ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4509/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 618 din 1

martie 2005, Tribunalul Caraș Severin Reșița, secția civilă, a admis acțiunea

reclamantei SC C.C.S. SA Reșița formulată în contradictoriu cu pârâta SC H. SA

și, în consecință a obligat pe aceasta din urmă la plata către reclamantă a sumei

de 204.588.107 lei, cu titlu de dobândă legală și cheltuieli de judecată în

cuantum de 12.388.107 lei.

În considerentele sentinței astfel

pronunțate, instanța de fond reține în esență culpa pârâtei în executarea cu

întârziere a obligațiilor contractuale privind plata prețului pentru marfa

livrată.

Sentința fondului a fost confirmată

prin decizia civilă nr. 216/ A din 25 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel

Timișoara, secția comercială și de contencios administrativ, care a respins ca

nefondat apelul declarat de pârâta SC H. SA.

Instanța de apel a analizat

criticile aduse de pârâtă sentinței de fond, care vizau modul greșit de calcul

al dobânzilor datorate, între părțile litigante operând compensarea, ordinele

ce atestă operațiunea fiind depuse la instanța de fond și a reținut că din nota

de calcul depusă la dosar fond, rezultă cu certitudine sumele și datele, precum

și baza legală de calcul, O.G. nr. 9/2000.

Împotriva deciziei pronunțate în

apel a declarat recurs pârâta SC H. SA, care a solicitat ca în fond, după

admiterea recursului, diminuarea sumei la care a fost obligată cu titlu de

dobândă legală de calcul.

Criticile aduse de recurentă vizează

nelegalitatea deciziei, instanța de apel însușindu-și modul greșit de calcul

stabilit prin sentința de fond cu neobservarea ordinelor de compensare, în

realitate suma datorată fiind mult mai mică.

A mai susținut recurenta că în mod

greșit au fost stabilite și cheltuielile de judecată, aceasta fiind o

consecință a primei critici aduse.

Având în vedere noile reglementări

de modificare a Codului de procedură civilă aduse prin Legea nr. 219/2005,

conform dispozițiilor art. 282

1

alin. (1) C. proc. civ. „nu sunt

supuse apelului hotărârile judecătorești data în primă instanță în cererile

introduse pe cale principală privind .. litigii al căror obiect are o valoare

de până la un miliard lei inclusiv, atât în materie civilă, cât și în materie

comercială”.

Normele imperative ale Legii nr.

219/2005 fiind de strictă și imediată aplicare, urmează ca Înalta Curte să dea

eficiență textelor normative sus menționate și, în consecință, pe cale de

excepție, să-și constate necompetența materială în soluționarea prezentei

cauze, având în vedere ca în speță este un litigiu comercial al cărei obiect

constituie pretenții bănești al căror cuantum este sub un miliard lei.

Conform acelorași dispoziții

imperative prevăzute în cuprinsul art. 3 alin. (3) C. proc. civ., competența de

soluționare revine Curții de Apel ca instanță de recurs.

Astfel, hotărârea fondului fiind

pronunțată de Tribunalul Caraș – Severin Reșița, în considerarea dispozițiilor art.

282

1

alin. (1) C. proc. civ., raportat la dispozițiile art. 3 alin. (3)

C. proc. civ., instanța competentă să soluționeze recursul este Curtea de Apel

Timișoara.

Pentru aceste considerente, în

temeiul art. II pct. 3 din Legea nr. 219/2005, Înalta Curte va admite excepția

de necompetență materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, va casa

decizia recurată și va trimite cauza pentru soluționarea recursului instanței

competente.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția de necompetență

materială a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția comercială.

Casează decizia nr. 216/ A din 25

iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, secția comercială și de

contencios administrativ și trimite cauza aceleiași instanțe pentru

soluționarea recursului declarat de pârâta SC H. SA, împotriva sentinței nr. 618

din 1 martie 2004, pronunțată de Tribunalul Caraș – Severin.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 6 octombrie 2005.