ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2181/2006

Asupra contestației în anulare de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin decizia penală nr. 6752 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția penală, în dosarul nr. 6393/2005, s-a admis recursul declarat de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova împotriva deciziei penale nr. 313 din 13 octombrie 2005 a Curții de Apel Craiova privind pe inculpatul M.M., s-a casat decizia atacată și cauza s-a trimis pentru continuarea judecății, la Curtea de Apel Craiova. Prin hotărâre s-a menținut starea de arest a respectivului intimat inculpat. Pentru a pronunța hotărârea, instanța supremă a reținut că instanța de apel, prin decizia recurată de parchet, în baza dispozițiilor art. 333 alin. (1) C. proc.

pen., a trimis dosarul la procuror pentru completarea urmăririi penale în sensul verificării apărărilor inculpatului referitoare la nevinovăția sa în săvârșirea infracțiunilor de furt calificat prevăzute de art. 208 alin. (1) C. pen., raportat la art. 209 alin. (2) lit. g), alin. (3) lit. a) din același cod și infracțiunea de distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (3) C. pen., fapte pentru care, a fost condamnat prin sentința penală nr. 118 din 1 iunie 2004 a Tribunalului Olt. Instanța de apel, în motivarea deciziei, a reținut că în cauză există indicii temeinice că inculpatul ar fi putut participa la săvârșirea faptelor, însă a apreciat că probatoriul administrat este insuficient pentru determinarea calificării participației inculpatului și stabilirea vinovăției sale, administrarea probelor în fața ei putându-se face cu mare întârziere.

Instanța de recurs a reținut că hotărârea pronunțată în apel este nelegală și netemeinică, motivat pe considerentele că dispozițiile de completare a urmăririi penale urmăresc, în marea lor majoritate, stabilirea unei situații de fapt potrivit căreia inculpatul M.M. nu este singurul participant la săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, or, în conformitate cu dispozițiile art. 317 C. proc. pen., judecata se mărginește la fapta și la persoana arătată în actul de sesizare a instanței, iar în caz de extindere a procesului penal, și la fapta și la persoana la care se referă extinderea.

În cauză, procurorul nu a extins procesul penal pentru alte fapte și alte persoane, astfel hotărârea instanței de apel apărând a fi exclusivă în preocuparea stabilirii participației penale și a altor făptuitori la săvârșirea infracțiunilor deduse judecății, odată ce materialul probator administrat îi permite să se pronunțe atât asupra vinovăției inculpatului, cât și asupra formei de participație, astfel că restituirea cauzei la organul de urmărire penală nu este justificată. Ulterior pronunțării deciziei, sub nr. 44581 din 8 decembrie 2005, M.M. a formulat contestație în anulare împotriva deciziei pronunțată în recurs, cazurile invocate fiind cele prevăzute de art. 386 lit. a) și c) C. proc.

pen., contestatorul, în esență, reluând apărările susținute în fața Curții de Apel Craiova și solicitând achitarea sa în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) și d) din același cod, cu referire la art. 47 și art. 51 alin. (1) C. pen. (caz fortuit și eroarea de fapt, cauze care înlătură caracterul penal al faptei). Contestația în anulare este nefondată. Potrivit art. 386 alin. (1) lit. a) și c) C. proc. pen., calea extraordinară de atac a contestației în anulare se poate formula când procedura de citare a părții pentru termenul la care s-a judecat cauza de către instanța de recurs nu a fost îndeplinită conform legii și când instanța de recurs nu s-a pronunțat asupra unei cauze de încetare a procesului penal dintre cele prevăzute în art. 10 alin. (1) lit. f) și i 1 ), cu privire la care existau probe în dosar.

Privind cazul înscris la lit. a) a art. 386 C. proc. pen., se reține că la 30 noiembrie 2005, inculpatul intimat M.M. a fost prezent personal în instanța de recurs și a fost asistat de un avocat desemnat apărător din oficiu. În ce privește cazul prevăzut de art. 386 lit. c) C. proc. pen., instanța de recurs, nu s-a pronunțat asupra vinovăției sau nevinovăției inculpatului, ci admițând recursul declarat de parchet, a casat hotărârea din apel și a trimis cauza pentru continuarea judecății apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt și inculpat, împotriva sentinței primei instanțe. În consecință, în cauză neregăsindu-se niciunul din cazurile prevăzute de Codul de procedură penală, ca fiind cazuri de contestație în anulare, calea extraordinară de atac formulată de contestator este nefondată.

În conformitate cu dispozițiile art. 192 alin. (4) C. proc. pen., contestatorul va fi obligat să plătească cheltuielile judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondată, contestația în anulare formulată de condamnatul M.M. împotriva deciziei penale nr. 6752 din 30 noiembrie 2005 a secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în dosarul nr. 6393/2005. Obligă pe condamnatul contestator la plata sumei de 120 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 40 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 4 aprilie 2006.