ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6523/2005

Asupra conflictului negativ de competență de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 5 august 2004, reclamantul M.R. a chemat în judecată și personal la interogatoriu pe pârâtul A.I. pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâtului, în calitate de moștenitor legal al defunctei sale mame, G.Z., să se prezinte să semneze în fața notarului public contractul de vânzare–cumpărare autentic privind suprafața de 5,22 ha teren, iar în caz de refuz, sentința să țină loc de contract de vânzare–cumpărare în formă autentică. Prin sentința civilă nr. 9614 din 28 octombrie 2004, Judecătoria Timișoara a admis acțiunea și a obligat pe pârât să se prezinte la notar în vederea încheierii contractului de vânzare–cumpărare.

Prin aceeași sentință, a fost respins capătul de cerere privind pronunțarea unei hotărâri judecătorești care să țină loc de contract autentic de vânzare cumpărare. Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul A.I. Curtea de Apel Timișoara, având în vedere obiectul cauzei și valoarea acestuia, a calificat drept recurs calea de atac exercitată, iar prin decizia civilă nr. 1137 din 27 aprilie 2005, a declinat competența de soluționare a recursului în favoarea Tribunalului Timiș. Tribunalul Timiș, prin decizia civilă nr. 426/A din 24 iunie 2005, a declinat competența materială de soluționare a apelului în favoarea Curții de Apel Timișoara. Tribunalul a constatat că obiectul acțiunii civile nu este evaluabil în bani, întrucât privește executarea silită a unui antecontract de vânzare–cumpărare, care dă naștere unor obligații de a face în sarcina părților contractante, astfel încât nu sunt incidente dispozițiile art. 282 1 C. proc.

civ., ci ale art. 282 alin. (1) din cod. În consecință, a calificat drept apel calea de atac exercitată, și constatând ivit conflictul negativ de competență a dispus înaintarea dosarului Înaltei Curți de casație și Justiție. Analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte constată următoarele: Potrivit art. 282 1 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 195/2004, nu sunt supuse apelului, printre altele, nici hotărârile judecătorești date în primă instanță în litigii al căror obiect are o valoare de până la 1 miliard lei, inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială. Prin urmare, elementul în funcție de care se stabilește natura căii de atac și instanța competentă să o soluționeze este obiectul litigiului.

Ori de câte ori un litigiu are ca obiect un drept subiectiv civil patrimonial, cu o valoare pecuniară de până la 1 miliard lei, inclusiv, calea de atac a hotărârii pronunțate de instanța de fond, potrivit dispozițiilor art. 282 1 C. proc. civ., va fi recursul. În cauză, reclamantul a solicitat obligarea pârâtului să se prezinte la notar să semneze contractul de vânzare–cumpărare în formă autentică, iar, în caz de refuz, hotărârea pronunțată să țină loc de contract de vânzare–cumpărare. Apelând la justiție, reclamantul a urmărit, așadar, transferarea dreptului de proprietate asupra sa, ceea ce conferă obiectului litigiului un caracter real, patrimonial. În raport de această împrejurare și față de considerațiile mai sus expuse, Înalta Curte constată că obiectul litigiului este un drept subiectiv civil, cu o valoare pecuniară mai mică de 1 miliard de lei, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 282 1 C. proc.

civ. Pe cale de consecință, va califica drept recurs calea de atac exercitată și, în temeiul dispozițiilor art. 2 pct. 3 din cod, va stabili că Tribunalul Timiș este instanța competentă să soluționeze recursul.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Stabilește competența de soluționare a căii de atac în favoarea Tribunalului Timiș. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 septembrie 2005.