ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5654/2006

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Reclamantul A.I. a chemat în

judecată Primăria comunei Lungești solicitând instanței anularea dispoziției

nr. 352/2003, emisă de primar.

Acțiunea a fost respinsă de

Tribunalul Vâlcea prin sentința civilă nr. 797/2004, cu motivarea că întreaga

suprafață de teren este ocupată de construcții publice sau a făcut obiectul

reconstituirii dreptului de proprietate în temeiul legilor funciare pentru alte

persoane, și nu poate fi restituită în natură.

Reține tribunalul, că măsurile

stabilite prin dispoziția contestată sunt corecte, reclamantul fiind

îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent, prin acordarea de titluri de

valoare nominală sau acțiuni la societăți, în funcție de opțiunea sa, în baza

art. 9 din Legea nr. 10/2001.

Apelul declarat de reclamant a fost

respins prin decizia civilă nr. 283 A din 15 aprilie 2005 pronunțată de Curtea

de Apel Pitești, cu motivarea că terenul în discuție face obiectul Legii nr.

18/1991 și nu se poate solicita restituirea lui în baza Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs reclamantul.

Recurentul arată că terenul care

formează obiectul litigiului este situat în intravilanul localității și nu se

include în suprafața de 0,88 ha, la care se referă instanța de apel, iar

hotărârea cuprinde motive contradictorii. Legea nr. 10/2001 are un caracter de

complinire, în raport cu celelalte acte normative cu caracter reparatoriu în

domeniul imobilelor, în sensul că se aplică și terenurilor intravilane, care nu

au fost restituite până la intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001.

Recurentul mai arată că instanța de

apel a făcut o analiză superficială a art. 1 din Legea nr. 10/2001și că a

folosit sintagma recurent în loc de apelant.

Consideră recurentul, că este lipsit

de relevanță faptul că a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate

asupra terenului în litigiu în baza Legii nr. 18/1991, deoarece acest fapt nu

înseamnă că terenul nu putea fi solicitat și în raport de Legea nr. 10/2001.

În opinia recurentului, decizia

cuprinde motive contradictorii, întrucât pe de o parte se arată că terenul nu

face obiectul Legii nr. 10/2001, iar pe de altă parte se arată că Legea nr.

10/2001 și Legea nr. 18/1991 au stat la baza stabilirii regimului juridic al

imobilului.

Se mai arată de către recurent, că

hala de producție a fost construită pe teren după anul 1990 și fără

autorizație.

Referitor la suprafața de teren de

145 mp, recurentul arată că nu reprezintă proprietate publică, iar terenul în

litigiu nu este cuprins în suprafața de 0,88 ha.

Intimata a formulat întâmpinare,

arătând că restituirea în natură a imobilului nu este posibilă.

Analizând recursul, în limita

criticilor formulate care fac posibilă încadrarea în art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., se constată că este întemeiat.

Greșit prin hotărârea atacată s-a

respins apelul declarat de reclamant, pentru aspecte care nu au fost reținute

prin dispoziția contestată și sentința apelată, fără ca instanța de apel să

cerceteze motivele de apel formulate de reclamant și fără să stabilească deplin

situația de fapt în raport de care să poată fi aplicate prevederile Legii nr.

10/2001, invocate de apelant.

Prin dispoziția contestată a fost

respinsă cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 2250 mp,

situat în comuna Lungești punctul „Ceair școală”, județul Vâlcea, însă a fost

stabilit în beneficiul reclamantului dreptul la măsuri reparatorii în

echivalent, prin acordarea de titluri de valoare nominală sau acțiuni la

societățile comerciale tranzacționate pe piața de capital, în funcție de opțiunea

sa, iar tribunalul, prin sentința apelată numai de reclamant, a reținut că

reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent și că

restituirea în natură nu este posibilă, pentru că terenul este ocupat cu

construcții, iar parte din el a fost atribuit altor persoane în temeiul legilor

fondului funciar.

Emitentul dispoziției contestate,

care a recunoscut dreptul reclamantului la măsuri reparatorii, a confirmat că

terenul face obiectul Legii nr. 10/2001, iar instanța de apel a reținut că bunul

nu face obiectul acestei legi, fără să administreze probe pentru stabilirea

următoarelor împrejurări:

- dacă terenul a fost preluat de

stat, când a fost preluat și în ce condiții;

- cine stăpânește în prezent

suprafața de 2250 mp teren care face obiectul procesului, care este destinația

acestui teren, când s-a edificat construcția existentă pe teren și dacă

edificarea ei a fost autorizată în condițiile legii.

- dacă această suprafață de teren se

include în suprafața de 0,88 ha teren, cu care reclamantul este înscris în

anexa 40, întocmită în baza Legii nr. 1/2000.

Aceste împrejurări se impuneau a fi

stabilite prin administrarea probei cu înscrisuri și dacă era necesar și a

probei cu o nouă expertiză.

Reținând cu o motivare generală și

contradictorie că terenul nu face obiectul Legii nr. 10/2001, nestabilind

deplin situația de fapt și neanalizând motivele de apel formulate de reclamant,

instanța de apel nu a cercetat în fond cererea apelantului.

Pentru considerentele expuse,

conform art. 312, art. 314 C. proc. civ., se va admite recursul declarat de

reclamant, va fi casată decizia atacată și se va trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Cu ocazia rejudecării, se va

administra probatoriul necesar pentru stabilirea împrejurărilor sus-menționate

și se vor avea în vedere toate mijloacele de apărare invocate de părți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de

reclamantul A.I. împotriva deciziei nr. 283 A din 15 aprilie 2005 a Curții de

Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, pe care o

casează.

Trimite cauza spre rejudecare

aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 iunie 2006.