ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1009/2007
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1009/2007 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2007)
Asupra recursurilor de față;
În baza lucrărilor din
dosar, constată următoarele:
Tribunalul Mureș, prin
sentința penală nr. 133 din 1 iunie 2006 a condamnat pe inculpații:
O.G.S., la pedeapsa de
116 zile închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26
raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) alin. (2
1
) lit.
a) C. pen., cu aplicarea art. 99 și urm. C. pen. și cu art. 74, 76 lit. c) C.
pen. și art. 71, 64 lit. a) și b) C. pen. S-a dedus din pedeapsa astfel
aplicată reținerea și arestul preventiv efectuate de acest inculpat în
intervalul 4 aprilie - 28 iulie 2005 și s-a constatat executată, în întregime,
pedeapsa astfel aplicată.
S.B.R., la pedepsele de 3
luni închisoare, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1)
și (2) lit. b) și c), alin. (2
1
) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99
și următoarele C. pen. și a art. 74, 76 lit. c) C. pen. (fapta din 16 ianuarie 2005
și pedeapsa de 116 zile închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.
211 alin. (1) și (2) lit. b) și c), alin. (2
1
) lit. a) C. pen., cu
aplicarea art. 99 și următoarele C. pen. și a art. 74, 76 lit. c) C. pen.
(fapta din 8 februarie 2005). S-au contopit pedepsele aplicate acestui
inculpat, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 116 zile închisoare, făcând
aplicarea art. 71, 64 lit. a) și b) C. pen., s-a dedus din durata pedepsei
rezultante perioada reținerii și arestului preventiv efectuate de acest
inculpat în intervalul 4 aprilie - 28 iulie 2005 și s-a constatat executată în
întregime pedeapsa aplicată prin această hotărâre.
B.I., la pedepsele de: un
an închisoare, pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) și
(2) lit. b) și c), alin. (2
1
) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit.
c), art. 74, 76 lit. b) și art. 80 C. pen. și un an închisoare, pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin.
(1) și (2) lit. b) și c), alin. (2
1
) lit. a) C. pen., cu art. 75 lit.
c) C. pen., a art. 74, 76 lit. b) și art. 80 C. pen.
S-a anulat suspendarea
condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.I.
prin sentința penală nr. 143 din 28 februarie 2005 a Judecătoriei Reghin,
definitivă prin neapelare, s-a contopit această pedeapsă de 6 luni închisoare
cu pedepsele de câte un an închisoare aplicate prin prezenta și s-a dispus ca
acest inculpat să execute pedeapsa rezultantă de un an închisoare, în
condițiile prevăzute de art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen. S-a dedus din
această pedeapsă rezultantă perioada reținerii și arestului preventiv efectuate
în intervalul 4 aprilie - 28 iulie 2005, inclusiv.
Prin aceeași hotărâre
judecătorească s-a constatat că partea vătămată M.E. nu s-a constituit parte
civilă în cauză, prejudiciul fiind recuperat, că partea civilă F.M.Ș., prin
reprezentanții săi legali F.M.O. și F.S.M., nu s-a constituit parte civilă în
cauză, prejudiciul fiind recuperat și a fost obligat fiecare inculpat la plata
cheltuielilor judiciare către stat.
Pentru a adopta această
soluție instanța de fond a reținut următoarea starea de fapt:
Prin rechizitoriul
Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș din 18 aprilie 2005, inculpații B.I.,
minor, S.B.R. și O.G.S. minor, au fost trimiși în judecată în stare de arest
preventiv pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, astfel: inculpatul B.I.
pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și
c), alin. (2
1
) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen.,
pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 26 raportat la art. 211 alin.
(1) și (2) lit. b) și c), alin. (2
1
) lit. a) C. pen., cu aplicarea art.
75 lit. c) C. pen., cu reținerea dispozițiilor art. 33 lit. a) C. pen.;
inculpatul S.B.R., pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin.
(1) și (2) lit. b) și c), alin. (2
1
) lit. a) C. pen., cu următoarele
C. pen. și art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul O.G.S., pentru săvârșirea
infracțiunii prevăzută de art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) și (2)
lit. b) și c), alin. (2
1
) lit. a) C. pen., cu art. 99 și următoarele
C. pen.
În seara zilei de 16
ianuarie 2005, inculpații S.B.R. și B.I. l-au acostat pe F.M.Ș. între blocuri,
într-un loc mai întunecos, i-au cerut niște bani pe care partea vătămată i-a
dat, după care, inculpatul B.I. a fugit după partea vătămată, a trântit-o de
pământ, acesta a căzut jos, iar inculpatul S.B.R. a venit și el acolo, a
lovit-o pe partea vătămată și i-a smuls lănțișorul de argint de la gât, după
care împreună cu inculpatul B.I. care asistase la această scenă a smulgerii
lănțișorului, au fugit de acolo. Lănțișorul de argint a fost vândut ulterior
martorului F.D.P. pentru suma de 100.000 lei, bunul fiind recuperat și
restituit părții vătămate, martorului fiindu-i înapoiată suma de bani.
În drept, fapta fiecărui
inculpat, săvârșită în condițiile mai sus descrise, în loc public și pe timpul
nopții, s-a apreciat că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de
tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) alin. (2
1
)
lit. a) C. pen.
Apoi, în seara zilei de 8
februarie 2005, cei trei inculpați s-au întâlnit și au hotărât să facă rost de
bani. Astfel, pe stradă observând-o pe partea vătămată M.E. care avea o geantă
pe umăr și un pachet în mână au urmărit-o pe aceasta când a intrat într-un
bloc, scara acestuia fiind slab luminată. Acolo, cei trei au intrat în bloc, au
început să urce scările și la un moment dat inculpatul S.B.R. i-a tras geanta
de pe umăr. Partea vătămată a încercat să se opună, ținând de toarta genții
care însă s-a rupt și datorită acestui fapt, partea vătămată a căzut pe scări,
lovindu-se la mână. Imediat inculpații au părăsit în fugă locul faptei,
însușindu-și geanta cu bunurile ce se găseau în ea. În aceeași seară inculpații
au vândut o parte din bunuri martorului J.S.
În drept, fapta inculpaților
descrisă mai sus, săvârșită în circumstanțele reale pe timpul nopții, în loc
public și împreună, s-a constatat că întrunește elementele constitutive ale
infracțiunii de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) alin.
(2
1
) lit. a) C. pen., cu precizarea că față de inculpații B.I. și O.G.S.
se va face aplicarea prevederilor art. 26 C. pen., activitatea lor
infracțională circumscriindu-se sferei complicității morale.
Inculpații O.G.S. și S.B.R.
minori, nu au antecedente penale ei având la momentul săvârșirii faptelor
neîmplinită vârsta de 16 ani, astfel că față de aceștia s-au reținut a fi
incidente prevederile art. 99 și următoarele C. pen. Inculpatul B.I. era major
la respectivul moment, astfel că față de acesta s-au reținut dispozițiile art. 75
lit. c) C. pen.
Așadar, având în vedere
aceste considerente, dovedită fiind existența infracțiunilor sub toate
aspectele referitoare la elementele constitutive ale acestora, inclusiv cele
referitoare la latura subiectivă, vinovăția și răspunderea penală a
inculpaților, instanța a făcut aplicațiunea prevăzută de art. 345 alin. (2) C.
proc. pen., iar față de inculpații minori și a prevederilor art. 100 alin. (1)
și (2) C. pen. Instanța s-a orientat înspre aplicarea unei pedepse și față de
inculpații minori, deoarece a apreciat că în raport de numărul și gravitatea
actelor materiale, în special în ceea ce privește pe inculpatul S.B.R., care a
și comis actele de agresiune și de furt, aplicarea unei măsuri educative este
insuficientă.
La stabilirea și
individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpaților, instanța avut în vedere
conform dispozițiilor art. 52 și ale art. 72 C. pen., urmând a se ține seama de
toate circumstanțele reale ale cauzei, dar și de cele personale ale fiecărui
inculpat. Inculpații au avut o atitudine sinceră, recunoscând că au comis
faptele, au avut o comportare corespunzătoare prezentându-se în fața instanței
la termene de judecată fixate, au acoperit prejudiciile cauzate părților
vătămate și și-au manifestat regretul cu privire la cele petrecute. Ținând cont
de toate aceste aspecte, instanța a apreciat ca fiind justificată reținerea
dispozițiilor art. 74 alin. (1) lit. a) și c) C. pen., cu raportare la art. 76 C.
pen.
Cu privire la latura civilă
a cauzei s-a constatat că prejudiciile produse celor două părți vătămate au
fost recuperate integral, acestea neînțelegând să exercite acțiuni civile în
cauză.
Împotriva acestei sentințe,
în termenul legal au declarat apel, parchetul și inculpatul B.I.
Parchetul prin apelul
declarat a criticat sentința pentru nelegalitate sub aspectul individualizării
pedepselor ce a cerut a fi majorate.
Inculpatul B.I. prin apelul
formulat a adus aceeași critică, numai că a solicitat a fi redusă.
Curtea de Apel Târgu Mureș,
prin decizia penală nr. 166/ A din 15 decembrie 2006, a admis apelul declarat
de Parchetul de pe lângă Tribunalul Mureș împotriva sentinței penale nr. 133
din 1 iunie 2006 pronunțată de Tribunalul Mureș.
S-a desființat parțial
sentința și rejudecând limitativ:
Majorează pedeapsa
aplicată inculpatului O.G.S. pentru săvârșirea infracțiunii incriminate de
dispozițiile art. 26 C. pen., raportat la art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și
c), alin. (2
1
) lit. a) C. pen., cu art. 99 și următoarele C. pen.,
cu art. 74, 76 lit. c) C. pen. și cu art. 71 și 64 lit. a) și b) C. pen., de la
116 zile închisoare la 3 ani închisoare.
Elimină față de acest
inculpat dispoziția instanței de fond prin care se constată executată, în
întregime pedeapsa de 116 zile închisoare.
Majorează pedepsele
aplicate inculpatului S.B.R. de la:
- 3 luni închisoare, pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c), alin.
(2
1
) lit. a) C. pen., cu art. 99 și următoarele C. pen., cu art. 74,
76 lit. c) C. pen., la 3 ani și 6 luni închisoare.
- 116 zile închisoare,
pentru comiterea infracțiunii incriminate de dispozițiile art. 211 alin. (1) și
(2) lit. b) și c), alin. (2
1
) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99
și următoarele C. pen., cu art. 74 și 76 lit. c) C. pen., la 4 ani închisoare.
Contopește pedepsele astfel
aplicate inculpatului S.B.R., în pedeapsa cea mai grea, cea de 4 ani închisoare
și face aplicarea față de acest inculpat a dispozițiilor art. 71 și 64 lit. a)
și b) C. pen.
Majorează pedepsele
aplicate inculpatului B.I. de la:
- un an închisoare, pentru
săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. b) și c) și
alin. (2
1
) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și
a art. 74 și 76 lit. b) și art. 80 C. pen., la 3 ani și 6 luni închisoare.
- un an închisoare, pentru
comiterea infracțiunii incriminate de dispozițiile art. 26, raportat la art. 211
alin. (1) și (2) lit. b) și c), alin. (2
1
) lit. a) C. pen., cu
aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. și a art. 74, 76 lit. b) și art. 80 C. pen.,
la 4 ani închisoare.
Anulează suspendarea
condiționată a executării pedepsei de 6 luni închisoare aplicată inculpatului B.I.
prin sentința penală nr. 143 din 28 februarie 2005 a Judecătoriei Reghin,
definitivă prin neapelate.
Contopește cele 3 pedepse,
menționate anterior, potrivit dispozițiilor art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C.
pen., în pedeapsa cea mai grea, cea de 4 ani închisoare, pedeapsă pe care
inculpatul B.I. o va executa în condițiile prevăzute de dispozițiile art. 71 și
64 lit. a) și b) C. pen.
Menține restul dispozițiilor
din sentința penală apelată.
Respinge, ca nefondat,
apelul declarat de către inculpatul B.I. împotriva sentinței penale nr. 133 din
1 iunie 2006 a Tribunalului Mureș.
Cei trei inculpați, O.G.S., S.B.R.
și B.I., nemulțumiți de această decizie, în termenul legal, au declarat
recursurile de față, nemotivate în scris, de către primii doi inculpați, iar
cel de-al treilea, respectiv inculpatul B.I., a reluat motivul invocat în apel
și anume a cerut reducerea pedepselor dar și suspendarea executării acestora.
În ședința publică de
astăzi, inculpatul O.G.S. și S.B.R. au solicitat ca instanța, să ia act de
faptul că, ei înțeleg să-și retragă recursurile.
În aceste împrejurări, cu
privire la acești doi inculpați recurenți, Curtea, văzând a fi îndeplinite
cerințele art. 385
4
alin. (2) precum și ale art. 369 C. proc. pen.,
urmează a lua act de manifestarea de voință a acestora, în sensul celor
sus-menționate.
Recursul declarat de
inculpatul B.I. urmează a se vedea că este nefondat și ca atare va fi respins,
potrivit art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
După examinarea
probatoriului administrat, în raport de critica adusă precum și din oficiu,
Curtea reține că acesta a fost evaluat corect și complet iar încadrarea
juridică dată faptelor săvârșite de acest recurent este cea legală,
corespunzătoare activităților infracționale efectiv întreprinse de acesta.
Cum, la stabilirea
pedepselor aplicate acestui inculpat, pentru cele 2 infracțiuni de tâlhărie
(fapte deosebit de grave, ce aduc atingere atât patrimoniului persoanei, dar și
integrității corporale a acesteia) la care a atras și participarea celorlalți
doi coinculpați minori, recunoscându-i-se și circumstanțe atenuante, prin
aplicarea art. 74 și 76 C. pen., i s-au aplicat pedepse sub limita minimă
prevăzută de textul ce incriminează faptele, nu se poate primi critica
făptuitorului în sensul că sancțiunile penale sunt prea severe.
Într-adevăr, pedepsele
majorate în apelul parchetului admis, la câte 3 ani și 6 luni și respectiv 4
ani închisoare pentru inculpatul recurent B. nu pot fi socotite excesive nu
numai pentru cele analizate ci și pentru motivul că, acest făptuitor în anul
2005 prin sentința penală nr. 143 din 28 februarie 2005 a Judecătoriei Reghin a
mai fost condamnat la 6 ani închisoare cu suspendare și cu toată această
înțelegere din partea instanței, față de persoana sa (ce ar fi putut a se
îndrepta) a ajuns să comită noi infracțiuni.
Ca atare, recursul declarat
de inculpatul B.I. va fi respins, ca nefondat, în baza textului enunțat și
menținută hotărârea atacată.
Se vor aplica și
dispozițiile art. 192 C. proc. pen., față de inculpații recurenți.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge, ca nefondat,
recursul declarat de inculpatul B.I. împotriva deciziei penale nr. 166/ A din
15 decembrie 2006 a Curții de Apel Tg. Mureș, secția penală și pentru cauze cu minori
și de familie.
Ia act de retragerea
recursurilor declarate de inculpații O.G.S. și S.B.R. împotriva aceleiași
decizii.
Obligă recurenții inculpați
să plătească statului sumele de câte 300 lei cheltuieli judiciare, din care
sumele de câte 100 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se
vor avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință
publică, azi 23 februarie 2007.