ÎCCJ, Decizia nr. 120/2006

Asupra cererii de revizuire de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia nr. 4778 din 7 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1490/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a fost respinsă, ca inadmisibilă, contestația formulată de SC R.C. SRL Târgu Jiu împotriva actului nr. 44987/12500 din 1 octombrie 2003 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, reținându-se că anularea solicitată nu privește o hotărâre judecătorească determinată de art. 318 C. proc. civ. Împotriva acestei decizii, contestatorul SC R.C. SRL a declarat recurs, întemeiat pe cazurile de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 5, 9 și 10 și art. 304 1 C. proc.

civ. S-a susținut că trebuia introdus în cauză procurorul general și că, în baza rolului activ, instanța trebuia să constate calitatea contestatorului, de constructor de bună credință, precum și împrejurarea că în mod greșit acțiunea formulată de Ministerul Justiției a fost admisă. În concluzie, contestatorul a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul „respingerii acțiunii pârâtelor”. Recursul a fost respins, ca inadmisibil, prin decizia nr. 337 din 5 decembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 287/2005, completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție reținând următoarele: Potrivit art. 129 din Constituția României, revizuită, „împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”.

În raport cu principiul statuat prin textul menționat, admisibilitatea unei căi de atac și, pe cale de consecință, provocarea unui control judiciar al hotărârii atacate, este condiționată de exercitarea acesteia în condițiile legii. În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu recursul declarat împotriva deciziei prin care secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție a respins, ca inadmisibilă, o cerere intitulată contestație, prin care s-a solicitat anularea unui act al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, act în care petenta SC R.C. SRL i se comunica obligația timbrării memoriului formulat pentru declararea unui recurs în anulare.

Potrivit art. 299 C. proc. civ., sunt supuse recursului, hotărârile judecătorești definitive, determinate potrivit distincțiilor stabilite în art. 377 alin. (1) din același cod. S-a reținut, astfel, că decizia prin care s-a constatat exercitarea unei căi de atac în condiții neprevăzute de legea procesual-civilă, cu referire la contestația în anulare formulată de petenta menționată, nu face parte dintre hotărârile determinate prin art. 377 alin. (1) C. proc. civ. Drept urmare, s-a constatat că în cauză nu este îndeplinită una din condițiile ce se cer a fi întrunite cumulativ, în raport cu care este examinată admisibilitatea unei căi de atac, respectiv condiția prevăzută de art. 299 C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de reformare pe această cale.

În fine, s-a mai reținut că soluționarea recursului, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată. Așadar, recursul nu era admisibil nici potrivit legii speciale, așa încât excepția invocată din oficiu s-a constatat ca fiind întemeiată. La data de 12 decembrie 2005, contestatoarea SC R.C. SRL Târgu Jiu, invocând cazul prevăzut de art. 322 pct. 5, raportat la art. 324 alin. (1) C. proc. civ., a solicitat revizuirea hotărârilor pronunțate în cauză și, pe cale de consecință, admiterea contestației în anulare.

Ulterior, prin concluziile scrise depuse la dosarul cauzei, revizuenta a solicitat „în principal admiterea revizuirii, modificarea celor două hotărâri, în sensul respingerii acțiunii Ministerului Justiției și, în subsidiar, casarea cu trimitere pentru anularea actelor ce au condus la lezarea dreptului de superficie și servitute în baza Legii nr. 29/1990”. S-a susținut că în mod greșit, instanțele au apreciat cu privire la inadmisibilitatea contestației în anulare formulată în cauză, în fapt hotărârea contestată în temeiul art. 319 pct. 2 C. proc. civ. fiind o hotărâre irevocabilă pronunțată în dosarul nr. 44987/2500/2003, al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și, în consecință, întrunea condițiile de admisibilitate.

Mai mult, competența de soluționare revenea secției de contencios administrativ a Înaltei Curți de Casație și Justiție, potrivit art. 4 alin. (3) C. proc. civ., iar Ministerul Justiției are calitate procesuală pasivă, întrucât în subordinea sa este „Procurorul general de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, care are calitate procesuală activă prin hotărârea irevocabilă emisă în dosarul nr. 44987/2500/2003”. Cererea de revizuire este inadmisibilă, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare. Prin art. 129 din Constituția României, revizuită, cu referire la art. 126 din legea fundamentală, a fost statuat principiul potrivit căruia părțile interesate pot apela protecția judiciară a drepturilor subiective încălcate, oferită imparțial de către instanțele competente, în cadrul sistemului procesual civil, prin care a fost reglementat dreptul examinării cauzei în două grade de jurisdicție.

Mai mult, legea procesual-civilă a reglementat și posibilitatea reconsiderării situației juridice prezumate ca autentică prin hotărâre judecătorească irevocabilă, ce are ca atribut specific și exclusiv autoritatea de lucru judecat, prin exercitarea căilor extraordinare de atac în condiții precis și limitativ determinate. Prin urmare, revine persoanei interesate, obligația de a sesiza jurisdicția competentă, în condițiile legii procesual-civile, aceleași pentru subiecții de drept aflați în situații identice. Totodată, aceleași exigențe exclud examinarea în fond a unei cereri sau căi de atac exercitate în alte condiții decât cele determinate de dreptul intern, prin legea procesuală. Din dispozițiile Codului de procedură civilă rezultă că, între alte condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ pentru exercitarea oricărei căi de atac, este și cea privind existența unei hotărâri, determinate ca atare de lege, susceptibilă a fi supusă controlului judiciar pe această cale.

Potrivit art. 322 C. proc. civ., între altele, se poate cere revizuirea „unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul”. În cauză, condiția impusă de textul de lege citat nu este îndeplinită, întrucât completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție nu a evocat fondul, ci, prin decizia atacată, recursul declarat de aceeași parte a fost respins ca inadmisibil. Ori, potrivit art. 328 alin. (1) C. proc. civ., hotărârea pronunțată în revizuire este supusă căilor de atac prevăzute pentru hotărârea revizuită. Este de reținut în acest sens că, prin dispozițiile art. 328 alin. (2) C. proc. civ., în redactarea în vigoare la data pronunțării deciziei atacate, legiuitorul a statuat asupra posibilității declarării recursului în toate cazurile în care revizuirea se cere pentru contrarietate de hotărâri, cu excepția cazului în care instanța de revizuire este Înalta Curte de Casație și Justiție, a cărei hotărâre este irevocabilă.

În cauză, completul de 9 judecători a fost sesizat cu o cerere de revizuire a unei decizii prin care completul de 9 judecători al Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a pronunțat asupra recursului declarat de contestatoarea SC R.C. SRL Târgu Jiu împotriva unei hotărâri irevocabile pronunțată de secția de contencios administrativ. Se constată, așadar, că cererea de revizuire nu este admisibilă potrivit dreptului comun, ca urmare a neîndeplinirii condiției prevăzute de art. 328 alin. (2) C. proc. civ., cu referire la existența unei hotărâri susceptibile de retractare pe această cale, determinată ca atare de lege. Or, recunoașterea unei căi de atac, în alte situații, decât cele prevăzute de legea procesuală, constituie o încălcare a principiului legalității acestora, precum și al principiului constituțional al egalității în fața legii și autorităților și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.

Pe de altă parte, așa cum s-a stabilit, soluționarea prezentei cereri, ce nu privește o cauză soluționată în primă instanță de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, excede competenței atribuite completului de 9 judecători, prin art. 24 din Legea nr. 304/2004, republicată. Or, normele procesuale privind sesizarea instanțelor judecătorești și soluționarea cererilor în limitele competenței atribuite prin lege, sunt de ordine publică, corespunzător principiului stabilit prin art. 126 alin. (2) din Constituția României. Drept urmare, neobservarea acestora este sancționată cu nulitatea hotărârilor judecătorești pronunțate cu nesocotirea lor. Așadar, revizuirea nu este admisibilă nici potrivit legii speciale, încât excepția invocată se constată a fi întemeiată.

În consecință, pentru considerentele ce preced, Curtea va respinge cererea de revizuire formulată de SC R.C. SRL Târgu Jiu, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea contestatoarei SC R.C. SRL Târgu Jiu privind revizuirea deciziei nr. 337 din decembrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 287/2005, al Înaltei Curți de Casație și Justiție, completul de 9 judecători, ca fiind potrivnică deciziei nr. 4778 din 7 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1490/2005 al Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2006.