ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1146/2006

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 442 din 3 octombrie 2005, pronunțată în dosarul nr. 1719/P/2005, al Tribunalului Dolj, s-a hotărât condamnarea inculpatului Ș.F.A., la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. (1) și (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 61 alin. (2) C. pen., s-a revocat liberarea condiționată a restului de pedeapsă de 733 zile din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 212 din 10 aprilie 2004 a Tribunalului Dolj și s-a contopit acest rest cu prezenta pedeapsă, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare, în condițiile art. 71 și 64 C. pen.

Totodată, s-a menținut și s-a dedus detenția de la 17 iunie 2005, la zi. Pe latură civilă, s-a constatat că partea vătămată S.V., nu s-a constituit parte civilă, iar în baza art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea sumei de 905.000 lei ROL. Inculpatul a mai fost obligat și la plata cheltuielilor judiciare către stat. Pentru a pronunța sentința, prima instanță a reținut că inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv, fiind acuzat de săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. (1) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., deoarece în ziua de 11 iunie 2005, în scopul de a face rost de bani, inculpatul a acostat pe partea vătămată S.V. și i-a smuls de la gât o bijuterie, lănțișor și cruciuliță, părăsind în fugă apoi locul faptei.

Inculpatul a amanetat bijuteria la o casă de amanet, iar cu ocazia cercetărilor, aceasta a fost recuperată și restituită părții vătămate. Instanța de fond a reținut aceeași încadrare juridică, aceeași stare de fapt, precum și vinovăția inculpatului, pe baza reclamației făcute de partea vătămată, pe baza procesului – verbal de cercetare la fața locului, a contractului de amanet, a dovezii de ridicare și predare a bijuteriei însușite și pe baza declarației martorului B.V., coroborate cu recunoașterile inculpatului. Împotriva sentinței în termen a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și învederând că împotriva sa nu există probe concludente care să-l indice ca autor al faptelor.

În concluziile orale, apărătorul inculpatului a susținut și reținerea unor circumstanțe atenuante și deducerea pedepsei aplicate inculpatului. Prin decizia penală nr. 387 din 5 decembrie 2005 a Curții de Apel Craiova, secția penală, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul Ș.F.A. împotriva sentinței penale sus menționate, menținându-se starea de arest. Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei condamnări pentru o faptă pe care nu a comis-o iar, în subsidiar, pentru greșita individualizare a pedepsei aplicate, pe care o consideră prea aspră în raport de împrejurările săvârșirii faptei, de poziția sinceră pe care a avut-o la urmărirea penală, de faptul că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă, precum și în raport de situația familială dificilă.

Examinând decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzut de art. 385 9 pct. 18 și 14 C. proc. pen., Înalta Curte constată că recursul este nefondat. 1. Critica, vizând greșita condamnare pentru o faptă pe care inculpatul nu a comis-o, este nefondată, participația inculpatului stabilindu-se pe baza declarațiilor martorului B.V., proprietarul casei de amanet unde inculpatul a depus lanțul sustras, identificându-se cu propriul buletin, declarațiile părții vătămate, care l-a indicat pe inculpat ca fiind cel care i-a smuls lanțul și care a recunoscut bijuteria sustrasă dintr-un număr de 4 alte asemenea obiecte, precum și declarațiile inculpatului prin care recunoștea că a sustras efectiv bunul, date la urmărirea penală și în fața judecătorului care a emis mandatul de arestare preventivă.

În raport de aceste probe, simplele susțineri ale inculpatului în sensul că a primit lanțul din aur de la o altă persoană, care este de fapt adevăratul autor al faptei, obiect pe care apoi l-a amanetat, nu este de natură să probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție expuse mai sus. 2. În ceea ce privește critica ce vizează greșita individualizare a pedepsei, instanța de fond și cea de apel au aplicat corespunzător criteriile de individualizare judiciară a pedepsei, prevăzute de art. 72 C. pen., având în vedere atât modul și mijloacele de săvârșire a faptei (în loc public), cât și circumstanțele sale personale (cu o atitudine parțial sinceră pe parcursul procesului penal, recidivist față de condamnări repetate pentru comiterea altor infracțiuni de același gen).

În raport de aceste date, instanțele au apreciat că, numai prin aplicarea unei pedepse privative de libertate, orientată peste minimul special prevăzut de lege, se poate realiza scopul preventiv și educativ al pedepsei prevăzut de art. 52 C. pen., nefiind motive pentru o reducere a acesteia. Pentru aceleași considerente, având în vedere și faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispozițiilor art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 385 15 pct. 1 lit. b) din același cod, va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat. Conform dispozițiilor art. 385 16 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, recurentul – inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul Ș.F.A. împotriva deciziei penale nr. 387 din 5 decembrie 2005 a Curții de Apel Craiova. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada arestării preventive de la 17 iunie 2005 la 22 februarie 2006. Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 220 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 22 februarie 2006.