ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8729/2005

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la Înalta

Curte de Casație și Justiție, revizuienții C.G. și C.R. au formulat cerere de

revizuire a sentinței civile nr. 193 din 23 ianuarie 2004 a Curții de Apel

Timișoara, pronunțată în dosarul nr. 7550/C/2003.

În motivarea cererii, revizuienții au

arătat că dispozițiile acestei decizii sunt potrivnice cu sentința civilă nr. 145/1993

pronunțată de Judecătoria Ineu în dosarul nr. 3574/1992.

La termenul din data de 11 iunie

2004 revizuienții și-au precizat cerere, atât în oral cât și în scris, arătând

că au solicitat revizuirea deciziei civile nr. 466 A din 8 iulie 2003

pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr. 7398/A/2002 (irevocabilă prin

decizia civilă nr. 193/2004 a Curții de Apel Timișoara) care este potrivnică cu

decizia civilă nr. 132 din 27 ianuarie 1998 pronunțată de Tribunalul Arad în

dosarul nr. 4306/1997.

În urma acestei precizări a cererii

de revizuire, constatând că ambele decizii potrivnice au fost pronunțate de

Tribunalul Arad, prin încheierea nr. 4479 din 11 iunie 2004, Înalta Curte de

Casație și Justiție a declinat în favoarea Curții de Apel Timișoara, competența

de soluționare a revizuirii formulată de C.G. și C.R.

La Curtea de Apel Timișoara, cererea

de revizuire a fost înregistrată la nr. 8977/2004.

În motivarea cererii de revizuire,

au arătat că, prin sentința civilă nr. 145/1993 pronunțată de Judecătoria Ineu,

în dosarul nr. 3574/1992, s-a constatat că revizuienta C.R. și soțul acesteia C.T.

au devenit proprietari prin uzucapiune asupra imobilului înscris în C.F. Gurahonț.

Ulterior, s-au pronunțat alte două

hotărâri judecătorești, care au devenit contradictorii.

Astfel, prin sentința civilă nr. 389/1997

a Judecătoriei Gurahonț, schimbată în tot prin decizia civilă nr. 132 din 27

ianuarie 1998, prin care Tribunalul Arad a respins acțiunea promovată de J.C. prin

care solicitase judecătoriei să se constate că a uzucapat imobilul din C.F. Gurahonț

și sentința civilă nr. 371 din 29 august 2002 pronunțată de Judecătoria

Gurahonț.

Prin această din urmă sentință, s-a respins

acțiunea promovată de J.C. pentru uzucapiunea imobilului din C.F. 109 Gurahonț.

Sentința a fost modificată prin

decizia civilă nr. 466/A din 8 iulie 2003 a Tribunalului Arad, în sensul că a

fost admis apelul declarat de P.I., moștenitorul lui J.C., constatându-se că

reclamantul P.I. a devenit proprietar prin uzucapiune asupra imobilului din

C.F. Gurahonț.

Decizia Tribunalului Arad a fost

menținută de Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nr. 193/2004.

Întrucât ultimele două decizii

pronunțate de Tribunalul Arad, respectiv 132 din 27 ianuarie 1998 și 466 din 8

iulie 2003, sunt potrivnice, în temeiul art. 322 pct. 7 C. proc. civ., au

solicitat revizuirea lor.

Curtea de Apel Timișoara, secția

civilă, prin decizia nr. 62 din 17 ianuarie 2005, a respins cererea de revizuire

formulată de revizuienții C.G. și C.R. împotriva deciziei civile nr. 466/A din

8 iulie 2003 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosarul nr. 7398/2002 care este

potrivnică deciziei civile nr. 132 din 27 ianuarie 1998 pronunțată de Tribunalul

Arad în dosarul nr. 4306/1997.

A dispus obligarea revizuienților

să plătească intimatului suma de 18 milioane lei, cu titlu de cheltuieli de

judecată.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a

reținut că, pentru admiterea cererii de revizuire întemeiată pe prevederile

art. 322 pct. 7 C. proc. civ., trebuie să existe două hotărâri judecătorești,

definitive și potrivnice, date în aceeași pricină, între aceleași persoane și

cu același obiect, dar în dosare diferite, elemente caracteristice autorității

de lucru judecat.

În situația în care excepția

autorității de lucru judecat a fost invocată de părți și aceasta a fost

soluționată de către instanța de judecată în decizia supusă cererii de

revizuire, această excepție nu mai poate fi reluată și în cadrul cererii de

revizuire, întrucât s-ar tinde la realizarea unui control judiciar asupra unei

hotărâri prin care s-a respins excepția autorității lucrului judecat.

În speță, instanța a reținut că prin

decizia civilă nr. 466 din 8 iulie 2003, excepția autorității de lucru judecat

invocată de către pârâții C.G. și C.R. la Judecătoria Gurahonț, admisă prin

sentința civilă nr. 371/2002 nu este fondată și la 1 aprilie 2003 a respins

această excepție, ce a fost reluată de părți în apel, apreciind că nu există

putere de lucru judecat în cauză.

Prin urmare, instanța de apel a

reținut că nu există identitate de cauză între obiectul cererii din dosarul nr.

293/1995 și dosarul nr. 444/2002 al Judecătoriei Gurahonț, întrucât acțiunea

reclamantului J.C. din primul dosar a fost întemeiată pe dispozițiile art. 1837

și urm. C. civ., iar în dosarul nr. 444/2002 s-a întemeiat pe prevederile Legii

cărții funciare nr. 115/1938.

Întrucât excepția a fost analizată

de instanța care a pronunțat decizia nr. 466/2003, aceasta nu mai poate fi reluată

în cadrul cererii de revizuire.

Împotriva acestei hotărâri, au

declarat recurs revizuienții C.G. și C.R., invocând motivele prevăzute de art. 304

pct. 4, 8 și 9 C. proc. civ., susținând în esență că instanța a depășit

atribuțiile puterii judecătorești, adăugând la lege, hotărârea fiind în același

timp lipsită de temei legal, dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

Dezvoltând aceste motive,

revizuienții au arătat că acestea au invocat excepția puterii lucrului judecat,

solicitând să se constate existența hotărârilor definitive potrivnice și

anulare celei din urmă hotărâri, ceea ce este cu totul altceva decât invocarea

unei excepții procesuale care tinde să paralizeze o acțiune încă nefinalizată

prin pronunțarea unei hotărâri, astfel că nu se pune problema unei reluări a

acestei excepții.

Adoptând un astfel de raționament,

instanța de fond le-a anulat posibilitatea exercitării unei căi legale de atac.

Au mai susținut că intimatul P.I. a

obținut obligarea acestora la plata sumei de 30.000.000 lei, plata onorariului

de avocat, în apel, deși nu exista o chitanță care să ateste această

împrejurare, cheltuieli obținute și în cererea de revizuire, de 18 milioane

lei, sumă exagerată.

Recursul nu este fondat.

Revizuirea pentru contrarietate de

hotărâri este supusă, potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ. următoarelor

condiții:

- existența a două hotărâri

potrivnice, ale căror dispozitive conțin prevederi care nu se pot executa;

- hotărârile să fie definitive;

- hotărârile să fie date în aceeași

pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Se mai cere ca, în cursul celui de

al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre, sau dacă s-a invocat,

instanța să fi omis a se pronunța asupra excepției autorității lucrului

judecat.

În speță, revizuienții au arătat că

decizia civilă nr. 132 din 27 ianuarie 1998 pronunțată de Tribunalul Arad în

dosarul nr. 4306/1997 este potrivnică deciziei civile nr. 466 din 8 iulie 2003

a aceluiași tribunal.

Prin decizia civilă nr. 132 din 27

ianuarie 1998 a fost admis apelul declarat de C.T.și C.R. împotriva sentinței

civile nr.389 din 3 iulie 1997, pronunțată în dosarul nr. 115/R/1997 al

Judecătoriei Gurahonț, pe care a schimbat-o în sensul că a respins acțiunea

reclamantului J.C., având ca moștenitori pe P.I., C.T., C.F., F.V., O.F. și O.H.

împotriva pârâților C.T. și C.R., pentru anularea încheierii de C.F.

uzucapiune.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că prin acțiunea promovată pe rolul Judecătoriei Gurahonț,

reclamantul J.C. a solicitat dezmembrarea imobilului în două parcele pe care se

află construite două case, care formează două gospodării separate, casa cu nr. 22

fiind în posesia pârâților iar casa cu nr. 20 a fost în posesia reclamantului.

A mai solicitat să se constate că a

uzucapat casa cu nr. 20 și terenul aferent.

Or, din înscrisul aflat la dosar

293/1995 rezultă că imobilul a fost dobândit prin cumpărare și în aceste

condiții, reclamantul nu poate să-și intabuleze dreptul de proprietate.

Pe de altă parte, reclamantul nu

putea să dobândească dreptul de proprietate prin uzucapiune având în vedere

dispozițiile art. 28 din Legea nr. 115/1938.

La 29 mai 2002 reclamantul P.I.

promovează o altă acțiune prin care a chemat în judecată pe pârâții C.R. și C.G.,

pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța, să se constate că defunctul J.C., a

dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune asupra imobilului situat în

Gurahonț, înscrisă în C.F. Gurahonț, nulitatea absolută a încheierii de C.F. a

Notariatului Local Ineu și a sentinței civile nr. 145 din 20 ianuarie 1993 a

Judecătoriei Ineu care a stat la baza încheierii de C.F.

Pârâtul C.G. s-a opus admiterii

acțiunii reclamantului invocând excepția autorității de lucru judecat.

Judecătoria Gurahonț, prin sentința

civilă nr. 371 din 29 august 2002 a respins acțiunea civilă a reclamantului P.I.

și a admis excepția autorității de lucru judecat.

Apelul declarat de reclamant

împotriva acestei sentințe a fost admis prin decizia civilă nr. 466 A din 8

iulie 2003 pronunțată de Tribunalul Arad și în consecință:

A respins excepția autorității de

lucru judecat invocată de pârâții C.R. și C.G.

A admis acțiunea reclamantului P.I.,

a constatat că defunctul J.C. a dobândit dreptul de proprietate prin uzucapiune

asupra imobilului în litigiu.

A constatat nulitatea absolută a

încheierii de C.F.

Referitor la excepția autorității de

lucru judecat, tribunalul a apreciat că nu există tripla identitate prevăzută

de art. 1201 C. civ. și art. 166 C. proc. civ. între obiectul dosarului

293/1995 și dosarul nr. 444/2002 al Judecătoriei Gurahonț, temeiul acțiunii

fiind diferit.

Întrucât excepția autorității de

lucru judecat a fost invocată și în fața instanței de apel, revizuienții nu mai

pot reitera aceeași excepție pe calea revizuirii, întrucât, judecându-se o

asemenea cerere, instanța investită cu soluționarea cererii de revizuire, ar

realiza un control judiciar asupra deciziei civile nr. 466 A din 8 iulie 2003

prin care a fost respinsă excepția autorității lucrului judecat, ceea ce nu

este posibil într-o revizuire.

Față de cele expuse, recursul este

nefondat, astfel că în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ. urmează a fi

respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de revizuienții

C.G. și C.R. împotriva deciziei nr. 62 din 17 ianuarie 2005 a Curții de Apel Timișoara,

secția civilă, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 noiembrie 2005.