ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4008/2005
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4008/2005 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2005)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria Pitești, la 7 februarie 2003, creditoarea SC N.P. SRL a solicitat încuviințarea executării silite privind pe debitoarea Primăria comunei Poiana Lacului, pentru suma de 7.839.050 lei, din care 6.781.050 lei reprezintă preț și 1.058.000 lei cheltuieli de judecată, precum și pentru dobânzile aferente, anexând titlul executoriu, anume sentința civilă nr. 806/C din 21 septembrie 2001 a Tribunalului Argeș, confirmată prin decizia civilă nr. 139 din 8 martie 2002 a Curții de Apel Pitești. Judecătoria Pitești, prin încheierea din 7 februarie 2003, a admis cererea și a încuviințat executarea silită pentru creanța menționată în titlu executoriu.
La data de 2 iulie 2004, SC N.P. SRL a solicitat completarea încheierii de încuviințare a executării silite, prin actualizarea creanței și obligarea debitoarei la suma actualizată, apreciind că este o „greșeală strecurată în încheiere”. Cererea formulată de creditoare a fost respinsă de Judecătoria Pitești prin încheierea din 6 septembrie 2004, cu motivarea că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 281 C. proc. civ., din verificarea cererii petentei rezultă că aceasta nu se referă la actualizarea sumei de 7.839.050 lei, ci numai la dobânzile aferente, astfel instanța nu putea să acorde sume în plus față de ceea ce s-a solicitat.
Apelul declarat de petenta creditoare împotriva încheierii susmenționate a fost respins ca nefondat de Curtea de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale, prin decizia nr. 1/CC/A din 27 ianuarie 2005. În motivarea deciziei s-a reținut că petenta apelantă a solicitat prin cererea de executare silită dobânda sumelor menționate, nu aplicarea coeficientului de inflație, deci nu este o eroare materială strecurată în încheiere de încuviințare a executării silite. Împotriva deciziei a formulat recurs petenta creditoare, solicitând admiterea cererii sale, în sensul completării încheierii cu sumele arătate în calculul efectuat de expertul contabil, la cererea executorului judecătoresc, privind dobânda legală.
Recursul este nefondat. Prin cererea de încuviințare a executării silite, recurenta a solicitat efectuarea executării pentru suma menționată în sentința civilă nr. 806/2001 și pentru dobânzile aferente acestei sume. Recurenta nu a cerut actualizarea sumei, formulând o atare cerere numai după darea încheierii de încuviințare a executării, susținând că s-a strecurat o greșeală în încheiere, afirmație inexactă, pentru că ea nu ceruse actualizarea sumei. Prin procedura reglementată de art. 281-281 3 C. proc. civ. se poate îndrepta sau completa hotărârea cu ceea ce reclamantul a cerut, dar s-a omis ori s-a trecut eronat în dispozitiv, însă nu se pot adăuga elemente care nu au fost solicitate și care nu au format obiectul verificării instanței.
Recursul fiind nefondat, urmează a se respinge.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de petenta SC N.P. SRL împotriva deciziei nr. 1/CC/A din 27 ianuarie 2005 a Curții de Apel Pitești, secția civilă, conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 mai 2005.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.