ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 701/2006

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 88 din 28 februarie 2005, Tribunalul Satu Mare a respins acțiunea comercială formulată de reclamanta SC L. SRL Satu Mare în contradictor cu pârâții P.D. – O.J.S.M. și P.S.M. în reprezentarea S.E.S.L. Satu Mare, pentru constatarea nulității absolute a prelungirii contractului de închiriere. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că, în temeiul art. 5 din H.C.L. nr. 5 din 26 februarie 1998, contractul de închiriere din 1 martie 1996 încheiat de cele două pârâte s-a prelungit cu 5 ani începând cu 1 martie 2001 până la 1 martie 2006, cu respectarea acestui articol, prima pârâtă neîncadrându-se în prevederile art. 6 din hotărâre.

S-a mai reținut respectarea de către cele două pârâte a prevederilor art. 7 din Legea nr. 43/2003, privind finanțarea partidelor politice, contractul de închiriere îndeplinind condițiile art. 948 C. civ., precum și lipsa de relevanță a contractelor de colaborare dintre reclamantă și pârâta P.D. – O.J.S.M., reclamanta fiind evacuată din spațiul situat în Satu Mare (decizia nr. 109/ C din 21 septembrie 2004 a Curții de Apel Oradea). Curtea de Apel Oradea, secția comercială prin decizia nr. 68 din 17 mai 2005 a respins ca nefondat apelul declarat de reclamanta SC L. SRL, criticile formulate fiind înlăturate cu motivarea că: - faptul că prelungirea contractului de închiriere ar fi avut loc în anul 2004 cu încălcarea art. 5 și 6 din H.C.L.

nr. 5 din 26 februarie 1998 prin schimbarea destinației din sediu în spațiu comercial nu a fost dovedită prin nici un mijloc de probă, nefiind dovedită lipsa vreunui element de valabilitate a contractului prevăzut de art. 948 C. civ.; - sancțiunea prevăzută de contractul de închiriere pentru subînchirierea spațiului comercial de către chiriaș este rezilierea lui iar nu sancțiunea nulității, cum greșit pretinde apelanta; - prevederile art. 7 din Legea nr. 45/2003 privind finanțarea partidelor nu au fost încălcate, între părți fiind încheiate contracte de colaborare iar nu de închiriere, iar valabilitatea acestora a încetat anterior adoptării legii; - faptul că parte din spațiul închiriat a fost vândut de C.L.

conform Legii nr. 550/2002 nu atrage sancțiunea nulității contractului de închiriere, el poate duce la rezilierea lui parțială; - susținerea cu privire la perceperea unei chirii majorate nu a fost dovedită. În contra acestei decizii a declarat recurs reclamanta SC L. SRL Satu Mare pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., solicitând modificarea acesteia și, pe fond, admiterea acțiunii, anularea contractului de închiriere intervenit între P.S.M. și P.D., în ce privește spațiul comercial situat în Satu Mare. Recurenta invocă în dezvoltarea motivelor că, în speță, contractul de închiriere a fost prelungit în anul 2004, iar nu la expirarea termenului de 5 ani, printr-o simplă mențiune, cu încălcarea H.C.L.

nr. 5 din 26 februarie 1998, acesta încălcând și prevederile art. 7 din Legea nr. 43/2003, iar unul din cele două spații comerciale, obiect al contractului, a fost vândut de C.L. conform Legii nr. 550/2002. Recursul nu este fondat. 1. Reclamanta recurentă a investit instanța de fond cu o acțiune în constatarea nulității absolute a prelungirii contractului de închiriere din 1 martie 1996 încheiat între cele două pârâte, în ce privește spațiul comercial în suprafață de 67,8 mp. situat la parterul sediului, motivat de faptul că această prelungire s-a făcut înainte de expirarea termenului contractual de 5 ani, cu încălcarea art. 5 și 6 din H.C.L. nr. 5 din 26 februarie 1998 și ale Legii nr. 43/2003, art. 7. 2. Mențiunea a cărei anulare se solicită are următorul conținut: „contractul se prelungește conform art. 5 din H.C.L.

nr. 5 din 28 februarie 1998, pe o perioadă de 5 ani, începând cu 1 martie 2001 până la 1 martie 2006”. Convenția de prelungire are ca obiect perioada de după expirarea termenului contractual inițial convenit, fiind fără relevanță faptul că asupra prelungirii termenului s-a convenit anterior expirării lui, sau ulterior dacă a operat tacita relocațiune, fapt care, oricum, nu se constituie în motiv de nulitate absolută, singura sancțiune pe care recurenta reclamantă o poate invoca, ea fiind terț față de acest contract. 3. Nici eventuala încălcare a prevederilor H.C.L. nr. 5 din 24 februarie 1998 nu atrage sancțiunea nulității absolute, ci, conform art. 6 numai rezilierea unilaterală a contractelor de închiriere de către C.L.

4. Cum nici prevederile art. 7 din Legea nr. 43/2003 nu sunt incidente în speță, fiind adoptate ulterior contractului de închiriere a cărui durată a fost prelungită, iar diminuarea obiectului contractului de închiriere prin valorificare în parte conform Legii nr. 550/2002 nu se constituie în motiv de nulitate absolută ci de reziliere a contractului de închiriere, Înalta Curte va respinge recursul declarat ca nefondat, menținând ca legală decizia atacată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC L. SRL Satu Mare, împotriva deciziei nr. 68 din 17 mai 2005, pronunțată de Curtea de Apel Oradea, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 17 februarie 2006.