ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 670/2012
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 670/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei
Obiectul cererii
de chemare în judecată și hotărârea primei instanțe.
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, la data de
29 mai 2010, reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor
Securității a chemat în judecată pe pârâtul Ț.D.A. solicitând constatarea
existenței calității de lucrător al Securității în privința acestuia.
În motivarea acțiunii
reclamantul a arătat că prin cererea nr. P 1577/08 din 6 august 2008, adresată
C.N.S.A.S. de către domnul B.G., s-a solicitat verificarea, sub aspectul
constatării calității de lucrător al Securității, pentru ofițerii sau
subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului fond informativ nr.
I 113964 (cotă C.N.S.A.S.). În acest dosar, Ț.D.A. a întocmit documente.
Așa cum rezultă din
cuprinsul Notei de Constatare nr. S/DI/1/29 din 7 ianuarie 2010, precum și al
înscrisurilor atașate acțiunii, pârâtul a avut gradele de locotenent (1982) și,
respectiv, locotenent major (1984, 1986) în cadrul Inspectoratului Județean de
Securitate Suceava, Securitatea Orașului Câmpulung-Moldovenesc.
Pârâtul a formulat
întâmpinare prin care a invocat excepția de neconstituționalitate a O.U.G. nr.
24/2008, în raport cu disp. art. 126 alin. (6) din Constituția României
susținând lipsa competenței materiale a instanței de contencios administrativ
care nu poate judeca aspecte sau fapte ce țin de regulamente sau comandamentele
specifice militare.
Totodată pârâtul a formulat
și cerere reconvențională prin care a solicitat să se constate că, în toată
activitatea desfășurată ca ofițer cu grad militar, a acționat legal și
constituțional într-un sistem legiferat, militarizat și de interes public,
pentru siguranța națională a statului.
A invocat și excepția
lipsei de interes, susținând că reclamantul a promovat prezenta acțiunea fără a
face dovada unui mandat expres și legal asumat de petentul care cere stabilirea
ofițerilor și subofițerilor care au lucrat în dosarul 1113964 în conformitate
cu disp. art. 1 alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008.
La termenul de
judecată din data de 25 ianuarie 2011 pârâtul a precizat că nu mai susține
această excepție, având în vedere depunerea la dosar a cererii înregistrate sub
nr. P1577/08 din 16 aprilie 2008 la C.N.S.A.S. prin care, în temeiul art. 1
alin. (7) din O.U.G. nr. 24/2008, se solicită verificarea calității de lucrător
al Securității pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la
instrumentarea dosarului I 113964.
Prin sentința nr. 438
din 25 ianuarie 2011, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal a sesizat Curtea Constituțională cu soluționarea
excepției de neconstituționalitate a O.U.G. nr. 24/2008.
A admis acțiunea
formulată de reclamantul Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor
Securității în contradictoriu cu pârâtul Ț.D.A. și a constatat existența
calității de lucrător al Securității în privința pârâtului.
A admis excepția
inadmisibilității cererii reconvenționale și a respins cererea reconvențională
ca inadmisibilă.
Pentru a hotărî
astfel a reținut următoarele considerente:
În ceea ce privește
excepția de neconstituționalitate, Curtea a apreciat că este admisibilă
sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate
a disp. O.U.G. nr. 24/2008, având în vedere că excepția are ca obiect o
ordonanță în vigoare care are legătură cu soluționarea cauzei și care nu a fost
constatată neconstituțională printr-o decizie anterioară a Curții
Constituționale.
Pe fond, instanța a
reținut că pârâtul a fost angajat al fostei Securități, având gradele de
locotenent în anul 1982 și locotenent major în anii 1984 și 1986 în cadrul
Inspectoratului Județean de Securitate Suceava, Securitatea orașului
Câmpulung-Moldovenesc și că în cauză sunt îndeplinite condițiile prev. de art.
2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 pentru a se constata calitatea pârâtului de
lucrător al Securității.
Potrivit acestor
dispoziții, lucrător al Securității este orice persoană care, având calitatea
de ofițer sau de subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie
de Securitate, inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat
activități prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi și libertăți
fundamentale ale omului.
Pârâtul a avut
calitatea de ofițer al Securității și în această calitate a desfășurat
activități de dirijare a informatorilor Securității constând în recrutarea
acestora, stabilirea sarcinilor ce le revin, aducerea la cunoștință a acestor
sarcini, analizarea activității informatorilor.
Astfel, pârâtul a
recrutat un informator în scopul obținerii unor date despre starea de spirit a
navetiștilor din comunele Breaza și Moldova Sulița printre care se aflau
persoane semnalate că audiau și colportau știrile posturilor de radio străine
și a dirijat acest informator pentru obținerea de informații.
De asemenea, în
calitate de ofițer de legătură al unui informator a făcut propuneri de
instruire și verificare a acestuia, având în vedere existența unor informații
referitoare la soția informatorului, posibil a fi atrasă de eventuali membri ai
cultelor neoprotestante.
Informațiile obținute
de pârât, în calitate de ofițer de legătură, despre o persoană care primise
aprobarea de a pleca în R.F. Germania au fost trimise spre exploatare unui alt
ofițer, pe baza acestor informații dispunându-se măsura urmăririi persoanei
respective în momentul plecării sale din țară.
Curtea a constatat că
activitatea desfășurată de pârât a îngrădit următoarele drepturi și libertăți
fundamentale ale omului, recunoscute și garantate de legislația în vigoare la
acea dată: dreptul la libertatea de exprimare și libertatea opiniilor, prevăzut
de art. 28 din Constituția României din 1965, coroborat cu art. 19 din Pactul
Internațional privind Drepturile Civile și Politice; dreptul la viață privată,
prevăzut de art. 17 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și
Politice; dreptul la libertatea religioasă, prevăzut de art. 30 din Constituția
României din 1965, coroborat cu art. 18 din Pactul Internațional privind
Drepturile Civile și Politice.
Susținerile din
întâmpinare referitoare la faptul că activitatea pe care a desfășurat-o a
respectat prevederile regulamentelor militare și ordinele comandanților nu sunt
relevante în soluționarea cauzei, întrucât dispozițiile legale ce definesc
noțiunea de lucrător al Securității nu stabilesc că au această calitate doar
persoanele care nu au respectat normele care reglementau activitatea din cadrul
Securității și al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate.
În ceea ce privește
cererea reconvențională, Curtea a reținut că este inadmisibilă în temeiul art.
111 C. proc. civ. potrivit cărora „partea care are interes poate să facă cerere
pentru constatarea existenței sau neexistenței unui drept", or pârâtul a
solicitat să se constate existența unei stări de fapt și nu a unui drept sau a
inexistenței unui drept.
Recursul exercitat
în cauză.
Împotriva acestei
hotărâri a declarat recurs pârâtul, criticând-o pentru nelegalitate și
netemeinicie.
Recurentul a susținut
că, în mod greșit, a fost respinsă cererea reconvențională ca inadmisibilă,
fără a se motiva temeinic această soluție.
A susținut recurentul
că prima instanță a evitat să se pronunțe concret și motivat asupra activității
sale ca ofițer cu grad militar, care a acționat legal și instituțional, într-un
sistem legiferat, militarizat și de interes public, pentru siguranța națională
a statului.
Instanța nu a dat
eficiență apărării sale ce se baza pe susținerea că sistemul de drept existent
la aceea dată era consfințit în Constituția din 1965, cu anumite limitări și
îngrădiri expres prevăzute în ea; mai mult, instanța de fond nu a înțeles și nu
a dat nici un fel de conotație legală conceptului de cunoaștere și prevenire a
săvârșirii oricăror acte sau fapte de natură ostilă, ilegală, ilicită și care
se bazau pe o formă avansată de înțelegere, umanism și toleranță, de grijă față
de om, de educare și integrare în colectiv și în comunitate.
O altă critică de
nelegalitate, în opinia recurentului este și respingerea ca neîntemeiată a
excepției lipsei de interes, având în vedere că, în cauză sunt întrunite
cerințele pentru admiterea acestei excepții.
În susținerea acestei
critici a invocat practica judiciară constantă a C.E.D.O., precizând că O.U.G.
nr. 24/2008 în baza căreia s-a judecat cererea principală, este un act normativ
eminamente politic care încalcă prevederile Constituției României, ale
Declarației Universale ale Drepturilor Omului, Convenția CEDO și protocoalele
adiacente, precum și ale altor legi naționale.
A mai arătat că
C.N.S.A.S. a promovat acțiunea în constatare fără a face dovada unui mandat
expres și legal asumat de petentul/personal, care cerea studierea și accesul la
dosarul propriu și stabilirea ofițerilor și subofițerilor care au lucrat în
dosarul I 113964, în conformitate cu prevederile art. 1 alin. (7) din O.U.G.
nr. 24/2008, deoarece nu face dovada identității dintre subiectul activ petent
și cel pasiv pârât, al raportului juridic, întrucât notele din dosar nu aparțin
pârâtului.
Faptul că nu a avut
nici o contribuție la instrumentarea dosarului I 113396 rezultă și din Planul
de măsuri la Raportul cu propunere de deschidere și din Raportul de finalizare
a dosarului.
Toate acestea conduc
la concluzia că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 1 alin. (7) din
O.U.G. nr. 24/2008 și nu sunt întrunite condițiile legale pentru a se solicita
de C.N.S.A.S. în instanță, acțiunea în constatare a calității de ofițer de
securitate, a sa.
A mai arătat
recurentul că aspectele consemnate de Direcția Investigații a C.N.S.A.S. în
nota de constatare DI/1/29 din 7 ianuarie 2010 nu fac obiectul cererii
petentului P. 1878 din 6 august 2008, respectiv a prevederilor art. 1 alin. (7)
și nici a prevederilor art. 3 din O.U.G. nr. 24/2008, care stabilesc limitativ
care sunt persoanele, calitatea sau demnitatea deținută care să poată să-l facă
subiect de verificare din oficiu a C.N.S.A.S., acest fapt conducând la lipsa
calității procesuale active, lipsa de identitate a instituției C.N.S.A.S. ca
reclamant în acțiunea în constatare.
Totodată a susținut
că prevederile O.U.G. nr. 24/2008 aduc atingere principiului neretroactivității
legii consacrat în art. 15 alin. (2) din Constituție potrivit căruia „legea
dispune numai pentru viitor, cu excepția legii penale mai favorabile"
Invocarea de către
reclamant a dispozițiilor art. 2 lit. a), din O.U.G. nr. 24/2008 lasă loc unei
interpretări abuzive din partea acestuia în sensul că pune semnul egalității
între calitatea sa de ofițer de securitate pe de o parte și desfășurarea de
activități prin care s-au suprimat și îngrădit drepturi și libertăți
fundamentale ale omului.
Cu privire la nota de
analiză a informatorului M. dosar R. 1971 titular M.L., a susținut că măsura
propusă de instruire, educare și verificare complexă a sincerității și loialității
acestuia nu era impusă de faptul că soția acestuia a fost semnalată că deține
literatura religioasă la serviciu, ci era obligație de serviciu impusă de
Ordinul 00140 din 1978 și respectiv Instrucțiunile 00180/1987 care reglementau
activitatea cu rețeaua informativă.
Legat de raportul
informativ, întocmit în baza datelor furnizate de informator, dosar R. 1213
titular S.C. privind pe M.C., ce urma să plece definitiv în străinătate,
recurentul a arătat că informatorul a fost dirijat în conformitate cu Planul de
Măsuri al D.S.S. și Planul de Căutare a Informațiilor a județului Suceava la
care a făcut referiri mai sus.
În fine, recurentul a
precizat că la toate acțiunile în care, reclamantul pretinde că a încălcat
dreptul la libera exprimare și opinie, dreptul la viața privată, dreptul la
libertate religioasă, s-a ținut cont de prevederile art. 29 din Constituția
României din anul 1965 care prevede că „libertatea de expresie, opinie nu poate
fi folosită în scopuri potrivnice orânduirii socialiste, coroborat cu art. 166
C.P., art 6 din Decretul nr. 177/1948 pentru regimul general al cultelor, art
18 alin. (3) și art 19 parag. 3 lit. a) și b) din Pactul Internațional privind
Drepturile Civile și Politice.
II. Considerentele
Înaltei Curți de Casație și Justiție.
Înalta Curte,
analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu criticile formulate și
dispozițiile legale aplicabile, constată că recursul nu este fondat, pentru
considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Consiliul Național
pentru Studierea Arhivelor Securității a solicitat instanței constatarea
calității de lucrător al Securității în privința lui Ț.D.A., urmare a cererii
nr. P 1577/08 din 6 august 2008, adresată C.N.S.A.S. de către B.G.
Din cuprinsul Notei
de Constatare nr. S/DI/1/29 din 7 ianuarie 2010, precum și al înscrisurilor
atașate acțiunii, rezultă că pârâtul a avut gradele de locotenent (1982) și,
respectiv, locotenent major (1984, 1986) în cadrul Inspectoratului Județean de
Securitate Suceava, Securitatea Orașului Câmpulung-Moldovenesc.
În această calitate,
pârâtul a recrutat un informator pentru a obține date despre „starea de
spirit" a navetiștilor din comunele Breaza și Moldova Sulița; ulterior, a
procedat și la dirijarea acestei surse pentru obținerea de informații, fapt
probat prin Nota de analiză din data de 6 decembrie 1984.
De asemenea, în
calitate de ofițer de legătură al unui informator, pârâtul a analizat
activitatea informativă a acestuia, propunând totodată „instruire, educare și
verificare complexă" a sursei deoarece existau informații „că soția
informatorului M. a venit la serviciu cu cărți religioase și că este posibil a
fi atrasă de eventuali membri ai cultelor neoprotestante".
Mai mult, în aceeași
calitate de ofițer de legătură al unui colaborator, recurentul pârât a obținut
informații privind situația unei persoane ce primise aprobare de a pleca în
R.F. Germania. Aceste informații au fost trimise de pârât spre exploatare altui
ofițer, pe baza lor fiind dispusă măsura urmăririi persoanei vizate în momentul
plecării acesteia din țară.
Potrivit prevederilor
art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 "În înțelesul prezentei ordonanțe de
urgență, termenii și expresiile de mai jos au următoarea semnificație: a)
lucrător al Securității - orice persoană care, având calitatea de ofițer sau de
subofițer al Securității sau al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate,
inclusiv ofițer acoperit, în perioada 1945 - 1989, a desfășurat activități prin
care a suprimat sau îngrădit drepturi și libertăți fundamentale ale omului, în
scopul susținerii puterii totalitar comuniste.".
Or, din probele
administrate în dosar, rezultă că activitatea desfășurată de pârât a îngrădit
drepturi și libertăți fundamentale ale omului, recunoscute și garantate de
legislația în vigoare la acea dată: dreptul la libertatea de exprimare și
libertatea opiniilor, prevăzut de art. 28 din Constituția României din 1965,
coroborat cu art. 19 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și
Politice; dreptul la viață privată, prevăzut de art. 17 din Pactul
Internațional privind Drepturile Civile și Politice; dreptul la libertatea
religioasă, prevăzut de art. 30 din Constituția României din 1965, coroborat cu
art. 18 din Pactul Internațional privind Drepturile Civile și Politice și că
astfel cerințele prevăzute de art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 24/2008 sunt
îndeplinite.
În aceste condiții,
Înalta Curte reține că prima instanță a apreciat corect calitatea de lucrător
al securității a pârâtului, așa cum este definită de art. 2 lit. a) din
O.U.G.nr. 24/2008.
Apărările formulate de
către recurentul pârât, atât în întâmpinarea depusă la dosarul de fond cât și
prin motivele de recurs, referitoare la faptul că activitatea pe care a
desfășurat-o a respectat prevederile regulamentelor militare și ordinele
comandanților, așa cum a reținut și prima instanță, nu sunt relevante în
soluționarea cauzei, întrucât dispozițiile legale ce definesc noțiunea de
lucrător al Securității nu stabilesc că au această calitate doar persoanele
care nu au respectat normele care reglementau activitatea din cadrul
Securității și al Miliției cu atribuții pe linie de Securitate.
Neîntemeiată este și
critica potrivit căreia ordonanța creează premisele unei forme de răspundere
morală și juridică colectivă, în realitate, scopul ordonanței fiind acela de
deconspirare prin consemnarea publică a persoanelor care au participat la
activitatea de poliție politică comunistă, fără a fi promovată răspunderea
juridică și politică a acestora pentru simpla participare la activitatea
serviciilor de informații, în condițiile lipsei de vinovăție și a încălcării
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
De asemenea, O.U.G.
nr. 24/2008 nu încalcă principiul neretroactivității legii consacrat de art. 15
alin. (2) din Constituție, întrucât așa cum a statuat deja Curtea Constituțională,
efectele atribuirii calității prevăzute de ordonanță se produc numai pentru
viitor, din momentul intrării în vigoare a reglementării legale.
Nici critica privind
promovarea acțiunii în constatare fără a face dovada unui mandat expres și
legal asumat de petentul/personal, care cerea studierea și accesul la dosarul
propriu și stabilirea ofițerilor și subofițerilor care au lucrat în dosarul
1113964, nu este întemeiată.
Așa cum rezultă din
actele dosarului, pârâtul a invocat, la judecarea pe fond a cererii, excepția
lipsei de interes în promovarea acțiunii motivată de împrejurarea că
reclamantul nu a făcut dovada unui mandat expres și legal asumat de
petentul/personal, care cerea studierea și accesul la dosarul propriu.
La această excepție
pârâtul a renunțat, așa cum rezultă din încheierea de ședință din data de 25
ianuarie 2011, urmare a depunerii cererii înregistrate sub nr. P1577/08 din 16
aprilie 2008 la C.N.S.A.S. prin care, în temeiul art. 1 alin. (7) din O.U.G.
nr. 24/2008, se solicită verificarea calității de lucrător al Securității
pentru ofițerii și subofițerii care au contribuit la instrumentarea dosarului
1113964.
De asemenea
reclamantul C.N.S.A.S. are și calitate procesuală de a promova prezenta
acțiune, în temeiul art. 6 și urm. precum și art. 11 din O.U.G.nr. 24/2008.
În fine, Înalta Curte
reține că prima instanță a soluționat corect și cererea reconvențională
formulată de către pârât, având în vedere prevederile art. 111 C. proc. civ.
potrivit cărora „partea care are interes poate să facă cerere pentru
constatarea existenței sau neexistenței unui drept", în speța de față
pârâtul solicitând să se constate existența unei stări de fapt și nu a unui
drept sau a inexistenței unui drept.
În consecință, pentru
considerentele arătate și în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc.
civ., recursul va fi respins ca nefondat, menținându-se sentința atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E:
Respinge recursul
declarat de Ț.D.A. împotriva sentinței nr. 438 din 25 ianuarie 2011 a Curții de
Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată, în
ședință publică, astăzi 9 februarie 2012.