ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1000/2006

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la 16 septembrie 2001, reclamantul W.L.F. i-a chemat în judecată pe pârâții S.N. și S.I. pentru a fi obligați la plata sumei de 154.103 Euro, cu titlu de rambursare împrumut, 6.200 Euro, cu titlu de dobândă pentru perioada de până la introducerea acțiunii și a dobânzii legale de 6% pe an, aplicată sumelor datorate, până la achitarea integrală a debitului. Investit cu soluționarea acestui litigiu, Tribunalul București, secția a IV-a civilă, prin sentința nr. 1673 din 18 noiembrie 2002, a admis acțiunea și i-a obligat pe pârâți să-i plătească reclamantului, echivalentul în lei, la data plății, al sumei de 154.103 Euro, precum și dobânda legală aferentă acestei sume, începând cu data introducerii acțiunii și până la achitarea integrală a debitului.

A respins ca neîntemeiat capătul de cerere vizând obligarea pârâților la plata sumei de 6.200 Euro. Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut în esență că urmare transferului bancar, operat la 28 ianuarie 2000, patrimoniul pârâtului s-a mărit pe seama patrimoniului reclamantului, situație care se definește prin instituția îmbogățirii fără justă cauză. Consecința acestui fapt juridic, se mai arată, o reprezintă obligația pârâtului, al cărui patrimoniu s-a mărit, de a restitui către reclamant, suma corespunzătoare diminuării patrimoniului acestuia. Apelul pârâtului S.N. a fost admis de Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, care prin decizia nr. 355/A din 18 iunie 2003, a schimbat în parte sentința și a respins ca nefondat capătul de cerere privind restituirea sumei de 154.103 Euro, și a dobânzii legale, de la data introducerii acțiunii și până la achitarea debitului.

A menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate și a respins ca nefondată cererea de aderare la apel, formulată de reclamantul W.L.F. Pentru a decide astfel, instanța de control judiciar a reținut că patrimoniul pârâtului nu a fost mărit prin efectuarea operațiunii bancare invocate, iar simpla împrejurare, nedovedită de altfel că pârâtul că pârâtul este creditorul societății SC B.S. SRL nu justifică admiterea acțiunii, atâta vreme cât societatea nu i-a restituit suma virată în cont. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs în termenul prevăzut de art. 301 C. proc. civ., reclamantul W.L.F. care, invocând temeiurile prevăzute de art. 304 pct. 7 și 9 C. proc. civ. susține în esență că decizia cuprinde motive contradictorii, fiind totodată lipsită de temei legal întrucât prin probele administrate s-a făcut dovada împrejurării că pârâtul a transferat suma de bani primită de la reclamant, în contul SC B.S.

România SRL, pentru ca, ulterior, aceasta să își achite creditul către bancă, devenind astfel creditor al societății. Recursul se privește ca fondat, urmând a fi admis, în considerarea argumentelor ce succed. Părțile au fost asociați ai SC B.S. România SRL, societate care a beneficiat de un credit în sumă de 600.000 mărci germane, acordat de B.C.R.B. SA. Din probele administrate în cauză rezultă, fără putință de tăgadă că reclamantul a constituit în favoarea pârâtului un depozit colateral în cuantum de 153.400 Euro, al cărui scop a fost garantarea rambursării acestui credit. La 31 ianuarie 2000, S.N. a rambursat împrumutul, prin transferul depozitului colateral, ce constituie obiectul garanției, din contul său personal către R.B.

SA, operațiune în urma căreia a fost înregistrat în evidențele contabile ale B.S. România SRL (fostă B.S. România SRL) în calitate de creditor al societății. Din raportul juridic astfel creat, rezultă implicit obligația societății comerciale de restituire către pârâtul S.N., a sumei virate din contul personal al acestuia, în vederea achitării creditului. De altfel din expertiza contabilă efectuată, la cererea reclamantului, de SC R.C. România SRL rezultă că, ulterior rambursării creditului, B.S. România i-a achitat lui S.N., sumele cu care acesta a fost înscris ca și creditor, prin mai multe retrageri succesive de numerar. Independent însă de această obligație la restituire, a cărei executare a fost contestată de către pârât, S.N.

este debitor într-un alt raport juridic, creat urmare transferului în contul său personal a sumei depusă de către reclamant la R.B. SA, pentru crearea depozitului colateral, prin efectul îmbogățirii fără justă cauză. Ca atare, în mod corect a reținut instanța fondului că acțiunea în restituire este justificată prin mărirea patrimoniului pârâtului în detrimentul reclamantului care, în afara unei atari acțiuni, este lipsit de alt mijloc juridic pentru recuperarea pierderii suferite. Așa fiind, recursul se va admite, cu consecința modificării deciziei atacate, și a respingerii apelului formulat de pârât.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamantul W.L.F. împotriva deciziei civile nr. 355/A din 18 iunie 2003 a Curții de Apel București, secția a III-a civilă. Modifică decizia recurată în sensul că respinge apelul pârâtului S.N. împotriva sentinței civile nr. 1673 din 18 noiembrie 2002 a Tribunalului București, secția a III-a civilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 ianuarie 2006.