ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3713/2005

Asupra recursurilor de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Tribunalul Suceava, completată ulterior, reclamanții B.N., B.O.S. și S.O. le-au chemat în judecată pe pârâtele SC M. SA Suceava și SC G.C. SRL Suceava, pentru ca prin sentința care se va pronunța să se dispună anularea parțială a contractului de leasing din 5 octombrie 1997 și a contractului de vânzare cumpărare din 22 decembrie 2000 încheiate între pârâți, precum și la radierea intabulării dreptului de proprietate din C.F. în baza celor două contracte cu privire la suprafața de 486 mp. Reclamanții au motivat că suprafața de teren de 486 mp., au dobândit-o prin moștenire conform certificatului de moștenitor din 26 mai 1969 și că prin sentința nr. 58/1999 pronunțată de Tribunalul Suceava s-a exclus din titlul de proprietate citat suprafața de 486 mp., reținându-se că terenul respectiv nu a fost expropriat și este folosit abuziv de SC M. SA Suceava.

Tribunalul Suceava prin sentința nr. 556 din 26 martie 2004, a respins ca nefondată acțiunea, reținând în considerente că numai pârâta SC M. SA a fost de rea credință la încheierea contractului de vânzare cumpărare, că la data încheierii contractului, certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu era modificat și că pentru anularea contractului de vânzare cumpărare, era necesar ca atât vânzătorul cât și cumpărătorul să fi fost de rea credință. Declarațiile martorilor în legătură cu situația terenului au fost înlăturate de instanța de fond pe motivul că erau prea generale. Sentința nr. 556 din 26 martie 2004 a fost apelată de reclamanți iar, Curtea de Apel Suceava prin decizia nr. 150 din 8 iulie 2004, a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată în sensul anulării contractului de leasing din 5 octombrie 1997 și a contractului de vânzare cumpărare autentificat la 22 decembrie 2000, în parte, respectiv pentru suprafața de 486 mp.

Prin aceeași decizie s-a dispus radierea intabulării comisiei cadastrale Suceava a dreptului de proprietate. Instanța de apel a verificat în limitele cererii de apel dacă situația de fapt stabilită de prima instanță este conformă cu legea și actele dosarului și a ajuns la concluzia că atât transmiterea dreptului de folosință a terenului în suprafață de 486 mp. potrivit contractului de leasing din 5 octombrie 1997 cât și contractul de vânzare cumpărare din 22 decembrie 2000 apar ca o operație speculativă, fondată pe o cauză ilicită, care atrage nulitatea absolută.

Aceste considerente au avut în vedere decizia Curții de Apel Suceava prin care la solicitarea apelanților reclamanți din acest dosar a fost anulat parțial certificatul de atestare a dreptului de proprietate din 19 iulie 1997, emis pe seama primei pârâte reținându-se cu autoritate de lucru judecat că suprafața de teren în discuție a fost proprietatea autorilor reclamanților și că nu a fost trecută în proprietatea statului sau în posesia pârâtei vânzătoare. Împotriva deciziei nr. 150 din 8 iulie 2004 au declarat recurs, pârâtele SC M. SA Suceava și SC G.C. SRL Suceava, fără respectarea cerințelor art. 302 1 lit. d) C. proc. civ., în sensul că motivele invocate nu au fost dezvoltate și argumentate în drept.

Pârâta recurentă, SC M. SA Suceava, a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în argumentarea căruia a susținut că instanța de apel a apreciat greșit contractele de leasing și de vânzare cumpărare ca fiind întemeiate pe o cauză ilicită câtă vreme la data de 5 octombrie 1997, când s-a încheiat contractul de leasing, certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu era modificat, SC M. SA Suceava fiind de bună credință. Recurenta SC M. SA a mai susținut că suprafața respectivă de teren făcea parte din patrimoniul societății, iar emiterea titlului de proprietate în favoarea sa este rezultatul privatizării societății, că Primăria municipiului Suceava a atestat încă din 1992 faptul că terenul face parte din domeniul public.

În opinia recurentei materialul probator nu atestă existența operațiunii speculative, că în speță SC G.C. SRL a avut cunoștință de operațiunea speculativă contribuind astfel la susținerea cauzei ilicite. Față de aceste susțineri recurenta a considerat că s-a făcut o aplicare greșită a legii. La rândul său pârâta SC G.C. SRL a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., în temeiul cărora a afirmat că instanța trebuia să anuleze doar în parte contractul de leasing așa cum a dispus cu privire la contractul de vânzare cumpărare. Tot greșit s-au reținut, apreciază recurenta, depozițiile martorilor care au dus la concluzia că la încheierea contractului de leasing ambele părți „nu au fost de bună credință” deși decizia nr. 58 din 20 mai 1999 a fost pronunțată după doi ani de la data încheierii contractului de leasing.

Având în vedere că încheierea contractului de vânzare cumpărare, era doar o finalizare a contractului de leasing în opinia recurentei, buna credință a părților contractante nu poate fi pusă la îndoială. Recursurile sunt nefondate. Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc. civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive de nelegalitate, iar potrivit pct. 9 din același articol modificarea hotărârii poate fi cerută „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii. Analizând critica SC M. SA, conform motivului pe care l-a invocat se constată din argumentele invocate, care în realitate se referă la situația de fapt, că recurenta nu a demonstrat în ce constă încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Prin decizia recurată, instanța de apel a stabilit corect faptul că ambele contracte (de leasing și de vânzare cumpărare) erau fondate pe o cauză ilicită. Această constatare a avut în vedere probele dosarului din care rezultă că recurenta, anterior încheierii contractului de leasing se afla în litigiu cu intimații reclamanți într-o altă cauză care s-a soluționat prin decizia nr. 58 din 20 mai 1999, care a atestat că suprafața de teren în litigiu nu a fost proprietatea statului, și ca atare, nu se afla nici în administrarea legală a pârâtei recurente SC M. SA. Prin decizia nr. 58/1999 devenită irevocabilă s-a reținut că terenul a aparținut autorului reclamanților. În acest context, afirmația că certificatul care atesta dreptul de proprietate al SC M. SA a fost anulat parțial cu referire la suprafața de 486 mp.

teren, după încheierea contractului de leasing este lipsită de orice suport și demonstrează, în adevăr, că o cerință a valabilității cauzei respectivului act juridic încheiat nu este conformă cu prevederile art. 966 C. civ.: „obligația neilicită nu poate avea nici un efect”. Întrucât „cauza” convențiilor este un mijloc de exprimare juridică a unui interes al părților actului juridic, prin probele administrate în cauză, reținute corect de instanța de apel, s-a demonstrat că transmiterea folosinței prin contractul de leasing și apoi transmiterea proprietății este o operație speculativă ilicită. Soluția pronunțată de instanța de apel pune în valoare prevederile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale potrivit căruia „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale.

Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege ..”. Nu poate fi reținută nici afirmația recurentei SC M. SA că în cauză nu s-a făcut dovada complicității SC G.C. SRL la fraudarea terțului, fiind evident că recurenta admite ideea de fraudare a reclamanților însă apreciază că în ce-l privește pe partenerul său contractual complicitatea la fraudare nu s-a demonstrat. Având în vedere faptul că în cauză s-a cerut nulitatea absolută a contractelor pe motiv de cauză ilicită și imorală, complicitatea cumpărătorului la fraudarea terțului nu este cerută de lege și cu atât mai puțin se pune problema ocrotirii sub dobânditorului, chiar de bună credință întrucât ceea ce s-a înstrăinat în cauză era proprietatea reclamanților intimați.

Întrucât obligația fondată pe o cauză ilicită, în conformitate cu art. 966 C. civ., nu trebuie să producă efecte juridice, soluția instanței de apel a avut în vedere dispozițiile legale astfel că motivul invocat de prima recurentă este neîntemeiat, recursul său urmând să fie respins. Recurenta SC G.C. SRL Suceava, a invocat prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., cu motivarea că instanța de apel a acordat mai mult decât s-a cerut, și ceea ce nu s-a cerut, critică nefondată întrucât din minută, rezultă că ambele contracte, de leasing și de vânzare cumpărare s-au anulat numai cu privire la suprafața de 486 mp. teren. Al doilea motiv invocat de pârâta SC G.C. SRL cu trimitere la dispozițiile art. 304 alin. (7) C. proc.

civ., este neîntemeiat întrucât hotărârea este motivată în fapt și în drept cu referire expresă la probele dosarului. De altfel, comentariul recurentei în legătură cu depozițiile martorilor nu demonstrează că hotărârea cuprinde motive contradictorii ori străine de natura pricinii conform motivului invocat. Și ultima critică întemeiată pe dispozițiile art. 304 alin. (8) C. proc. civ., va fi respinsă întrucât nu s-a demonstrat care este actul juridic interpretat greșit al cărui înțeles a fost schimbat. De altfel nici această critică nu a fost motivată. În fine, nu se poate admite existența bunei credințe la încheierea contractului de leasing a ambelor părți așa cum susține recurenta pentru a argumenta mai departe ideea că a existat buna credință și la încheierea contractului de vânzare cumpărare, care este o continuare a operațiunii de leasing întrucât clauza ilicită a subzistat în ambele situații așa cum s-a arătat mai sus.

Prin urmare soluția instanței de apel este în concordanță cu probele dosarului și cu dispozițiile legale amintite. Pentru aceste motive în raport de prevederile art. 312 C. proc. civ. și cel de-al doilea recurs va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursurile declarate de pârâții SC M. SA Suceava și SC G.C. SRL Suceava, împotriva deciziei nr. 150 din 8 iulie 2004 a Curții de Apel Suceava, ca nefondate. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 17 iunie 2005.