ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2829/2010

Asupra

recursului de față;

În baza

lucrărilor de la dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Brașov, secția

penală și pentru cauze cu minori, având pe rol spre soluționare apelurile

declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, de partea vătămată B.R.C.

și de inculpata G.C. (fiica lui I. și a E.) împotriva sentinței penale nr. 63/S

din 2 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov în

Dosarul nr. 582/1372/209, cercetată pentru săvârșirea tentativei la

infracțiunea de omor, faptă prevăzută de dispozițiile art. 20 C. pen. raportat

la art. 174 alin. (1) C. pen., la termenul din 14 iulie 2010, a luat în

examinare, din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 300

2

combinat cu art.

160

b

alin. (1) C. proc. pen., legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive luată față de inculpata G.C.

Prin

încheierea din aceeași dată, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru

cauze cu minori, în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin.

(1) și (3) C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii

arestării preventive luată față de inculpata G.C., măsură pe care a menținut-o

în continuare, reținând că la dosarul cauzei se află suficiente probe de natura

celor la care se referă art. 143 raportat la art. 681 C. proc. pen., din care

rezulta presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârșit fapta pentru care a

fost cercetată și dedusă judecății.

Prin aceeași

încheiere, instanța de prim control judiciar a constatat că arestarea

preventivă a acestei inculpate a fost dispusă de prima instanță (Tribunalul

pentru Minori și Familie Brașov), prin încheierea nr. 16 din 23 iulie 2009, în

conformitate cu art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., temeiuri care nu s-au

modificat, apreciind că, în speță, au fost îndeplinite cumulativ condițiile

prevăzute de textul legal anterior menționat si reținând că lăsare în libertate

a acesteia ar avea un impact negativ în comunitatea din care provine și ar crea

un sentiment de nesiguranță în rândul populației, având în vedere

circumstanțele în care s-a comis fapta.

De asemenea,

în considerentele încheierii din 14 iulie 2010, instanța de prim control

judiciar a mai reținut că, prin sentința penală nr. 63/S din 2 iunie 2010,

Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov, în baza art. 20 C. pen. raportat la

art. 174 alin. (1) C. pen., a dispus condamnarea inculpatei G.C. la pedeapsa de

5 ani închisoare, cu executare în regim privativ de libertate și la pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a ll-a și lit. b) C. pen.

Totodată,

Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, a mai apreciat

că durata arestului preventiv nu a depășit termenul rezonabil prevăzut de art.

5 paragr. 3 din C.E.D.O., prin raportare atât la stadiul procesului penal (care

se află în faza de judecată a apelului), cât și față de necesitatea lămuririi

cauzei sub toate aspectele, astfel că a menținut stare de arest a inculpatei și

a dispus amânarea judecării apelurilor declarate de părți pentru termenul din

11 august 2010.

Împotriva

încheierii mai sus - menționate, în termen legal, a formulat recurs inculpata G.C.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele relevate în

cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Pe rolul

Secției Penale a Înaltei Curți de Casație si Justiție s-a înregistrat Dosarul nr.

6506/1/2010, fixându-se prim termen de judecată la 4 august 2010.

La termenul

fixat pentru soluționarea cauzei, recurenta inculpată, prin apărătorul desemnat

din oficiu, în esență, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii

atacate și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa de

îndată în libertate, arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în

vederea la luarea acestei măsuri față de aceasta.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385

6

și art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de inculpată este

nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art.

160

a

alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății, instanța, poate

dispune arestarea preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt

întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile

prevăzute de art. 148 C. proc. pen.

În speța

dedusă judecății, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte,

constată că inculpata G.C. a fost trimisă în judecată, în stare de arest

preventiv, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov din 14

septembrie 2009 emis sub nr. 1639/P/2009, pentru săvârșirea infracțiunii prev.

de 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.

În esență,

s-a reținut că, în fapt, la data de 21 iulie 2009, în jurul orelor 15,00, în

timp ce se afla în locuința surorii sale G.L.A., inculpata G.C., pe fondul unor

discuții contradictorii, a aplicat o lovitură cu cuțitul părții vătămate minore

B.R.C. în regiunea posterioară hemitorace stâng, cauzându-i astfel leziuni

traumatice, care i-au pus viața în primejdie.

Prin sentința

penală nr. 63/ S din 2 iunie 2010, Tribunalul pentru Minori și Familie Brașov,

în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., a dispus

condamnarea inculpatei G.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executare.

De asemenea,

se mai reține că prima instanță, corect și justificat a constatat că fapta

pentru care inculpata a fost cercetată și dedusă judecății este gravă și

întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor,

reținută în sarcina acesteia, iar pedeapsa prevăzută de legea penală pentru

infracțiunea reținută în actul de inculpare este mai mare de 4 ani închisoare.

Totodată, Înalta

Curte constată că instanța de prim control judiciar a procedat în mod corect

când a apreciat că existența pericolului concret pentru ordinea publică, în

cazul lăsării inculpatei în libertate, s-a relevat urmare modalității în care

aceasta a acționat, lovind cu cuțitul, cu intenție, pe partea vătămată minoră B.R.C.,

producându-i astfel leziuni care i-au pus în primejdie viața.

Prin urmare,

în speță, justificat, s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerințele prevăzute

de art. 143 C. proc. pen., cât și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C.

proc. pen., dispunându-se, întemeiat, menținerea măsurii arestării preventive a

inculpatei.

Înalta Curte

mai constată că, deși pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă

cu pericolul ca trăsătură esențială a infracțiunii, nu se poate face abstracție

de natura și gravitatea faptei pentru care a fost trimisă în judecată

inculpatul, de împrejurările și modalitatea în care aceasta a acționat asupra

unui minor, dar și de urmările produse.

S-a mai reținut,

corect, că toate aceste împrejurări au reliefat periculozitatea inculpatei și

au avut ca rezultat o stare de temere și nesiguranță în rândul societății, așa

încât, lăsarea acesteia în libertate, justificat s-a apreciat că ar crea un

impact negativ în comunitatea de unde aceasta provine, dar și un sentiment de

insecuritate socială.

De asemenea, Înalta

Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menținută și

prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din C.E.D.O., câtă vreme s-a bazat

pe motive pertinente și suficiente a o justifica, mai ales că o detenție

preventivă de aproximativ 1 an și 15 zile, (inculpata fiind reținută și apoi

arestată preventiv din 22 iulie 2009), nu depășește un termen rezonabil în

sensul art. 5 parag. 3 din C.E.D.O.

Înalta Curte,

în raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptei și de gravitatea

acesteia, dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul

lăsării acesteia în libertate, constată că instanța de prim control judiciar a reținut

în mod corect incidența, dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât

mai mult cu cât cauza se află încă în faza soluționării apelurilor în fața

Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

De asemenea,

și condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este

evident îndeplinită, întrucât infracțiunea pentru care a fost cercetată și

dedusă judecății este, prin ea însăși, o faptă gravă ce a adus atingere unor

valori sociale importante ocrotite de lege: viața și sănătatea persoanei.

În cauză, așa

cum rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat corect atunci

când a menținut, justificat, măsura arestării preventive a inculpatei,

constatând așadar, motivat, că există indicii temeinice că aceasta a săvârșit

fapta dedusă judecății, faptă care, prin modalitatea prin care s-a comis,

conduce la concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică.

Totodată, Înalta

Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpatei G.C. exclude atingerea

dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori

ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de

neîncredere al cetățenilor onești în actul de justiție.

Mai mult

decât atât, manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face

decât să încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament

antisocial și să afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile

statului, chemate să vegheze la respectarea și aplicarea legii.

De asemenea, Înalta

Curte, în raport și de prevederile art. 5 paragr. 1 lit. c) din C.E.D.O.

ratificată prin Legea nr. 30/1994, care stipulează că se exceptează de la

dreptul de a nu putea fi lipsit de libertate și cel care a fost arestat sau

reținut în vederea aducerii sale în fața autorității judiciare competente sau

când există motive verosimile de a bănui că a săvârșit o infracțiune ori când

există motive temeinice de a crede în necesitatea de a-l împiedica să

săvârșească o infracțiune sau să fugă după săvârșirea acesteia, constată, cu

referire expresă la excepția reprezentată de arestarea preventivă, că s-a

statuat, printre altele, că privarea de libertate trebuie să se realizeze numai

în formele legale și după procedura prevăzută de legislația fiecărui stat,

conform convenției, respectiv cu respectarea procedurii prevăzută de legea

procesual penală, prin raportare și la dispozițiile constituționale.

Rezultă,

așadar, că dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia

trebuie să se facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea

procesual penală, fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl

deservesc.

În speță,

pericolul concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpata este actual,

Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, reținând corect

îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.

pen.

De altfel,

legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată,

constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu

s-au schimbat, neputând fi reținută susținerea apărătorului recurentei

inculpate că această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată.

De asemenea,

persistența și suficiența acestor motive au fost just evaluate de instanța de

prim control judiciar în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și

prin raportări la prevederile art. 136 C. proc. pen., apreciind că, pentru buna

desfășurare a procesului penal, se impune, în continuare, privarea de libertate

a inculpatei, neintervenind elemente noi care să determine adoptarea altei

soluții.

Fată de cele

mai sus menționate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin.

(1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de

inculpata G.C. împotriva încheierii din 14 iulie 2010 a Curții de Apel Brașov,

secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr. 582/1372/2009.

Conform

dispozițiilor art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga

recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a

onorariului apărătorului desemnat din oficiu pentru aceasta, conform

dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata G.C. împotriva încheierii din 14 iulie

2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 582/1372/2009.

Obligă

recurenta inculpată la plata sumei de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul apărătorului

desemnat din oficiu, se va avansa din fondul M.J.

Definitivă.

Pronunțată în

ședință publică, azi 4 august 2010.