ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5557/2005

Asupra recursurilor de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin încheierea din 3 iunie 2005,

pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, în dosarul nr. 2103/2005, Curtea

de Apel Cluj a fost sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 1

pct. 1.4 lit. b) din H.G. nr. 498/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice

de aplicare a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție

invocată de reclamanții S.V. și S.I.

Reclamanții au susținut că prevederile

actului normativ a căror nelegalitate au invocat-o pe cale de excepție,

contravin dispozițiilor art. 1, 2 și 5 din Legea nr. 10/2001, în sensul că

reprezintă o adăugare la lege a unei categorii de persoane care nu sunt

îndreptățite la restituire.

Prin sentința civilă nr. 530 din 15

septembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte, excepția de nelegalitate, constatând

că prevederile art. 1 pct. 1.4 lit. b) pct. 2 din Normele metodologice de aplicare

unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, sunt nelegale.

Pentru a pronunța această soluție,

Curtea de Apel Cluj a reținut că prin dispozițiile a căror nelegalitate a

constatat-o, s-a restrâns posibilitatea de a se statua asupra rezolvării

cererilor persoanelor îndreptățite la preluarea în natură, contrar prevederilor

art. 1 din Legea nr. 10/2001, care instituie regula restituirii în natură,

contrar art. 2 și 5 din aceeași lege, care explicitează cazurile de preluare

abuzivă a imobilelor și, respectiv, instituie o singură derogare de la regulă.

Or, arată instanța, autoritatea administrativă nu are competența de a adăuga,

modifica ori abroga dispoziții emise de autoritatea legiuitoare.

Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică

și nelegală, au declarat recurs, pârâții municipiul Cluj Napoca și Primarul

municipiului Cluj Napoca, precum și Guvernul României. Invocând în drept

dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții-pârâți au punctat că

soluția constatării nelegalității parțiale a H.G. nr. 498/2003, este consecința

interpretării greșite a Legii nr. 10/2001 și a aprecierii necorespunzătoare a

probatoriului administrat.

Prin recursul întemeiat în drept pe

dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., Guvernul

României a considerat nelegală, măsura respingerii cererii sale privind

comunicarea acțiunii și a actelor însoțitoare, cu motivarea că art. 4 din Legea

nr. 554/2004 nu conține nici o normă obligatorie în acest sens. În acest fel,

emitentul actului a cărui nelegalitate a fost constatată, a fost pus în

imposibilitatea de a-și formula apărările corespunzătoare.

Examinând cauza, sub toate

aspectele, în virtutea art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că sunt fondate, recursurile declarate de pârâții

municipiul Cluj-Napoca și Primarul acestui municipiu, reținând că sunt

incidente prevederile art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, a

contenciosului administrativ, coroborate cu dispozițiile art. 312 alin. (5) C.

proc. civ., mai exact prevederile referitoare la situațiile în care instanța de

recurs casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași

instanțe.

Argumentarea acestei soluții este

următoarea:

Nu poate fi acceptată concluzia

Curții de Apel Cluj, în sensul că în litigiile ce au ca obiect excepția de

nelegalitate a unui act administrativ, nu este obligatorie participarea

autorității care a emis actul.

Într-adevăr, în art. 4 din noua lege

a contenciosului administrativ, nu sunt cuprinse norme exprese sub aspectul

citării emitentului actului, iar în interpretările doctrinare apărute imediat

după intrarea în vigoare a acestui act normativ, este conturată aceiași idee,

justificată prin procedura specială (de urgență) instituită de legiuitor.

Stabilirea unei proceduri speciale

prin Legea nr. 554/2004, a fost determinată de necesitatea judecării cu

celeritate a litigiului, declanșată în această materie; în acest sens trebuie

amintite spre exemplu, dispozițiile referitoare la procedura de citare, în

condițiile prevăzute de art. 21 alin. (5).

Așa cum rezultă din economia

întregului text al legii în discuție, este exclus, însă, ca procedura specială

să presupună încălcarea unor drepturi procesuale fundamentale, ca dreptul la

apărare, dreptul de a participa la dezbateri, în condiții de

contradictorialitate și dreptul de a exercita căile de atac.

Prin sentința recurată s-a permis

tocmai o îngrădire a acestor drepturi.

Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea

nr. 554/2004, „dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile

Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu

specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o

parte, și persoanele vătămate [...] pe de altă parte, precum și cu procedura

reglementată de prezenta lege. Compatibilitatea aplicării unor norme ale

Codului de procedură civilă se stabilește de instanță, cu prilejul soluționării

excepțiilor”.

În speță, judecătorul fondului nu

stabilește și nu motivează existența unei incompatibilități între cele două

categorii de norme.

Sub aspectul citării, un asemenea

argument oricum nu ar putea fi primit, căci, potrivit art. 4 alin. (2) din

lege, judecarea excepției de nelegalitate se face „cu citarea părților”.

Abordarea instanței de fond cu

privire la cadrul procesual, care este stabilit de părți și care nu poate fi

modificat din oficiu de instanță, este corectă din punct de vedere legal, însă

greșit folosită ca motivație a respingerii cererii formulate de Guvernul

României, pentru comunicarea acțiunii.

Trimiterea la mecanismul prevăzut de

art. 51 C. proc. civ., pentru intervenția în proces a Guvernului este, de

asemenea, pertinentă din punct de vedere teoretic, însă dificil de primit în

condițiile concrete ale cazului, respectiv în lipsa unei comunicări a cererii

ce formează obiectul judecății.

De altfel, instanța de fond nu este

consecventă în soluția referitoare la oportunitatea prezenței în proces a

Guvernului României, ca autoritate emitentă a actului a cărei legalitate este

analizată, având în vedere că pentru termenul din 15 septembrie 2005, acesta a

fost citat în calitate de pârât, fiindu-i, totodată, comunicată hotărârea

pronunțată la aceiași dată.

Necesitatea citării în proces este consacrată în

termeni imperativi de Codul de procedură civilă; conform art. 85, „judecătorul

nu poate hotărî asupra unei cereri, decât după citarea sau înfățișarea

părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”. Or, Legea nr. 554/2004,

lege specială, nu dispune altfel, ci dimpotrivă. Prin alin. (2) al art. 4, legiuitorul

recunoaște încă o dacă importanța citării, evident pentru respectarea a două

dintre principiile fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea și

dreptul la apărare.

Una din dimensiunile dreptului la

apărare o constituie dreptul de a exercita căile de atac împotriva unei

hotărâri judecătorești, drept ce aparține doar părților din proces.

În speță, stabilind că Guvernul

României nu este parte în proces (și aceasta cu încălcarea principiilor

amintite mai înainte), instanța a privat, astfel, pe emitentul actului

administrativ, de dreptul de a exercita calea de atac a recursului, mai exact

de dreptul la apărare.

În acest context, recursul declarat

la acest moment, de Guvernul României, apare ca inadmisibil.

Nu în ultimul rând, Înalta Curte de

Casație și Justiție apreciază ca absolut necesară, trimiterea la noțiunea de

„proces echitabil”, consacrată prin art. 6 din Convenția Europeană a

Drepturilor Omului și explicată de Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor

Omului, ca fiind dreptul ca fiecare parte să-și pledeze cauza „în aceleași

condiții”.

Așadar, pentru cele expuse, cu

ocazia rejudecării, după rediscutarea cadrului procesual, în raport cu obiectul

cererii cu care a fost învestită și prin prisma oportunității prezenței în

proces a autorității administrative, oportunitate care este evidentă și legală,

instanța fondului va examina și aspectele de fond ce au făcut obiectul

criticilor formulate de cei doi recurenți-pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

municipiul Cluj Napoca și Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței

civile nr. 530 din 15 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială,

de contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite

cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Respinge recursul declarat de

Guvernul României împotriva aceleiași sentințe, ca inadmisibil.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 18 noiembrie 2005.