ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3827/2005

Asupra recursului civil de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată sub nr. 9163

din 21 octombrie 2003 reclamanta R.N.P., prin D.S. Vaslui, a chemat în judecată

pe pârâtele Primăria comunei Alexandru Vlahuță, județul Vaslui și Comisia

Locală de Aplicare a Legii nr. 1/2000 a comunei Alexandru Vlahuță, județul

Vaslui, pentru a fi obligate să îi lase în deplină proprietate și posesie

terenul din fondul forestier în suprafață de 5,2 ha, situat în U.R.V.

Bălănești, U.A. 111 M, conform registrului agricol, situat în tarlaua 34,

parcela 1009, 1007, P.D.T.

În motivarea acțiunii, reclamanta a

arătat că terenul respectiv este înscris în amenajamentul silvic al O.S.

Bârlad, făcând parte din fondul forestier al statului și că pârâtele exercită

posesia asupra acestui teren încă din anul 1990, fără nici un drept și cu

rea-credință.

În drept a invocat prevederile art. 480

și art. 483 C. proc. civ.

La termenul din 14 noiembrie 2003,

instanța a ridicat, din oficiu, excepția lipsei calității procesuale active a

reclamantei.

Reclamanta, prin reprezentant, a solicitat

respingerea, ca neîntemeiată, a excepției ridicate.

Prin sentința civilă nr. 2969 din 12

decembrie 2003, Judecătoria Bârlad admite excepția lipsei calității procesuale

active a reclamantei și respinge acțiunea, ca fiind introdusă de o persoană

lipsită de calitate procesuală.

Apelul formulat de reclamantă

împotriva acestei sentințe a fost respins de Curtea de Apel Iași, prin decizia

civilă nr. 321 din 17 martie 2004.

Pentru a se pronunța astfel,

instanțele au reținut, în esență, că potrivit prevederilor art. 5 din H.G. nr. 173/2001,

R.N.P. poate reprezenta în justiție statul numai cu privire la acele interese

care au legătură cu obiectul de activitate al acestei regii.

Au mai reținut instanțele că

reclamanta nu se prezintă ca titulară a dreptului de proprietate a terenului și

că, potrivit art. 12 alin. (5) din Legea nr. 213/1998, în litigiile privitoare

la dreptul de proprietate asupra bunului, statul este reprezentat de Ministerul

Finanțelor Publice.

Împotriva deciziei instanței de apel

a formulat recurs reclamanta, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și

9 C. proc. civ. și susținând, în esență, că, potrivit H.G. nr. 1105/2003, R.N.P.

are dreptul de a acționa pentru apărarea fondului forestier, care este

proprietatea statului și care se află în administrarea acestei regii conform

art. 5 din actul normativ menționat.

A mai susținut recurenta că atât instanța

de fond, cât și cea de apel au interpretat în mod greșit prevederile art. 5 ale

Legii nr. 213/1998, potrivit cu care, regimul juridic al dreptului de

proprietate publică este reglementat de această lege, dacă prin legi organice

speciale nu se dispune altfel.

În speță, susține recurenta, este

vorba de excepția prevăzută de art. 5 din Legea nr. 213/1998, având în vedere

că, prin dispozițiile art. 7 lit. a) din H.G. nr. 1105/2003 (legea specială),

legiuitorul a înțeles să atribuie R.N.P. dreptul de a acționa pentru apărarea

și dezvoltarea fondului forestier, proprietatea publică a statului.

Recursul este fondat, potrivit

considerentelor ce vor urma.

Textul prevăzut de art. 4 din H.G.

nr. 173/2003, abrogat în prezent, dar menținut de art. 7 și art. 8 din H.G. nr.

1105/2003 privind organizarea și funcționarea R.N.P., prevede competența regiei

de a reprezenta în justiție interesele statului în domeniul care constituie

obiectul său de activitate.

Aceste acte normative definesc

obiectul de activitate al regiei ca fiind aplicarea strategiei naționale în

domeniul silviculturii, apărarea, conservarea și dezvoltarea durabilă a

fondului forestier proprietatea statului, pe care îl administrează.

De asemenea, potrivit dispozițiilor

art. 6 lit. a) a Regulamentului privind organizarea și funcționarea R.N.P.,

recurenta „asigură integritatea fondului forestier proprietatea publică a

statului”, ceea ce denotă că are dreptul prevăzut de lege în virtutea

obiectului de activitate de apărare și asigurare a integrității fondului

forestier proprietatea statului să întreprindă orice acțiune în justiție pentru

a recupera bunurile statului, ce îi sunt date în administrare respectiv

terenurile forestiere.

Interpretarea dată de instanțe art. 12

alin. (5) din Legea nr. 213/1998 este greșită, pentru că au omis a avea în

vedere textul final care se referă la faptul că în cazul existenței unor legi

speciale, se vor aplica acele dispoziții. Este adevărat că Legea nr. 213/1998

prevede ca reprezentant al statului în procesele de revendicare Ministerul

Finanțelor Publice, dar de la această dispoziție se derogă, existând H.G. nr. 1105/2003

care în revendicări ale fondului forestier împuternicește R.N.P. de a

reprezenta statul.

De altfel, chiar în cuprinsul deciziei

Curții de Apel Iași, se recunoaște dreptul de reprezentare a statului în

justiție de către recurenta de azi, numai că instanța de apel nu a verificat și

analizat cu atenție obiectul de activitate al regiei, concluzionând greșit că

reclamanta nu ar avea calitate procesuală activă.

Așa cum s-a arătat în precedent,

obligația de apărare și asigurare a integrității fondului forestier,

proprietatea statului, îi conferă regiei calitate procesuală activă, acțiunea

de revendicare promovată având drept scop realizarea obiectului său de

activitate.

În sprijinul tezei prezentate vin și

dispozițiile O.U.G. nr. 226/2000 ale Legii nr. 66/2002, ale H.G. nr. 796/2002

și ale Ordinului nr. 105/2003, care prevăd dreptul regiei de a cumpăra în

numele statului terenuri cu vegetație forestieră, dar și de a înstrăina

asemenea terenuri. Având aceste drepturi, sigur că are și dreptul de a

revendica terenuri pentru stat.

Chiar dacă în partea introductivă a acțiunii

promovate reclamanta nu a subliniat că revendicarea se face în numele statului,

se poate lesne observa, că din motivarea cererii, rezultă fără dubiu această

situație.

Față de cele de mai sus, urmează a

admite recursul, a casa decizia atacată și a trimite cauza spre rejudecarea

apelului Curții de Apel Iași.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul formulat de reclamanta

R.N.P., D.S. Vaslui împotriva deciziei civile nr. 321 din 17 martie 2004 a

Curții de Apel Iași.

Casează decizia atacată și trimite

cauza spre rejudecarea apelului Curții de Apel Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 mai 2005.