ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2181/2006

Asupra contestației în anulare de

față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin decizia penală nr. 6752

pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr.

6393/2005, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel

Craiova împotriva deciziei penale nr. 313 din 13 octombrie 2005 a Curții de

Apel Craiova privind pe inculpatul M.M., s-a casat decizia atacată și cauza s-a

trimis pentru continuarea judecății, la Curtea de Apel Craiova.

Prin hotărâre s-a menținut starea de

arest a respectivului intimat inculpat.

Pentru a pronunța hotărârea,

instanța supremă a reținut că instanța de apel, prin decizia recurată de

parchet, în baza dispozițiilor art. 333 alin. (1) C. proc. pen., a trimis dosarul

la procuror pentru completarea urmăririi penale în sensul verificării

apărărilor inculpatului referitoare la nevinovăția sa în săvârșirea

infracțiunilor de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. (1) C. pen.,

raportat la art. 209 alin. (2) lit. g), alin. (3) lit. a) din același cod și

infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (3) C. pen., fapte

pentru care, a fost condamnat prin sentința penală nr. 118 din 1 iunie 2004 a

Tribunalului Olt.

Instanța de apel, în motivarea

deciziei, a reținut că în cauză există indicii temeinice că inculpatul ar fi

putut participa la săvârșirea faptelor, însă a apreciat că probatoriul

administrat este insuficient pentru determinarea calificării participației

inculpatului și stabilirea vinovăției sale, administrarea probelor în fața ei

putându-se face cu mare întârziere.

Instanța de recurs a reținut că hotărârea

pronunțată în apel este nelegală și netemeinică, motivat pe considerentele că

dispozițiile de completare a urmăririi penale urmăresc, în marea lor

majoritate, stabilirea unei situații de fapt potrivit căreia inculpatul M.M. nu

este singurul participant la săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, or, în

conformitate cu dispozițiile art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la

fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar în caz de

extindere a procesului penal, și la fapta și la persoana la care se referă

extinderea.

În cauză, procurorul nu a extins

procesul penal pentru alte fapte și alte persoane, astfel hotărârea instanței

de apel apărând a fi exclusivă în preocuparea stabilirii participației penale

și a altor făptuitori la săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, odată ce

materialul probator administrat îi permite să se pronunțe atât asupra

vinovăției inculpatului, cât și asupra formei de participație, astfel că

restituirea cauzei la organul de urmărire penală nu este justificată.

Ulterior pronunțării deciziei, sub nr.

44581 din 8 decembrie 2005, M.M. a formulat contestație în anulare împotriva

deciziei pronunțată în recurs, cazurile invocate fiind cele prevăzute de art. 386

lit. a) și c) C. proc. pen., contestatorul, în esență, reluând apărările

susținute în fața Curții de Apel Craiova și solicitând achitarea sa în baza

dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin.

(1) lit. c) și d) din același cod, cu referire la art. 47 și art. 51 alin. (1) C.

pen. (caz fortuit și eroarea de fapt, cauze care înlătură caracterul penal al

faptei).

Contestația în anulare este

nefondată.

Potrivit art. 386 alin. (1) lit. a)

și c) C. proc. pen., calea extraordinară de atac a contestației în anulare se

poate formula când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a

judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii

și când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului

penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) și i

1

), cu

privire la care existau probe în dosar.

Privind cazul înscris la lit. a) a art.

386 C. proc. pen., se reține că la 30 noiembrie 2005, inculpatul intimat M.M. a

fost prezent personal în instanța de recurs și a fost asistat de un avocat

desemnat apărător din oficiu.

În ce privește cazul prevăzut de art.

386 lit. c) C. proc. pen., instanța de recurs, nu s-a pronunțat asupra

vinovăției sau nevinovăției inculpatului, ci admițând recursul declarat de

parchet, a casat hotărârea din apel și a trimis cauza pentru continuarea

judecății apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și

inculpat, împotriva sentinței primei instanțe.

În consecință, în cauză

neregăsindu-se niciunul din cazurile prevăzute de Codul de procedură penală, ca

fiind cazuri de contestație în anulare, calea extraordinară de atac formulată de

contestator este nefondată.

În conformitate cu dispozițiile art.

192 alin. (4) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat să plătească

cheltuielile judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondată, contestația

în anulare formulată de condamnatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 6752 din

30 noiembrie 2005 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

pronunțată în dosarul nr. 6393/2005.

Obligă pe condamnatul contestator la

plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care,

suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

aprilie 2006.