ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2853/2005
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2853/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față;
Din examinarea lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată la data
de 6 februarie 2002, reclamanta SC I.S. SA, a chemat în judecată pârâtele S.N.C.F.R.
R.A. și C.F.R. M. SA, solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să fie
obligată una din cele două pârâte la remiterea scrisorilor de trăsură în valoare
de 300 milioane lei.
În susținerea pretențiilor
reclamanta a arătat că S.N.C.F.R. R.A. a prestat în perioada 1997 – 1998
servicii de transport pentru aceasta ce urmau a fi plătite.
Cu adresa din 17 decembrie S.N.C.F.R.
R.A. i-a notificat faptul că în baza contractului de cesiune încheiat cu SC R.I.
SRL Didești – Teleorman, s-a încheiat un contract de cesiune prin care
reclamanta devine debitoare a acesteia.
În temeiul acestui contract
reclamanta trebuia să livreze marfă la SC R.I. SRL Didești și să primească în
schimb de la S.N.C.F.R. R.A. scrisori de trăsură de o valoare egală cu valoarea
mărfii livrate.
Cu procesul verbal de compensare din
9 februarie 2000, s-a plătit la SC U.S.G. SA Galați, în contul SC R.I. SRL
Didești suma de 300 milioane lei pentru această valoare, ne mai fiind remise
scrisorile de trăsură astfel cum s-a convenit.
Prin sentința civilă nr. 2594 din 7
octombrie 2003, Tribunalul Galați a admis excepția lipsei calității procesuale
pasive invocată de C.F.R. M. SA București și s-a admis acțiunea astfel cum a
fost formulată.
În motivarea soluției s-a reținut că
potrivit convenției părților pârâta avea obligația să remită scrisorile de
trăsură reclamantei pentru contravaloarea mărfii livrate în sumă de 300
milioane lei către cesionarul SC R.I. SRL Didești, singura obligație a
debitorului cedat fiind aceea de a livra marfa, obligație pe care și-a
îndeplinit-o.
Împotriva acestei sentințe a
promovat apel pârâta criticile vizând modul eronat în care s-a reținut situația
de fapt și s-a interpretat probele administrate cauzei.
Astfel se susține că în mod eronat
s-a reținut că la data notificării căii ferate din 27 decembrie 1999, nu mai
avea calitatea de creditor, în realitate această calitate inclusiv toate
drepturile decurgând din această calitate au fost transferate firmei SC R.I.
SRL, chiar în această notificare fiind trecut expres faptul că, creditorul nu
renunță la drepturile accesorii – penalități dobânzi ce decurg din neachitarea
la termen a documentelor de transport.
De asemenea se mai susține că
cesiunea de creanță nu a fost perfectă întrucât ar fi însemnat că S.N.C.F.R. R.A.
să pună la dispoziția SC R.I. SRL toate documentele de transport aferente
creanței odată cu încheierea procesului verbal între părți, reclamanta în
calitate de debitor având calea acțiunii către noul creditor.
Prin decizia civilă nr. 112 din 18
iunie 2004, Curtea de Apel Galați, secția comercială și de contencios
administrativ, a respins apelul, ca nefondat.
Pentru a se pronunța astfel,
instanța de control judiciar, a reținut că contractul de cesiune de creanță
este opozabil și debitorului cedat de la data notificării respectiv 17
decembrie 1999.
La data de 22 decembrie 1999, pârâta
apelantă nu mai avea calitatea de creditor ci calitatea de terț, astfel că nu
putea să impună debitorului cedat condițiile în care își onorează obligația
izvorâtă din contractul de cesiune de creanță, ultima livrare de 300 milioane
lei fiind făcută anterior adresei din 21 decembrie 2000, respectiv la 9
februarie 2000, conform procesului verbal de compensare din 9 februarie 2000.
Cu petiția înregistrată la data de
27 august 2004 S.N.C.F.R. R.A. a declarat recurs împotriva deciziei instanței
de apel, criticile vizând aspectele de nelegalitate, prevăzute de art. 304 pct.
7, 8 și 9 C. proc. civ.
Se susține că procesul verbal de
cesiune de creanță nu a îmbrăcat forma unei cesiuni perfecte astfel cum greșit
a reținut instanța de fond întrucât suma a de 5 miliarde lei nu a fost achitată
de SC R.I. SRL la data semnării procesului verbal, în acest sens fiind și
notificată intimata prin adresele din 17 și 27 decembrie 1999, anterior
derulării operațiunilor comerciale dintre SC S. SA Galați și SC R.I. SRL, prin care
a fost înștiințată că eliberarea scrisorilor de trăsură aferente livrărilor de
mărfuri se va face pe măsura achitării contravalorii mărfii.
Recursul este nefondat.
Conform art. 1391 C. civ., cesiunea
de creanță este un contract prin care creditorul transmite creanța sa altei
persoane.
În speță cesiunea de creanță face
parte din categoria cesiunilor de creanță imperfecte.
Remiterea materială a titlului de
creanță în această situație nu este o condiție esențială a cesiunii, precum
nici plata prețului, atâta vreme cât prin contractul de cesiune s-a convenit
prețul.
Cedentul S.N.C.F.R. R.A. nu a remis
titlurile cesionarului SC R.I. SRL, iar acesta din urmă nu a plătit prețul
cesiunii.
Contractul de cesiune de creanță
este opozabil și debitorului cedat de la data notificării, în speță 17
decembrie 1999. Calitatea de creditor și drepturile ce decurg din această
calitate au fost transferate lui SC R.I. SRL Didești.
La data de 22 decembrie 1999,
recurenta nu mai avea calitatea de creditor, ci calitatea de terț, astfel că nu
putea să impună debitorului cedat condițiile în care își onorează obligația
izvorâtă din contractul de cesiune de creanță.
Ultima livrare de 300 milioane s-a
efectuat, așa cum a reținut și instanța de apel, anterior adresei din 21
februarie 2000, respectiv la 9 februarie 2000, conform procesului verbal de
compensare din 9 februarie 2000.
În această situație, corect s-a
reținut culpa recurentei care nu a remis scrisorile de trăsură potrivit
convenției părților intimatei care și-a respectat obligația de livrare.
Față de cele arătate, rezultă că
nejustificat recurenta a considerat că hotărârea pronunțată este nelegală,
întrucât au fost respectate dispozițiile legale în materia cesiunii de creanță,
situație în care potrivit art. 312 C. proc. civ., recursul urmează a fi
respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul declarat de pârâta
S.N.C.F.R. R.A. București, împotriva deciziei nr. 112/ A din 18 iunie 2004 a
Curții de Apel Galați, secția comercială și de contencios administrativ, ca
nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică,
astăzi 13 mai 2005.