ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2609/2006

Asupra recursurilor de față:

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 281 din 25

mai 2005, în rejudecare, Tribunalul Dolj i-a condamnat pe inculpații:

- M.C., în baza art. 26 C. pen.,

raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (2

1

) lit. a) și c) C.

pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., la 7 ani închisoare, cu aplicarea

art. 71 și 64 C. pen.

- C.M., în baza art. 211 alin. (2) lit.

b) și alin. (2

1

) lit. a) și c) C. pen., la 7 ani închisoare, cu

aplicarea art. 71 și 64 C. pen.

A fost dedusă reținerea inculpaților

din data de 14 ianuarie 2004.

A constatat recuperat prejudiciul

cauzat părții vătămate B.L., prin restituire.

Inculpații au fost obligați la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

Instanța a reținut, în fapt, că în

seara de 13 ianuarie 2004, după ce au consumat băuturi alcoolice, inculpații M.C.

și C.M. au hotărât să sustragă de la partea vătămată B.L. 2 monezi din aur, pe care

le purta la gât.

De urmare, în aceeași noapte, cei

doi inculpați au pătruns în camera în care partea vătămată B.L. dormea în

imobilul cumnatului acesteia, M.G. și în timp ce inculpatul M.C. asigura paza,

inculpatul C.M. i-a smuls de la gât cele două monezi, după care au părăsit

locul faptei.

Cum monezile au rămas la inculpatul C.M.,

acesta, în aceeași noapte, a mers la martorul T.A.C. la locuință, predându-i

obiectele din aur cu rugămintea să le păstreze până a doua zi.

La insistențele martorului, sus-numitul

inculpat i-a spus că „a făcut o prostie”, în sensul că a luat monezile de la o

rudă a sa, L. (așa cum este cunoscută partea vătămată în localitate) și îi e

frică să nu afle părinții lui.

A doua zi, urmare plângerii depuse

la poliție de către partea vătămată, monezile au fost ridicate și restituite

părții vătămate.

La urmărirea penală ambii inculpați

au recunoscut săvârșirea infracțiunii.

În cursul judecății inculpatul C.M.

și-a schimbat depozițiile, susținând că nu a participat la comiterea faptei

însă, locuind în apropierea părții vătămate, a auzit-o țipând în stradă că

inculpatul M.C. i-s sustras monezile.

Aflând cele întâmplate, a mers la locuința

inculpatului M.C., determinându-l să-i remită monezile pentru a le restitui

părții vătămate și cum aceasta a refuzat să le primească, de frică să nu îi fie

din nou sustrase, le-a lăsat la martorul T.A.C.

Instanța a înlăturat susținerile

inculpatului C.M., făcute în cursul judecății, constatând că acestea nu se

coroborează cu celelalte probe administrate.

Hotărârea a fost atacată cu apel de

către cei doi inculpați, solicitând prin motivele scrise reducerea pedepselor.

Prin decizia penală nr. 398 din 13

decembrie 2005, Curtea de Apel Craiova a respins, ca nefondate, apelurile

inculpaților, constatând că hotărârea criticată este legală și temeinică.

Decizia penală sus-menționată a fost

atacată cu recurs de către inculpatul C.M., solicitând, prin motivele scrise și

concluziile orale ale apărătorului ales, inculpatul lipsind de la judecată,

casarea ambelor hotărâri și trimiterea cauzei pentru rejudecare la instanța de

fond pentru administrarea de noi probe, constând în confruntarea între

inculpați, între aceștia și martori precum și cu partea vătămată, nefiind pe

deplin dovedită fapta și înlăturat dubiul în privința participării acestui

inculpat la săvârșirea infracțiunii, precum și de către inculpatul M.C.,

nemotivat în scris însă susținut oral prin apărător în sensul reducerii

pedepsei.

Verificând hotărârea criticată pe

baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul, susținut în considerarea

cazului de casare prevăzut de art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc. pen., nu este fondat.

Situația de fapt a fost corect și pe

deplin stabilită iar vinovăția ambilor inculpați temeinic dovedită.

Inculpatul M.C. în mod constant pe

parcursul procesului a arătat împrejurările în care a săvârșit fapta în paguba

părții vătămate împreună cu inculpatul C.M.

De altfel, cei doi inculpați și mai

devreme, în aceeași seară, au fost împreună în locuința numitului M.G., în care

locuia și partea vătămată, unde au consumat băuturi alcoolice și acest fapt

este recunoscut și de inculpatul C.M.

Declarațiile inculpatului M.C., prin

care a indicat împrejurările și a individualizat făptuitorii tâlhăriei se

coroborează atât cu plângerea și declarațiile părții vătămate, prin care a

confirmat că fapta a fost săvârșită de două persoane, dintre care l-a

recunoscut după voce doar pe sus-numitul inculpat, precum și cu declarațiile

inculpatului C.M. din cursul urmăririi penale, acesta recunoscând săvârșirea

infracțiunii.

Materialul probator avut în vedere

la stabilirea situației de fapt, inclusiv pentru identificarea făptuitorilor,

este întregit cu declarațiile martorului T.A.C., care a precizat că inculpatul C.M.

este cel care, în aceeași noapte, a venit la domiciliul său, rugându-l să-i

păstreze doi galbeni întrucât a făcut o prostie, luându-i de la o rudă de-a

lui, L. și îi este frică de părinți.

În raport de acest ansamblu

probator, declarațiile ulterioare, din fața instanței, ale inculpatului C.M.,

prin care a negat participarea la sustragerea monezilor din aur, au fost

întemeiat înlăturate, chiar dacă și partea vătămată, mătușa inculpaților, în

cursul judecății și-a modificat poziția, încercând substituirea acestui

inculpat cu fratele minor al inculpatului M.C.

Contrazicerile esențiale, însă,

între declarațiile succesive ale părții vătămate precum și între acestea și ale

inculpatului C.M., le înlătură credibilitatea și, de urmare, orice valoare

probatorie.

Critica formulată de inculpatul

recurent cu privire la neadministrarea în mod complet a materialului probator,

fiind invocată necesitatea efectuării unor confruntări între acesta, celălalt

inculpat, martori și parte vătămată, nu este întemeiată.

Așa cum s-a arătat, declarațiile

inculpatului M.C., ale martorilor și ale părții vătămate, cu excepția celei din

faza judecății a acesteia din urmă, sunt concordante, în vreme ce ale

inculpatului C.M., de nerecunoaștere a faptei dar de confirmare a unor

împrejurări detaliate de martori, au fost examinate în contextul tuturor

probelor, nefiind aspecte care să fie lămurite prin confruntări.

În ceea ce privește individualizarea

pedepselor, Curtea constată că aceasta s-a făcut în considerarea criteriilor

prevăzute de art. 72 C. pen., fiind aplicate la nivelul minimului special

prevăzut de lege, astfel încât reducerea acestora nu se justifică față de

împrejurările concrete de săvârșire a infracțiunii și conduita inculpaților

(inculpatul M.C. este recidivist prin multiple condamnări anterioare pentru

infracțiuni de furt, iar inculpatul M.C. a negat în cursul judecății săvârșirea

faptei).

Față de cele ce preced și

neconstatând nici din examinarea din oficiu a hotărârilor existența vreunuia

dintre celelalte cazuri de casare prevăzute de art. 385

9

alin. (3) C.

proc. pen., recursurile inculpaților M.C. și C.M. urmează să fie respinse ca

nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondate, recursurile

declarate de inculpații M.C. și C.M. împotriva deciziei penale nr. 398 din 13

decembrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală.

Constată că inculpatul M.C. este

arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat M.C. la

plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 220 lei, din care

onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 100 lei, se va avansa

din fondul Ministerului Justiției, iar pe recurentul inculpat C.M. la plata

cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 120 lei.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26

aprilie 2006.