ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6950/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 683/2002 a Tribunalului Vaslui menținută prin decizia civilă nr. 35/2002 a Curții de Apel Iași s-a dispus anularea dispoziției nr. 232/2002 emisă de Primarul municipiului Vaslui și pe cale de consecință: S-a dispus restituirea în natură în favoarea reclamanților C.M. și C.L. a imobilului situat în Vaslui, așa după cum acesta a fost identificat prin expertiza și schița topografică efectuată în cauză. Pentru a pronunța această hotărâre, ambele instanțe au reținut că reclamanții au dobândit prin cumpărare, în anul 1973, terenul în litigiu în suprafață de 468 mp. Deoarece doar suprafața de 436,35 mp din totalul celor 468 mp expropriați, a rămas neafectată, conform constatărilor expertului, s-a dispus restituirea acestuia conform art. 11 alin. (2) din Legea nr. 10/2001.

Împotriva deciziei Curții de Apel, în termenul legal prevăzut de art. 301 C. proc. civ. a declarat recurs pârâtul Primarul municipiului Vaslui criticând-o pentru următoarele motive: În mod greșit s-a considerat că reclamantele au o suprafață de teren mai mare decât au în realitate. Aceasta deoarece, s-a dat eficiență raportului de expertiză și nu decretului de expropriere și contractului de vânzare cumpărare, ultimul fiind titlul de proprietate și singurul act doveditor al suprafeței reale. O altă critică se referă la greșita restituire a suprafeței de 152,69 mp care este drum public și nu spațiu de trecere între blocuri, cum rețin instanțele. Totodată, instanțele în mod greșit au obligat pârâta recurentă la plata cheltuielilor de judecată deoarece, această instituție nu dispune de patrimoniu și buget propriu așa încât, nu poate face plăți.

Examinând recursul atât prin prisma criticilor formulate cât și din oficiu conform art. 306 alin. (2) C. proc. civ., se constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente: În mod corect recurenta a criticat faptul că, deși prin acțiunea introductivă cât și prin concluziile scrise reclamanții au solicitat a li se restitui suprafața de 396 mp, totuși li s-a restituit o suprafață de 405,69 mp). Chiar dacă raportul de expertiză a constatat existența în teren a unei suprafețe mai mari decât cea pretinsă, în lipsa solicitării reclamanților, instanța nu putea acorda mai mult fără a încălca prevederile art. 129 alin. (6) C. proc. civ. De altfel, suprafața constatată ca fiind liberă trebuia coroborată cu cea rezultată din Decretul de expropriere și cea rezultată din contractul de vânzare-cumpărare acte din care rezultă că reclamanții nu puteau pretinde mai mult decât au cumpărat, adică 394 mp.

Acordând un plus petita, atât sentința cât și decizia, au făcut să fie îndeplinit motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 6 C. proc. civ. Pe de altă parte, suprafața de 152,69 mp pretinsă de către recurentă a fi cale de acces și alei pietonale, nu a fost identificată prin raportul de expertiză și, nu s-a stabilit dacă face parte sau nu, din totalul celor 396 mp pretinși. Nu s-a stabilit nici faptul dacă, întreaga ori o parte din suprafața pretinsă și mai ales, cea în privința căreia s-a susținut că o reprezintă aleea pietonală, este afectată sau nu, de amenajări subterane (conducte de apă, curent, gaze, petrol, etc). Aceasta cu atât mai mult cu cât, potrivit art. 10.3 din H.G. nr. 498/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, identificare exactă a terenului, verificarea destinației actuale a suprafeței acestuia, sunt condiții obligatorii prealabile și care condiționează restituirea.

Potrivit concluziilor pârâtei recurente formulate ulterior declarării recursului, fundamentate pe propriile verificări, reclamanții ar putea primi doar suprafața de 253 mp care nu este afectată de utilități, nici la suprafață și nici la subsol. Această acceptare parțială a pretențiilor reclamanților formulată pentru prima dată în recurs, contribuie la întărirea concluziei greșitei identificări a terenului precum și aceea a insuficientei probatoriului pe baza căruia să poată fi stabilită afectațiunea acestuia ori existența unor utilități publice subterane. Dat fiind faptul că lămurirea tuturor acestor aspecte presupune administrarea de probe suplimentare, urmează ca pentru motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 6 și 9 C. proc.

civ., în temeiul art. 312 pct. 3 C. proc. civ., să fie casate ambele hotărâri cu competența trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond. În rejudecare urmează a fi administrate probe pentru stabilirea suprafeței reale dobândite de reclamanți în proprietate; a suprafeței cerute de aceștia și a celei ce poate fi restituită, comparativ cu actele noi depuse de pârâtă precum și cu alte probe din care să rezulte dacă suprafața de 152,69 mp este afectată sau nu, domeniul public (alei pietonale). Se va stabili dacă aceiași suprafață este sau nu inclusă în suprafața cerută a fi retrocedată și totodată, va fi verificată existența ori nu, a amenajărilor subterane suprafeței de teren obiect al litigiului.

Cu ocazia aceleiași rejudecării va fi examinată și chestiunea cheltuielilor de judecată invocată de către pârâta-recurentă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de intimatul Primarul Municipiului Vaslui împotriva deciziei civile nr. 35 din 9 octombrie 2002 a Curții de Apel Iași. Casează decizia recurată precum și sentința civilă nr. 683 din 29 mai 2002 a Tribunalului Vaslui și trimite cauza spre rejudecare la același tribunal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2005.