ÎCCJ, Decizia nr. 120/2006

Asupra cererii de revizuire de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 4778 din 7 octombrie 2005,

pronunțată în dosarul nr. 1490/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca inadmisibilă,

contestația formulată de SC R.C. SRL Târgu Jiu împotriva actului nr.

44987/12500 din 1 octombrie 2003 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de

Casație și Justiție, reținându-se că anularea solicitată nu privește o hotărâre

judecătorească determinată de art. 318 C. proc. civ.

Împotriva acestei decizii, contestatorul SC R.C. SRL

a declarat recurs, întemeiat pe cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304

pct. 5, 9 și 10 și art. 304

1

C. proc. civ.

S-a susținut că trebuia introdus în cauză procurorul

general și că, în baza rolului activ, instanța trebuia să constate calitatea

contestatorului, de constructor de bună credință, precum și împrejurarea că în

mod greșit acțiunea formulată de Ministerul Justiției a fost admisă.

În concluzie, contestatorul a solicitat admiterea

recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul „respingerii acțiunii

pârâtelor”.

Recursul a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia

nr. 337 din 5 decembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 287/2005, completul de

9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reținând următoarele:

Potrivit art. 129 din Constituția României,

revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și

Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat,

admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui

control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea

acesteia în condițiile legii.

În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu

recursul declarat împotriva deciziei prin care secția de contencios

administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca

inadmisibilă, o cerere intitulată contestație, prin care s-a solicitat anularea

unui act al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, act în

care petenta SC R.C. SRL i se comunica obligația timbrării memoriului formulat

pentru declararea unui recurs în anulare.

Potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt supuse

recursului, hotărârile judecătorești definitive, determinate potrivit

distincțiilor stabilite în art. 377 alin. (1) din același cod.

S-a reținut, astfel, că decizia prin care s-a

constatat exercitarea unei căi de atac în condiții neprevăzute de legea

procesual-civilă, cu referire la contestația în anulare formulată de petenta

menționată, nu face parte dintre hotărârile determinate prin art. 377 alin. (1)

C. proc. civ.

Drept urmare, s-a constatat că în cauză nu este

îndeplinită una din condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ, în raport cu

care este examinată admisibilitatea unei căi de atac, respectiv condiția

prevăzută de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri

susceptibile de reformare pe această cale.

În fine, s-a mai reținut că soluționarea recursului,

ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei

Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite completului de 9

judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată.

Așadar, recursul nu era admisibil nici potrivit legii

speciale, așa încât excepția invocată din oficiu s-a constatat ca fiind

întemeiată.

La data de 12 decembrie 2005, contestatoarea SC R.C.

SRL Târgu Jiu, invocând cazul prevăzut de art. 322 pct. 5, raportat la art. 324

alin. (1) C. proc. civ., a solicitat revizuirea hotărârilor pronunțate în cauză

și, pe cale de consecință, admiterea contestației în anulare.

Ulterior, prin concluziile scrise depuse la dosarul

cauzei, revizuenta a solicitat „în principal admiterea revizuirii, modificarea

celor două hotărâri, în sensul respingerii acțiunii Ministerului Justiției și,

în subsidiar, casarea cu trimitere pentru anularea actelor ce au condus la

lezarea dreptului de superficie și servitute în baza Legii nr. 29/1990”.

S-a susținut că în mod greșit, instanțele au apreciat

cu privire la inadmisibilitatea contestației în anulare formulată în cauză, în

fapt hotărârea contestată în temeiul art. 319 pct. 2 C. proc. civ. fiind o

hotărâre irevocabilă pronunțată în dosarul nr. 44987/2500/2003, al Parchetului

de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, întrunea

condițiile de admisibilitate.

Mai mult, competența de soluționare revenea secției

de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit

art. 4 alin. (3) C. proc. civ., iar Ministerul Justiției are calitate

procesuală pasivă, întrucât în subordinea sa este „Procurorul general de pe

lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care are calitate procesuală activă

prin hotărârea irevocabilă emisă în dosarul nr. 44987/2500/2003”.

Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, cu

referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit

căruia părțile interesate pot apela protecția judiciară a drepturilor

subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în

cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat dreptul

examinării cauzei în două grade de jurisdicție.

Mai mult, legea procesual-civilă a reglementat și

posibilitatea reconsiderării situației juridice prezumate ca autentică prin

hotărâre judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific și exclusiv

autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac în

condiții precis și limitativ determinate.

Prin urmare, revine persoanei interesate, obligația

de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual-civile,

aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice.

Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond

a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele

determinate de dreptul intern, prin legea procesuală.

Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă

că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea

oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri, determinate

ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această

cale.

Potrivit art. 322 C. proc. civ., între altele, se

poate cere revizuirea „unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când

evocă fondul”.

În cauză, condiția impusă de textul de lege citat nu

este îndeplinită, întrucât completul de 9 judecători al Înaltei Curți de

Casație și Justiție nu a evocat fondul, ci, prin decizia atacată, recursul

declarat de aceeași parte a fost respins ca inadmisibil.

Ori, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ.,

hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru

hotărârea revizuită.

Este de reținut în acest sens că, prin dispozițiile

art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării

deciziei atacate, legiuitorul a statuat asupra posibilității declarării

recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de

hotărâri, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte

de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă.

În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat

cu o cerere de revizuire a unei decizii prin care completul de 9 judecători al

Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra recursului declarat

de contestatoarea SC R.C. SRL Târgu Jiu împotriva unei hotărâri irevocabile

pronunțată de secția de contencios administrativ.

Se constată, așadar, că cererea de revizuire nu este

admisibilă potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției

prevăzute de art. 328 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la existența unei

hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinată ca atare de

lege.

Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte situații,

decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului

legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în

fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă

în ordinea de drept.

Pe de altă parte, așa cum s-a stabilit, soluționarea

prezentei cereri, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de

secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței

atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004,

republicată.

Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor

judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin

lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126

alin. (2) din Constituția României.

Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată

cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor.

Așadar, revizuirea nu este admisibilă nici potrivit

legii speciale, încât excepția invocată se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced,

Curtea va respinge cererea de revizuire formulată de SC R.C. SRL Târgu Jiu, ca

inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă, cererea contestatoarei

SC R.C. SRL Târgu Jiu privind revizuirea deciziei nr. 337 din decembrie 2005,

pronunțată în dosarul nr. 287/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție,

completul de 9 judecători, ca fiind potrivnică deciziei nr. 4778 din 7

octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1490/2005 al Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2006.