ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5008/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la

Tribunalul Prahova sub nr. 7856/2003, reclamanta SC V.S.P. SRL Ploiești a

chemat în judecată pârâta SC E. SA București, solicitând ca prin hotărârea ce

se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare asupra activului situat în Ploiești, str. Târgoviștei, având

destinația de „atelier recondiționat piese” în suprafață de 462 mp.

În motivarea acțiunii, reclamanta

arată că a fost înființată la data de 4 martie 2003, având ca obiect principal

de activitate întreținerea și reparația echipamentelor de ridicat și manipulat

și întrucât îi era necesar un spațiu necesar desfășurării activității, în urma

licitației organizată de reclamantă, a închiriat spațiul în discuție la data de

24 martie 2003.

Mai precizează reclamanta că și-a

respectat întocmai obligațiile contractuale și ca atare consideră că

beneficiază de prevederile art. 12 din Legea nr. 133/1999.

Tribunalul Prahova, prin sentința nr.

3770 din 2 decembrie 2003, a admis acțiunea formulată de reclamantă, a obligat

pârâta să încheie cu aceasta contract de vânzare cumpărare, având ca obiect

activul situat în Ploiești, str. Târgoviștei, în suprafață de 462 mp cu

destinația de reparații utilaje, utilizat de reclamantă în baza contractului de

închiriere din 24 martie 2003.

Pronunțând această soluție, instanța

de fond a reținut că reclamanta a închiriat de la pârâtă spațiul în discuție,

în urma licitației organizată de aceasta din urmă și în baza contractului din

data de 24 martie 2003, termenul închirierii fiind de 6 luni cu începere de la

1 aprilie 2003, cu posibilitatea prelungirii.

S-a mai reținut de asemeni, că după

expirarea termenului de închiriere, reclamanta a deținut și deține în

continuare spațiul, operând ca atare tacita relocațiune.

Din probele administrate în cauză a

rezultat de asemenea că reclamanta și-a executat obligațiile contractuale și că

în cauză sunt incidente dispozițiile art. 12 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 133/1999.

Referitor la activul închiriat, s-a

reținut de instanța de fond că acesta este unul disponibil, ceea ce

îndreptățește reclamanta ca făcând parte din categoria întreprinderilor mici și

mijlocii să-și exprime opțiunea de a-l cumpăra.

Împotriva sentinței pronunțată de

instanța de fond a declarat apel pârâta, criticând soluția pentru nelegalitate

și netemeinicie, solicitând în esență schimbarea în tot a sentinței și pe fond,

respingerea acțiunii formulată de reclamantă.

În susținerea apelului, pârâta arată

că soluția este nelegală, deoarece instanța de fond nu a avut în vedere faptul

că societatea este una în curs de privatizare asupra căreia s-a instituit prin ordinul

nr. 109 din 11 noiembrie 2002 emis de A.P.A.P.S., o procedură de administrare

specială.

De asemenea, în cauză, arată

apelanta, nu sunt incidente dispozițiile Legii nr. 133/1999, întrucât nu se

poate considera că activul în discuție face parte din cele definite de lege ca

disponibil, deoarece aici funcționează sediul secundar al unei subunități, un

atelier de reparații auto, o uscătorie de cherestea și o fabrică de mobilă.

Spațiul închiriat reprezintă o

componentă a unui activ și nu poate fi vândut decât cu aprobarea adunării

generale a acționarilor și a A.P.A.P.S. - ului, aprobare care nu există până în

prezent.

Totodată, mai arată apelata, nu s-a

avut în vedere nici faptul că perioada pentru care a fost închiriat contractul

de închiriere a expirat.

Curtea de Apel Ploiești, secția

comercială și contencios administrativ, prin decizia nr. 149 din 16 februarie

2004 a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta SC E. SA, reținând că în

cauză operează tacita relocațiune și să întocmească listele cu activele

disponibile, iar prin încheierea contractului de închiriere activul în discuție

poate oricând să cuprindă în ordinea de zi A.G.A. necesitatea vânzării

activului în considerarea Legii nr. 133/1999.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs în termen, legal timbrat și motivat pârâta SC E. SA București,

criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, susținând în esență, că SC E.

SA se află în administrare specială prin ordinul nr. 109/2002 emis de A.P.A.P.S.,

spațiul în litigiu nu constituie un activ în sensul Legii nr. 133/1999, iar

contractul de închiriere din 24 martie 2003, expirând la data de 30 septembrie

2003 în cauză nu operează tacita relocațiune. De asemenea, mai arată recurenta

că întregul activ din Ploiești, str. Târgoviște este grevat de ipotecă, în baza

art. 1780 și următoarele C. civ., iar în evidențele speciale ale Judecătoriei

Ploiești este înscrisă interdicția de înstrăinare a imobilului în cauză.

În consecință, recurenta pârâtă SC E.

SA, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicită admiterea recursului,

așa cum a fost formulat și motivat în scris și casarea deciziei atacate și pe

fond respingerea acțiunii ca nefondate.

Recursul este întemeiat pentru

următoarele considerente.

Din examinarea actelor de la dosar

prin prisma motivelor de recurs și a dispozițiilor legale incidente cauzei

rezultă că ambele instanța, în mod greșit au aplicat actul juridic dedus

judecății și probatoriile administrate în cauză.

Astfel, instanța de apel a reținut

în mod greșit că deși contractul de închiriere a expirat, în cauză operează

tacita relocațiune întrucât reclamanta folosește spațiul și în prezent iar

apelanta-pârâtă nu a făcut nici o dovadă că a solicitat evacuarea acesteia din

spațiu.

Contractul de închiriere din 24

martie 2003 a fost încheiat pe o perioadă determinată de 6 luni, fără clauză

expresă de tacită relocațiune dar cu prevederea de reînnoire a contractului în

15 zile lucrătoare anterioare expirării acestuia, drept neexercitat în termen

de către intimată.

Recurenta-pârâtă a făcut dovada cu

acte pentru a determina pe reclamanta-intimată să evacueze spațiul în litigiu,

pe care continua să-l ocupe în mod abuziv, întrerupând chiar și furnizarea

energiei electrice către spațiul în cauză, astfel că instanța de apel nu putea

să rețină aspectul că a intervenit tacita relocațiune.

Potrivit dispozițiilor art. 1438 C.

civ., în situația în care s-a notificat denunțarea, locatorul, chiar dacă

continuă, prin abuz, a se folosi de obiectul închiriat, nu poate opune tacita

relocațiune.

De asemenea, în mod greșit ambele

instanțe au reținut că deși recurenta nu a întocmit listele cu activele

disponibile în conformitate cu art. 13 din Legea nr. 133/1999, totuși, prin

închirierea spațiului în cauză acesta poate fi caracterizat un activ

disponibil.

Din actele de la dosar rezultă că

spațiul închiriat nu era activ disponibil, adică neutilizat din punct de vedere

economic, întrucât acesta a fost exploatat în regim de locațiune și anterior

încheierii contractului din 24 martie 2003.

Cum recurenta s-a aflat în

administrare specială, conform Ordinului nr. 109/2002, fiind supusă procedurii

prevăzută de Legea nr. 64/1995, cu atât mai mult nu se putea încheia contractul

de vânzare-cumpărare pentru spațiul în litigiu decât pe baza hotărârii A.G.A.

și cu avizul prealabil A.P.A.P.S., ceea ce nu a existat.

De altfel, asupra întregului teren

și construcții aferente din Ploiești str. Târgoviște, inclusiv spațiul pretins

de intimată există un contract de ipotecă, autentificat prin încheierea din 15

decembrie 1997, încheiat între recurentă și M.R.B., fiind înscrisă și

interdicția de înstrăinare în evidențele Judecătoriei Ploiești.

Pentru considerentele ce preced,

Curtea, în temeiul art. 312 C. proc. civ., va admite recursul, va modifica

decizia atacată, va admite apelul pârâtei, schimbă în tot sentința nr. 3770 din

1 decembrie 2003 a Tribunalului Prahova, în sensul că va respinge acțiunea

reclamantei, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

SC E. SA, prin administrator judiciar SC F.C. SRL.

Modifică decizia nr. 149 din 16

februarie 2004 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și contencios

administrativ, admite apelul pârâtei și schimbă în tot sentința nr. 3700 din 2

decembrie 2003 a Tribunalului Prahova, în sensul că respinge acțiunea

reclamantei, ca nefondată.

I

revocabilă

.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 26 octombrie 2005.