Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 05.10.2006
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5403/2006

HOTĂRÂRE
05.10.2006
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5403/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor de la dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 809 din 7 iulie 2006, Tribunalul București, secția a II-a penală, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 971/2005 pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, formulată de condamnatul F.M., cu obligarea acestuia la cheltuieli judiciare către stat. Împotriva acestei hotărâri a formulat apel condamnatul, arătând că în mod greșit a fost respinsă cererea de revizuire, întrucât urmare a faptului că în decizia penală nr. 695 din 13 septembrie 2005 a Curții de Apel București s-a menționat greșit că acesta ar fi recidivist i-a fost aplicată o pedeapsă în cuantum prea mare, astfel că a solicitat admiterea cererii de revizuire și reducerea pedepsei aplicate.

Curtea de Apel București, secția I penală, prin decizia penală nr. 590 din 11 august 2006, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul revizuient F.M., obligându-l pe acesta la cheltuieli judiciare către stat, urmând ca onorariul apărătorului desemnat din oficiu să fie avansat din fondul Ministerului Justiției. Împotriva deciziei mai sus-menționată, a declarat recurs condamnatul F.M. Recursul declarat de revizuientul condamnat este nefondat. Examinând actele și lucrările dosarului, se constată că recurentul, pe calea revizuirii solicită completarea probatoriilor și reindividualizarea pedepsei aplicate.

Față de motivele invocate de recurentul condamnat, în mod corect cele două instanțe au apreciat că pe calea extraordinară a revizuirii nu se poate obține o prelungire a probațiunii pentru fapte și împrejurări deja cunoscute instanței care a soluționat fondul cauzei și care, de altfel s-a și pronunțat cu privire la întregul probatoriu produs cauzei, pe parcursul judecării acesteia în toate etapele procesuale. Prin urmare, motivele invocate de condamnat referitoare la pedeapsă și probe nu se încadrează în cele prevăzute expres și limitativ în art. 394 C. proc. pen. Așa fiind, pentru considerentele arătate, Înalta Curte constată că hotărârile instanțelor de fond și de apel prin care s-a respins cererea de revizuire și respectiv apelul declarat de condamnat, sunt corecte, astfel că recursul apare ca nefondat și va fi respins, ca atare, conform art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc.

pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul F.M. împotriva deciziei penale nr. 590 din 11 august 2006 a Curții de Apel București, secția I penală. Obligă recurentul condamnat la plata sumei de 140 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 40 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 5 octombrie 2006.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2007-01-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 470/2007
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1136 din 17 octombrie 2006 pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, în dosarul nr. 5812 /2005, s-a respins, ca nefondat
ÎCCJ 2006-02-13
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 927/2006
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 890 din 20 iunie 2005, Tribunalul București, secția a II-a penală, în temeiul dispozițiilor art. 403 C. proc. pen., coroborat cu art. 39
ÎCCJ 2007-01-18
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 284/2007
3 alin. (3) C. proc. pen., întrucât motivele invocate nu se încadrează în nici unul dintre cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 C. proc. pen. și art. 408 1 C. proc. pen. Prin sentința penală nr. 795 din 29 iunie 2006 a Tribunalului B
ÎCCJ 2006-01-19
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 329/2006
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1167 din 22 septembrie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a respins cererea de revizuire formulată de condamnatul P.A. a senti
ÎCCJ 2006-04-26
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2622/2006
Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 86 din 13 decembrie 2005, Tribunalul București, secția I penală, a respins, ca neîntemeiată, cererea de revizuire formulată de condamnat
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă