ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2569/2006

Asupra recursurilor de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea introductivă din 3

martie 2005, reclamanta SC M.I. SRL Băilești, jud. Dolj a chemat în judecată pe

pârâta SC C.S.R. SA Reșița, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de

1.286.283.656 lei actualizată în raport cu rata inflației, cu cheltuieli de

judecată.

În motivarea cererii sale,

reclamanta a susținut că i-a livrat pârâtei marfă în valoare de 2.005.047.660

lei cu facturile nr. 1825079 din 20 noiembrie 2000, nr. 1825087 din 9 februarie

2001 și nr. 1825088 din 12 februarie 2001, că s-a stins o parte din datorie

prin compensare, rămânând de achitat suma de 1.286.283.656 lei.

Că ulterior, împotriva pârâtei la 18

iulie 2001 prin sentința civilă nr. 949 din 18 iulie 2002, judecătorul sindic

numit în dosarul nr. 3365/COM/2001 a dispus deschiderea procedurii

reorganizării judiciare conform Legii nr. 64/1995 și că prin încheierea nr. 397

din 1 octombrie 2001 a judecătorului sindic, rămasă definitivă prin nerecurare,

s-au verificat și analizat creanțele declarate de creditori, reclamanta fiind

înscrisă în tabelul creditorilor cu suma de 1.286.283.636 lei.

Prin încheierea nr. 3/ F-S/9

ianuarie 2004, judecătorul sindic în baza art. 9 alin. (2) din O.U.G. nr. 172/2001,

constată înscrisă procedura reorganizării judiciare împotriva debitoarei SC C.S.R.

SA și că începând cu data pronunțării acesteia se instituie procedura de

supraveghere specială a debitoarei de către A.P.A.P.S. București.

La 22 martie 2005, pârâta a invocat

excepția prescripției acțiunii reclamantei, iar la 13 aprilie 2005, a invocat excepția lipsei calității procesuale active a acesteia, în raport de convenția

cesiunii de creanță nr. 1058/2002 încheiată între SC M.I. SRL Băilești și SC V.

SRL Dr. Tr. Severin.

Tribunalul Dolj, prin sentința nr. 429

din 21 iunie 2005, a admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la

plata sumei de 1.286.283.656 lei, precum și la plata dobânzii legale la această

sumă de la data de 9 ianuarie 2002 și până la achitarea integrală a datoriei.

Instanța de fond, pentru a hotărî

astfel, a apreciat că excepția de prescripție invocată de pârâtă este nefondată

întrucât prin depunerea declarației de creanță în procedura insolvenței în care

s-a aflat pârâta s-a suspendat cursul prescripției, atât pe perioada

desfășurării procedurii reglementate de Legea nr. 64/1995, cât și pe perioada

procedurii administrative reglementate de O.U.G. nr. 172/2001. Ca urmare

prescripția se împlinea la data de 9 aprilie 2005 iar reclamanta a formulat

acțiunea anterior, respectiv la data de 3 martie 2005.

Instanța de fond a respins și

excepția lipsei calității procesuale active a reclamantei invocată de pârâtă,

întemeiată pe cesiunea creanței, cu motivarea că cesiunea a fost revocată prin

acordul părților din contractul de cesiune.

În ce privește fondul, instanța a

reținut că marfa s-a livrat, că părțile au stins o parte din datorie prin

compensare convențională și că pârâta datorează suma pretinsă prin acțiune.

În ce privește capătul de cerere

accesoriu, instanța de fond a apreciat că reclamanta este îndreptățită să

pretindă dobânda legală, în temeiul art. 43 C. com., creanța fiind certă, lichidă și exigibilă, ca urmare a înscrierii la masa pasivă în insolvență, iar nu

reactualizarea în raport de inflație. A apreciat că dobânda se datorează de la

data încetării procedurii insolvenței, 9 ianuarie 2002.

Prin decizia civilă nr. 290 din 19

octombrie 2005, Curtea de Apel Craiova, secția comercială, a admis în parte

apelul formulat de pârâta SC C.S.R. SA Reșița împotriva sentinței nr. 429 din 21

iunie 2005 a Tribunalului Dolj, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a

admis în parte acțiunea reclamantei și a obligat pârâta la plata sumei de

108.543,65 RON reprezentând contravaloarea facturilor nr. 1825087/2001 și nr. 1825088/2001,

cu dobânda legală de la 9 ianuarie 2002 până la achitarea datoriei, cu 3.900

RON cheltuieli de judecată.

În motivarea sa, instanța de apel a

reținut că dreptul la acțiune al reclamantei pentru factura fiscală nr. 1825079

din 20 noiembrie 2000 s-a prescris.

Împotriva menționatei decizii reclamanta

SC M.I. SRL Băilești a declarat recurs în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate, solicitând în concluzie admiterea recursului,

modificarea deciziei, respingerea apelului pârâtei și menținerea ca temeinică

și legală a hotărârii instanței de fond.

În criticile formulate, recurenta

reclamantă susține în esență că în mod eronat a reținut instanța de apel că

factura nr. 1825079 din 20 noiembrie 2000 este prescrisă, interpretând și

aplicând greșit prevederile art. 12 din O.U.G. nr. 172/2001, modificată prin H.G.

nr. 1146/2002.

Data scadentă pentru factura

menționată a fost 6 februarie 2001, data la care pârâta a plătit prin

compensare suma de 21.264.004 lei și de la care începe să curgă noul termen de

prescripție de 3 ani, conform art. 3 din Decretul nr. 167/1958.

Că potrivit art. 42 și 44 din Legea nr.

64/1995, pe durata procedurii de reorganizare judiciară și faliment se suspendă

termenele de prescripție ale acțiunilor creditorilor împotriva debitoarei

aflată în această procedură.

Că de la 18 iulie 2001 când

împotriva debitoarei s-a deschis procedura de reorganizare judiciară și

faliment care s-a încheiat la 9 ianuarie 2002, când în baza art. 12 din O.U.G. nr.

172/2001 s-a instituit procedura de supraveghere financiară de către A.P.A.P.S.,

procedură încheiată la 31 decembrie 2002, pe toată această perioadă s-au

aplicat dispozițiile art. 42 și 44 din Legea nr. 64/1995.

Recurenta reclamantă susține că

factura în cauză nu era prescrisă la data introducerii acțiunii sale (3 martie

2005), deoarece termenul de prescripție curs până în acel moment a fost de 2

ani și 7 luni de zile.

Nemulțumită de soluția pronunțată în

apel și pârâta a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 5, 8 și 9 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea

recursului, casarea deciziei și respingerea acțiunii reclamantei în totalitate.

Recurenta pârâtă critică decizia din

apel pentru următoarele aspecte:

- respingerea excepției nulității

actului de procedură al instanței de fond pentru necomunicarea încheierii de

amânare a pronunțării, fapt ce i-a pricinuit o vătămare evidentă, ce nu poate

fi înlăturată, conform art. 105 alin. (2) C. proc. civ., excepție care nu a

fost supusă discuției părților deși a fost iterată ca motiv de apel, precum și

respingerea excepției netimbrării capătului de cerere accesoriu ce viza

actualizarea sumei pretinse ca rata inflației, art. 304 pct. 5 C. proc. civ.;

- greșita aplicare a dispozițiilor

legale din materia prescripției extinctive, avându-se în vedere că pentru toate

sumele înscrise în cele trei facturi emise de reclamantă, care au făcut

obiectul acțiunii, prescripția era împlinită la data promovării acțiunii și că

față de această situație soluția era respingerea în totalitate a pretențiilor

reclamantei, art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.;

- că instanța de apel a interpretat

greșit actele juridice deduse judecății, respectiv procesul verbal de

compensare, sub două aspecte, al compensației legale care a operat în cauză și

a datelor încheierii lor și că la calculul termenelor de prescripție pentru

sumele rest de plată aferente celor trei facturi s-au încălcat dispozițiile art.

101 alin. (3) C. proc. civ.

Recursurile reclamantei și pârâtei

sunt fondate.

Înalta Curte, analizând hotărârea în

raport de criticile formulate, de actele și lucrările dosarului și de

dispozițiile legale incidente, constată că acestea sunt de natură să conducă la

casarea deciziei recurate, în cauză fiind îndeplinite cerințele prevăzute de art.

304 C. proc. civ.

Critica recurentei reclamante SC M.I.

SRL Băilești, jud. Dolj prin care susține că greșit Curtea de Apel Craiova a

reținut că factura din 20 noiembrie 2000 este prescrisă, este întemeiată, în

raport de dispozițiile art. 12 din O.U.G. nr. 172/2001, modificată prin H.G. nr.

1146/2002.

Astfel se constată că deși instanța

de apel a reținut în mod corect situația de fapt, în sensul că reclamanta SC M.I.

SRL Băilești, jud. Dolj i-a livrat pârâtei SC C.S.R. SA Reșița marfă în baza

facturilor fiscale nr. 1825079 din 20 noiembrie 2000, 1825087 din 9 februarie

2001 și 1825088 din 12 februarie 2001, că o parte din mărfuri au fost plătite

sau stinse prin compensație, aceasta a făcut o apreciere eronată a probelor

administrate în cauză, apreciind greșit că datoria decurgând din factura nr. 1825079

din 20 noiembrie 2000 era prescrisă la data sesizării instanței, respectiv la 3

martie 2005, având în vedere că prin depunerea declarației de creanță în

procedura insolvenței în care s-a aflat pârâta s-a suspendat cursul

prescripției atât pe perioada procedurii reglementată de Legea nr. 64/1995, cât

și pe perioada procedurii administrative reglementată de O.U.G. nr. 172/2001.

Și în ceea ce privește capătul de

cerere accesoriu, instanța de apel a apreciat greșit că pârâta datorează

dobândă legală de la 9 ianuarie 2002, fără să țină cont că reclamanta a cerut

dobânda din 19 aprilie 2002.

Avându-se în vedere situația creată

și că aspecte legate de fondul pricinii nu pot fi lămurite în recurs, întrucât

potrivit art. 314 C. proc. civ., Înalta Curte de Casație și Justiție hotărăște

asupra fondului pricinii în scopul aplicării corecte a legii, la împrejurări de

fapt care au fost deja stabilite, ori în decizia recurată acestea nu au fost

stabilite, urmează a se admite recursurile și a se trimite cauza spre

rejudecare aceleeași instanțe.

În raport de această situație, nu se

mai impune analiza motivelor de recurs, formulate de pârâtă. În contextul arătat

analiza ar fi de prisos.

Potrivit art. 129 alin. (4) și (5)

judecătorii sunt datori să stăruie prin toate mijloacele legale pentru a

descoperi adevărul și pentru a preveni orice greșeală în cunoașterea faptelor,

să dea părților ajutor activ în apărarea drepturilor și intereselor lor, fiind

totodată obligați să hotărască asupra celor ce formează obiectul pricinii

supuse judecății.

Cu ocazia rejudecării, instanța va

analiza criticile și apărările părților, urmează să stabilească data de la care

începe să curgă termenul de prescripție și dobânzile datorate, care va putea să

administreze și alte probe utile cauzei pentru stabilirea cadrului procesual

real.

Așa fiind, recursurile se vor admite

și potrivit art. 313 C. proc. civ., se va dispune casarea deciziei și

trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la aceeași instanță.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamanta SC M.I. SRL Băilești, jud. Dolj și de pârâta SC C.S.R. SA Reșița

împotriva deciziei nr. 290 din 19 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova pe care o casează și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 21 septembrie 2006.