Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.09.2005
admis

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6656/2005

HOTĂRÂRE
12.09.2005
CAMERĂ
civil_1
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6656/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la data de 24 aprilie 2003, reclamanții Ș.A., I.M. și Ș.B. au contestat dispozițiile nr. 22 și 23 din 24 martie 2003 emise de primarul comunei Pietrari, județul Vâlcea, solicitând anularea în parte a primeia și restituirea întregului teren rămas liber, situat la punctul „Peste drum de casă”, respectiv anularea în totalitate a dispoziției nr. 23 și acordarea unor despăgubiri bănești pentru suprafața de teren afectată de construcții, dispensarul uman al comunei. Cererile au fost disjunse, iar prin sentința civilă nr. 457 din 23 septembrie 2003 Tribunalul Vâlcea a admis contestația, a anulat în parte dispoziția nr. 22/2003, fiind obligat pârâtul, primarul comunei, la restituirea în natură a suprafeței de 835,22 mp teren intravilan, identificat prin raportul de expertiză tehnică.

S-a dispus și obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată. În motivarea soluției instanța a reținut în esență că reclamanții au calitatea de persoane îndreptățite să solicite măsuri reparatorii potrivit Legii nr. 10/2001, act normativ care consacră principiul prevalenței măsurii restituirii în natură a bunurilor preluate abuziv de stat. Interpretând titlul pretins de pârât, instanța a constatat că terenul fiind preluat abuziv, nu putea forma obiect al proprietății publice, conform art. 6 alin. (2) din Legea nr. 213/1998. Soluția a fost schimbată de Curtea de Apel Pitești, conform deciziei civile nr. 217 din 27 noiembrie 2003 a admis apelul pârâtului și a respins contestația ca nefondată. A reținut instanța de apel că suprafața solicitată nu este liberă, ci este afectată de o fosă septică și o fântână-bazin, aferente dispensarului, neinteresând dacă acestea sunt sau nu funcționale.

S-a mai reținut că titlul valabil al apartenenței bunului la domeniul public al comunei este dincolo de orice îndoială, tot terenul fiind expropriat în anul 1972 pentru utilitate publică. Împotriva acestei decizii, în termen legal reclamanții au declarat recurs, prin care au invocat nelegalitatea, motiv de casare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. S-a susținut că terenul a fost preluat fără titlu valabil în proprietatea statului, în condițiile în care decretul de expropriere nu a fost publicat în Monitorul Oficial și în plus, astfel cum corect a reținut instanța de fond, pretinsa utilitate publică nu subzistă, întrucât fosa septică și fântâna nu mai sunt folosite. Prin întâmpinare, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Recursul este fondat, urmând a fi admis pentru considerentele ce urmează. Potrivit art. 2 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 10/2001, în sensul prezentei legi, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege „imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate la data preluării, în Monitorul Oficial al României, partea I sau în Buletinul Oficial”. Cum în speță pârâtul nu a făcut o asemenea dovadă, rezultă că terenul a fost preluat în mod abuziv, putând fi restituit în natură petenților. Probele corect interpretate de instanța de fond au relevat că suprafața de teren este liberă în sensul legii, în condițiile în care utilitatea publică nu a fost dovedită neîndoielnic.

Pentru aceste motive, recursul se va admite, cu consecința modificării deciziei recurate și a mențiunii sentinței de fond, care este legală și temeinică.

DECIDE: Admite recursul declarat de Ș.B. și I.M. împotriva deciziei civile nr. 217/A din 27 noiembrie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, precum și de Ș.A. în prezent decedată. Modifică decizia atacată în sensul că respinge ca nefondat apelul declarat de Primarul comunei Pietrari împotriva sentinței nr. 457 din 23 septembrie 2003 pronunțată de Tribunalul Vâlcea. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 septembrie 2005.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2006-03-10
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2640/2006
iză topografică administrate, Tribunalul Vâlcea, prin sentința civilă nr. 34 din 13 ianuarie 2005, a admis acțiunea precizată, a anulat dispoziția nr. 624/2004 și a obligat pârâta să restituie reclamantului terenul în suprafață de 3726 mp,
ÎCCJ 2005-03-01
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1565/2005
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Răspunzând notificării adresate de P.G.G., în temeiul Legii nr. 10/2001, Municipiul Râmnicu Vâlcea, prin primar, a emis dispoziția nr. 340 din 5 mai 2003,
ÎCCJ 2006-06-08
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5654/2006
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul A.I. a chemat în judecată Primăria comunei Lungești solicitând instanței anularea dispoziției nr. 352/2003, emisă de primar. Acțiunea a fost r
ÎCCJ 2006-09-14
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 6981/2006
ând pârâtele și la plata despăgubirilor de judecată. Pentru a da această hotărâre, tribunalul a reținut că reclamanta este persoană îndreptățită, potrivit Legii 10/2001 și că în prezenta cauză s-au aplicat dispozițiile Decretului nr. 115/19
ÎCCJ 2007-06-11
0,93
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4741/2007
Deliberând în condițiile art. 256 C. proc. civ. asupra recursului de față, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 14 mai 2003, la Tribunalul Vâlcea, reclamanții M.M., M.V. și I.M. au contestat, în temeiul Legii nr. 10/2001, dis
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă