ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5557/2005

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin încheierea din 3 iunie 2005, pronunțată de Tribunalul Cluj, secția civilă, în dosarul nr. 2103/2005, Curtea de Apel Cluj a fost sesizată cu soluționarea excepției de nelegalitate a art. 1 pct. 1.4 lit. b) din H.G. nr. 498/2003, pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, excepție invocată de reclamanții S.V. și S.I. Reclamanții au susținut că prevederile actului normativ a căror nelegalitate au invocat-o pe cale de excepție, contravin dispozițiilor art. 1, 2 și 5 din Legea nr. 10/2001, în sensul că reprezintă o adăugare la lege a unei categorii de persoane care nu sunt îndreptățite la restituire.

Prin sentința civilă nr. 530 din 15 septembrie 2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte, excepția de nelegalitate, constatând că prevederile art. 1 pct. 1.4 lit. b) pct. 2 din Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, aprobate prin H.G. nr. 498/2003, sunt nelegale. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel Cluj a reținut că prin dispozițiile a căror nelegalitate a constatat-o, s-a restrâns posibilitatea de a se statua asupra rezolvării cererilor persoanelor îndreptățite la preluarea în natură, contrar prevederilor art. 1 din Legea nr. 10/2001, care instituie regula restituirii în natură, contrar art. 2 și 5 din aceeași lege, care explicitează cazurile de preluare abuzivă a imobilelor și, respectiv, instituie o singură derogare de la regulă.

Or, arată instanța, autoritatea administrativă nu are competența de a adăuga, modifica ori abroga dispoziții emise de autoritatea legiuitoare. Împotriva acestei sentințe, considerând-o netemeinică și nelegală, au declarat recurs, pârâții municipiul Cluj Napoca și Primarul municipiului Cluj Napoca, precum și Guvernul României. Invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurenții-pârâți au punctat că soluția constatării nelegalității parțiale a H.G. nr. 498/2003, este consecința interpretării greșite a Legii nr. 10/2001 și a aprecierii necorespunzătoare a probatoriului administrat. Prin recursul întemeiat în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., Guvernul României a considerat nelegală, măsura respingerii cererii sale privind comunicarea acțiunii și a actelor însoțitoare, cu motivarea că art. 4 din Legea nr. 554/2004 nu conține nici o normă obligatorie în acest sens.

În acest fel, emitentul actului a cărui nelegalitate a fost constatată, a fost pus în imposibilitatea de a-și formula apărările corespunzătoare. Examinând cauza, sub toate aspectele, în virtutea art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție constată că sunt fondate, recursurile declarate de pârâții municipiul Cluj-Napoca și Primarul acestui municipiu, reținând că sunt incidente prevederile art. 20 alin. (3) teza finală din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ, coroborate cu dispozițiile art. 312 alin. (5) C. proc. civ., mai exact prevederile referitoare la situațiile în care instanța de recurs casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe.

Argumentarea acestei soluții este următoarea: Nu poate fi acceptată concluzia Curții de Apel Cluj, în sensul că în litigiile ce au ca obiect excepția de nelegalitate a unui act administrativ, nu este obligatorie participarea autorității care a emis actul. Într-adevăr, în art. 4 din noua lege a contenciosului administrativ, nu sunt cuprinse norme exprese sub aspectul citării emitentului actului, iar în interpretările doctrinare apărute imediat după intrarea în vigoare a acestui act normativ, este conturată aceiași idee, justificată prin procedura specială (de urgență) instituită de legiuitor.

Stabilirea unei proceduri speciale prin Legea nr. 554/2004, a fost determinată de necesitatea judecării cu celeritate a litigiului, declanșată în această materie; în acest sens trebuie amintite spre exemplu, dispozițiile referitoare la procedura de citare, în condițiile prevăzute de art. 21 alin. (5). Așa cum rezultă din economia întregului text al legii în discuție, este exclus, însă, ca procedura specială să presupună încălcarea unor drepturi procesuale fundamentale, ca dreptul la apărare, dreptul de a participa la dezbateri, în condiții de contradictorialitate și dreptul de a exercita căile de atac. Prin sentința recurată s-a permis tocmai o îngrădire a acestor drepturi.

Potrivit art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile Codului de procedură civilă, în măsura în care nu sunt incompatibile cu specificul raporturilor de autoritate dintre autoritățile publice, pe de o parte, și persoanele vătămate [...] pe de altă parte, precum și cu procedura reglementată de prezenta lege. Compatibilitatea aplicării unor norme ale Codului de procedură civilă se stabilește de instanță, cu prilejul soluționării excepțiilor”. În speță, judecătorul fondului nu stabilește și nu motivează existența unei incompatibilități între cele două categorii de norme. Sub aspectul citării, un asemenea argument oricum nu ar putea fi primit, căci, potrivit art. 4 alin. (2) din lege, judecarea excepției de nelegalitate se face „cu citarea părților”.

Abordarea instanței de fond cu privire la cadrul procesual, care este stabilit de părți și care nu poate fi modificat din oficiu de instanță, este corectă din punct de vedere legal, însă greșit folosită ca motivație a respingerii cererii formulate de Guvernul României, pentru comunicarea acțiunii. Trimiterea la mecanismul prevăzut de art. 51 C. proc. civ., pentru intervenția în proces a Guvernului este, de asemenea, pertinentă din punct de vedere teoretic, însă dificil de primit în condițiile concrete ale cazului, respectiv în lipsa unei comunicări a cererii ce formează obiectul judecății. De altfel, instanța de fond nu este consecventă în soluția referitoare la oportunitatea prezenței în proces a Guvernului României, ca autoritate emitentă a actului a cărei legalitate este analizată, având în vedere că pentru termenul din 15 septembrie 2005, acesta a fost citat în calitate de pârât, fiindu-i, totodată, comunicată hotărârea pronunțată la aceiași dată.

Necesitatea citării în proces este consacrată în termeni imperativi de Codul de procedură civilă; conform art. 85, „judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri, decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel”. Or, Legea nr. 554/2004, lege specială, nu dispune altfel, ci dimpotrivă. Prin alin. (2) al art. 4, legiuitorul recunoaște încă o dacă importanța citării, evident pentru respectarea a două dintre principiile fundamentale ale procesului civil: contradictorialitatea și dreptul la apărare. Una din dimensiunile dreptului la apărare o constituie dreptul de a exercita căile de atac împotriva unei hotărâri judecătorești, drept ce aparține doar părților din proces.

În speță, stabilind că Guvernul României nu este parte în proces (și aceasta cu încălcarea principiilor amintite mai înainte), instanța a privat, astfel, pe emitentul actului administrativ, de dreptul de a exercita calea de atac a recursului, mai exact de dreptul la apărare. În acest context, recursul declarat la acest moment, de Guvernul României, apare ca inadmisibil. Nu în ultimul rând, Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază ca absolut necesară, trimiterea la noțiunea de „proces echitabil”, consacrată prin art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și explicată de Jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, ca fiind dreptul ca fiecare parte să-și pledeze cauza „în aceleași condiții”.

Așadar, pentru cele expuse, cu ocazia rejudecării, după rediscutarea cadrului procesual, în raport cu obiectul cererii cu care a fost învestită și prin prisma oportunității prezenței în proces a autorității administrative, oportunitate care este evidentă și legală, instanța fondului va examina și aspectele de fond ce au făcut obiectul criticilor formulate de cei doi recurenți-pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursurile declarate de municipiul Cluj Napoca și Primarul municipiului Cluj-Napoca împotriva sentinței civile nr. 530 din 15 septembrie 2005 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza, spre rejudecare, aceleiași instanțe. Respinge recursul declarat de Guvernul României împotriva aceleiași sentințe, ca inadmisibil. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 noiembrie 2005.