ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 550/2006
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 550/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)
Asupra recursului în rejudecare după
admiterea contestației în anulare reține următoarele:
Tribunalul Arbitral de pe lângă
Camera de Comerț și Industrie Navigație și Agricultură Constanța prin hotărârea
nr. 4 pronunțată la data de 8 februarie 1999, a admis acțiunea reclamantei SC D.C.L.
SRL, constatând rezilierea contractului de asociere în participațiune încheiat
la 11 aprilie 1994 cu pârâta SC L. SRL cu începere de la 1 iunie 1997 și
obligând pe aceasta din urmă la plata sumelor de 23.386.478 lei și 8.640,968 dolari
S.U.A. reprezentând plăți datorate în baza contractului și a sumei de 6.309.897
lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei hotărâri pârâta a
formulat acțiune în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 365 lit. c), d) și
i) C. proc. civ.
În motivarea acestei acțiunii s-a
susținut că Tribunalul Arbitral nu a fost legal constituit, clauza
compromisorie a contractului nefiind precizată în condițiile legii, în sensul
că nu s-a stabilit competența vreunei persoane sau instanțe de a soluționa
litigiile dintre părți.
Astfel, nu i s-a comunicat calitatea
arbitrului fixat de partea adversă, datele sale personale și ale membrilor
Tribunalului Arbitral pentru a declanșa procedura prevăzută de art. 351 C.
proc. civ. în caz de neînțelegere între părți cu privire la aceste aspecte, nu
a fost stabilit de comun acord locul arbitrajului, nu au fost indicate de
partea adversă datele privitoare la reprezentantul său, nu au fost indicate
numele și domiciliul membrilor Tribunalului Arbitral.
Tribunalul Arbitral a încălcat
normele de citare a părților și de comunicare a hotărârii arbitrale. În fine,
s-a susținut că au fost încălcate toate normele de procedură și ordine publică
prevăzute de art. 364 lit. c), d) și i) C. proc. civ.
Curtea de Apel Constanța, în
rejudecare, prin sentința nr. 23 din 16 mai 2001 a respins ca nefondată
acțiunea în anulare.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de apel a reținut că în lipsa unei prevederi contractuale referitoare
la numirea arbitrilor, reclamanta din litigiul arbitral a desemnat ca arbitru
pe B.A. și a înaintat părții adverse copia acțiunii și cererea de a depune
întâmpinare și acte în apărare, cerându-i-se să desemneze arbitrul și
supleantul său.
Faptul că aceasta nu s-a conformat
celor de mai sus, nu atrage neregularitatea constituirii Tribunalului Arbitral,
cu atât mai mult cu cât această neregularitate nu a fost invocată până la
primul termen de înfățișare, ceea ce atrage decăderea sa din dreptul de a face
conform art. 358
12
C. proc. civ. În dosar există dovada citării
reclamantei din acțiunea în anulare pentru termenul de judecată al litigiului
arbitral.
Cu privire la încălcarea normelor de
ordine publică privind desfășurarea litigiului arbitral, s-a reținut că această
susținere nu a fost dovedită.
Împotriva acestei soluții, a
declarat recurs SC L. SRL criticile vizând aspecte de nelegalitate, fiind
invocate dispozițiile art. 304 pct. 1, 3, 5, 9 și 10 C. proc. civ.
Astfel, se susține că Tribunalul
Arbitral a reținut greșit litigiul pentru soluționare pe baza unei clauze
compromisoriinule, datorită imperfectei sale redactări în cadrul convenției dintre
părți, așa încât competența revenea secției comerciale a Tribunalului București
(art. 364 lit. a), b), c) și i) C. proc. civ.).
Se mai arată că litigiul a fost
soluționat de instanța arbitrală cu multiple aspecte ale vicierii procedurii de
citare, care-i conferă acesteia aspect de nulitate, încălcându-se prin aspectul
semnalat ordinea publică, bunele moravuri și dispozițiile imperative ale legii.
Astfel, pentru termenul la care au
avut loc dezbaterile, procedura de citare a fost îndeplinită cu încălcarea
prevederilor art. 358
2
și art. 358
3
C. proc. civ., ca și
la termenele anterioare când procedura de citare s-a făcut cu nerespectarea
legii.
Instanța a apreciat greșit că nu
există motivele de anulare prevăzute de art. 364 lit. d) și i) C. proc. civ.
Adresa primită inițial cu acțiunea
nu prevedea o dată pentru dezbateri, arbitrului desemnat nefiindu-i indicate
datele personale și calitatea acestuia (art. 347 alin. (2) și (3), art. 351 alin.
(1) și (2) și art. 355 C. proc. civ.)
Ulterior, prin concluziile scrise
recurenta susține că facturile ce fac obiectul litigiului, au fost achitate
anterior sesizării arbitrajului la data de 11 iulie 1997 depunând spre dovadă
convenția prin care părțile au stabilit definitiv stingerea oricăruei datorii a
SC L. SRL către SC D.C.L. SRL.
Recursul este nefondat.
Așa cum a precizat recurenta,
criticile privind soluția instanței de apel fac referire la necompetența
Tribunalului Arbitral, nelegala citare în fața tribunalului și că litigiul a
rămas fără obiect, debitul fiind achitat anterior formulării acțiunii
arbitrale.
Potrivit art. 364 C. proc. civ.
hotărârea arbitrală poate fi desființată numai pentru cauze limitativ prevăzute
de acest text de lege la lit. a) – i).
În contractul de asociere în
participațiune pentru realizarea în comun a activităților de agenturare nave în
Portul Constanța, încheiat între părți la 11 aprilie 1994, părțile au stipulat
la pct. 26 că „eventualele neînțelegeri nesoluționate pe cale amiabilă, vor fi
soluționate pe calea arbitrajului, conform legislației române în vigoare”.
Clauza compromisorie mai sus
enunțată, manifestă fără echivoc voința părților de a stabili competența
arbitrajului în rezolvarea neînțelegerilor eivite între ele și de a înlătura,
în acest mod, competența instanțelor judecătorești, conform art. 343
1
C. proc. civ.
Nu rezultă din textele de lege obligația
determinării în terminis a Tribunalului Arbitral care urmează a soluționa cauza.
De asemenea, nu rezultă nici obligația
de a determina locul arbitrajului. Mai mult, art. 354 C. proc. civ. stabilește
modul de determinare a locului arbitrajului în cazul în care el nu este
determinat prin clauza compromisorie.
De altfel, legea nu sancționează cu
nulitatea nici absența din convenție a numelui arbitrilor sau modalitatea de
numire a lor, impusă de art. 343
1
C. proc. civ. ce determină calea
procedurală de urmat în cazul absenței acestei mențiuni.
La fel nici absența celorlalte
mențiuni referitorare la numele și adresa arbitrilor și datele lor personale nu
sunt sancționate cu nulitatea, din moment ce instanța arbitrală poate suplini
voința părților în caz de neînțelegere cu privire la aceste aspecte, în
conformitate cu prevederile art. 351 C. proc. civ.
În sensul celor arătate, sunt și
dispozițiile art. 358
12
C. proc. civ. care stabilește expres că
„orice excepție privind existența și validitatea convenției arbitrale,
constituind tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor și
desfășurarea procedurii până la primul termen de înfățișare, trebuie ridicată,
sub sancțiunea decăderii, cel mai târziu la acest prim termen, dacă nu s-a
stabilit un termen mai scurt”.
Urmează a fi înlăturată și critica
privind procedura de citare pe motiv că nu a fost legal îndeplinită, în speță
fiind respectate dispozițiile legale în materie, fapt reținut și de instanța de
apel.
Astfel, din conținutul materialului
probator existent în dosarul arbitral, rezultă că recurenta a refuzat primirea
comunicărilor și înștiințărilor ce i-au fost făcute de către comisia arbitrală
și Tribunalul Arbitral, fapt recunoscut în conținutul acțiunii în anulare,
motivând că nu a răspuns solicitărilor întrucât între părți exista în curs de
soluționare o cauză penală.
De reținut că Tribunalul Arbitral a
judecat cauza la primul termen, criticile privind lipsa citării pentru termenul
fixat dezbaterilor în fond fiind nejustificată.
În aceste condiții rezultă că nu se
poate reține îndeplinite condițiile privind desființarea hotărârii arbitrale
potrivit art. 364 lit. c) și d) C. proc. civ.
Deși a fost invocată și încălcarea
ordinii publice, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii, așa cum
a reținut și instanța de apel, recurenta nu a produs dovezi, invocarea
tranzacției pretins intervenită între părți la data de 11 iulie 1997 respectiv
a achitării debitului anterior introducerii acțiunii arbitrale neputând fi
încadrată în aceste situații.
De altfel, recurenta nu a prezentat originalul
acestui înscris, reprezentantul legal al acesteia considerând că nu este în
măsură să semneze „pentru conformitate”, societatea neacordându-i împuternicire
în acest sens, iar intimata a contestat permanent achitarea debitului.
Rațiunile juridice și argumentele
expuse anterior determină ca toate criticile formulate în cererea de recurs să
fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge recursul ca nefondat, nefiind
îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de
reclamanta SC L. SRL București, împotriva deciziei nr. 23
din 16 mai 2001 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 februarie 2006.