 174 C. pen.,

reținându-se în fapt că, la data de 12 iunie 2002, a aplicat multiple și

intense lovituri în cap victimei J.M., care au determinat decesul acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 461 alin.

(1) C. proc. pen., contestația la executare reprezintă un mijloc procesual prin

care, în faza de executare, se soluționează exclusiv nelămuriri cu privire la

hotărârea ce se execută, impedimente la executare ori incidente ivite în cursul

executării unei hotărâri penale definitive.

Pe această cale, nu pot fi luate în

discuție probleme de fond, cum sunt cele privitoare la regularitatea

desfășurării anchetei penale și cercetării judecătorești, modul de administrare

a probatoriului, reaprecierea ori prelungirea acestuia, stabilirea situației de

fapt, invocate în susținerea cererii sale de către apelantul contestator, în

privința acestora hotărârea de condamnare rămasă definitivă având autoritate de

lucru judecat.

Întrucât motivele invocate de

condamnatul contestator nu se întemeiază pe aspecte ce țin de executarea

hotărârii definitive pronunțate împotriva sa, ci tind la o reexaminare a unor

probleme de fond și, astfel, nu se încadrează în nici unul dintre cazurile

expres și limitativ prevăzute de dispozițiile art. 461 alin. (1) C. proc. pen.,

în mod corect, instanța de fond a respins, ca fiind inadmisibilă, contestația

la executare dedusă judecății.

Față de aceste considerente și având

în vedere că, din oficiu, nu se constată motive de nelegalitate a hotărârii

pronunțate de prima instanță, în temeiul dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., Curtea a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul

contestator B.C., prin decizia penală nr. 467 din 16 iunie 2006.

Împotriva deciziei penale nr. 467

din 16 iunie 2006 a Curții de Apel București, secția I penală, în termen legal

a declarat recurs contestatorul B.C., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie întrucât sunt îndeplinite cerințele art. 461 lit. c) C. proc. pen.

În motivarea recursului se arată de

către contestator că situația de fapt nu a fost corect reținută, au fost comise

grave erori judiciare, nu au fost avute în vedere toate probele și nu au fost

audiați toți martorii.

Recurentul solicită admiterea

recursului, casarea ambelor hotărâri și achitarea sa pentru săvârșirea

infracțiunii de omor prevăzută de art. 174 C. pen.

Examinând recursul prin prisma

dispozițiilor art. 385

9

pct. 17

1

C. proc. pen., Înalta

Curte constată că acesta este nefondat pentru considerentele ce urmează:

Prin contestația la executare

pronunțată la data de 31 ianuarie 2006, condamnatul B.C. a solicitat achitarea

pentru săvârșirea infracțiunii de omor și, pe cale de consecință, punerea sa de

îndată în libertate.

Tribunalul Timiș, prin sentința

penală nr. 49/ P din 19 ianuarie 2005, în baza art. 174 C. pen., l-a condamnat

pe contestator, la pedeapsa închisorii de 15 ani închisoare și 4 ani

interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) și e) C. pen.

În fapt, s-a reținut că, la data de

12 iunie 2002, B.C. a aplicat multiple și interne lovituri în cap victimei J.M.,

lovituri ce au determinat decesul acesteia.

Potrivit art. 461 alin. (1) C. proc.

pen., contestația contra executării hotărârii penale se poate face numai în

cazurile arătate expres la lit. a) – d).

Motivele invocate de contestator,

faptul că nu a beneficiat de un proces echitabil, nu s-au avut în vedere toate

probele și nu au fost audiați toți martorii, nu pot fi examinate pe calea unei

contestații la executare, ci sunt aspecte care țin de judecarea în fond a

cauzei.

În recursul său, contestatorul a

arătat că sunt incidente dispozițiile art. 461 lit. c) C. proc. pen., însă nu

suntem în prezența vreunei nelămuriri cu privire la hotărârea care se execută

sau a unei împiedicări la executare, contestatorul solicitând practic o

rejudecare a cauzei.

În raport cu cele expuse, în baza

dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte

va respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestator, iar potrivit art. 192

alin. (2) C. proc. pen., îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul B.C.

împotriva deciziei penale nr. 467 din 16 iunie 2006 a Curții de Apel București,

secția I penală.

Obligă recurentul la plata sumei de 80 lei, cu titlu de

cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei, reprezentând

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 12 septembrie 2006.