ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3713/2005

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la

Tribunalul Suceava, completată ulterior, reclamanții B.N., B.O.S. și S.O. le-au

chemat în judecată pe pârâtele SC M. SA Suceava și SC G.C. SRL Suceava, pentru

ca prin sentința care se va pronunța să se dispună anularea parțială a

contractului de leasing din 5 octombrie 1997 și a contractului de vânzare

cumpărare din 22 decembrie 2000 încheiate între pârâți, precum și la radierea

intabulării dreptului de proprietate din C.F. în baza celor două contracte cu

privire la suprafața de 486 mp. Reclamanții au motivat că suprafața de teren de

486 mp., au dobândit-o prin moștenire conform certificatului de moștenitor din 26

mai 1969 și că prin sentința nr. 58/1999 pronunțată de Tribunalul Suceava s-a

exclus din titlul de proprietate citat suprafața de 486 mp., reținându-se că

terenul respectiv nu a fost expropriat și este folosit abuziv de SC M. SA

Suceava.

Tribunalul Suceava prin sentința nr.

556 din 26 martie 2004, a respins ca nefondată acțiunea, reținând în

considerente că numai pârâta SC M. SA a fost de rea credință la încheierea

contractului de vânzare cumpărare, că la data încheierii contractului,

certificatul de atestare a dreptului de proprietate nu era modificat și că

pentru anularea contractului de vânzare cumpărare, era necesar ca atât vânzătorul

cât și cumpărătorul să fi fost de rea credință. Declarațiile martorilor în

legătură cu situația terenului au fost înlăturate de instanța de fond pe

motivul că erau prea generale.

Sentința nr. 556 din 26 martie 2004

a fost apelată de reclamanți iar, Curtea de Apel Suceava prin decizia nr. 150

din 8 iulie 2004, a admis apelul și a schimbat în tot sentința apelată în

sensul anulării contractului de leasing din 5 octombrie 1997 și a contractului

de vânzare cumpărare autentificat la 22 decembrie 2000, în parte, respectiv

pentru suprafața de 486 mp. Prin aceeași decizie s-a dispus radierea

intabulării comisiei cadastrale Suceava a dreptului de proprietate.

Instanța de apel a verificat în

limitele cererii de apel dacă situația de fapt stabilită de prima instanță este

conformă cu legea și actele dosarului și a ajuns la concluzia că atât

transmiterea dreptului de folosință a terenului în suprafață de 486 mp.

potrivit contractului de leasing din 5 octombrie 1997 cât și contractul de

vânzare cumpărare din 22 decembrie 2000 apar ca o operație speculativă, fondată

pe o cauză ilicită, care atrage nulitatea absolută. Aceste considerente au avut

în vedere decizia Curții de Apel Suceava prin care la solicitarea apelanților

reclamanți din acest dosar a fost anulat parțial certificatul de atestare a

dreptului de proprietate din 19 iulie 1997, emis pe seama primei pârâte

reținându-se cu autoritate de lucru judecat că suprafața de teren în discuție a

fost proprietatea autorilor reclamanților și că nu a fost trecută în proprietatea

statului sau în posesia pârâtei vânzătoare.

Împotriva deciziei nr. 150 din 8

iulie 2004 au declarat recurs, pârâtele SC M. SA Suceava și SC G.C. SRL

Suceava, fără respectarea cerințelor art. 302

1

lit. d) C. proc. civ.,

în sensul că motivele invocate nu au fost dezvoltate și argumentate în drept.

Pârâta recurentă, SC M. SA Suceava,

a invocat motivul prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ., în argumentarea

căruia a susținut că instanța de apel a apreciat greșit contractele de leasing

și de vânzare cumpărare ca fiind întemeiate pe o cauză ilicită câtă vreme la

data de 5 octombrie 1997, când s-a încheiat contractul de leasing, certificatul

de atestare a dreptului de proprietate nu era modificat, SC M. SA Suceava fiind

de bună credință.

Recurenta SC M. SA a mai susținut că

suprafața respectivă de teren făcea parte din patrimoniul societății, iar

emiterea titlului de proprietate în favoarea sa este rezultatul privatizării

societății, că Primăria municipiului Suceava a atestat încă din 1992 faptul că

terenul face parte din domeniul public. În opinia recurentei materialul

probator nu atestă existența operațiunii speculative, că în speță SC G.C. SRL a

avut cunoștință de operațiunea speculativă contribuind astfel la susținerea

cauzei ilicite.

Față de aceste susțineri recurenta a

considerat că s-a făcut o aplicare greșită a legii.

La rândul său pârâta SC G.C. SRL a

invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7 și 8 C. proc. civ., în temeiul

cărora a afirmat că instanța trebuia să anuleze doar în parte contractul de

leasing așa cum a dispus cu privire la contractul de vânzare cumpărare. Tot

greșit s-au reținut, apreciază recurenta, depozițiile martorilor care au dus la

concluzia că la încheierea contractului de leasing ambele părți „nu au fost de

bună credință” deși decizia nr. 58 din 20 mai 1999 a fost pronunțată după doi

ani de la data încheierii contractului de leasing. Având în vedere că

încheierea contractului de vânzare cumpărare, era doar o finalizare a

contractului de leasing în opinia recurentei, buna credință a părților

contractante nu poate fi pusă la îndoială.

Recursurile sunt nefondate.

Potrivit art. 304 alin. (1) C. proc.

civ., modificarea sau casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motive

de nelegalitate, iar potrivit pct. 9 din același articol modificarea hotărârii

poate fi cerută „când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a

fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.

Analizând critica SC M. SA, conform

motivului pe care l-a invocat se constată din argumentele invocate, care în

realitate se referă la situația de fapt, că recurenta nu a demonstrat în ce

constă încălcarea și aplicarea greșită a legii. Prin decizia recurată, instanța

de apel a stabilit corect faptul că ambele contracte (de leasing și de vânzare

cumpărare) erau fondate pe o cauză ilicită. Această constatare a avut în vedere

probele dosarului din care rezultă că recurenta, anterior încheierii

contractului de leasing se afla în litigiu cu intimații reclamanți într-o altă

cauză care s-a soluționat prin decizia nr. 58 din 20 mai 1999, care a atestat

că suprafața de teren în litigiu nu a fost proprietatea statului, și ca atare,

nu se afla nici în administrarea legală a pârâtei recurente SC M. SA.

Prin decizia nr. 58/1999 devenită

irevocabilă s-a reținut că terenul a aparținut autorului reclamanților. În

acest context, afirmația că certificatul care atesta dreptul de proprietate al

SC M. SA a fost anulat parțial cu referire la suprafața de 486 mp. teren, după

încheierea contractului de leasing este lipsită de orice suport și

demonstrează, în adevăr, că o cerință a valabilității cauzei respectivului act

juridic încheiat nu este conformă cu prevederile art. 966 C. civ.: „obligația

neilicită nu poate avea nici un efect”.

Întrucât „cauza” convențiilor este

un mijloc de exprimare juridică a unui interes al părților actului juridic,

prin probele administrate în cauză, reținute corect de instanța de apel, s-a

demonstrat că transmiterea folosinței prin contractul de leasing și apoi

transmiterea proprietății este o operație speculativă ilicită.

Soluția pronunțată de instanța de

apel pune în valoare prevederile art. 1 din Protocolul adițional la Convenția

pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale potrivit

căruia „orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor

sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de

utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege ..”.

Nu poate fi reținută nici afirmația

recurentei SC M. SA că în cauză nu s-a făcut dovada complicității SC G.C. SRL

la fraudarea terțului, fiind evident că recurenta admite ideea de fraudare a

reclamanților însă apreciază că în ce-l privește pe partenerul său contractual

complicitatea la fraudare nu s-a demonstrat.

Având în vedere faptul că în cauză

s-a cerut nulitatea absolută a contractelor pe motiv de cauză ilicită și

imorală, complicitatea cumpărătorului la fraudarea terțului nu este cerută de

lege și cu atât mai puțin se pune problema ocrotirii sub dobânditorului, chiar

de bună credință întrucât ceea ce s-a înstrăinat în cauză era proprietatea

reclamanților intimați. Întrucât obligația fondată pe o cauză ilicită, în

conformitate cu art. 966 C. civ., nu trebuie să producă efecte juridice,

soluția instanței de apel a avut în vedere dispozițiile legale astfel că

motivul invocat de prima recurentă este neîntemeiat, recursul său urmând să fie

respins.

Recurenta SC G.C. SRL Suceava, a

invocat prevederile art. 304 pct. 6 C. proc. civ., cu motivarea că instanța de

apel a acordat mai mult decât s-a cerut, și ceea ce nu s-a cerut, critică

nefondată întrucât din minută, rezultă că ambele contracte, de leasing și de

vânzare cumpărare s-au anulat numai cu privire la suprafața de 486 mp. teren.

Al doilea motiv invocat de pârâta SC

G.C. SRL cu trimitere la dispozițiile art. 304 alin. (7) C. proc. civ., este

neîntemeiat întrucât hotărârea este motivată în fapt și în drept cu referire

expresă la probele dosarului.

De altfel, comentariul recurentei în

legătură cu depozițiile martorilor nu demonstrează că hotărârea cuprinde motive

contradictorii ori străine de natura pricinii conform motivului invocat.

Și ultima critică întemeiată pe

dispozițiile art. 304 alin. (8) C. proc. civ., va fi respinsă întrucât nu s-a

demonstrat care este actul juridic interpretat greșit al cărui înțeles a fost

schimbat. De altfel nici această critică nu a fost motivată. În fine, nu se

poate admite existența bunei credințe la încheierea contractului de leasing a

ambelor părți așa cum susține recurenta pentru a argumenta mai departe ideea că

a existat buna credință și la încheierea contractului de vânzare cumpărare,

care este o continuare a operațiunii de leasing întrucât clauza ilicită a

subzistat în ambele situații așa cum s-a arătat mai sus. Prin urmare soluția

instanței de apel este în concordanță cu probele dosarului și cu dispozițiile

legale amintite.

Pentru aceste motive în raport de

prevederile art. 312 C. proc. civ. și cel de-al doilea recurs va fi respins ca

nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de

pârâții SC M. SA Suceava și SC G.C. SRL Suceava, împotriva deciziei nr. 150 din

8 iulie 2004 a Curții de Apel Suceava, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 17 iunie 2005.