ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6679/2006

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6679/2006 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2006)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 164 din 18

mai 2000 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a admis acțiunea formulată de

reclamanta R.M.E., prin procurator U.D.S. împotriva pârâților Consiliul local

al orașului Boldești Scăieni, Primăria Orașului Boldești Scăieni, prin Primar

și SC R. SA Valea Călugărească.

Au fost obligați pârâții să lase

reclamantei în deplină proprietate și posesie construcția compusă din cramă și

anexe așa cum a fost identificată pe schița de plan a expertului C.P.

În baza art. 246 C. proc. civ. s-a

luat act de renunțarea reclamantei la capătul de cerere privind revendicarea

terenului.

În motivarea sentinței s-au reținut

următoarele:

Reclamanta este singura moștenitoare

a foștilor proprietari ai imobilului în litigiu și este îndreptățită să

promoveze prezenta acțiune în revendicare.

Prin procesul-verbal încheiat la

data de 21 martie 1949 a fost inventariată averea mobilă și imobilă a autorilor

reclamantei în vederea trecerii în proprietatea statului conform Decretului-lege

nr. 83/1949.

Procesul-verbal întocmit la data de

6 februarie 1950 în același scop nu cuprinde vreo referire la actul normativ

susmenționat.

Pe de altă parte, Decretul nr.

83/1949 stabilea o procedură specială de preluare de către stat a imobilelor, exploatări

agricole moșierești ce inițial făcuseră obiectul exproprierii.

Potrivit art. 1 din Decretul nr.

203/1947 la care face trimitere Decretul nr. 83/1949, prin imobile agricole se

înțelegea numai terenurile situate în afara satului, împreună cu clădirile de

pe ele, iar în temeiul art. 2 lit. a) din Decretul nr. 83/1949, statul prelua

numai acele exploatări agricole moșierești care făceau obiectul exproprierii

prin Legea nr. 187/1945 și nicidecum și bunurile imobile, precum și cele ce

serveau ca locuință.

Ori, din probele dosarului, în

special procesele-verbale menționate rezultă că imobilul avea următoarea

destinație: 1 corp de case pentru locuit și dependințe (neafectată exploatării

agricole), povarnă, magazie, garaj, 1 coteț de porci, 1 coteț de păsări și o

seră de zarzavat.

Imobilul conține și anexe constând

din cramă și alte dependințe, a trecut în proprietatea statului fără titlu.

Cu referire la H.G. nr. 11/1997

privind Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 112/1995,s-a apreciat că

locuințele care au fost preluate de stat fără respectarea prevederilor legale

în vigoare la data respectivă, sunt considerate ca fiind trecute fără titlu în

posesia acestuia și nu intră sub incidența Legii nr. 112/1995, putând face

obiectul cererilor de restituire sau de acordare a despăgubirilor formulate de

persoanele îndreptățite pe cale judecătorească, potrivit dreptului comun.

Reținându-se că imobilul,

construcții și anexe au trecut în proprietatea statului, fără titlu, s-a

concluzionat că, în privința acestuia sunt incidente dispozițiile art. 480 C.

civ.

Cu privire la terenul revendicat,

potrivit art. 246 C. proc. civ. s-a luat act de renunțarea reclamantei la

judecata acestei cereri.

Prin decizia nr. 5 din 17 ianuarie

2001 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, s-au admis apelurile formulate de

către pârâți împotriva sentinței susmenționate.

A fost schimbată sentința în sensul

respingerii acțiunii în revendicare privind construcțiile, casă de locuit,

crama și alte anexe, aflate pe terenul de 7,60 ha viță nobilă, pentru care i

s-a reconstituit dreptul de proprietate de către Comisia județeană de aplicare

a Legii nr. 18/1991 Prahova reclamantei, ca inadmisibilă.

Instanța de apel a reținut că

imobilele construcții de locuit, crama și alte anexe au trecut cu titlu în

proprietatea statului în temeiul Decretului nr. 83/1949 și că reclamanta are

calea procedurală de reconstituire a dreptului de proprietate în temeiul art.

39 din Legea nr. 18/1991, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 169/1997.

S-a apreciat că în aceste condiții,

în mod cu totul greșit, tribunalul a soluționat cauza pe fondul său.

Curtea Supremă de Justiție, secția

civilă, prin decizia civilă nr. 3639 din 23 octombrie 2002 a admis recursul

formulat de reclamantă împotriva deciziei civile nr. 5 din 17 ianuarie 2001 a

Curții de Apel Ploiești, secția civilă, dispunând casarea deciziei și

trimiterea cauzei pentru rejudecare la aceeași instanță.

Instanța de recurs a reținut, în

esență, în motivarea deciziei următoarele considerente:

Soluția adoptată de instanța de apel

de a califica o acțiune în revendicare întemeiată pe art. 480-481 C. civ.

inadmisibilă reprezintă, potrivit art. 3 C. civ., un refuz de judecată a

cauzei.

Prin decizia civilă nr.429 din 29

martie 2005 pronunțată de Curtea de Apel Ploiești s-au respins ca nefondate

apelurile formulate de pârâți împotriva sentinței civile nr. 164 din 18 mai

2004 pronunțată de Tribunalul Prahova, cu obligarea apelantei-pârâte la plata

sumei de 10.000.000 lei cheltuieli de judecată către reclamanta-intimată.

Instanța de apel a reținut

următoarele considerente în motivarea deciziei.

Instanța, de fond a reținut corect

că imobilul revendicat nu cădea sub incidența dispozițiilor Decretului nr.

83/1949, astfel încât imobilul a fost preluat de stat fără titlu.

În procesul-verbal de preluare și

respectiv inventariere a imobilului în litigiu de către stat încheiat la 12

martie 1949 se precizează drept temei al preluării Decretul nr. 83/1949.

Conform art.1 din Decretul nr.

203/1947 la care face trimitere Decretul nr. 83/1949, prin imobile agricole se

înțelegeau doar terenurile situate în afara satului împreună cu clădirile

aflate pe ele iar art. 2 din Decretul nr. 83/1949 stabilea că statul prelua

numai acele exploatări moșierești ce făcuseră obiectul exproprierii prin Legea

nr. 187/1945 și nicidecum imobilele care serveau de locuință ca în cauza de

față.

Terenul pe care se afla amplasat

imobilul revendicat, este situat în intravilan, autorul reclamantei nu a fost

inclus în listele de chiaburi sau moșieri, iar anterior preluării de către

stat, acesta avea calitatea de avocat pensionat și nicidecum chiabur sau

moșier.

Reclamanta a dovedit, în condițiile

art. 480 C. civ., dreptul de proprietate pentru imobilul revendicat, intrarea

acestuia în patrimoniul statului având loc cu nerespectarea dispozițiilor legii

la data preluării.

Critica vizând pretinsa apreciere

eronată a probelor cu referire la greșita calificare a imobilului ca o

exploatare agricolă moșierească s-a apreciat a fi neîntemeiată, deoarece din

conținutul procesului-verbal din 21 martie 1949 rezultă destinația de casă de

locuit a imobilului în litigiu.

Cât privește greșita interpretare a

prevederilor Legii nr. 177/1947 s-a reținut că prin însăși decizia Curții

Supreme de Justiție pronunțată în dosarul nr. 1167/2001 se recunoaște dreptul

reclamantei la exercitarea unei acțiuni reale imobiliare.

Criticile cu referire la pretinsa

lipsă de rol activ a instanței de fond în determinarea construcțiilor

revendicate în raport de eventualele construcții nou edificate nu au fost

reținute în lipsa unei cereri reconvenționale, prin care pârâta să-și

valorifice acele drepturi.

Împotriva deciziei de apel a

declarat recurs pârâta-apelantă SC R. SA Valea Călugărească, criticând-o pentru

următoarele motive ce se încadrează în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

proprietate al reclamantei, necesară sub dublu aspect: dovada dreptului de

proprietate asupra terenului pe care este edificată construcția, reconstituire

ce trebuia făcută în condițiile Legii nr. 18/1991; identitatea dintre

construcțiile preluate de stat și construcțiile existente în prezent.

Cu indicarea dispozițiilor art. 492

C. civ., se arată că reclamanta a renunțat la restituirea terenului aferent și

pe care se află construcțiile iar statul, în calitate de proprietar legitim al

terenului, a construit pe terenul său după data exproprierii și dreptul său de

proprietate asupra construcțiilor rămâne neatins.

Chiar dacă s-ar fi reconstituit

dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor, respectivele

construcții au fost edificate ulterior exproprierii prin investiții ale

statului, astfel încât dispozițiile art. 492 C. civ. referitor la accesiunea

imobiliară nu îi sunt aplicabile reclamantei.

În același context se invocă faptul

că potrivit art. 11 din Legea nr. 10/2001, în situația în care construcțiile

expropriate au fost demolate petentul are dreptul la măsuri reparatorii prin

echivalent.

Reclamanta s-a oprit cu probațiunea

dreptului de proprietate asupra construcțiilor la data preluării de către stat

iar pe parcursul soluționării cauzei s-a susținut de către toți pârâții că

imobilele construcții preluate de stat nu mai există în prezent.

Este posesorul actual al

construcțiilor edificate ulterior preluării iar acestea fac parte din patrimoniul

său.

Este evident că o construcție

edificată în anul 1812, nu poate rezista aproximativ 200 de ani, peste ea

trecând și câteva cutremure.

De altfel, în procesul-verbal din 21

martie 1949, întocmit cu ocazia inventarierii bunurilor expropriate, se menționează

starea avansată gravă a construcțiilor ca urmare a cutremurului din 1940.

În aceste condiții, în mod greșit

s-a apreciat de către instanța de apel că se putea proceda la analizarea

acestui aspect numai dacă s-ar fi formulat o cerere reconvențională.

reținut că imobilul revendicat nu intra sub incidența Decretului nr. 83/1949,

apreciind că preluarea s-a făcut fără titlu.

Decretul nr. 83/1949 pentru

completarea Legii nr. 187/1949 reprezintă o modalitate de expropriere a

exploatărilor agricole moșierești iar potrivit art. 481 și art. 645 C. civ.,

exproprierea reprezintă un mod legal de dobândire a dreptului de proprietate.

În condițiile în care asupra

terenului preluat odată cu construcția și din care i s-au restituit în baza

Legii nr. 18/1991 5 ha în natură iar 2,60 ha prin măsuri reparatorii,

argumentat pe preluarea în temeiul Decretului nr. 83/1949 și construcțiile au

fost preluate în baza aceluiași temei legal. Nu s-a făcut dovada că terenul a

fost preluat separat de construcțiile aflate pe el.

Făcându-se referire la probele

administrate în cauză se invocă faptul că în mod greșit s-a apreciat de

instanță că imobilul construcție revendicat avea destinația de locuință și nu

putea astfel să intre sub incidența exproprierii.

Înalta Curte a constatat că este

competentă să soluționeze litigiul față de modificările legislative intervenite

prin Legea nr. 219/2005 având în vedere că valoarea de impunere a imobilelor a

fost în anul 2005 de 17.568.384.592 ROL conform adresei nr. 3902 din 14

decembrie 2005 emisă de Primăria Orașului Boldești Scăieni județul Prahova,

valoarea superioară celei indicate de către reclamantă la nivelul aceluiași an,

cu ocazia invocării excepției de necompetență.

Analizându-se decizia de apel în raport

de criticile formulate, se constată că recursul este fondat pentru motivele

care vor fi arătate în continuare:

Instanța de apel a analizat titlul

de preluare a imobilului – construcție de către stat prin verificarea

condițiilor prevăzute de actul normativ de preluarea, respectiv Decretul nr.

83/1949 și Decretul nr. 203/1947 la care se face trimitere în celălalt decret.

Această posibilitate îi este

conferită instanței de judecată de dispozițiile art. 6 alin. (3) din Legea nr.

213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia.

După ce în art. 6 alin. (1) din

Legea nr. 213/1998 susmenționat se arată că face parte din domeniul public sau

privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale și bunurile

dobândite de stat în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, dacă au intrat

în proprietatea statului, în temeiul unui titlu valabil, cu respectarea

Constituției, a tratatelor internaționale la care România era parte și a

legilor în vigoare la data preluării lor de către stat, în alin. (3) se arată

că instanțele judecătorești sunt competente să stabilească valabilitatea

titlului.

Instanța de apel a analizat

valabilitatea titlului statului prin raportare la dispozițiile legale în

vigoare la acea dată și care au reprezentat temeiul legal invocat de stat

pentru preluarea imobilelor.

Aspectele reținute de instanța de

apel și care au justificat neîncadrarea imobilului, atât ca situație cât și

prin calitatea proprietarilor, în dispozițiile actului normativ de preluare,

sunt rezultatul aprecierii probelor administrate în cauză și prin situația de

fapt reținută de instanță.

Aceste aspecte nu mai pot fi

reanalizate de către instanța de recurs în urma actualizării alin. (11) al art.

304 prin O.U.G. nr. 138/2000.

În aceste condiții, se constată că

preluarea imobilului, astfel cum de altfel s-a și reținut în cauză, s-a făcut

fără titlu valabil, nefiind respectate dispozițiile legale de preluare.

Curtea constată însă că cererea de

restituire a imobilelor construcții, în starea în care se aflau la data cererii

de restituire și se află la data soluționării cauzei, este neîntemeiată.

Este de necontestat, aspect reținut

de instanțe și necontestat nici de către recurentă, că autorului reclamantei

i-au fost preluate imobile-construcții de către stat iar în cauză s-a apreciat

că preluarea a fost fără titlu valabil.

Pentru soluționarea cauzei era

necesar să se stabilească dacă imobilele construcții care au fost preluate de

la autorii reclamantei sunt imobilele construcții solicitate de către

reclamantă și care fac obiectul litigiului de față.

Acest aspect se impune și din

perspectiva art. 492 C. civ. care prevede că proprietarul terenului este

proprietar și asupra lucrărilor aflate asupra terenului, dacă nu se dorește ca

acestea din urmă ar fi fost edificate de către o altă persoană.

Prin sentința civilă nr. 164 din 18

mai 2000 pronunțată de Tribunalul Prahova s-a luat act de faptul că reclamanta

a renunțat la judecata cererii de revendicare prin care a solicitat acestuia

terenul.

Prin cererea de chemare în judecată

s-a solicitat restituirea imobilului situat în orașul Boldești Scăieni, județul

Prahova format din construcții de locuit, cramă și alte anexe, care constă în

suprafața de 7,60 ha.

Prin întâmpinarea formulată de

reclamanta-intimată (care a continuat procesul în urma decesului reclamantei)

în dosarul de recurs, se arată că declarația de renunțare la judecată atestă că

s-a renunțat la judecată în legătură cu suprafața de teren aferentă și că

niciodată nu s-a renunțat la judecata terenului de sub construcție.

Sub acest aspect, se constată că

prin sentința de fond s-a luat act de renunțarea la judecata cererii

referitoare la teren, fără nici o distincție de genul celei făcută în

întâmpinarea depusă în dosarul de recurs, nepronunțându-se prima instanța asupra

unei cereri de restituire sau a vreunei suprafețe de teren.

Reclamanta nu a formulat cerere de

apel împotriva sentinței iar în aceste condiții, limitele în care s-a luat act

de renunțarea la judecarea cererii de revendicare a terenului nu poate fi

analizată direct în recurs.

În condițiile în care terenul de sub

construcții și cel aferent construcțiilor nu a solicitat de la stat, renunțarea

la judecata terenurilor nefiind contestată în condițiile procedurale de către

reclamantă, acest teren a rămas în proprietatea statului.

În dosarul de apel, Primăria

orașului Boldești Scăieni a comunicat instanței că reclamantei nu i s-a

reconstituit dreptul de proprietate pentru terenul pe care se află

construcțiile crama S. și casa S. ci pentru un teren în punctul „Sub cramă”

(fila nr. 72).

Aceste adrese i-au fost atașate

sentinței pronunțate de Judecătoria Ploiești prin care a fost soluționat

procesul declanșat în baza Legii nr. 18/1991 și rapoartele de expertiză care au

stat la baza restabilirii dreptului de proprietate al reclamantei, care au

susținut cererea sa cu ocazia soluționării acestui litigiu.

Astfel, în raportul de

expertiză-completare (fila nr.81 dosar de apel) se menționează că diferența de

teren, 1,6264 ha, până a 9,2264 ha reprezintă terenul aferent construcțiilor

(casa și crama S.) și care nu a făcut obiectul cererii de reconstituire în acel

dosar.

Se constată că practic aceasta este

suprafața de teren de sub construcții și aferentă acestora și reprezintă

diferența față de cei 7,60 ha care au fost reconstituiți pe Legea nr. 18/1991.

În acțiunea ce face obiectul

litigiului de față s-a solicitat restituirea construcțiilor și a 7,60 ha vie

nobilă, iar în declarația reclamantei R.M.E.(decedată) autentificată la data de

19 ianuarie 2001 sub nr. 13 se arată că s-a renunțat la judecata capătului de

cerere prin care s-a revendicat suprafața de 7,60 ha viță de vie nobilă,

întrucât pentru această suprafață de teren i s-a reconstituit dreptul de

proprietate în baza Legii nr. 18/1991 (fila nr. 37 primul dosar de apel).

Din raportul de expertiză efectuat

în dosarul primei instanțe rezultă că din relațiile obținute de la localnicii

în vârstă rezultă că actualul punct S. s-a numit ferma R. pe care se aflau

unele construcții, peste care ulterior s-au făcut și altele (pag.41 dosar de

fond).

În procesul-verbal întocmit în anul

1949 în baza Decretului-lege nr. 83/1949 și prin care s-a inventariat averea

preluată se arată următoarele cu privire la construcțiile preluate: una vilă

avariată de cutremur, 1 corp de casă pentru locuința administratorului și

bucătăresei, 1 corp de case (M.) și dependințe formate din cramă, povarnă,

magazie și alte remize, magazii, garaj și grajd, 1 coteț de porci și 1 coteț de

păsări, 1 seră de zarzavat, 1 closet (fila nr.73).

Atât în cererea de sechestru

judiciar formulată de către reclamantă (fila 244 dosar de recurs) cât și în

coraportul de expertiză tehnică întocmit de expert C.C., expert ales de

reclamantă, expertiza fiind efectuată în dosarul nr. 9643/2005 al Judecătoriei

Ploiești având ca obiect contestație la executare formulată de recurenta din

litigiul de față, se arată că incinta cramei S. oraș Boldești Scăieni are o

suprafață totală de 14.846,30 mp compusă din: suprafață construită 4.104,10 mp;

suprafață-rețele 315,20 mp; suprafață căi de acces 4.457,00 mp iar suprafață

liberă 5.970,00 mp.

Față de starea imobilelor la data

preluării, reținut a fi avariată de cutremur și starea în care se aflau la data

întocmirii raportului de expertiză (martie 2006) determinată de

caracteristicile tehnice reținute, de calitate superioară, suprafața de teren

construită, inclusiv prin elementele de rezistență, materialele fiind folosite

în perioada modernă a României și în perioada prezentă (după cum se reține

chiar în coraportul întocmit de expertul solicitat de părți pag. nr. 293 dosar

de recurs), se constată că imobilele construcții pentru care s-a dispus

restituirea prin sentința primei instanțe sunt total diferite de cele care au

fost preluate de la autorii reclamantei-intimate, fiind practic alte imobile.

Totodată, același expert, răspunzând

unuia dintre obiectivele fixate de instanță, arată că identificarea vechilor

construcții revendicate nu poate fi efectuată.

Făcându-se aplicarea art. 492 C.

civ. și față de titularul dreptului de proprietate asupra terenului de sub

construcție și aferent construcției, precum și de cele reținute mai sus, se

constată că cererea formulată referitor la construcții și anexe nu este

fondată.

De altfel, reclamanta-intimată a

apelat și la dispozițiile Legii nr. 10/2001, notificând-o pe recurentă la data

de 1 august 2001, putând beneficia în temeiul acestei legi de măsuri

reparatorii pentru imobilele construcții ce au aparținut autorilor săi și care,

după cum s-a reținut în cauză, au fost preluate de stat fără titlu valabil

(fila nr. 107 dosar de apel).

Constatând, prin urmare, că recursul

este fondat (față de criticile apreciate ca fiind întemeiate), Curtea urmează

să facă aplicarea și a art. 312 alin. (1) și art. 297 alin. (2) C. proc. civ.

și să dispună admiterea acestuia, modificarea, în parte, a deciziei de apel

contestată, în sensul că se va admite apelul formulat de pârâta SC R. SA

împotriva sentinței civile nr. 164 din 18 mai 2000 pronunțată de Tribunalul

Prahova.

În consecință, se va schimba, în

parte, sentința în sensul că se va respinge acțiunea având ca obiect

construcțiile identificate în prezent ca fiind construcție „Hotel – Restaurant

– Casa S. ” cu anexe din orașul Boldești Scăieni, județul Prahova, ca

nefondată.

Față de limitele de judecată a

recursului, se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței și deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de pârâta

SC R. SA împotriva deciziei civile nr. 429 din 29 martie 2005 pronunțată de

Curtea de Apel Ploiești.

Modifică, în parte, decizia în

sensul că:

Admite apelul formulat de pârâta SC

R. SA împotriva sentinței civile nr. 164 din 18 mai 2000 pronunțată de

Tribunalul Prahova.

Schimbă, în parte, sentința în

sensul că:

Respinge acțiunea având ca obiect

construcțiile, ca nefondată.

Păstrează celelalte dispoziții ale

sentinței și deciziei.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iulie 2006.