ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2478/2006

Deliberând asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 30

martie 2005 la Judecătoria Lipova, reclamantele S.M. și S.C. au chemat în

judecată pe pârâtele B.N.R. și B.N.R., sucursala municipiului București,,

solicitând restituirea tuturor metalelor și pietrelor prețioase confiscate

între anii 1955-1960, iar în subsidiar restituirea acestora prin echivalent la

valoarea de piață, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii s-a arătat că

familiile reclamanților au avut o situație materială bună, deținând în oraș un

magazin destinat comercializării obiectelor din metale și pietre prețioase și

că fostul regim a impus confiscarea tuturor bunurilor de acest gen aparținând

familiei, confiscare făcută potrivit inventarului prezentat (292 bucăți ceasuri

de diverse forme și dimensiuni din aur și argint, 4 lingouri, 8,810 kg.

bijuterii din aur cu diverse pietre prețioase, diamante, safire, rubine,

smaralde etc., colecția de monede cu peste 90 bucăți începând cu anul 491,

seturi de tacâmuri din argint, 93 carcase ceasuri din aur.

Prin sentința civilă nr. 416 din 24

iunie 2005, Judecătoria Lipova și-a declinat competența de soluționare a cauzei

în favoarea Tribunalului Arad.

Prin sentința civilă nr. 1245 din 25

octombrie 2005, Tribunalul Arad a declinat competența în favoarea Judecătoriei

Arad și constatând declanșat conflictul negativ de competență a înaintat

dosarului Curții de Apel Timișoara, în vederea pronunțării unui regulator de

competență.

Pentru a pronunța această hotărâre,

tribunalul a avut în vedere faptul că potrivit dispozițiilor art. 26 alin. (1)

din O.U.G. nr. 190/2000 și completată prin Legea nr. 591/2004, persoanele

fizice și juridice ale căror obiecte din metale prețioase au fost confiscate

abuziv pot solicita restituirea acestora la judecătoria în raza căreia domiciliază

sau își au sediul.

Curtea de Apel Timișoara prin

sentința civilă nr. 7 din 12 ianuarie 2006 a stabilit competența de soluționare

a acțiunii promovată de reclamantele S.M. și S.C. în favoarea Tribunalului

Arad.

S-a reținut că acțiunea reclamantelor

are o natură civilă și este evaluabilă în bani, valoarea obiectului material al

acțiunii fiind superioară sumei de 5 miliarde de lei, stabilită ca și criteriu

valoric de art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ., pentru delimitarea competenței

materiale de primă instanță a tribunalului, de cea a judecătoriei.

În același sens s-a considerat că

respectivele criterii operează cu caracter general, ori de câte ori o lege

specială nu stabilește alte reguli derogatorii de desemnare a competenței

materiale a instanțelor și că în contradicție cu cele reținute de tribunal,

O.U.G. nr. 190/2000 republicată nu conține astfel de reguli speciale care să

deroge de la criteriul valoric de determinare a competenței anterior

menționate.

Art. 26 alin. (1) al ordonanței se

reține că precizează împrejurarea că persoanele cărora li s-au confiscat abuziv

obiecte din metale prețioase, aliaje ale acestora și pietre prețioase pot

solicita restituirea lor instanțelor de judecată de la domiciliul

reclamantului.

De aici, concluzia că, desemnarea

instanței competente în această materie nu este făcută prin ordonanță doar în

favoarea judecătoriei, ci, prin normele metodologice de drept comun va fi

stabilită în funcție de valoarea obiectului material al acțiunii.

Împotriva acestei ultime hotărâri a

declarat recurs în termen pârâta B.N.R., sucursala Arad în reprezentarea B.N.R.

București, pe care a criticat-o pentru nelegalitate, pentru motivul prevăzut de

art. 304 pct. 9 C. proc. civ., prin aplicarea greșită a art. 26 din Legea nr.

59/2005, referitor la stabilirea competenței de soluționare a cauzei în

favoarea Tribunalului Arad.

În dezvoltarea motivului de recurs

se arată că greșit Curtea de Apel Timișoara a stabilit competența de

soluționare în favoarea Tribunalului Arad prin invocarea prevederilor art. 2

pct. 1 lit. b) C. proc. civ., având în vedere valoarea obiectului litigios ce

depășește suma de 5 miliarde lei.

Se mai arată că s-au avut în vedere

numai dispozițiile art. 26 alin. (1) din O.U.G. nr. 190/2000 înainte de

modificările aduse prin Legea nr. 591/2004.

Examinând recursul, în limita

motivului de nelegalitate invocat prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. se

constată că este întemeiat pentru motivele ce se vor arăta în continuare.

Este de necontestat că declanșarea

unui proces presupune, printre altele determinarea jurisdicției competente să-l

soluționeze, ținându-se cont de obiectul litigiului, natura și valoarea lui,

acordul părților, caracterul normelor care reglementează competența.

Competența este o aptitudine

recunoscută de lege unei instanțe judecătorești de a soluționa o pricină.

În raport de dispozițiile art. 1 C.

proc. civ., judecătoriile judecă în primă instanță, în ultimă instanță precum

și în orice alte materii date prin lege în competența lor.

În privința litigiilor în materie

civilă în care, pentru determinarea competenței materiale este avut în vedere

criteriul valorii obiectului pricinii, competența de primă instanță a

judecătoriei s-a redus numai la pricinile al căror obiect are o valoare de până

la 5 miliarde de lei inclusiv, art. 2 pct. 1 lit. b) C. proc. civ.

Totuși, față de dispozițiile art. 2

pct. 1 lit. b) C. proc. civ., înseamnă că sunt de competență exclusivă a

judecătoriei și cererile de împărțeală judiciară, cererile în materie

succesorală, cererile neevaluabile în bani și cererile privind materia fondului

funciar, inclusiv cele de drept comun, petitorii sau, după caz, posesorii,

formulate de terți intimați în drepturile lor prin aplicarea legilor în materia

fondului funciar. Drept urmare, în aceste litigii nu mai interesează criteriul

valorii obiectului, ca de altfel nici în cazul acțiunilor privitoare la

metalele prețioase, aliajele acestora și pietrele prețioase, care sunt de

competența judecătoriei în raza căreia domiciliază sau își are sediul

reclamantul.

Într-adevăr art. 26 alin. (1) din

O.U.G. nr. 190/2000, anterior modificărilor prevedea lapidar că persoanele

cărora li s-au confiscat abuziv obiecte din metale prețioase etc… pot solicita

restituirea lor instanțelor de judecată de la domiciliul reclamantului. Dar,

prin modificările aduse prin Legea nr. 519/2004, în același art. 26 alin. (1)

s-a stipulat imperativ că restituirea unor asemenea obiecte se poate solicita

prin acțiuni adresate judecătoriei în raza căreia reclamantul domiciliază sau

își are sediul, ceea ce înseamnă că s-a stabilit și competența exclusivă

judecătoriilor pentru soluționarea unor astfel de cereri.

De fapt este evident că legiuitorul

prin aceste modificări legislative nu a înțeles să reglementeze competența

teritorială, ci să stabilească competența exclusivă a judecătoriilor de la

domiciliul reclamantului pentru soluționarea acțiunilor ce au ca obiect

restituirea obiectelor din metale prețioase preluate abuziv.

În consecință, critica formulată în

raport de motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ este

întemeiată, astfel că, față de considerentele expuse, în temeiul art. 314 C.

proc. civ., urmează ca recursul pârâtei să fie admis, să fie casată sentința

civilă nr. 7 din 21 ianuarie 2006 a Curții de Apel Timișoara, stabilind

competența de soluționare a acțiunii în favoarea Judecătoriei Lipova.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de B.N.R.,

sucursala Arad împotriva sentinței civile nr. 7 din 21 ianuarie 2006 a Curții

de Apel Timișoara, secția civilă.

Casează decizia susmenționată și

stabilește în favoarea Judecătoriei Lipova competența soluționării acțiunii.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 martie 2006.