- Dosarul nr.
- 7281/2005
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția I civilă
- Data
- 6 ianuarie 2006
Decizia nr. 106/2006 — ÎCCJ, Secția I civilă · Dosar nr. 7281/2005 — recurs
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Curtea de Apel Alba Iulia, secția civilă, prin sentința nr. 207 din 20 octombrie 2005, a admis cererea formulată de SC U.S.A. SA Alba Iulia împotriva creditoarei P.T.F. și, în baza art. 403 alin. (4) C. proc. civ., a dispus suspendarea provizorie a executării, prin poprire, a unui număr de 14 titluri executorii deduse cauzei. Suspendarea a fost dispusă până la soluționarea suspendării de către instanță în dosarul nr. 7281/2005 al aceleiași instanțe, având ca obiect contestația la executare formulată în cauză de către debitoare (petentă în pricina de față). Împotriva acestei încheieri contestatoarea a declarat recurs.
Recursul este inadmisibil. Într-adevăr, potrivit art. 403 alin. (4) C. proc. civ., încheierile prin care a fost dispusă suspendarea provizorie a unei executări, nu sunt supuse nici unei căi de atac. Așa fiind, se impune respingerea recursului, ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâta P.T.F. împotriva sentinței civile nr. 207 din 20 octombrie 2005 a Curții de Apel Alba -Iulia. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 ianuarie 2006.