ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5727/2005

ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5727/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 182 din 24

februarie 2004, pronunțată de Tribunalul Vrancea, s-a respins acțiunea

formulată de reclamanta P.M.F., împotriva pârâților SC N.I. SRL Focșani și SC V.

SRL Focșani, pentru constatare nulitate absolută a facturilor din 13 septembrie

1994 și din 1 octombrie 1994 și a operațiunii juridice privind transmiterea

dreptului de proprietate asupra construcției, stație autobuz, situată în B-dul

Unirii și obligarea pârâtei SC N.I. SRL Focșani să lase în deplină proprietate

terenul în suprafață de 120 m.p., construcție stație de autobuz ca

neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 187

din 24 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în termen legal a

declarat apel reclamanta P.M.F., criticând sentința instanței de fond ca fiind

netemeinică și nelegală solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței în

sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată de reclamantă.

Prin decizia civilă nr. 71 din 11

mai 2004, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ

a respins apelul, ca nefondat.

Pentru a se pronunța astfel instanța

de apel a reținut că potrivit contractului de concesiune din 20 aprilie 1993,

reclamanta a concesionat SC V. SRL Focșani 120 m.p. teren situat în B-dul

Unirii, în vederea realizării obiectivului stație de autobuz.

În 1994, societatea comercială a

înstrăinat construcția pârâtei SC N.I. SRL Focșani, întocmindu-se facturile din

13 septembrie 1994 și din 1 octombrie 1994, iar prin sentința civilă nr. 7779

din 21 noiembrie 1997, pronunțată de Judecătoria Focșani s-a constatat dreptul

de proprietate asupra construcției.

Reținând, în consecință, buna

credință a pârâtei care a achitat taxele de concesiune și faptul că reclamanta

nu a făcut dovada unor motive care să atragă nulitatea convenției, s-a apreciat

că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică.

Împotriva acestei hotărâri a formulat

recurs reclamanta pe care l-a întemeiat în drept, pe dispozițiile art. 304 pct.

8, 9, 10 C. proc. civ., arătând în esență că instanța a reținut eronat valabilitatea

facturilor față de dispozițiile art. 1, 2, 3 și 12 din contractul de concesiune

încheiat cu concesionarul SC V. SRL unde s-a prevăzut obligația concesionarului

de a insera în actele juridice pe care le încheie cu terții o clauză potrivit

căreia concedentul se substituie concesionarului în toate drepturile, clauză

care nu a fost menționată în facturi, ceea ce atrage nulitatea acestora

dovezile atașate privind plata taxei de concesiune neputând fi luate în

considerare în aprecierea bunei credințe și nici ca temei al deținerii

bunurilor.

În consecință, având în vedere și

durata contractului ce a fost stabilită la 10 ani, termen împlinit la 1 aprilie

2004 încât față de obligațiile asumate prin contract prin art. 10 alin. (1),

potrivit căruia la încetarea contractului, cesionarul are obligația de a ceda

bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și investițiile, instanța de apel

trebuia să constate că deținerea bunurilor cesionate nu are bază legală și deci

să modifice hotărârea instanței de fond și constatând nulitatea convenției de

înstrăinare să oblige pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită

posesie construcția și terenul.

Recursul este fondat pentru cele ce

se vor arăta în continuare.

Potrivit art. 1, 2 și 3 din

contractul de concesiune încheiat sub incidența Legii nr. 50/1991 s-a

concesionat pârâtei SC V. SRL Focșani terenul situat în Focșani B-dul Unirii,

în suprafață de 120 m.p. în vederea realizării obiectivului, stație de autobuz

multifuncțională, pe o durată de 10 ani, prin art. 10 din contract

stabilindu-se obligația de predare a bunurilor inclusiv a investițiilor la

încetarea contractului.

Potrivit art. 12 din contract s-a

prevăzut că, în cazul în care concesionarul încheie acte juridice cu terții și

își asumă obligații sau dobândește drepturi în legătură cu exploatarea acestor

bunuri, este obligat să prevadă o clauză prin care concedentul se va substitui

concesionarului în toate drepturile sale.

În raport de aceste dispoziții din

contractul de concesiune nu se poate constata că, în analiza cauzei nulității

convenției dintre pârâte privind înstrăinarea investițiilor din perspectiva

obligațiilor asumate prin contractul de concesiune cu privire la regimul

juridic al acestor bunuri, instanța de apel ar fi denaturat voința părților,

pentru a putea reține motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ.

Ceea ce instanța de apel a avut în

vedere plecând tocmai de la obligațiile asumate de concesionara pârâtă SC V.

SRL Focșani în baza contractului de concesiune este buna credință a celeilalte

pârâte, SC N.I. SRL Focșani reținând-o ca o excepție de la nulitatea

contractului de vânzare – cumpărare, materializat prin facturile în litigiu.

Ori, stabilirea bunei credințe este

o chestiune de fapt pe care instanța de apel a reținut-o prin analizarea și

interpretarea probelor administrate fără a schimba întru nimic obligațiile din

convenție astfel că, decizia sa, chiar netemeinică din acest punct de vedere,

scapă cenzurii instanței de recurs care verifică pe această cale doar

legalitatea hotărârii și nu netemeinicia rezultată din aprecierea eronată a

probelor, această critică neputând fi încadrată în art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., ci în art. 304 pct. 11 C. proc. civ., abrogat.

Cât privește motivul de recurs

prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., recurenta nu a indicat care anume

probe nu ar fi fost analizate din perspectiva concursului relei credințe a

pârâtei SC N.I. SRL Focșani motivul de recurs nepresupunând reanalizarea

probelor avute în vedere de instanța de apel.

În schimb, pârâta folosește terenul

proprietate publică fără un temei legal, concesiunea neputând fi dovedită decât

printr-un înscris, care în această materie este constituit ad validitatem,

conform art. 47 din H.G. nr. 216/1999, de aprobare a Normelor Metodologice de

aplicare a Legii nr. 219/1998, care constituie legea generală în materie și cu

care se completează normele speciale din Legea nr. 50/199, care a stat la baza

încheierii concesiunii.

Ori, este dovedit că pârâta SC N.I.

SRL Focșani nu a răspuns inițiativei recurentei de a încheia contractul de

concesiune asupra terenului pe care se află construcțiile vândute, iar în cauză

s-a apărat în sensul că admiterea capătului al doilea de acțiune i-ar afecta

propriul drept de proprietate asupra construcțiilor, apărare nelegală în raport

de regimul juridic al terenului și de dispozițiile art. 480 C. civ.

Așa fiind, în baza art. 312 alin.

(1) C. proc. civ., recursul va fi admis pentru motivul prevăzut de art. 304 pct.

9 C. proc. civ., și decizia curții de apel modificată în sensul că se va admite

apelul formulat de reclamantă și se va schimba în parte sentința în sensul că

se va admite în parte acțiunea și pârâta SC N.I. SRL Focșani va fi obligată să

lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 120

m.p. situat în Focșani B-dul Unirii, menținându-se restul dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta P.M.F.

Modifică decizia nr. 71 din 11 mai

2004 a Curții de Apel Galați, admite apelul declarat de reclamantă împotriva

sentinței civile nr. 187 din 24 februarie 2004 a Tribunalului Vrancea pe care o

schimbă, în parte, în sensul că admite în parte, acțiunea și obligă pârâta să

lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită folosință terenul în

suprafață de 120 m.p. situat în Focșani, Bd. Unirii. Menține restul

dispozițiilor sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 30 noiembrie 2005.