ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 796/2006

Asupra recursului în anulare de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 13 martie 2002, reclamantul C.G. a chemat în judecată pe pârâta D.A. solicitând să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 129 din 25 ianuarie 2000 de Biroul Notarului Public S.E. în ce privește suprafața de 256 mp teren situat în orașul Fieni, punctul „Podul de ciment”, teren ce aparține în proprietate reclamantului. Reclamantul a solicitat introducerea în cauză în calitate de pârât a numitului D.I., cumpărătorul terenului în litigiu, cerere admisă de instanță la data de 9 aprilie 2002. Judecătoria Pucioasa, prin sentința civilă nr. 560 din 7 mai 2002 a respins ca nefondată acțiunea reclamantului.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că prin sentința civilă nr. 527 din 30 mai 2000 pronunțată de Judecătoria Pucioasa, rămasă definitivă, s-a admis acțiunea reclamantului C.G. împotriva sorei sale, pârâta D.A. care a fost obligată să-i lase reclamantului în deplină proprietate și posesie terenul n suprafață de 256 mp situat în Fieni, în punctul „Podu de ciment”. Anterior pronunțării sentinței, pârâta D.A. a vândut numitului D.I. o suprafață de teren de 1528,328 mp în care este inclus și terenul în litigiu. Instanța de fond a constatat că prezumțiile instituite de art. 967 C. civ. referitor la cauza licită și respectarea legii la încheierea contractului nu au fost răsturnate prin nici un mijloc de probă deși conform art. 1169 C. civ.

reclamantului îi revenea această obligație. Apelul declarat de reclamant împotriva sentinței judecătoriei a fost respins ca nefondat prin decizia nr. 925 din 30 septembrie 2002 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, secția civilă. Analizând probele administrate, instanța de apel a ajuns la concluzia că vecinătățile terenurilor proprietatea părților sunt diferite și că în fapt nu este vorba de unul și același teren întrucât fiecare dintre acestea provin de la alți autori. În contra acestei decizii a declarat recurs reclamantul C.G. criticând-o ca fiind nelegală și netemeinică. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă prin decizia nr. 2419 din 28 noiembrie 2002 a respins ca nefondat recursul declarat de reclamant, considerând legală decizia pronunțată de tribunal.

Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a declarat recurs în anulare la data de 13 octombrie 2003 împotriva hotărârilor pronunțate în cauză în temeiul art. 27 lit. f) din Legea nr. 92/1992 și a art. 330 pct. 2 C. proc. civ. Se consideră că hotărârile judecătorești atacate au fost pronunțate cu încălcarea esențială a legii, ceea ce a determinat o soluționare greșită a cauzei pe fond și totodată acestea sunt și vădit netemeinice. În esență, se susține că la data de 25 ianuarie 2000 când terenul în litigiu, inclus în suprafață de 1508,328 mp, a fost vândut de pârâta D.A. fiului său D.I., era pe rol încă din 15 ianuarie 2000 acțiunea în revendicare a suprafeței de 256 mp teren formulată de reclamantul C.G.

împotriva sorei sale D.A. Prin vânzarea terenului de 256 mp situat în orașul Fieni în punctul „Podu de ciment” s-au încălcat dispozițiile imperative ale art. 15 din Legea nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor ce prevăd „Sunt interzise înstrăinările, sub orice formă, a terenurilor cu privire la titlul cărora există litigii la instanțele judecătorești, pe tot timpul soluționării acestor litigii. Înstrăinările încheiate cu încălcarea prevederilor alin. (1) sunt nule”. S-a arătat în recursul în anulare că este lipsit de relevanță faptul că pârâta în momentul vânzării, avea un titlu de proprietate asupra terenului înstrăinat câtă vreme instanța fusese deja investită să compare titlurile de proprietate ale părților cu privire la suprafața de 256 mp în litigiu, comparație în urma căreia s-a stabilit, irevocabil că terenul este proprietatea reclamantului.

Recursul în anulare este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Din verificarea actelor și lucrărilor dosarului rezultă că prin sentința civilă nr. 2363 din 14 mai 1987 pronunțată de Judecătoria Pucioasa s-a partajat masa succesorală rămasă de pe urma defuncților C.I. și C.M. între moștenitorii acestora, respectiv descendenții C.G., C.C. și D.A. Conform hotărârii, alături de alte bunuri, reclamantului C.G. i s-a atribuit un teren, cămin de casă în suprafață de 770 mp iar lui C.C. un teren, cămin de casă, în suprafață de 1375 mp, ambele suprafețe fiind învecinate și situate în orașul Fieni, punctul „Podu de ciment”. La data de 15 mai 1997 a decedat C.C. ce a lăsat ca moștenitori pe C.G.

și pe D.A. Prin sentința civilă nr. 1905 din 3 noiembrie 1998 a Judecătoriei Pucioasa, s-a partajat masa succesorală rămasă de pe urma lui C.C., iar terenul situat în Fieni, punctul „Podu de ciment” i-a fost atribuit pârâtei D.A. însă deși erau acte la dosar, instanța, în mod greșit a reținut că terenul care a aparținut defunctului C.C. în punctul „Podu de ciment” era în suprafață de 1500 în loc de 1375 cât îi revenise prin moștenire de la părinți conform sentinței nr. 2363 din 14 mai 1987 a aceleiași instanțe. În acest fel, reclamantul C.G. a fost vătămat prin reducerea propriei suprafețe de teren (770 mp) ce-i revenise în urma partajului averii succesorale rămase de pe urma părinților săi.

Ca urmare, la data de 15 ianuarie 2000, reclamantul C.G. a formulat o acțiune în revendicare împotriva pârâtei D.A. pentru a-și recupera terenul pierdut, iar prin sentința civilă nr. 527 din 30 mai 2000 a Judecătoriei Pucioasa, rămasă definitivă, pârâta a fost obligată să-i lase reclamantului în deplină proprietate i posesie terenul în suprafață de 256 mp situat în Fieni, punctul „Podu de ciment” deoarece a fost pusă în posesie cu suprafața de 1526 mp, mai mult decât a avut în realitate C.C. , astfel că a ocupat fără drept o suprafață de 256 mp din lotul de 770 mp atribuit reclamantului în proprietate, prin moștenire de la părinți. Pe parcursul acestei din urmă proces, pârâta D.A.

a vândut fiului său, pârâtul D.I., suprafața de 1508,328 mp situată în orașul Fieni, în punctul „Podu de ciment” prin contractul autentificat sub nr. 129 din 25 ianuarie 2000. Câtă vreme, prin sentința civilă nr. 527/2000 a Judecătoriei Pucioasa, rămasă irevocabilă, s-a stabilit, cu autoritate de lucru judecat, că terenul în suprafață de 256 mp, revendicat de reclamantul C.G., este inclus în terenul de aproximativ 1500 mp dobândit de pârâta D.A. în baza sentinței civile nr. 190/1998 a Judecătoriei Pucioasa, față de data introducerii acțiunii în revendicare și de data încheierii contractului de vânzare cumpărare, erau incidente cauzei dispozițiile art. 15 alin. (1) și (2) din Legea nr. 54/1998 privind circulația juridică a terenurilor.

Astfel, pârâta a înstrăinat un teren cu privire la care exista un litigiu în curs de soluționare la Judecătoria Pucioasa în care se punea în discuție chiar dreptul de proprietate asupra acestui bun imobil și prin compararea titlurilor exhibate de părți, instanța a stabilit în mod irevocabil că terenul este proprietatea reclamantului C.G. Drept consecință, instanțele au stabilit în mod nelegal valabilitatea contractului de vânzare cumpărare din 25 ianuarie 2000, atâta timp cât acesta a fost încheiat cu nesocotirea dispozițiilor imperative ale art. 15 din Legea nr. 54/1998 ce atrag nulitatea actului de înstrăinare. Așa fiind și în baza art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție va casa hotărârile pronunțate în cauză și în fond va admite acțiunea reclamantului C.G.

Va constata nulitatea contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr. 129 din 25 ianuarie 2000 încheiat de pârâți, în ce privește suprafața de 256 mp teren situat în orașul Fieni, în punctul „Podu de ciment” județul Dâmbovița.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul în anulare declarat de Procurorul general de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție împotriva deciziei nr. 2419 din 28 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția civilă, a deciziei nr. 925 din 30 septembrie 2002 a Tribunalului Dâmbovița, secția civilă, și a sentinței civile nr. 560 din 7 mai 2002 a Judecătoriei Pucioasa. Casează hotărârile atacate și în fond admite acțiunea formulată de reclamantul C.G. împotriva pârâților D.A. și D.I. Constată nulitatea absolută a contractului de vânzare cumpărare autentificat sub nr.129 din 25 ianuarie 2000 de Biroul Notarului Public „S.E. din orașul Fieni, în ce privește suprafața de 256 m, teren situat în punctul „Podul de Ciment” orașul Fieni-Dâmbovița.

Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 ianuarie 2006.