ÎCCJ, Decizia nr. 174/2006

Asupra recursului de față În baza lucrărilor din dosar, constată: Prin încheierea nr. 4949 din 21 octombrie 2005, dată în Camera de Consiliu, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, a admis cererea formulată de petenta SC C. SA Deva și a suspendat executarea silită a deciziei nr. 141/A din 8 iulie 2005, a Curții de Apel Alba Iulia, secția comercială și de contencios administrativ, decizie ce a modificat sentința nr. 262/CA din 23 martie 2005, a Tribunalului Hunedoara, până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulată prin recursul declarat împotriva deciziei nr. 141/A/2005. S-a apreciat de către instanță, că motivele invocate în cererea de suspendare, sunt de natură să conducă la vătămarea gravă a intereselor societății și, de asemenea, o eventuală executare silită ar crea prejudicii iremediabile societății, cu referire la imposibilitatea executării în termen a contractelor ferme pe care societatea le are în derulare.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, pârâta SC T.I. SA Cluj-Napoca, criticând încheierea atacată pentru nelegalitate. În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 300 alin. (3), raportat la art. 430 alin. (3), art. 304 pct. 5 și 10 C. proc. civ., precum și art. 304 1 din același cod, în temeiul cărora a solicitat admiterea recursului și, pe fond, respingerea cererii privind suspendarea executării silite. Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunțate de secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, în condițiile art. 300 C. proc.

civ. Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii menționate, în considerarea de către recurentă, a caracterului autonom al acesteia. Însă, caracterul autonom al încheierii este exclus, în raport cu dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărâri date în cursul judecății. Pe de altă parte, potrivit art. 299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din același cod, încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu fondul. Excepția de la regula generală statuată de textul legal menționat este dată de dispozițiile art. 244 1 alin. (1) C. proc. civ., cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecății, text de lege care însă, la rândul său, exceptă în mod expres încheierile pronunțate în recurs, situația în speță.

Mai mult, în speță, încheierea recurată vizează în mod evident o suspendare provizorie a executării silite, în condițiile art. 403 alin. (4) C. proc. civ., executarea silită a deciziei nr. 141/A/2005 fiind suspendată „până la soluționarea cererii de suspendare a executării formulată în cadrul recursului declarat împotriva deciziei nr. 141/A/2005”. Potrivit dispozițiilor art. 403 alin. (4) teza a II-a C. proc. civ. „încheierea nu este supusă nici unei căi de atac”. Așadar, inadmisibilitatea căii de atac derivă și din textul legal precizat. Rezultă, deci, că, în raport cu principiul menționat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerințele ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală, ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat în cauză apare ca fiind inadmisibil.

Pe de altă parte, potrivit art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Totodată, prin art. 21 din Legea nr. 304/2004, republicată, a fost stabilită competența secțiilor de a judeca recursurile determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 22 din același act normativ a fost reglementată competența secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, între altele, de a judeca în primă instanță procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei. Din coroborarea textelor legale menționate rezultă că secția comercială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu excepția secției penale în cazurile arătate, pronunță hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.

Ca atare, în raport cu dispozițiile legale menționate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât și potrivit acestei legi speciale. Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesuala și a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora. Ori, în cauză aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât excepția invocată apare ca fiind întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC T.I. SA Cluj-Napoca împotriva încheierii nr. 4949 din 21 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3475/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, ca inadmisibil. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2006.