ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5347/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe calea

contenciosului administrativ, la data de 13 aprilie 2005, reclamantul M.R. a

solicitat, în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Iași, să se dispună

anularea hotărârii nr. 1943 din 15 martie 2005, prin care i s-a respins cererea

privind recunoașterea calității de beneficiar al prevederilor Legii nr.

189/2000.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat, în

esență, că se consideră îndreptățit să beneficieze de drepturile acordate prin

Legea nr. 189/2000, întrucât în perioada 21 martie 1944 - 6 martie 1945 s-a

refugiat din localitatea de domiciliu, comuna Corni, județul Botoșani, în

localitatea Albești, județul Argeș.

Prin sentința civilă nr. 108/CA din

6 iunie 2005, Curtea de Apel Iași, secția de contencios administrativ și

fiscal, a respins acțiunea reclamantului, menținând hotărârea nr. 1943 din 15

martie 2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Iași.

Pentru a se pronunța în acest sens,

instanța de fond a reținut că din probele administrate în cauză, rezultă că

refugierea reclamantului s-a produs în același teritoriu, care nu a fost cedat

altui stat, din județul Botoșani, în județul Argeș, nefiind dovedită persecuția

etnică.

Instanța de fond a concluzionat că

în perioada respectivă, Statul, datorită înaintării frontului dinspre Răsărit

și în perspectiva ocupării teritoriului de către trupele sovietice, a evacuat

populația, cu scopul de a o proteja și nicidecum de a o persecuta.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, reclamantul M.R., criticând-o pentru nelegalitate și

netemeinicie.

În esență, se susține că evacuarea

s-a efectuat cu sprijinul trupelor de jandarmi, criticându-se faptul că

instanța de fond a respins acțiunea, pe considerentul că evacuarea s-a făcut

într-un teritoriu neocupat, situație întâlnită și în alte provincii românești.

Totodată, reclamantul consideră că îndeplinește condițiile legale pentru a

putea beneficia de drepturile acordate prin Legea nr. 189/2000.

Examinându-se sentința atacată, în

raport cu criticile formulate, cu probele administrate în cauză, precum și cu

dispozițiile legale incidente pricinii, se constată că recursul este fondat,

pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.

Conform art. 1 din O.G. nr.

105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

beneficiază de prevederile ordonanței, persoana, cetățean român, care, în

perioada regimurilor instaurate între 6 septembrie 1940 și 6 martie 1945, a

avut de suferit persecuții pe motive etnice, printre situațiile prevăzute de

lege fiind și aceea a strămutării în altă localitate, decât cea de domiciliu

[art. 1 lit. c)].

Potrivit art. 6 din O.G. nr.

105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea

situațiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate, cu acte

oficiale eliberate, la cerere, de către organele competente, iar în cazul când

aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

Prin întregul material probator

administrat, reclamantul a făcut dovada că întrunește cerințele Legii nr.

189/2000, pentru a putea beneficia de drepturile conferite prin acest act

normativ.

Astfel, reclamantul a probat

refugierea din localitatea de domiciliu, în localitatea Albești, județul Argeș,

cu statut de refugiat.

Cum nici una dintre prevederile

Legii nr. 189/2000 nu condiționează stabilirea calității de refugiat, de faptul

că refugierea trebuia să se fi făcut într-un teritoriu ocupat, urmează să se

constate că instanța de fond a pronunțat o hotărâre prin care a exclus

reclamantul de la beneficiul drepturilor conferite prin O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000.

Rezultă că instanța de fond a

pronunțat o sentință nelegală și netemeinică și, pe cale de consecință,

recursul urmează a fi admis, a se modifica sentința atacată și a se admite acțiunea

reclamantului, dispunându-se anularea hotărârii nr. 1943 din 15 martie 2005, a

Casei Județene de Pensii Iași și obligarea acesteia să emită o nouă hotărâre

prin care să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000,

pentru perioada aprilie 1944 - martie 1945, începând cu data de 1 octombrie

2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de M.R.

împotriva sentinței civile nr. 108/CA din 6 iunie 2005 a Curții de Apel Iași,

secția de contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința și pe fond,

admite acțiunea formulată de reclamant.

Anulează hotărârea nr. 1943 din 15

martie 2005, emisă de Casa Județeană de Pensii Iași, pe care o obligă să emită

o nouă hotărâre prin care să acorde reclamantului, drepturile prevăzute de

Legea nr. 189/2000, pentru perioada aprilie 1944 - martie 1945, începând cu 1

octombrie 2004.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 noiembrie 2005.