ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3646/2005

Asupra recursului de față:

În baza lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin plângerea adresată

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, la data de 27 septembrie 2004,

petiționarul S.N. a solicitat efectuarea de cercetări penale față de procurorii

de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Fălticeni, respectiv: prim procuror B.D.

și procurorii L.F. și F.O., pentru săvârșirea infracțiunilor de abuz în

serviciu contra intereselor persoanelor, prevăzute de art. 246 C. pen.,

neglijență în serviciu, prevăzută de art. 249 C. pen., favorizarea

infractorului, prevăzută de art. 264 C. pen., și trafic de influență, prevăzut

de art. 257 C. pen.

Petiționarul, în motivarea plângerii

sale a arătat că el și mama sa s-au judecat la Judecătoria Fălticeni cu numiții

C.I.R., C.I. și C.N., pentru infracțiunile de amenințare, calomnie și insultă

având calități inverse și că în aceste cauze procurorii au pus concluzii în

defavoarea sa, apoi în mai multe dosare instrumentate de organele de poliție au

dat soluții în contradicție cu propunerile poliției (dosar nr. 113/P/2003 al

Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni) sau au confirmat soluțiile

poliției.

Prin rezoluția nr. 133/P/2004

din 5 decembrie 2004 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava,

confirmată prin rezoluția nr. 11/II/2/2005 din 28 ianuarie 2005 a Procurorului

General din cadrul acestui parchet, s-a dispus neînceperea urmăririi penale

față de cei trei procurori, reținându-se că aceștia au acționat în spiritul

legii, nu au încălcat drepturile petiționarului și nici nu i-au favorizat pe

infractori.

Petiționarul a formulat

plângere împotriva rezoluției procurorului general, reiterând motivele inserate

în plângerea inițial formulată.

Curtea de Apel Suceava, prin

sentința penală nr. 5 din 11 aprilie 2005, a respins, ca nefondată, plângerea

formulată de petiționar împotriva rezoluției nr. 133 din 5 decembrie 2004 a

Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava, obligându-l totodată și la

plata sumei de 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a constatat că actele și măsurile luate de procurori au fost fără

excepție legale, acuzațiile petiționarului potrivit cărora cei trei magistrați

procurori au săvârșit infracțiuni de abuz în serviciu contra intereselor

persoanelor, neglijență în serviciu, trafic de influență și favorizarea

infractorilor negăsindu-și nici un suport probator.

De aceea, prima instanță, în

baza art. 278

1

alin. (8) lit. a) C. proc. pen., a constatat că cele

două rezoluții sunt temeinice și legale.

Fiind nemulțumit de soluția

pronunțată, petiționarul, în termen legal, a formulat recurs expunând oral

motivele detailate într-un memoriu însoțit de un amplu set de acte pe care le-a

depus în ședință publică.

Recursul declarat de

petiționarul S.N. este nefondat.

Examinând actele și

lucrările dosarului, Înalta Curte constată că prima instanță a pronunțat o

soluție legală și temeinică apreciind că în cauză nici unul din cei trei

procurori (

B.D.,

L.F. și F.O.) acuzați de petiționar că ar fi săvârșit faptele prevăzute de art.

246 C. pen., art. 249 C. pen., art. 264 C. pen. și art. 257 C. pen., nu au

efectuat acte sau nu au dat soluții decât cu respectarea literei și spiritului legii.

Practic nici una din acuzațiile formulate de petiționar nu-și găsește suport

probator în dosar, aprecierile acestuia fiind mai degrabă rodul nemulțumirii

sale față de modul cum s-au soluționat plângerile sale, contrar așteptărilor

acestuia.

Astfel, din nici un act

existent la dosar nu se desprinde nici cel mai vag indiciu că vreunul din

procurorii împotriva cărora a formulat plângere petiționarul, cu știință nu au

îndeplinit un act sau l-au îndeplinit în mod defectuos ori că au încălcat din

culpă vreo îndatorire de serviciu prin care să-i fi produs petiționarului vreo

vătămare importantă intereselor sale sau că ar fi primit ori pretins bani sau

alte foloase ori ar fi acceptat promisiuni de daruri în scopul prevăzut de art.

257 C. pen.

Simpla împrejurare că

soluțiile date în cauză au fost nefavorabile petiționarului S.N. nu este un

argument solid și serios pentru a putea fi luat în seamă și a putea declanșa

cercetarea penală a unu magistrat ce nu a făcut altceva decât să slujească

actul de justiție cu respectarea legii.

Față de cele ce preced

motivele de casare nu sunt întemeiate și cum, din oficiu, Curtea, în baza art. 385

9

alin. (3) C. proc. pen., constată că nu sunt alte aspecte care să atragă

casarea sentinței pronunțate, potrivit dispozițiilor art. 385

15

alin.

(1) lit. b) C. proc. pen., secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție

urmează a respinge recursul declarat de petiționar ca nefondat.

În baza art. 192 alin. (2) C.

proc. pen., Curtea îl va obliga pe recurentul petiționar la plata cheltuielilor

judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de petiționarul S.N. împotriva sentinței penale nr. 5 din 11

aprilie 2005 a Curții de Apel Suceava.

Obligă recurentul petiționar

la plata sumei de 600.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință

publică, azi 13 iunie 2005.