ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5727/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 182 din 24 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul Vrancea, s-a respins acțiunea formulată de reclamanta P.M.F., împotriva pârâților SC N.I. SRL Focșani și SC V. SRL Focșani, pentru constatare nulitate absolută a facturilor din 13 septembrie 1994 și din 1 octombrie 1994 și a operațiunii juridice privind transmiterea dreptului de proprietate asupra construcției, stație autobuz, situată în B-dul Unirii și obligarea pârâtei SC N.I. SRL Focșani să lase în deplină proprietate terenul în suprafață de 120 m.p., construcție stație de autobuz ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile nr. 187 din 24 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul Vrancea, în termen legal a declarat apel reclamanta P.M.F., criticând sentința instanței de fond ca fiind netemeinică și nelegală solicitând admiterea apelului, schimbarea sentinței în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată de reclamantă. Prin decizia civilă nr. 71 din 11 mai 2004, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ a respins apelul, ca nefondat. Pentru a se pronunța astfel instanța de apel a reținut că potrivit contractului de concesiune din 20 aprilie 1993, reclamanta a concesionat SC V. SRL Focșani 120 m.p. teren situat în B-dul Unirii, în vederea realizării obiectivului stație de autobuz.

În 1994, societatea comercială a înstrăinat construcția pârâtei SC N.I. SRL Focșani, întocmindu-se facturile din 13 septembrie 1994 și din 1 octombrie 1994, iar prin sentința civilă nr. 7779 din 21 noiembrie 1997, pronunțată de Judecătoria Focșani s-a constatat dreptul de proprietate asupra construcției. Reținând, în consecință, buna credință a pârâtei care a achitat taxele de concesiune și faptul că reclamanta nu a făcut dovada unor motive care să atragă nulitatea convenției, s-a apreciat că hotărârea instanței de fond este legală și temeinică. Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamanta pe care l-a întemeiat în drept, pe dispozițiile art. 304 pct. 8, 9, 10 C. proc.

civ., arătând în esență că instanța a reținut eronat valabilitatea facturilor față de dispozițiile art. 1, 2, 3 și 12 din contractul de concesiune încheiat cu concesionarul SC V. SRL unde s-a prevăzut obligația concesionarului de a insera în actele juridice pe care le încheie cu terții o clauză potrivit căreia concedentul se substituie concesionarului în toate drepturile, clauză care nu a fost menționată în facturi, ceea ce atrage nulitatea acestora dovezile atașate privind plata taxei de concesiune neputând fi luate în considerare în aprecierea bunei credințe și nici ca temei al deținerii bunurilor.

În consecință, având în vedere și durata contractului ce a fost stabilită la 10 ani, termen împlinit la 1 aprilie 2004 încât față de obligațiile asumate prin contract prin art. 10 alin. (1), potrivit căruia la încetarea contractului, cesionarul are obligația de a ceda bunurile ce au făcut obiectul concesiunii și investițiile, instanța de apel trebuia să constate că deținerea bunurilor cesionate nu are bază legală și deci să modifice hotărârea instanței de fond și constatând nulitatea convenției de înstrăinare să oblige pârâta să lase în deplină proprietate și liniștită posesie construcția și terenul. Recursul este fondat pentru cele ce se vor arăta în continuare. Potrivit art. 1, 2 și 3 din contractul de concesiune încheiat sub incidența Legii nr. 50/1991 s-a concesionat pârâtei SC V. SRL Focșani terenul situat în Focșani B-dul Unirii, în suprafață de 120 m.p.

în vederea realizării obiectivului, stație de autobuz multifuncțională, pe o durată de 10 ani, prin art. 10 din contract stabilindu-se obligația de predare a bunurilor inclusiv a investițiilor la încetarea contractului. Potrivit art. 12 din contract s-a prevăzut că, în cazul în care concesionarul încheie acte juridice cu terții și își asumă obligații sau dobândește drepturi în legătură cu exploatarea acestor bunuri, este obligat să prevadă o clauză prin care concedentul se va substitui concesionarului în toate drepturile sale. În raport de aceste dispoziții din contractul de concesiune nu se poate constata că, în analiza cauzei nulității convenției dintre pârâte privind înstrăinarea investițiilor din perspectiva obligațiilor asumate prin contractul de concesiune cu privire la regimul juridic al acestor bunuri, instanța de apel ar fi denaturat voința părților, pentru a putea reține motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 8 C. proc.

civ. Ceea ce instanța de apel a avut în vedere plecând tocmai de la obligațiile asumate de concesionara pârâtă SC V. SRL Focșani în baza contractului de concesiune este buna credință a celeilalte pârâte, SC N.I. SRL Focșani reținând-o ca o excepție de la nulitatea contractului de vânzare – cumpărare, materializat prin facturile în litigiu. Ori, stabilirea bunei credințe este o chestiune de fapt pe care instanța de apel a reținut-o prin analizarea și interpretarea probelor administrate fără a schimba întru nimic obligațiile din convenție astfel că, decizia sa, chiar netemeinică din acest punct de vedere, scapă cenzurii instanței de recurs care verifică pe această cale doar legalitatea hotărârii și nu netemeinicia rezultată din aprecierea eronată a probelor, această critică neputând fi încadrată în art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., ci în art. 304 pct. 11 C. proc. civ., abrogat. Cât privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ., recurenta nu a indicat care anume probe nu ar fi fost analizate din perspectiva concursului relei credințe a pârâtei SC N.I. SRL Focșani motivul de recurs nepresupunând reanalizarea probelor avute în vedere de instanța de apel. În schimb, pârâta folosește terenul proprietate publică fără un temei legal, concesiunea neputând fi dovedită decât printr-un înscris, care în această materie este constituit ad validitatem, conform art. 47 din H.G. nr. 216/1999, de aprobare a Normelor Metodologice de aplicare a Legii nr. 219/1998, care constituie legea generală în materie și cu care se completează normele speciale din Legea nr. 50/199, care a stat la baza încheierii concesiunii.

Ori, este dovedit că pârâta SC N.I. SRL Focșani nu a răspuns inițiativei recurentei de a încheia contractul de concesiune asupra terenului pe care se află construcțiile vândute, iar în cauză s-a apărat în sensul că admiterea capătului al doilea de acțiune i-ar afecta propriul drept de proprietate asupra construcțiilor, apărare nelegală în raport de regimul juridic al terenului și de dispozițiile art. 480 C. civ. Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi admis pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., și decizia curții de apel modificată în sensul că se va admite apelul formulat de reclamantă și se va schimba în parte sentința în sensul că se va admite în parte acțiunea și pârâta SC N.I.

SRL Focșani va fi obligată să lase în deplină proprietate și liniștită posesie terenul în suprafață de 120 m.p. situat în Focșani B-dul Unirii, menținându-se restul dispozițiilor.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta P.M.F. Modifică decizia nr. 71 din 11 mai 2004 a Curții de Apel Galați, admite apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței civile nr. 187 din 24 februarie 2004 a Tribunalului Vrancea pe care o schimbă, în parte, în sensul că admite în parte, acțiunea și obligă pârâta să lase reclamantei în deplină proprietate și liniștită folosință terenul în suprafață de 120 m.p. situat în Focșani, Bd. Unirii. Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 noiembrie 2005.