ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 550/2006

Asupra recursului în rejudecare după admiterea contestației în anulare reține următoarele: Tribunalul Arbitral de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Navigație și Agricultură Constanța prin hotărârea nr. 4 pronunțată la data de 8 februarie 1999, a admis acțiunea reclamantei SC D.C.L. SRL, constatând rezilierea contractului de asociere în participațiune încheiat la 11 aprilie 1994 cu pârâta SC L. SRL cu începere de la 1 iunie 1997 și obligând pe aceasta din urmă la plata sumelor de 23.386.478 lei și 8.640,968 dolari S.U.A. reprezentând plăți datorate în baza contractului și a sumei de 6.309.897 lei cheltuieli de judecată. Împotriva acestei hotărâri pârâta a formulat acțiune în anulare întemeiată pe dispozițiile art. 365 lit. c), d) și i) C. proc.

civ. În motivarea acestei acțiunii s-a susținut că Tribunalul Arbitral nu a fost legal constituit, clauza compromisorie a contractului nefiind precizată în condițiile legii, în sensul că nu s-a stabilit competența vreunei persoane sau instanțe de a soluționa litigiile dintre părți. Astfel, nu i s-a comunicat calitatea arbitrului fixat de partea adversă, datele sale personale și ale membrilor Tribunalului Arbitral pentru a declanșa procedura prevăzută de art. 351 C. proc. civ. în caz de neînțelegere între părți cu privire la aceste aspecte, nu a fost stabilit de comun acord locul arbitrajului, nu au fost indicate de partea adversă datele privitoare la reprezentantul său, nu au fost indicate numele și domiciliul membrilor Tribunalului Arbitral.

Tribunalul Arbitral a încălcat normele de citare a părților și de comunicare a hotărârii arbitrale. În fine, s-a susținut că au fost încălcate toate normele de procedură și ordine publică prevăzute de art. 364 lit. c), d) și i) C. proc. civ. Curtea de Apel Constanța, în rejudecare, prin sentința nr. 23 din 16 mai 2001 a respins ca nefondată acțiunea în anulare. Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut că în lipsa unei prevederi contractuale referitoare la numirea arbitrilor, reclamanta din litigiul arbitral a desemnat ca arbitru pe B.A. și a înaintat părții adverse copia acțiunii și cererea de a depune întâmpinare și acte în apărare, cerându-i-se să desemneze arbitrul și supleantul său.

Faptul că aceasta nu s-a conformat celor de mai sus, nu atrage neregularitatea constituirii Tribunalului Arbitral, cu atât mai mult cu cât această neregularitate nu a fost invocată până la primul termen de înfățișare, ceea ce atrage decăderea sa din dreptul de a face conform art. 358 12 C. proc. civ. În dosar există dovada citării reclamantei din acțiunea în anulare pentru termenul de judecată al litigiului arbitral. Cu privire la încălcarea normelor de ordine publică privind desfășurarea litigiului arbitral, s-a reținut că această susținere nu a fost dovedită. Împotriva acestei soluții, a declarat recurs SC L. SRL criticile vizând aspecte de nelegalitate, fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 1, 3, 5, 9 și 10 C. proc.

civ. Astfel, se susține că Tribunalul Arbitral a reținut greșit litigiul pentru soluționare pe baza unei clauze compromisoriinule, datorită imperfectei sale redactări în cadrul convenției dintre părți, așa încât competența revenea secției comerciale a Tribunalului București (art. 364 lit. a), b), c) și i) C. proc. civ.). Se mai arată că litigiul a fost soluționat de instanța arbitrală cu multiple aspecte ale vicierii procedurii de citare, care-i conferă acesteia aspect de nulitate, încălcându-se prin aspectul semnalat ordinea publică, bunele moravuri și dispozițiile imperative ale legii. Astfel, pentru termenul la care au avut loc dezbaterile, procedura de citare a fost îndeplinită cu încălcarea prevederilor art. 358 2 și art. 358 3 C. proc.

civ., ca și la termenele anterioare când procedura de citare s-a făcut cu nerespectarea legii. Instanța a apreciat greșit că nu există motivele de anulare prevăzute de art. 364 lit. d) și i) C. proc. civ. Adresa primită inițial cu acțiunea nu prevedea o dată pentru dezbateri, arbitrului desemnat nefiindu-i indicate datele personale și calitatea acestuia (art. 347 alin. (2) și (3), art. 351 alin. (1) și (2) și art. 355 C. proc. civ.) Ulterior, prin concluziile scrise recurenta susține că facturile ce fac obiectul litigiului, au fost achitate anterior sesizării arbitrajului la data de 11 iulie 1997 depunând spre dovadă convenția prin care părțile au stabilit definitiv stingerea oricăruei datorii a SC L. SRL către SC D.C.L.

SRL. Recursul este nefondat. Așa cum a precizat recurenta, criticile privind soluția instanței de apel fac referire la necompetența Tribunalului Arbitral, nelegala citare în fața tribunalului și că litigiul a rămas fără obiect, debitul fiind achitat anterior formulării acțiunii arbitrale. Potrivit art. 364 C. proc. civ. hotărârea arbitrală poate fi desființată numai pentru cauze limitativ prevăzute de acest text de lege la lit. a) – i). În contractul de asociere în participațiune pentru realizarea în comun a activităților de agenturare nave în Portul Constanța, încheiat între părți la 11 aprilie 1994, părțile au stipulat la pct. 26 că „eventualele neînțelegeri nesoluționate pe cale amiabilă, vor fi soluționate pe calea arbitrajului, conform legislației române în vigoare”.

Clauza compromisorie mai sus enunțată, manifestă fără echivoc voința părților de a stabili competența arbitrajului în rezolvarea neînțelegerilor eivite între ele și de a înlătura, în acest mod, competența instanțelor judecătorești, conform art. 343 1 C. proc. civ. Nu rezultă din textele de lege obligația determinării în terminis a Tribunalului Arbitral care urmează a soluționa cauza. De asemenea, nu rezultă nici obligația de a determina locul arbitrajului. Mai mult, art. 354 C. proc. civ. stabilește modul de determinare a locului arbitrajului în cazul în care el nu este determinat prin clauza compromisorie. De altfel, legea nu sancționează cu nulitatea nici absența din convenție a numelui arbitrilor sau modalitatea de numire a lor, impusă de art. 343 1 C. proc.

civ. ce determină calea procedurală de urmat în cazul absenței acestei mențiuni. La fel nici absența celorlalte mențiuni referitorare la numele și adresa arbitrilor și datele lor personale nu sunt sancționate cu nulitatea, din moment ce instanța arbitrală poate suplini voința părților în caz de neînțelegere cu privire la aceste aspecte, în conformitate cu prevederile art. 351 C. proc. civ. În sensul celor arătate, sunt și dispozițiile art. 358 12 C. proc. civ. care stabilește expres că „orice excepție privind existența și validitatea convenției arbitrale, constituind tribunalului arbitral, limitele însărcinării arbitrilor și desfășurarea procedurii până la primul termen de înfățișare, trebuie ridicată, sub sancțiunea decăderii, cel mai târziu la acest prim termen, dacă nu s-a stabilit un termen mai scurt”.

Urmează a fi înlăturată și critica privind procedura de citare pe motiv că nu a fost legal îndeplinită, în speță fiind respectate dispozițiile legale în materie, fapt reținut și de instanța de apel. Astfel, din conținutul materialului probator existent în dosarul arbitral, rezultă că recurenta a refuzat primirea comunicărilor și înștiințărilor ce i-au fost făcute de către comisia arbitrală și Tribunalul Arbitral, fapt recunoscut în conținutul acțiunii în anulare, motivând că nu a răspuns solicitărilor întrucât între părți exista în curs de soluționare o cauză penală. De reținut că Tribunalul Arbitral a judecat cauza la primul termen, criticile privind lipsa citării pentru termenul fixat dezbaterilor în fond fiind nejustificată.

În aceste condiții rezultă că nu se poate reține îndeplinite condițiile privind desființarea hotărârii arbitrale potrivit art. 364 lit. c) și d) C. proc. civ. Deși a fost invocată și încălcarea ordinii publice, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii, așa cum a reținut și instanța de apel, recurenta nu a produs dovezi, invocarea tranzacției pretins intervenită între părți la data de 11 iulie 1997 respectiv a achitării debitului anterior introducerii acțiunii arbitrale neputând fi încadrată în aceste situații. De altfel, recurenta nu a prezentat originalul acestui înscris, reprezentantul legal al acesteia considerând că nu este în măsură să semneze „pentru conformitate”, societatea neacordându-i împuternicire în acest sens, iar intimata a contestat permanent achitarea debitului.

Rațiunile juridice și argumentele expuse anterior determină ca toate criticile formulate în cererea de recurs să fie înlăturate ca neîntemeiate, urmând a respinge recursul ca nefondat, nefiind îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC L. SRL București, împotriva deciziei nr. 23 din 16 mai 2001 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, secția comercială, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 februarie 2006.