ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6950/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 683/2002 a

Tribunalului Vaslui menținută prin decizia civilă nr. 35/2002 a Curții de Apel Iași

s-a dispus anularea dispoziției nr. 232/2002 emisă de Primarul municipiului

Vaslui și pe cale de consecință:

S-a dispus restituirea în natură în

favoarea reclamanților C.M. și C.L. a imobilului situat în Vaslui, așa după cum

acesta a fost identificat prin expertiza și schița topografică efectuată în

cauză.

Pentru a pronunța această hotărâre,

ambele instanțe au reținut că reclamanții au dobândit prin cumpărare, în anul

1973, terenul în litigiu în suprafață de 468 mp.

Deoarece doar suprafața de 436,35 mp

din totalul celor 468 mp expropriați, a rămas neafectată, conform constatărilor

expertului, s-a dispus restituirea acestuia conform art. 11 alin. (2) din Legea

nr. 10/2001.

Împotriva deciziei Curții de Apel,

în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. a declarat recurs pârâtul

Primarul municipiului Vaslui criticând-o pentru următoarele motive:

În mod greșit s-a considerat că reclamantele

au o suprafață de teren mai mare decât au în realitate. Aceasta deoarece, s-a

dat eficiență raportului de expertiză și nu decretului de expropriere și

contractului de vânzare cumpărare, ultimul fiind titlul de proprietate și

singurul act doveditor al suprafeței reale.

O altă critică se referă la greșita

restituire a suprafeței de 152,69 mp care este drum public și nu spațiu de

trecere între blocuri, cum rețin instanțele.

Totodată, instanțele în mod greșit

au obligat pârâta recurentă la plata cheltuielilor de judecată deoarece,

această instituție nu dispune de patrimoniu și buget propriu așa încât, nu

poate face plăți.

Examinând recursul atât prin prisma

criticilor formulate cât și din oficiu conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ.,

se constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente:

În mod corect recurenta a criticat

faptul că, deși prin acțiunea introductivă cât și prin concluziile scrise

reclamanții au solicitat a li se restitui suprafața de 396 mp, totuși li s-a

restituit o suprafață de 405,69 mp).

Chiar dacă raportul de expertiză a

constatat existența în teren a unei suprafețe mai mari decât cea pretinsă, în

lipsa solicitării reclamanților, instanța nu putea acorda mai mult fără a

încălca prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ.

De altfel, suprafața constatată ca

fiind liberă trebuia coroborată cu cea rezultată din Decretul de expropriere și

cea rezultată din contractul de vânzare-cumpărare acte din care rezultă că

reclamanții nu puteau pretinde mai mult decât au cumpărat, adică 394 mp.

Acordând un plus petita, atât

sentința cât și decizia, au făcut să fie îndeplinit motivul de recurs prevăzut

de art. 304 pct. 6 C. proc. civ.

Pe de altă parte, suprafața de

152,69 mp pretinsă de către recurentă a fi cale de acces și alei pietonale, nu

a fost identificată prin raportul de expertiză și, nu s-a stabilit dacă face

parte sau nu, din totalul celor 396 mp pretinși.

Nu s-a stabilit nici faptul dacă,

întreaga ori o parte din suprafața pretinsă și mai ales, cea în privința căreia

s-a susținut că o reprezintă aleea pietonală, este afectată sau nu, de

amenajări subterane (conducte de apă, curent, gaze, petrol, etc). Aceasta cu

atât mai mult cu cât, potrivit art. 10.3 din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea

Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, identificare exactă a

terenului, verificarea destinației actuale a suprafeței acestuia, sunt condiții

obligatorii prealabile și care condiționează restituirea.

Potrivit concluziilor pârâtei

recurente formulate ulterior declarării recursului, fundamentate pe propriile

verificări, reclamanții ar putea primi doar suprafața de 253 mp care nu este

afectată de utilități, nici la suprafață și nici la subsol.

Această acceptare parțială a

pretențiilor reclamanților formulată pentru prima dată în recurs, contribuie la

întărirea concluziei greșitei identificări a terenului precum și aceea a

insuficientei probatoriului pe baza căruia să poată fi stabilită afectațiunea

acestuia ori existența unor utilități publice subterane.

Dat fiind faptul că lămurirea

tuturor acestor aspecte presupune administrarea de probe suplimentare, urmează

ca pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc. civ.,

în temeiul art. 312 pct. 3 C. proc. civ., să fie casate ambele hotărâri cu

competența trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond.

În rejudecare urmează a fi

administrate probe pentru stabilirea suprafeței reale dobândite de reclamanți

în proprietate; a suprafeței cerute de aceștia și a celei ce poate fi

restituită, comparativ cu actele noi depuse de pârâtă precum și cu alte probe

din care să rezulte dacă suprafața de 152,69 mp este afectată sau nu, domeniul

public (alei pietonale).

Se va stabili dacă aceiași suprafață

este sau nu inclusă în suprafața cerută a fi retrocedată și totodată, va fi

verificată existența ori nu, a amenajărilor subterane suprafeței de teren

obiect al litigiului.

Cu ocazia aceleiași rejudecării va

fi examinată și chestiunea cheltuielilor de judecată invocată de către

pârâta-recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul

declarat de intimatul Primarul Municipiului Vaslui împotriva deciziei civile

nr. 35 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Iași.

Casează decizia recurată precum și sentința civilă nr.

683 din 29 mai 2002 a Tribunalului Vaslui și trimite cauza spre rejudecare la

același tribunal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2005.