ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4509/2005

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 618 din 1 martie 2005, Tribunalul Caraș Severin Reșița, secția civilă, a admis acțiunea reclamantei SC C.C.S. SA Reșița formulată în contradictoriu cu pârâta SC H. SA și, în consecință a obligat pe aceasta din urmă la plata către reclamantă a sumei de 204.588.107 lei, cu titlu de dobândă legală și cheltuieli de judecată în cuantum de 12.388.107 lei. În considerentele sentinței astfel pronunțate, instanța de fond reține în esență culpa pârâtei în executarea cu întârziere a obligațiilor contractuale privind plata prețului pentru marfa livrată. Sentința fondului a fost confirmată prin decizia civilă nr. 216/ A din 25 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, care a respins ca nefondat apelul declarat de pârâta SC H. SA.

Instanța de apel a analizat criticile aduse de pârâtă sentinței de fond, care vizau modul greșit de calcul al dobânzilor datorate, între părțile litigante operând compensarea, ordinele ce atestă operațiunea fiind depuse la instanța de fond și a reținut că din nota de calcul depusă la dosar fond, rezultă cu certitudine sumele și datele, precum și baza legală de calcul, O.G. nr. 9/2000. Împotriva deciziei pronunțate în apel a declarat recurs pârâta SC H. SA, care a solicitat ca în fond, după admiterea recursului, diminuarea sumei la care a fost obligată cu titlu de dobândă legală de calcul. Criticile aduse de recurentă vizează nelegalitatea deciziei, instanța de apel însușindu-și modul greșit de calcul stabilit prin sentința de fond cu neobservarea ordinelor de compensare, în realitate suma datorată fiind mult mai mică.

A mai susținut recurenta că în mod greșit au fost stabilite și cheltuielile de judecată, aceasta fiind o consecință a primei critici aduse. Având în vedere noile reglementări de modificare a Codului de procedură civilă aduse prin Legea nr. 219/2005, conform dispozițiilor art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ. „nu sunt supuse apelului hotărârile judecătorești data în primă instanță în cererile introduse pe cale principală privind .. litigii al căror obiect are o valoare de până la un miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie comercială”. Normele imperative ale Legii nr. 219/2005 fiind de strictă și imediată aplicare, urmează ca Înalta Curte să dea eficiență textelor normative sus menționate și, în consecință, pe cale de excepție, să-și constate necompetența materială în soluționarea prezentei cauze, având în vedere ca în speță este un litigiu comercial al cărei obiect constituie pretenții bănești al căror cuantum este sub un miliard lei.

Conform acelorași dispoziții imperative prevăzute în cuprinsul art. 3 alin. (3) C. proc. civ., competența de soluționare revine Curții de Apel ca instanță de recurs. Astfel, hotărârea fondului fiind pronunțată de Tribunalul Caraș – Severin Reșița, în considerarea dispozițiilor art. 282 1 alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 3 alin. (3) C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel Timișoara. Pentru aceste considerente, în temeiul art. II pct. 3 din Legea nr. 219/2005, Înalta Curte va admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, va casa decizia recurată și va trimite cauza pentru soluționarea recursului instanței competente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite excepția de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială. Casează decizia nr. 216/ A din 25 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ și trimite cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea recursului declarat de pârâta SC H. SA, împotriva sentinței nr. 618 din 1 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Caraș – Severin. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 6 octombrie 2005.