ÎCCJ, Decizia nr. 290/2005

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 164 din 18 mai 2000, Tribunalul Prahova, secția civilă, a admis acțiunea în revendicare formulată de reclamanta R.M. și a obligat pârâții Consiliul Local al orașului Boldești, Primăria orașului Boldești și SC R. SA Valea Călugărească, să lase acesteia în deplină proprietate și liniștită posesie, construcția compusă din cramă și anexe, astfel cum aceasta a fost identificată pe schița de plan a expertului C.P. Prin aceeași hotărâre, instanța de fond a luat act că reclamanta a renunțat la judecarea capătului de cerere privind revendicare teren. Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 5 din 17 ianuarie 2001, a admis apelurile declarate de pârâți împotriva acestei sentințe și a schimbat hotărârea atacată, în sensul că a respins, ca inadmisibilă, acțiunea în revendicare formulată de reclamanta R.M.

privind construcțiile; casă de locuit, cramă și anexe, aflate pe terenul în suprafață de 7,60 ha, cu viță nobilă, pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate. Prin decizia nr. 3639 din 23 octombrie 2002, Curtea Supremă de Justiție, secția civilă, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva acestei din urmă hotărâri, a casat decizia atacată și a trimis cauza, la aceiași instanță, pentru rejudecare. Rejudecând, după casare cu trimitere, Curtea de Apel Ploiești, secția civilă, prin decizia nr. 429 din 29 martie 2005, a respins, ca nefondate, apelurile declarate de pârâți împotriva hotărârii primei instanțe. Împotriva acestei din urmă hotărâri, pârâta SC R. SA Valea Călugărească a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ. La termenul din 23 septembrie 2005, fixat pentru judecarea recursului, instanța a admis cererea recurentei-pârâte SC R. SA Valea Călugărească și a suspendat executarea hotărârii primei instanțe, definitivă prin respingerea apelurilor declarate de pârâți. S-a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 300 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la împrejurarea că prin continuarea procedurii de executare silită a hotărârii, se creează premisele prejudicierii petentei, constând în pierderi materiale și de imagine. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, S.V., continuatoarea reclamantei R.M., în calitate de moștenitoare a acesteia, criticile privind nulitatea ordonanței, precum și netemeinicia și nelegalitatea soluției instanței de control judiciar.

Recursul este inadmisibil, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva unei încheieri pronunțate de secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca instanță de recurs, în condițiile art. 300 alin. (3) C. proc. civ., raportat la art. 403 alin. (3) și (4) din același cod. Prin recursul declarat este vizată provocarea controlului judiciar asupra încheierii provizorii de suspendare a executării hotărârii, în considerarea de către reclamantă a caracterului autonom al acesteia. Însă, caracterul autonom al încheierii prin care s-a soluționat cererea de suspendare provizorie a executării unei hotărâri definitive, este exclus, în raport cu dispozițiile art. 255 alin. (2) C. proc.

civ., cu referire la hotărâri date în cursul judecății și ale art. 300 alin. (2) din același cod, prin care este reglementată competența instanței sesizate cu judecarea recursului, de a dispune, motivat, suspendarea executării hotărârii atacate. Pe de altă parte, potrivit art. 299 C. proc. civ., raportat la art. 282 alin. (2) din același cod, încheierile pot fi atacate cu recurs, numai odată cu fondul, excepția de la regula generală statuată de textul legal menționat, cu referire la încheierile prin care s-a suspendat cursul judecății, fiind de strictă interpretare. Cu privire la încheierile prin care se soluționează cererea de suspendare sau suspendare provizorie a executării hotărârii atacate, legea procesual-civilă nu a reglementat posibilitatea atacării separate cu recurs.

Ca atare, încheierea prin care s-a soluționat cererea de suspendare provizorie a executării hotărârii atacate cu recurs, urmează, sub aspectul căilor de atac, regimul stabilit de legea procesual-civilă pentru hotărârea finală ce se va pronunța în cauză, în această etapă procesuală. Or, conform art. 299 C. proc. civ., căii de atac a recursului îi sunt supuse hotărârile definitive, stabilite, ca atare, prin art. 377 alin. (1) din același cod. Dispozițiile art. 582 C. proc. civ., vizate de recurentă, constituie o aplicație particulară, în considerarea caracterului definitiv al ordonanței președințiale, nesupusă din acest motiv apelului, astfel că acestea nu au aptitudinea de a justifica în cauză admisibilitatea provocării controlului judiciar al încheierii atacate cu recurs de către reclamantă.

Pe de altă parte, conform art. 377 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la hotărârile irevocabile, raportat la art. 299 din același cod, rezultă că sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității recursului, dreptul la această cale de atac stingându-se prin exercitare. Drept urmare, posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă. Așadar, în raport cu principiul menționat, coroborat cu neîndeplinirea uneia din cerințele ce se cer a fi întrunite cumulativ, cu referire la existența unei hotărâri determinate de legea procesuală, ca fiind susceptibilă de a fi supusă controlului judiciar prin exercitarea acestei căi de atac, recursul declarat de reclamantă apare ca fiind inadmisibil.

Mai este de reținut că sintagma „ aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art. 403 alin. (2) și (4)” la care face trimitere art. 300 alin. (3) teza ultimă C. proc. civ., exclude concluzia modificării art. 299 din același cod. Drept urmare, calea de atac a recursului, reglementată pentru încheierile provizorii pronunțate în condițiile art. 403 alin. (1) și (2) C. proc. civ., privește exclusiv hotărârile pronunțate în primă instanță. Pe de altă parte, potrivit art. 22 din Legea nr. 304/2004, completul de 9 judecători judecă recursurile declarate împotriva hotărârilor pronunțate în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Totodată, prin art. 19 din Legea nr. 304/2004 a fost stabilită competența secțiilor de a judeca recursurile în cauzele determinate de Codul de procedură civilă, iar prin art. 20 din același act normativ, a fost reglementată competența secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, între altele, de a judeca în primă instanță, procesele penale, în cazurile expres prevăzute, determinate de calitatea persoanei. Din coroborarea textelor legale menționate rezultă că secția civilă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca și celelalte secții, de altfel, cu excepția secției penale în cazurile arătate, pronunță hotărâri irevocabile, nesusceptibile de a fi atacate cu recurs.

Așadar, cum recursul nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală, ci o încheiere a secției civile și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, dată în etapa procesuală a recursului, iar decizia ce se va pronunța în cauză, va fi o hotărâre irevocabilă, este evident că nu sunt întrunite cerințele art. 22 din Legea nr. 304/2004. Ca atare, în raport cu dispozițiile legale menționate, recursul declarat în cauză urmează a fi privit ca inadmisibil, atât potrivit dreptului comun, cât și potrivit legii speciale. Or, a recunoaște unei căi de atac, aptitudinea declanșării controlului judiciar, în alte condiții, decât cele prevăzute de legea procesual-civilă, cu încălcarea principiului legalității acestora, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Este de reținut că modul de determinare a sistemului căilor de atac în procesul civil, cu referire în acest caz și la dispozițiile art. 300 alin. (5) C. proc. civ., corespunzător principiului stabilit prin art. 129 din Constituția României, revizuită, același pentru persoane aflate în situați identice, asigură un control judiciar efectiv al hotărârilor judecătorești și satisface exigențele art. 21 din legea fundamentală, privind liberul acces la justiție, precum și a celor privind dreptul la un proces echitabil reglementat prin Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Prin urmare, față de cele ce preced, precum și pentru a da eficiență principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților, instanța este obligată a examina căile de atac cu care este sesizată, prin prisma îndeplinirii condițiilor de exercitare stabilite de legea procesual-penală și a respinge, ca inadmisibilă, orice cale de atac neconformă acestora. Or, în cauză aceste cerințe se constată a nu fi îndeplinite, așa încât excepția invocată apare ca fiind întemeiată. În consecință, pentru considerentele ce preced și ca urmare a admiterii excepției, Curtea va respinge recursul, ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de S.V., introdusă în cauză ca moștenitoare a reclamantei R.M., împotriva încheierii din 17 august 2005, pronunțată de secția civilă și de proprietate intelectuală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr. 7447/2005. Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie 2005.