- Dosarul nr.
- 3537/2002
- Instanța
- Înalta Curte de Casație și Justiție (România) · Secția a II-a civilă
- Data
- 25 octombrie 2005
Decizia nr. 4994/2005 — ÎCCJ, Secția a II-a civilă · Dosar nr. 3537/2002 — contestație în anulare împotriva sentinței nr. 2062/2003 a Tribunalului Suceava
Asupra contestației în anulare, din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 2062 din 5 noiembrie 2003, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 3537/2002, s-a respins ca nefondată acțiunea formulată de reclamantul T.I. în contradictoriu cu pârâta SC D.A. SA Vatra Dornei. Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat apel reclamantul T.I., care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie. Prin decizia nr. 232 din 9 noiembrie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția comercială și de contencios administrativ, în dosarul nr. 6933/2004 s-a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamant, instanța reținând că acesta nu și-a îndeplinit obligația legală de timbrare a cererii formulate.
Recursul declarat de reclamantul T.I., împotriva hotărârii pronunțată în apel a fost respins de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 2976 din 19 mai 2005, pronunțată în dosarul nr. 197/2005. În fundamentarea acestei soluții instanța de recurs a făcut aplicațiunea art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, constatând faptul că recurentul nu s-a conformat obligației legale de timbrare a recursului. Împotriva acestei din urmă decizii a formulat contestație în anulare reclamantul T.I. învederând instanței că a depus sumele datorate cu titlu de taxă judiciară de timbru și timbru judiciar odată cu scrisoarea expediată în luna aprilie 2005. Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului de recurs, constată că recurentul T.I.
nu a depus la dosar dovada de timbrare anticipată a recursului, motiv pentru care la termenul din 19 mai 2005 a fost citat cu mențiunea de a timbra recursul cu 37.000 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru judiciar, obligație căreia nu s-a conformat. De reținut este și faptul că procedura de citare la termenul la care s-a pronunțat instanța de recurs a fost legal îndeplinită atât cu recurentul cât și cu intimata. Constatând netemeinicia criticilor aduse de contestator deciziei atacate, Înalta Curte va respinge pentru considerentele ce preced, contestația în anulare, ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de contestatorul T.I., împotriva deciziei nr. 2976 din 19 mai 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială, pronunțată în dosarul nr. 197/2005. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 25 octombrie 2005.