ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2478/2006

Deliberând asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la 30 martie 2005 la Judecătoria Lipova, reclamantele S.M. și S.C. au chemat în judecată pe pârâtele B.N.R. și B.N.R., sucursala municipiului București,, solicitând restituirea tuturor metalelor și pietrelor prețioase confiscate între anii 1955-1960, iar în subsidiar restituirea acestora prin echivalent la valoarea de piață, cu cheltuieli de judecată. În motivarea acțiunii s-a arătat că familiile reclamanților au avut o situație materială bună, deținând în oraș un magazin destinat comercializării obiectelor din metale și pietre prețioase și că fostul regim a impus confiscarea tuturor bunurilor de acest gen aparținând familiei, confiscare făcută potrivit inventarului prezentat (292 bucăți ceasuri de diverse forme și dimensiuni din aur și argint, 4 lingouri, 8,810 kg.

bijuterii din aur cu diverse pietre prețioase, diamante, safire, rubine, smaralde etc., colecția de monede cu peste 90 bucăți începând cu anul 491, seturi de tacâmuri din argint, 93 carcase ceasuri din aur. Prin sentința civilă nr. 416 din 24 iunie 2005, Judecătoria Lipova și-a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad. Prin sentința civilă nr. 1245 din 25 octombrie 2005, Tribunalul Arad a declinat competența în favoarea Judecătoriei Arad și constatând declanșat conflictul negativ de competență a înaintat dosarului Curții de Apel Timișoara, în vederea pronunțării unui regulator de competență. Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a avut în vedere faptul că potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1) din O.U.G.

nr. 190/2000 și completată prin Legea nr. 591/2004, persoanele fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase au fost confiscate abuziv pot solicita restituirea acestora la judecătoria în raza căreia domiciliază sau își au sediul. Curtea de Apel Timișoara prin sentința civilă nr. 7 din 12 ianuarie 2006 a stabilit competența de soluționare a acțiunii promovată de reclamantele S.M. și S.C. în favoarea Tribunalului Arad. S-a reținut că acțiunea reclamantelor are o natură civilă și este evaluabilă în bani, valoarea obiectului material al acțiunii fiind superioară sumei de 5 miliarde de lei, stabilită ca și criteriu valoric de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., pentru delimitarea competenței materiale de primă instanță a tribunalului, de cea a judecătoriei.

În același sens s-a considerat că respectivele criterii operează cu caracter general, ori de câte ori o lege specială nu stabilește alte reguli derogatorii de desemnare a competenței materiale a instanțelor și că în contradicție cu cele reținute de tribunal, O.U.G. nr. 190/2000 republicată nu conține astfel de reguli speciale care să deroge de la criteriul valoric de determinare a competenței anterior menționate. Art. 26 alin. (1) al ordonanței se reține că precizează împrejurarea că persoanele cărora li s-au confiscat abuziv obiecte din metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase pot solicita restituirea lor instanțelor de judecată de la domiciliul reclamantului. De aici, concluzia că, desemnarea instanței competente în această materie nu este făcută prin ordonanță doar în favoarea judecătoriei, ci, prin normele metodologice de drept comun va fi stabilită în funcție de valoarea obiectului material al acțiunii.

Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs în termen pârâta B.N.R., sucursala Arad în reprezentarea B.N.R. București, pe care a criticat-o pentru nelegalitate, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin aplicarea greșită a art. 26 din Legea nr. 59/2005, referitor la stabilirea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Arad. În dezvoltarea motivului de recurs se arată că greșit Curtea de Apel Timișoara a stabilit competența de soluționare în favoarea Tribunalului Arad prin invocarea prevederilor art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., având în vedere valoarea obiectului litigios ce depășește suma de 5 miliarde lei. Se mai arată că s-au avut în vedere numai dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.U.G.

nr. 190/2000 înainte de modificările aduse prin Legea nr. 591/2004. Examinând recursul, în limita motivului de nelegalitate invocat prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se constată că este întemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare. Este de necontestat că declanșarea unui proces presupune, printre altele determinarea jurisdicției competente să-l soluționeze, ținându-se cont de obiectul litigiului, natura și valoarea lui, acordul părților, caracterul normelor care reglementează competența. Competența este o aptitudine recunoscută de lege unei instanțe judecătorești de a soluționa o pricină. În raport de dispozițiile art. 1 C. proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță, în ultimă instanță precum și în orice alte materii date prin lege în competența lor.

În privința litigiilor în materie civilă în care, pentru determinarea competenței materiale este avut în vedere criteriul valorii obiectului pricinii, competența de primă instanță a judecătoriei s-a redus numai la pricinile al căror obiect are o valoare de până la 5 miliarde de lei inclusiv, art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ. Totuși, față de dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., înseamnă că sunt de competență exclusivă a judecătoriei și cererile de împărțeală judiciară, cererile în materie succesorală, cererile neevaluabile în bani și cererile privind materia fondului funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii, formulate de terți intimați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia fondului funciar.

Drept urmare, în aceste litigii nu mai interesează criteriul valorii obiectului, ca de altfel nici în cazul acțiunilor privitoare la metalele prețioase, aliajele acestora și pietrele prețioase, care sunt de competența judecătoriei în raza căreia domiciliază sau își are sediul reclamantul. Într-adevăr art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 190/2000, anterior modificărilor prevedea lapidar că persoanele cărora li s-au confiscat abuziv obiecte din metale prețioase etc… pot solicita restituirea lor instanțelor de judecată de la domiciliul reclamantului. Dar, prin modificările aduse prin Legea nr. 519/2004, în același art. 26 alin. (1) s-a stipulat imperativ că restituirea unor asemenea obiecte se poate solicita prin acțiuni adresate judecătoriei în raza căreia reclamantul domiciliază sau își are sediul, ceea ce înseamnă că s-a stabilit și competența exclusivă judecătoriilor pentru soluționarea unor astfel de cereri.

De fapt este evident că legiuitorul prin aceste modificări legislative nu a înțeles să reglementeze competența teritorială, ci să stabilească competența exclusivă a judecătoriilor de la domiciliul reclamantului pentru soluționarea acțiunilor ce au ca obiect restituirea obiectelor din metale prețioase preluate abuziv. În consecință, critica formulată în raport de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ este întemeiată, astfel că, față de considerentele expuse, în temeiul art. 314 C. proc. civ., urmează ca recursul pârâtei să fie admis, să fie casată sentința civilă nr. 7 din 21 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, stabilind competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Lipova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de B.N.R., sucursala Arad împotriva sentinței civile nr. 7 din 21 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, secția civilă. Casează decizia susmenționată și stabilește în favoarea Judecătoriei Lipova competența soluționării acțiunii. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2006.