ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 5220/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

SC P. SA București a formulat în

contradictoriu cu intimații A.V.A.B. București și SC M. SRL Țăndărei

contestație la executarea împotriva titlului contractul de cesiune de creanță

din 7 iulie 1999, încheiat între B. și A.V.A.B. și a actelor de executare

întocmite de A.V.A.B. respectiv a procesului verbal de licitație din 26 iunie

2003, întocmit în dosarul nr. 489 din 26 iunie 2003, prin care s-a adjudecat

activul F.Ț., în favoarea SC M. SRL.

În motivarea cererii, contestatoarea

a arătat că, între SC P. SA București în calitate de comisionar și B. a

intervenit convenția de credit din 6 februarie 1991, potrivit căruia SC P. SA a

contractat împrumutul în sumă de 49.496.671,24 franci francezi, credit utilizat

în exclusivitate pentru importul de mașini, echipamente și asistență tehnică.

Beneficiarele acestui import și

implicit împrumutului au fost fabricile de zahăr SC C. SA, SC Z.R., filiala

Țăndărei, SC Z. SA aceștia devenind comitenți giranți.

Aceste fabrici s-au obligat să pună

la dispoziția SC P. SA, cantitățile de zahăr stabilite pentru plata ratelor

scadente.

Prin ordinul nr. 48/1991 privind

regimul de export pe anul 1991, emis de M.C.T., conform articolului 3 și anexa nr.

2 la poziția 74, s-a interzis exportul oricărei cantități de zahăr din România

ceea ce înseamnă practic nulitatea absolută a obligației asumate de către SC P.

SA, către finanțatorul B., astfel încât obligațiile de plată nu au mai putut fi

onorate au rămas direct și necondiționat în sarcina acelor fabrici de zahăr

beneficiare.

Prin contractul de cesiune de

creanță din 7 iulie 1999, B. transmite către A.V.A.B. toate drepturile pe care

le are de executat asupra SC P. SA București, A.V.A.B. subrogându-se practic în

drepturile și obligațiile cuvenite către acesta prin preluarea de la B.,

conform art. 1391 și urm. C. civ.

Contestatoarea invocă nulitatea

contractului de cesiune de creanță pentru următoarele motive: la data

încheierii acestuia însăși convenția de credit era lovită de nulitate și

dreptul transmis de B. către A.V.A.B. era prescris prin împlinirea termenului

de 3 ani prevăzut de decretul nr. 167/1954.

În ceea ce privește executarea,

contestatoarea arată că titlul – contractul de cesiune nu le-a fost comunicat

în termen de 10 zile, conform art. 9 pct. 3 din Legea nr. 51/1998, că

executarea silită este perimată, că în mod eronat se menționează că procesul

verbal de licitație a fost încheiat la data de 26 iunie 2003, iar procesul

verbal este lovit de nulitate, pentru lipsa mențiunilor obligatorii.

A mai invocat contestatoarea

nulitatea raportului de evaluare în baza căruia s-a stabilit prețul de pornire

al licitației pentru activ și lipsa dosarului de executare.

În drept au fost invocate

dispozițiile Legii nr. 409/2001, Legii nr. 51/1998, art. 105 alin. (2), art. 371,

art. 403 alin. (1) C. proc. civ.

Prin întâmpinarea depusă la data de

23 octombrie 2003, intimata A.V.A.S. a invocat excepțiile inadmisibilității

cererii pentru nedepunerea cauțiunii prevăzută de art. 83 din O.U.G. nr. 51/1998

și a tardivității formulării contestației la executare față de dispozițiile art.

401 alin. (1) și art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

În motivarea excepției tardivității,

intimata a arătat că înștiințarea cu privire la executare a fost comunicată

contestatoarei la data de 17 iunie 2003.

Pe fondul cauzei s-a solicitat

respingerea contestației la executare, întrucât nu există nici o cauză de

nulitate a titlului executoriu, excepția prescripției dreptului la acțiune este

neîntemeiată, iar perimarea nu a intervenit față de prevederile art. 390 C.

proc. civ. și art. 58 din O.U.G. nr. 51/1998.

Prin sentința comercială nr. 8 din

21 ianuarie 2005, Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, a admis

excepția tardivității formulării contestației și a respins ca tardivă

contestația la executare formulată de SC P. SA București.

În motivarea sentinței s-a reținut,

în esență, că potrivit art. 401 alin. (1) lit. a) și c) C. proc. civ.,

contestația se face în termen de 15 zile de la data la care contestatorul a

luat cunoștință de actul de executare contestat sau de la data la care a luat

cunoștință de primul act de executare în ipoteza în care contestă executarea

însăși.

În cauză, contestatoarea a primit la

data de 17 iunie 2003 înștiințarea din 11 iunie 2003, privind vânzarea la

licitație a activului F.Ț., astfel cum reiese din confirmarea de primire pe

care se menționează numărul de înregistrare al documentului expediat.

Pe de altă parte din cuprinsul

sentinței arbitrale nr. 12 din 29 ianuarie 2004 și a înștiințării din 18 august

2003 a Curții de Arbitraj Comercial Internațional rezultă că la data de 25

iulie 2003 contestatoarea a formulat contestație împotriva titlului executoriu

– contractul de cesiune de creanță din 7 iulie 1999 și a actelor de executare

întocmite de A.V.A.B., prin care a scos la licitație F.Ț., situație în care a

avut cunoștință de actele de executare contestate.

Întrucât contestația la executare a

fost depusă la data de 15 august 2003 (data poștei) s-a reținut că dreptul la

contestație nu a fost exercitat în termen de 15 zile, ceea ce atrage sancțiunea

decăderii conform art. 103 alin. (1) C. proc. civ.

Contestatoarea a declarat recurs

împotriva acestei sentințe în temeiul art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ.,

considerând că în mod greșit s-a respins contestația la executare, ca tardivă,

întrucât această contestație s-a întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 409/2001,

potrivit cărora termenul de prescripție este de 6 luni de la data când a

cunoscut sau trebuia să cunoască actul pe care se întemeiază acțiunea, dar nu

mai mult de 12 luni de la data întocmirii actului.

În subsidiar, susține că potrivit art.

1865 C. civ., în speță operează întreruperea civilă ca urmare a promovării mai

multor contestații la executare.

Recurenta mai susține că instanța nu

a observat că a solicitat pe cale de excepție să se constate nulitatea absolută

a titlului executoriu – contractul de cesiune de creanță din 7 iulie 1999.

Recursul este neîntemeiat.

Susținerea recurentei întemeiată pe

prevederile Legii nr. 409/2001 nu poate fi reținută întrucât în speță nu sunt

incidente dispozițiile referitoare la prescripție, ci sunt aplicabile

dispozițiile legale referitoare la decădere.

Decăderea este sancțiunea de drept

civil care constă în stingerea dreptului subiectiv neexercitat în termenul de

decădere imperativ prevăzut de lege, în timp ce prescripția reprezintă

stingerea dreptului la acțiune neexercitat în termenul prevăzut de lege.

În speță, s-a formulat o contestație

la executare împotriva actelor de executare întocmite în dosarul nr. 489 din 26

iunie 2003, respectiv procesul verbal de licitație din 26 iunie 2003 și

împotriva titlului executoriu – contractul de cesiune de creanță din 7 iulie

1999, încheiat între B. și A.V.A.B.

Instanța de judecată a reținut în

mod corect că această contestație se poate face, potrivit art. 401 alin. (1) lit.

a) și c) C. proc. civ., în termen de 15 zile de la data când contestatorul a

luat cunoștință de actul de executare pe care-l contestă sau de la data la care

a luat cunoștință de primul act de executare, în cazul în care contestă

executarea însăși, iar nerespectarea acestui termen atrage decăderea potrivit art.

103 alin. (1) C. proc. civ.

Întreruperea civilă invocată de recurentă

este reglementată de art. 1865 C. civ. și se referă la întreruperea

prescripției, care nu are aplicabilitate în speță întrucât nu sunt aplicabile

prevederile referitoare la prescripție, ci numai cele privind decăderea din

termenul prevăzut pentru formularea contestației la executare.

Întrucât instanța a constatat

tardivitatea introducerii contestației la executare formulată de SC P. SA și a

respins-o ca atare, nu a mai examinat excepțiile invocare care vizau fondul

cauzei.

Pentru aceste considerente urmează

să fie respins recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

contestatoarea SC P. SA București, împotriva sentinței nr. 8 din 21 ianuarie

2005 a Curții de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință publică,

astăzi 3 noiembrie 2005.