ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 887/2006

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 1004 din 18 august 2005, pronunțată de Tribunalul București, secția I penală, în dosarul nr. 2400/2005, a fost respinsă, ca neîntemeiată, contestația la executare formulată de contestatorul Ș.D.P. și s-a dispus obligarea acestuia la 100.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 1352/2004 a Tribunalului București, secția I penală, definitivă prin decizia penală nr. 1890/2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, contestatorul Ș.D.P. a fost condamnat, la pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor prevăzute de art. 2 și art. 4 din Legea nr. 143/2000.

De asemenea, prima instanță a apreciat că reținerea circumstanței atenuante legale prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000 este o chestiune lăsată de legiuitor la aprecierea instanței de judecată învestită cu soluționarea fondului cauzei, acest aspect neputând fi invocat pe calea contestației la executare. De altfel, așa cum reiese din cuprinsul hotărârii de condamnare, instanța de fond a motivat faptul că nu pot fi reținute prevederile art. 16 din Legea nr. 143/2000, din actele dosarului nerezultând că în timpul urmăririi penale contestatorul a facilitat atât identificarea, cât și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri. Împotriva sentinței nr. 1004/2005 a declarat apel, în termen legal, condamnatul Ș.D.P., criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei respingeri de către instanța de fond a contestației la executare.

Prin decizia penală nr. 776 din 14 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 3223/2005, Curtea de Apel București, secția I penală, a respins, ca nefondat, apelul declarat de contestatorul Ș.D.P. împotriva sentinței sus-menționate. Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut, în esență, că, în mod corect s-a stabilit de către instanța de fond că motivul invocat de contestator în susținerea cererii sale, nu se încadrează în dispozițiile art. 461 lit. d) C. proc. pen., soluția de respingere a contestației la executare formulată de condamnat fiind legală și temeinică. Împotriva deciziei penale nr. 776 din 14 octombrie 2005 a Curții de Apel București, secția I penală, a declarat recurs condamnatul contestator, invocând cazul prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc.

pen., în sensul că soluția instanței este contrazisă de considerentele hotărârii, solicitând în principal desființarea hotărârilor și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de fond, iar în subsidiar, admiterea recursului și reducerea pedepsei, prin aplicarea circumstanței legale prevăzută de art. 16 din Legea nr. 143/2000. Recursul este nefondat. Critica întemeiată pe cazul de recurs prevăzut de art. 385 9 pct. 9 C. proc. pen., este nefondată și nu poate fi primită deoarece nu se constată că hotărârea atacată nu ar cuprinde motivele pe care se întemeiază soluția ori motivarea soluției ar contrazice dispozitivul hotărârii sau aceasta nu s-ar înțelege. De altfel, recurentul nu a relatat concret o astfel de situație.

Nu este fondată nici critica privind greșita nerespectare a dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 143/2000. Situația invocată nu constituie o cauză de stingere ori de micșorare a pedepse sau orice incident ivit în cursul executării, în sensul art. 461 alin. (1) lit. d) C. proc. pen. Motivul invocat de recurentul contestator a constituit o apărare de fond, care a fost invocată și cu ocazia judecării cauzei, la prima instanță, precum și în apel, fiind examinat și respins ca neîntemeiat. Tribunalul a motivat că nu s-a făcut dovada că inculpatul în timpul urmăririi penale a denunțat și a facilitat identificarea și tragerea la răspundere a altor persoane care au săvârșit infracțiuni legate de droguri.

Instanța de apel a motivat că depistarea numitei M.C., la care s-a referit inculpatul, nu s-a făcut urmare denunțului inculpatului și nu a facilitat în nici un mod identificarea acesteia. A accepta soluția solicitată de condamnat ar însemna ca pe calea contestației la executare a hotărârii penale să se ajungă la modificarea unei hotărâri intrată în puterea lucrului judecat. Pentru aceste considerente și întrucât nu se constată nici motive care se pot lua în considerare din oficiu, urmează a se respinge recursul, ca nefondat, și a-l obliga pe recurent să plătească către stat suma de 120 RON cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul condamnat Ș.D.P. împotriva deciziei penale nr. 7776 din 14 octombrie 2005 pronunțată de Curtea de Apel București, secția I penală, în dosarul nr. 3223/2005. Obligă recurentul contestator la plata sumei de 120 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 10 februarie 2006.