ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1000/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la 16

septembrie 2001, reclamantul W.L.F. i-a chemat în judecată pe pârâții S.N. și

S.I. pentru a fi obligați la plata sumei de 154.103 Euro, cu titlu de

rambursare împrumut, 6.200 Euro, cu titlu de dobândă pentru perioada de până la

introducerea acțiunii și a dobânzii legale de 6% pe an, aplicată sumelor

datorate, până la achitarea integrală a debitului.

Investit cu soluționarea acestui

litigiu, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1673 din

18 noiembrie 2002, a admis acțiunea și i-a obligat pe pârâți să-i plătească

reclamantului, echivalentul în lei, la data plății, al sumei de 154.103 Euro,

precum și dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data introducerii

acțiunii și până la achitarea integrală a debitului.

A respins ca neîntemeiat capătul de

cerere vizând obligarea pârâților la plata sumei de 6.200 Euro.

Pentru a se pronunța astfel, prima

instanță a reținut în esență că urmare transferului bancar, operat la 28

ianuarie 2000, patrimoniul pârâtului s-a mărit pe seama patrimoniului

reclamantului, situație care se definește prin instituția îmbogățirii fără

justă cauză.

Consecința acestui fapt juridic, se

mai arată, o reprezintă obligația pârâtului, al cărui patrimoniu s-a mărit, de

a restitui către reclamant, suma corespunzătoare diminuării patrimoniului

acestuia.

Apelul pârâtului S.N. a fost admis

de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care prin decizia nr. 355/A

din 18 iunie 2003, a schimbat în parte sentința și a respins ca nefondat

capătul de cerere privind restituirea sumei de 154.103 Euro, și a dobânzii

legale, de la data introducerii acțiunii și până la achitarea debitului.

A menținut celelalte dispoziții ale

sentinței apelate și a respins ca nefondată cererea de aderare la apel,

formulată de reclamantul W.L.F.

Pentru a decide astfel, instanța de

control judiciar a reținut că patrimoniul pârâtului nu a fost mărit prin

efectuarea operațiunii bancare invocate, iar simpla împrejurare, nedovedită de

altfel că pârâtul că pârâtul este creditorul societății SC B.S. SRL nu

justifică admiterea acțiunii, atâta vreme cât societatea nu i-a restituit suma

virată în cont.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul W.L.F.

care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ.

susține în esență că decizia cuprinde motive contradictorii, fiind totodată

lipsită de temei legal întrucât prin probele administrate s-a făcut dovada

împrejurării că pârâtul a transferat suma de bani primită de la reclamant, în

contul SC B.S. România SRL, pentru ca, ulterior, aceasta să își achite creditul

către bancă, devenind astfel creditor al societății.

Recursul se privește ca fondat,

urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed.

Părțile au fost asociați ai SC B.S.

România SRL, societate care a beneficiat de un credit în sumă de 600.000 mărci

germane, acordat de B.C.R.B. SA.

Din probele administrate în cauză

rezultă, fără putință de tăgadă că reclamantul a constituit în favoarea

pârâtului un depozit colateral în cuantum de 153.400 Euro, al cărui scop a fost

garantarea rambursării acestui credit.

La 31 ianuarie 2000, S.N. a

rambursat împrumutul, prin transferul depozitului colateral, ce constituie

obiectul garanției, din contul său personal către R.B. SA, operațiune în urma

căreia a fost înregistrat în evidențele contabile ale B.S. România SRL (fostă

B.S. România SRL) în calitate de creditor al societății.

Din raportul juridic astfel creat,

rezultă implicit obligația societății comerciale de restituire către pârâtul

S.N., a sumei virate din contul personal al acestuia, în vederea achitării

creditului.

De altfel din expertiza contabilă

efectuată, la cererea reclamantului, de SC R.C. România SRL rezultă că,

ulterior rambursării creditului, B.S. România i-a achitat lui S.N., sumele cu

care acesta a fost înscris ca și creditor, prin mai multe retrageri succesive

de numerar.

Independent însă de această

obligație la restituire, a cărei executare a fost contestată de către pârât,

S.N. este debitor într-un alt raport juridic, creat urmare transferului în

contul său personal a sumei depusă de către reclamant la R.B. SA, pentru

crearea depozitului colateral, prin efectul îmbogățirii fără justă cauză.

Ca atare, în mod corect a reținut

instanța fondului că acțiunea în restituire este justificată prin mărirea

patrimoniului pârâtului în detrimentul reclamantului care, în afara unei atari

acțiuni, este lipsit de alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii

suferite.

Așa fiind, recursul se va admite, cu

consecința modificării deciziei atacate, și a respingerii apelului formulat de

pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul W.L.F. împotriva deciziei civile nr. 355/A din 18 iunie 2003 a

Curții de Apel București, secția a III-a civilă.

Modifică decizia recurată în sensul

că respinge apelul pârâtului S.N. împotriva sentinței civile nr. 1673 din 18

noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția a III-a civilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 31 ianuarie 2006.