ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4321/2005

Asupra recursului civil de față:

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată sub nr.

2175 din 8 mai 2000, reclamantul V.D. a chemat în judecată pârâții V.P., M.G. și

G.C. pentru a fi obligați prin hotărâre judecătorească să-i restituie suma de

7500 dolari SUA și 6.000.000 lei, acțiune precizată ulterior cu privire la suma

solicitată, respectiv aceea de 150.000.000 lei.

Prin cerere reconvențională pârâta M.G.

a solicitat obligarea reclamantului V.D. și pârâtului V.P. să-i recunoască o

contribuție de ½ parte la dobândirea mai multor bunuri ce se află în

posesia acestora.

Pentru a pronunța această hotărâre,

instanța de fond a reținut că nici reclamantul și nici pârâții nu au făcut

dovada afirmațiilor din cereri.

Reclamantul a solicitat pârâților

să-i restituie sumele de bani neutilizate de aceștia în scopul pentru care

le-au fost trimise, o parte din bani fiind cheltuiți pentru achiziționarea de

materiale de construcții, iar o altă parte pentru îmbunătățirea traiului

pârâților de zi cu zi.

Nici pârâta M.G. nu a făcut dovada

afirmațiilor sale, respectiv că ar fi avut vreo cotă de contribuție la

achiziționarea bunurilor dobândite de părți.

Prin apelul declarat de reclamantul V.D.

se critică hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate și netemeinicie.

Se învederează în dezvoltarea

motivelor de recurs că greșit s-a apreciat ca nedovedite pretențiile sale, în

condițiile în care a făcut probe, în sensul că a trimis din SUA suma de 14.420 dolari

SUA pârâților pentru a-i cumpăra pe numele lui o casă și un autoturism ARO. De

asemenea, se mai susține că pârâții nu au respectat destinația bunurilor ci

i-au folosit în scopuri personale.

Prin

decizia civilă nr. 51/A din 8 mai 2002, Curtea de Apel Alba Iulia a respins

apelul reclamantului V.D. împotriva sentinței civile nr. 529 din 21 noiembrie 2001

a Tribunalului Hunedoara.

S-a reținut că potrivit art. 1169 C.

civ. că “cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească”,

iar art. 1191 din același cod prevede că dovada actelor juridice al căror

obiect are o valoare ce depășește suma de 250 lei, chiar pentru depozit

voluntar, nu se poate face decât prin act autentic sau prin act sub semnătură

privată.

Nu s-a contestat că reclamantul

stabilit în SUA a trimis diverse sume de bani, însă nu a putut face dovada cu

acte a sumelor expediate pe numele pârâților sau predate personal acestora.

Cert este că la declanșarea procesului în contul fratelui reclamantului se afla

suma de 6000 dolari SUA, la care avea acces numai pârâtul V.P. Din scrisorile

expediate de reclamant din SUA s-a putut reține că acesta i-a ajutat pe pârâți

necondiționat cu diverse sume de bani.

Pe de altă parte, pârâții au anexat

la dosar facturi cu care au făcut dovada achiziționării diferitelor bunuri și

materiale de construcții.

În fine, s-a concluzionat că

reclamantul nu a dovedit întinderea sumelor de bani date pârâților și nici

proporția în care urma să fie cheltuite pentru achiziționarea de bunuri pentru

ei pe de o parte și pentru el pe de altă parte, ceea ce a impus soluția de

respingere a apelului.

Împotriva deciziei civile nr. 51 A

din 8 mai 2002 a Curții de Apel Alba Iulia în termen legal a declarat recurs

reclamantul V.D.

Se susține că hotărârea este

nelegală și netemeinică, deoarece s-a interpretat greșit actul juridic dedus

judecății, hotărârea fiind pronunțată cu aplicarea greșită a legii.

De asemenea, se arată că s-a ignorat

întregul material probator propus de reclamant.

Fără a trece la examinarea cererii

de recurs, se constată, potrivit înscrisului anexat la dosar, certificatul de

deces, fila 37 că la data de 7 februarie 2002, reclamantul V.D. a decedat.

Recursul a fost promovat la data de

27 mai 2002, de către avocatul reclamantului care l-a reprezentat în celelalte

faze procesuale, deci după decesul acestuia (7 februarie 2002).

Față de această împrejurare,

instanța a invocat din oficiu excepția lipsei capacității procesuale de

folosință a reclamantului, care este o excepție de fond peremptorie, absolută.

În acest sens trebuie avut în vedere

că în procesul civil poate fi parte numai persoana capabilă de a avea drepturi

și obligații procesuale, adică numai persoana care se bucură de capacitate

procesuală de folosință.

Capacitatea procesuală de folosință

nu este altceva decât un aspect al capacității civile, un reflex pe plan

procesual al capacității de folosință. Această capacitate poate fi definită ca

aptitudinea unei persoane de a avea drepturi și obligații, și este recunoscută

în mod nediscriminatoriu tuturor persoanelor fizice. Ea este o însușire

esențială și inerentă persoanei fizice, fapt pentru care se dobândește odată cu

nașterea și încetează la moartea acestuia.

În speță, reclamantul a pierdut

această capacitate prin deces, deci nu mai este capabil de a avea drepturi și

obligații, ceea ce înseamnă că după data de 7 februarie 2002 (data decesului)

nu mai putea fi exercitată nici o acțiune de către acesta, urmând a fi admisă

excepția, constatându-se lipsa capacității de folosință a reclamantului V.D.

Distinct de toate aceste aspecte, se

reține că recursul este semnat în numele reclamantului decedat de către avocat,

fără să aibă mandat.

Instanța este obligată să verifice

calitatea părților pentru că raportul de drept procesual nu se poate lega

valabil decât către titularii dreptului ce rezultă din raportul de drept material

dedus judecății, constatând că în speță recursul a fost promovat de o persoană

lipsită de calitate procesuală activă, urmând să fie respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția.

Respinge recursul ca fiind formulat

de o persoană fără calitate procesuală activă împotriva deciziei civile nr.

51/A din 8 mai 2002 a Curții de Apel Alba Iulia.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 mai 2005.