ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5053/2005

Asupra recursului declarat de inculpatul S.L.M.; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 556 din 14 aprilie 2005, pronunțată la Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost condamnat inculpatul S.L.M., la 10 ani închisoare, în baza art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., I-a fost aplicată inculpatului pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pe o durată de doi ani în baza art. 65 alin. (2) C. pen. În baza art. 83 C. pen., i-a fost revocată inculpatului suspendarea condiționată a pedepsei de 3 ani închisoare aplicate prin sentința nr. 1484 din 23 septembrie 2002 a Judecătoriei sectorului 1 București.

S-a dispus ca inculpatul să execute 13 ani închisoare. S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsă arestarea preventivă de la 7 august 2000 la 25 septembrie 2002 și de la 14 ianuarie 2005 la zi. Au fost dispuse și alte recursuri legale. Pentru a hotărî astfel, tribunalul, în baza probelor administrate atât la urmărirea penală cât și în faza de judecată, a reținut că, la data de 14 septembrie 2002, inculpatul i-a vândut 3 doze de heroină martorului denunțător O.E.F., tranzacție realizată în prezența martorului M.Șt. acel prilej asupra inculpatului s-au găsit 1.400.000 lei bani proveniți din vânzare precum și alte 15 doze de heroină.

Apelul declarat de inculpat cu motivarea că pedeapsa trebuia coborâtă sub minimul special prevăzut de lege față de atitudinea sinceră în cursul procesului și indicarea și a altor persoane implicate în traficul de droguri a fost respins, ca nefondat, prin decizia nr. 474 din 20 iunie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 1933/2005. Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs inculpatul.

Prin motivele scrise dezvoltate oral în fața instanței de către apărătorul inculpatului s-a invocat nelegalitatea și netemeinicia hotărârii pentru că: - instanța a dat o încadrare juridică necorespunzătoare situației de fapt reținute impunându-se schimbarea încadrării din infracțiunea la trafic de droguri prevăzută de art. 2 alin. (1) și (2) din Legea nr. 143/2000 text în baza căreia a fost condamnat inculpatul la fel, încadrare menținută în apel în aceeași infracțiune pentru cele 3 doze de heroină pe care inculpatul le-a vândut, precum și în infracțiunea de consum de droguri pentru cele 15 doze găsite în mașină la inculpat; - pedeapsa la 10 ani închisoare este prea mare chiar dacă inculpatul a săvârșit infracțiunea înăuntrul termenului de încercare pentru o pedeapsă cu închisoare cu privire la care se dispusese suspendarea condiționată; - inculpatul trebuia să beneficieze de prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000 deoarece a indicat prin poreclă două persoane care se ocupă de trafic de droguri, beneficiul art. 16 nefiind condiționat de rezultatul pozitiv al denunțătorului.

Criticile sunt neîntemeiate și recursul se va respinge, ca nefondat, pentru considerentele ce urmează. Nu există nici o justificare ca în raport de situația de fapt, reținută de hotărârile criticate să se dispună schimbarea încadrării juridice câtă vreme s-a dovedit cu susținerea martorului denunțător O.E.F. cum că inculpatul se ocupa de traficul de droguri însăși traficul iar din moment ce traficul a fost dovedit instanțele au reținut această infracțiune chiar dacă inculpatul nu a valorificat în momentul realizării flagrantului decât 3 doze din cele 18 doze pe care le avea asupra sa. Dimpotrivă, prezența celor 18 doze heroină asupra sa demonstrează că ele erau destinate comercializării și nu consumului.

De altfel, că heroina era destinată comercializării rezultă și din declarațiile date de inculpat în fața procurorului și în prezența apărătorului său declarații ce se coroborează cu probele și mijloacele de probă de care s-a făcut vorbire anterior, revenirile ulterioare ale inculpatului fiind irelevante în raport de ansamblul probator. În ce privește atitudinea sinceră și cooperarea acesteia au fost avute în vedere atunci când inculpatului i-a fost aplicată pedeapsa minimă. Nu exista nici un motiv să se reducă pedeapsa sub minimum, invocarea beneficiului art. 16 din Legea nr. 143/2000, fiind neîntemeiată. Textul vorbește de inculpatul care ajută la prinderea și tragerea la răspundere a altor persoane ceea ce în speță, nu este cazul.

Față de toate aceste considerente cât și față de starea de recidivă postcondamnatorie se apreciază că instanțele au făcut o justă individualizare a pedepsei neexistând temeiuri pentru reducerea ei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.L.M. împotriva deciziei penale nr. 474/ A din 20 iunie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală. Deduce din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 7 august 2002, la 25 septembrie 2002 și de la 14 ianuarie 2005 la 9 septembrie 2005. Obligă pe recurent la plata sumei de 120 lei RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2005.