ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2829/2010

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2829/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de

față;

În baza lucrărilor de

la dosar, constată următoarele :

Curtea de Apel Brașov, secția penală și

pentru cauze cu minori, având pe rol spre soluționare apelurile declarate de

Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, de partea vătămată B.R.C. și de

inculpata G.C. (în prezent deținută în Penitenciarul Târgșor) împotriva

Sentinței penale nr. 63/S din 2 iunie 2010 pronunțată de Tribunalul pentru

minori și familie Brașov în Dosarul nr. 582/1372/209, cercetată pentru

săvârșirea tentativei la infracțiunea de omor, faptă prevăzută de dispozițiile

art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., la termenul din 14

iulie 2010, a luat în examinare, din oficiu, potrivit dispozițiilor art. 300

2

combinat cu art. 160

b

alin. (1) C. proc. pen., legalitatea și

temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpata G.C.

Prin încheierea din

aceeași dată, Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

în baza art. 300

2

raportat la art. 160

b

alin. (1) și (3)

C. proc. pen., a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării

preventive luată față de inculpata G.C., măsură pe care a menținut-o în

continuare, reținând că la dosarul cauzei se află suficiente probe de natura

celor la care se referă art. 143 raportat la art. 68

1

C. proc. pen.,

din care rezulta presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârșit fapta pentru

care a fost cercetată și dedusă judecății.

Prin aceeași

încheiere, instanța de prim control judiciar a constatat că arestarea

preventivă a acestei inculpate a fost dispusă de prima instanță (Tribunalul

pentru minori și familie Brașov), prin Încheierea nr. 16 din 23 iulie 2009, în

conformitate cu art. 148 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., temeiuri care nu s-au

modificat, apreciind că, în speță, au fost îndeplinite cumulativ condițiile

prevăzute de textul legal anterior menționat și reținând că lăsare în libertate

a acesteia ar avea un impact negativ în comunitatea din care provine și ar crea

un sentiment de nesiguranță în rândul populației, având în vedere

circumstanțele în care s-a comis fapta.

De asemenea, în

considerentele Încheierii din 14 iulie 2010, instanța de prim control judiciar

a mai reținut că, prin Sentința penală nr. 63/S din 2 iunie 2010, Tribunalul

pentru minori și familie Brașov, în baza art. 20 C. pen. raportat la art. 174

alin. (1) C. pen., a dispus condamnarea inculpatei G.C. la pedeapsa de 5 ani

închisoare, cu executare în regim privativ de libertate și la pedeapsa

complementară a interzicerii exercitării drepturilor prevăzute de art. 64 alin.

(1) lit. a) teza a II-a și lit. b) C. pen.

Totodată, Curtea de

Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori a mai apreciat că durata

arestului preventiv nu a depășit termenul rezonabil prevăzut de art. 5 parag. 3

din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, prin raportare atât la stadiul

procesului penal (care se află în faza de judecată a apelului), cât și față de

necesitatea lămuririi cauzei sub toate aspectele, astfel că a menținut stare de

arest a inculpatei și a dispus amânarea judecării apelurilor declarate de părți

pentru termenul din 11 august 2010.

Împotriva încheierii

mai sus menționate, în termen legal, a formulat recurs inculpata G.C.,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru motivele relevate în

cuprinsul practicalei prezentei decizii.

Pe rolul Secției

Penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a înregistrat Dosarul nr. 6506/1/2010,

fixându-se prim termen de judecată la 4 august 2010.

La termenul fixat

pentru soluționarea cauzei, recurenta inculpată, prin apărătorul desemnat din

oficiu, în esență, a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii atacate

și, pe fond, revocarea măsurii arestării preventive și punerea sa de îndată în

libertate, arătând că nu mai subzistă temeiurile ce au fost avute în vederea la

luarea acestei măsuri față de aceasta.

Înalta Curte,

examinând motivele de recurs invocate, cât și din oficiu cauza, potrivit art.

385

9

alin. (3) C. proc. pen. combinat cu art. 385

6

și

art. 385

7

alin. (1) C. proc. pen., constată că recursul declarat de

inculpată este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 160

a

alin. (1) C. proc. pen., în cursul judecății, instanța, poate dispune arestarea

preventivă a inculpatului, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite

condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile prevăzute de

art. 148 C. proc. pen.

În speța dedusă

judecății, analizând actele și lucrările dosarului, Înalta Curte, constată că

inculpata G.C. a fost trimisă în judecată, în stare de arest preventiv, prin

rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brașov din 14 septembrie 2009

emis sub nr. 1639/P/2009, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de 20 C. pen.

raportat la art. 174 alin. (1) C. pen.

În esență, s-a

reținut că, în fapt, la data de 21 iulie 2009, în jurul orelor 15:00, în timp

ce se afla în locuința surorii sale G.L.A., inculpata G.C., pe fondul unor

discuții contradictorii, a aplicat o lovitură cu cuțitul părții vătămate minore

B.R.C. în regiunea posterioară hemitorace stâng, cauzându-i astfel leziuni

traumatice, care i-au pus viața în primejdie.

Prin Sentința penală

nr. 63/S din 2 iunie 2010, Tribunalul pentru minori și familie Brașov, în baza

art. 20 C. pen. raportat la art. 174 alin. (1) C. pen., a dispus condamnarea

inculpatei G.C. la pedeapsa de 5 ani închisoare, cu executare.

De asemenea, se mai

reține că prima instanță, corect și justificat a constatat că fapta pentru care

inculpata a fost cercetată și dedusă judecății este gravă și întrunește

elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de omor, reținută în

sarcina acesteia, iar pedeapsa prevăzută de legea penală pentru infracțiunea

reținută în actul de inculpare este mai mare de 4 ani închisoare.

Totodată, Înalta

Curte constată că instanța de prim control judiciar a procedat în mod corect

când a apreciat că existența pericolului concret pentru ordinea publică, în

cazul lăsării inculpatei în libertate, s-a relevat urmare modalității în care

aceasta a acționat, lovind cu cuțitul, cu intenție, pe partea vătămată minoră

B.R.C., producându-i astfel leziuni care i-au pus în primejdie viața.

Prin urmare, în

speță, justificat, s-a apreciat că sunt îndeplinite atât cerințele prevăzute de

art. 143 C. proc. pen., cât și cerințele prevăzute de art. 148 lit. f) C. proc.

pen., dispunându-se, întemeiat, menținerea măsurii arestării preventive a

inculpatei.

Înalta Curte mai

constată că, deși pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu

pericolul ca trăsătură esențială a infracțiunii, nu se poate face abstracție de

natura și gravitatea faptei pentru care a fost trimisă în judecată inculpatul,

de împrejurările și modalitatea în care aceasta a acționat asupra unui minor,

dar și de urmările produse.

S-a mai reținut,

corect, că toate aceste împrejurări au reliefat periculozitatea inculpatei și

au avut ca rezultat o stare de temere și nesiguranță în rândul societății, așa

încât, lăsarea acesteia în libertate, justificat s-a apreciat că ar crea un

impact negativ în comunitatea de unde aceasta provine, dar și un sentiment de

insecuritate socială.

De asemenea, Înalta

Curte mai constată că măsura arestării preventive s-a impus a fi menținută și

prin raportare la exigențele art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului, câtă vreme s-a bazat pe motive pertinente și suficiente a o

justifica, mai ales că o detenție preventivă de aproximativ 1 an și 15 zile,

(inculpata fiind reținută și apoi arestată preventiv din 22 iulie 2009), nu

depășește un termen rezonabil în sensul art. 5 parag. 3 din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului.

Înalta Curte, în

raport de modalitatea concretă de săvârșire a faptei și de gravitatea acesteia,

dar mai ales efectul negativ resimțit de societatea civilă în cazul lăsării

acesteia în libertate, constată că instanța de prim control judiciar a reținut

în mod corect incidența, dispozițiilor art. 148 lit. f) C. proc. pen., cu atât

mai mult cu cât cauza se află încă în faza soluționării apelurilor în fața

Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori.

De asemenea, și

condiția existenței pericolului social concret pentru ordinea publică este

evident îndeplinită, întrucât infracțiunea pentru care a fost cercetată și

dedusă judecății este, prin ea însăși, o faptă gravă ce a adus atingere unor

valori sociale importante ocrotite de lege: viața și sănătatea persoanei.

În cauză, așa cum

rezultă din încheierea atacată, instanța de apel a procedat corect atunci când

a menținut, justificat, măsura arestării preventive a inculpatei, constatând

așadar, motivat, că există indicii temeinice că aceasta a săvârșit fapta dedusă

judecății, faptă care, prin modalitatea prin care s-a comis, conduce la

concluzia existenței pericolului concret pentru ordinea publică.

Totodată, Înalta

Curte mai constată că, lăsarea în libertate a inculpatei G.C. exclude atingerea

dezideratelor impuse de legea penală chemată să ocrotească adevăratele valori

ale statului de drept, creându-se un climat de insecuritate socială și de

neîncredere al cetățenilor onești în actul de justiție.

Mai mult decât atât,

manifestările nejustificate de clemență ale instanței nu ar face decât să

încurajeze, la modul general, astfel de tipuri de comportament antisocial și să

afecteze nivelul încrederii societății în instituțiile statului, chemate să

vegheze la respectarea și aplicarea legii.

De asemenea, Înalta

Curte, în raport și de prevederile art. 5 parag. 1 lit. c) din Convenția

Europeană a Drepturilor Omului ratificată prin Legea nr. 30/1994, care

stipulează că "se exceptează de la dreptul de a nu putea fi lipsit de

libertate și cel care a fost arestat sau reținut în vederea aducerii sale în

fața autorității judiciare competente sau când există motive verosimile de a

bănui că a săvârșit o infracțiune ori când există motive temeinice de a crede

în necesitatea de a-l împiedica să săvârșească o infracțiune sau să fugă după

săvârșirea acesteia", constată, cu referire expresă la excepția

reprezentată de arestarea preventivă, că s-a statuat, printre altele, că

privarea de libertate trebuie să se realizeze numai în formele legale și după

procedura prevăzută de legislația fiecărui stat, conform convenției, respectiv

cu respectarea procedurii prevăzută de legea procesual penală, prin raportare

și la dispozițiile constituționale.

Rezultă, așadar, că

dispunerea măsurii arestării preventive și menținerea acesteia trebuie să se

facă cu respectarea dispozițiilor generale, înscrise în legea procesual penală,

fiind subordonate dovedirii interesului superior pe care îl deservesc.

În speță, pericolul

concret pentru ordinea publică, pe care-l reprezintă inculpata este actual,

Curtea de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori, reținând corect

îndeplinirea cumulativă a dispozițiilor art. 143 și art. 148 lit. f) C. proc.

pen.

De altfel,

legalitatea și temeinicia acestei măsuri a fost succesiv verificată,

constatându-se, de fiecare dată, că temeiurile ce au fost avute în vedere nu

s-au schimbat, neputând fi reținută susținerea apărătorului recurentei inculpate

că această măsură nu se mai impune, urmând a fi revocată.

De asemenea,

persistența și suficiența acestor motive au fost just evaluate de instanța de

prim control judiciar în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și

prin raportări la prevederile art. 136 C. proc. pen., apreciind că, pentru buna

desfășurare a procesului penal, se impune, în continuare, privarea de libertate

a inculpatei, neintervenind elemente noi care să determine adoptarea altei

soluții.

Față de cele mai sus

menționate, Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 385 alin. (1)

pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge ca nefondat, recursul declarat de

inculpata G.C. împotriva Încheierii din 14 iulie 2010 a Curții de Apel Brașov,

secția penală și pentru cauze cu minori, pronunțată în Dosarul nr.

582/1372/2009.

Conform dispozițiilor

art. 192 alin. (2) C. proc. pen., Înalta Curte va obliga recurenta inculpată la

plata cheltuielilor judiciare către stat, inclusiv a onorariului apărătorului

desemnat din oficiu pentru aceasta, conform dispozitivului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

nefondat, recursul declarat de inculpata G.C. împotriva Încheierii din 14 iulie

2010 a Curții de Apel Brașov, secția penală și pentru cauze cu minori,

pronunțată în Dosarul nr. 582/1372/2009.

Obligă recurenta

inculpată la plata sumei de 300 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare către

stat, din care suma de 100 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat

din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 4 august 2010.

Procesat de GGC - LM