ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 670/2012

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe. Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de 29 mai 2010, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a chemat în judecată pe pârâtul Ț.D.A. solicitând constatarea existenței calității de lucrător al Securității în privința acestuia. În motivarea acțiunii reclamantul a arătat că prin cererea nr. P 1577/08 din 6 august 2008, adresată C.N.S.A.S. de către domnul B.G., s-a solicitat verificarea, sub aspectul constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr. I 113964 (cotă C.N.S.A.S.).

În acest dosar, Ț.D.A. a întocmit documente. Așa cum rezultă din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/DI/1/29 din 7 ianuarie 2010, precum și al înscrisurilor atașate acțiunii, pârâtul a avut gradele de locotenent (1982) și, respectiv, locotenent major (1984, 1986) în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Suceava, Securitatea Orașului Câmpulung-Moldovenesc. Pârâtul a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24/2008, în raport cu disp. art. 126 alin. (6) din Constituția României susținând lipsa competenței materiale a instanței de contencios administrativ care nu poate judeca aspecte sau fapte ce țin de regulamente sau comandamentele specifice militare.

Totodată pârâtul a formulat și cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate că, în toată activitatea desfășurată ca ofițer cu grad militar, a acționat legal și constituțional într-un sistem legiferat, militarizat și de interes public, pentru siguranța națională a statului. A invocat și excepția lipsei de interes, susținând că reclamantul a promovat prezenta acțiunea fără a face dovada unui mandat expres și legal asumat de petentul care cere stabilirea ofițerilor și subofițerilor care au lucrat în dosarul 1113964 în conformitate cu disp. art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008. La termenul de judecată din data de 25 ianuarie 2011 pârâtul a precizat că nu mai susține această excepție, având în vedere depunerea la dosar a cererii înregistrate sub nr. P1577/08 din 16 aprilie 2008 la C.N.S.A.S.

prin care, în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, se solicită verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului I 113964. Prin sentința nr. 438 din 25 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24/2008. A admis acțiunea formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității în contradictoriu cu pârâtul Ț.D.A. și a constatat existența calității de lucrător al Securității în privința pârâtului. A admis excepția inadmisibilității cererii reconvenționale și a respins cererea reconvențională ca inadmisibilă.

Pentru a hotărî astfel a reținut următoarele considerente: În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate, Curtea a apreciat că este admisibilă sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a disp. O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere că excepția are ca obiect o ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei și care nu a fost constatată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale. Pe fond, instanța a reținut că pârâtul a fost angajat al fostei Securități, având gradele de locotenent în anul 1982 și locotenent major în anii 1984 și 1986 în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Suceava, Securitatea orașului Câmpulung-Moldovenesc și că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de lucrător al Securității. Potrivit acestor dispoziții, lucrător al Securității este orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Pârâtul a avut calitatea de ofițer al Securității și în această calitate a desfășurat activități de dirijare a informatorilor Securității constând în recrutarea acestora, stabilirea sarcinilor ce le revin, aducerea la cunoștință a acestor sarcini, analizarea activității informatorilor.

Astfel, pârâtul a recrutat un informator în scopul obținerii unor date despre starea de spirit a navetiștilor din comunele Breaza și Moldova Sulița printre care se aflau persoane semnalate că audiau și colportau știrile posturilor de radio străine și a dirijat acest informator pentru obținerea de informații. De asemenea, în calitate de ofițer de legătură al unui informator a făcut propuneri de instruire și verificare a acestuia, având în vedere existența unor informații referitoare la soția informatorului, posibil a fi atrasă de eventuali membri ai cultelor neoprotestante. Informațiile obținute de pârât, în calitate de ofițer de legătură, despre o persoană care primise aprobarea de a pleca în R.F.

Germania au fost trimise spre exploatare unui alt ofițer, pe baza acestor informații dispunându-se măsura urmăririi persoanei respective în momentul plecării sale din țară. Curtea a constatat că activitatea desfășurată de pârât a îngrădit următoarele drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată: dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice; dreptul la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice; dreptul la libertatea religioasă, prevăzut de art. 30 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 18 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice.

Susținerile din întâmpinare referitoare la faptul că activitatea pe care a desfășurat-o a respectat prevederile regulamentelor militare și ordinele comandanților nu sunt relevante în soluționarea cauzei, întrucât dispozițiile legale ce definesc noțiunea de lucrător al Securității nu stabilesc că au această calitate doar persoanele care nu au respectat normele care reglementau activitatea din cadrul Securității și al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate. În ceea ce privește cererea reconvențională, Curtea a reținut că este inadmisibilă în temeiul art. 111 C. proc. civ. potrivit cărora „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept", or pârâtul a solicitat să se constate existența unei stări de fapt și nu a unui drept sau a inexistenței unui drept.

2. Recursul exercitat în cauză. Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Recurentul a susținut că, în mod greșit, a fost respinsă cererea reconvențională ca inadmisibilă, fără a se motiva temeinic această soluție. A susținut recurentul că prima instanță a evitat să se pronunțe concret și motivat asupra activității sale ca ofițer cu grad militar, care a acționat legal și instituțional, într-un sistem legiferat, militarizat și de interes public, pentru siguranța națională a statului.

Instanța nu a dat eficiență apărării sale ce se baza pe susținerea că sistemul de drept existent la aceea dată era consfințit în Constituția din 1965, cu anumite limitări și îngrădiri expres prevăzute în ea; mai mult, instanța de fond nu a înțeles și nu a dat nici un fel de conotație legală conceptului de cunoaștere și prevenire a săvârșirii oricăror acte sau fapte de natură ostilă, ilegală, ilicită și care se bazau pe o formă avansată de înțelegere, umanism și toleranță, de grijă față de om, de educare și integrare în colectiv și în comunitate. O altă critică de nelegalitate, în opinia recurentului este și respingerea ca neîntemeiată a excepției lipsei de interes, având în vedere că, în cauză sunt întrunite cerințele pentru admiterea acestei excepții.

În susținerea acestei critici a invocat practica judiciară constantă a C.E.D.O., precizând că O.U.G. nr. 24/2008 în baza căreia s-a judecat cererea principală, este un act normativ eminamente politic care încalcă prevederile Constituției României, ale Declarației Universale ale Drepturilor Omului, Convenția CEDO și protocoalele adiacente, precum și ale altor legi naționale. A mai arătat că C.N.S.A.S. a promovat acțiunea în constatare fără a face dovada unui mandat expres și legal asumat de petentul/personal, care cerea studierea și accesul la dosarul propriu și stabilirea ofițerilor și subofițerilor care au lucrat în dosarul I 113964, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G.

nr. 24/2008, deoarece nu face dovada identității dintre subiectul activ petent și cel pasiv pârât, al raportului juridic, întrucât notele din dosar nu aparțin pârâtului. Faptul că nu a avut nici o contribuție la instrumentarea dosarului I 113396 rezultă și din Planul de măsuri la Raportul cu propunere de deschidere și din Raportul de finalizare a dosarului. Toate acestea conduc la concluzia că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008 și nu sunt întrunite condițiile legale pentru a se solicita de C.N.S.A.S. în instanță, acțiunea în constatare a calității de ofițer de securitate, a sa. A mai arătat recurentul că aspectele consemnate de Direcția Investigații a C.N.S.A.S.

în nota de constatare DI/1/29 din 7 ianuarie 2010 nu fac obiectul cererii petentului P. 1878 din 6 august 2008, respectiv a prevederilor art. 1 alin. (7) și nici a prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, care stabilesc limitativ care sunt persoanele, calitatea sau demnitatea deținută care să poată să-l facă subiect de verificare din oficiu a C.N.S.A.S., acest fapt conducând la lipsa calității procesuale active, lipsa de identitate a instituției C.N.S.A.S. ca reclamant în acțiunea în constatare. Totodată a susținut că prevederile O.U.G. nr. 24/2008 aduc atingere principiului neretroactivității legii consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituție potrivit căruia „legea dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile" Invocarea de către reclamant a dispozițiilor art. 2 lit. a), din O.U.G.

nr. 24/2008 lasă loc unei interpretări abuzive din partea acestuia în sensul că pune semnul egalității între calitatea sa de ofițer de securitate pe de o parte și desfășurarea de activități prin care s-au suprimat și îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului. Cu privire la nota de analiză a informatorului M. dosar R. 1971 titular M.L., a susținut că măsura propusă de instruire, educare și verificare complexă a sincerității și loialității acestuia nu era impusă de faptul că soția acestuia a fost semnalată că deține literatura religioasă la serviciu, ci era obligație de serviciu impusă de Ordinul 00140 din 1978 și respectiv Instrucțiunile 00180/1987 care reglementau activitatea cu rețeaua informativă.

Legat de raportul informativ, întocmit în baza datelor furnizate de informator, dosar R. 1213 titular S.C. privind pe M.C., ce urma să plece definitiv în străinătate, recurentul a arătat că informatorul a fost dirijat în conformitate cu Planul de Măsuri al D.S.S. și Planul de Căutare a Informațiilor a județului Suceava la care a făcut referiri mai sus. În fine, recurentul a precizat că la toate acțiunile în care, reclamantul pretinde că a încălcat dreptul la libera exprimare și opinie, dreptul la viața privată, dreptul la libertate religioasă, s-a ținut cont de prevederile art. 29 din Constituția României din anul 1965 care prevede că „libertatea de expresie, opinie nu poate fi folosită în scopuri potrivnice orânduirii socialiste, coroborat cu art. 166 C.P., art 6 din Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor, art 18 alin. (3) și art 19 parag.

3 lit. a) și b) din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice. II. Considerentele Înaltei Curți de Casație și Justiție. Înalta Curte, analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare: Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței constatarea calității de lucrător al Securității în privința lui Ț.D.A., urmare a cererii nr. P 1577/08 din 6 august 2008, adresată C.N.S.A.S. de către B.G. Din cuprinsul Notei de Constatare nr. S/DI/1/29 din 7 ianuarie 2010, precum și al înscrisurilor atașate acțiunii, rezultă că pârâtul a avut gradele de locotenent (1982) și, respectiv, locotenent major (1984, 1986) în cadrul Inspectoratului Județean de Securitate Suceava, Securitatea Orașului Câmpulung-Moldovenesc.

În această calitate, pârâtul a recrutat un informator pentru a obține date despre „starea de spirit" a navetiștilor din comunele Breaza și Moldova Sulița; ulterior, a procedat și la dirijarea acestei surse pentru obținerea de informații, fapt probat prin Nota de analiză din data de 6 decembrie 1984. De asemenea, în calitate de ofițer de legătură al unui informator, pârâtul a analizat activitatea informativă a acestuia, propunând totodată „instruire, educare și verificare complexă" a sursei deoarece existau informații „că soția informatorului M. a venit la serviciu cu cărți religioase și că este posibil a fi atrasă de eventuali membri ai cultelor neoprotestante". Mai mult, în aceeași calitate de ofițer de legătură al unui colaborator, recurentul pârât a obținut informații privind situația unei persoane ce primise aprobare de a pleca în R.F.

Germania. Aceste informații au fost trimise de pârât spre exploatare altui ofițer, pe baza lor fiind dispusă măsura urmăririi persoanei vizate în momentul plecării acesteia din țară. Potrivit prevederilor art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 "În înțelesul prezentei ordonanțe de urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație: a) lucrător al Securității - orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în scopul susținerii puterii totalitar comuniste.". Or, din probele administrate în dosar, rezultă că activitatea desfășurată de pârât a îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la acea dată: dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice; dreptul la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice; dreptul la libertatea religioasă, prevăzut de art. 30 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 18 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și că astfel cerințele prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G.

nr. 24/2008 sunt îndeplinite. În aceste condiții, Înalta Curte reține că prima instanță a apreciat corect calitatea de lucrător al securității a pârâtului, așa cum este definită de art. 2 lit. a) din O.U.G.nr. 24/2008. Apărările formulate de către recurentul pârât, atât în întâmpinarea depusă la dosarul de fond cât și prin motivele de recurs, referitoare la faptul că activitatea pe care a desfășurat-o a respectat prevederile regulamentelor militare și ordinele comandanților, așa cum a reținut și prima instanță, nu sunt relevante în soluționarea cauzei, întrucât dispozițiile legale ce definesc noțiunea de lucrător al Securității nu stabilesc că au această calitate doar persoanele care nu au respectat normele care reglementau activitatea din cadrul Securității și al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate.

Neîntemeiată este și critica potrivit căreia ordonanța creează premisele unei forme de răspundere morală și juridică colectivă, în realitate, scopul ordonanței fiind acela de deconspirare prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la activitatea de poliție politică comunistă, fără a fi promovată răspunderea juridică și politică a acestora pentru simpla participare la activitatea serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a încălcării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului. De asemenea, O.U.G. nr. 24/2008 nu încalcă principiul neretroactivității legii consacrat de art. 15 alin. (2) din Constituție, întrucât așa cum a statuat deja Curtea Constituțională, efectele atribuirii calității prevăzute de ordonanță se produc numai pentru viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale.

Nici critica privind promovarea acțiunii în constatare fără a face dovada unui mandat expres și legal asumat de petentul/personal, care cerea studierea și accesul la dosarul propriu și stabilirea ofițerilor și subofițerilor care au lucrat în dosarul 1113964, nu este întemeiată. Așa cum rezultă din actele dosarului, pârâtul a invocat, la judecarea pe fond a cererii, excepția lipsei de interes în promovarea acțiunii motivată de împrejurarea că reclamantul nu a făcut dovada unui mandat expres și legal asumat de petentul/personal, care cerea studierea și accesul la dosarul propriu. La această excepție pârâtul a renunțat, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 25 ianuarie 2011, urmare a depunerii cererii înregistrate sub nr. P1577/08 din 16 aprilie 2008 la C.N.S.A.S.

prin care, în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, se solicită verificarea calității de lucrător al Securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului 1113964. De asemenea reclamantul C.N.S.A.S. are și calitate procesuală de a promova prezenta acțiune, în temeiul art. 6 și urm. precum și art. 11 din O.U.G.nr. 24/2008. În fine, Înalta Curte reține că prima instanță a soluționat corect și cererea reconvențională formulată de către pârât, având în vedere prevederile art. 111 C. proc. civ. potrivit cărora „partea care are interes poate să facă cerere pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept", în speța de față pârâtul solicitând să se constate existența unei stări de fapt și nu a unui drept sau a inexistenței unui drept.

În consecință, pentru considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge recursul declarat de Ț.D.A. împotriva sentinței nr. 438 din 25 ianuarie 2011 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.